Procedura emiterii ordonanţei de plată

Tot astfel, dispozițiile art. 1.018 obligă instanța la citarea părților potrivit dispozițiilor referitoare la pricinile urgente. În acest sens, citației emise pentru debitor i se vor anexa în copie cererea creditorului și acte depuse de acesta în vederea dovedirii pretențiilor. Cu atât mai mult, vin în sprijinul calificări procedurii ordonanței de plată ca fiind o procedură contencioasă dispozițiile alin. (3) al art. 1018, astfel că în citația emisă de debitorului se va insera și mențiunea că acesta este obligat să depună întâmpinare cu cel puțin trei zile înaintea termenului de judecată, făcându-se mențiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului.

Prin urmare, în reglementarea noului Cod de procedură civilă regulile de judecată în materia procedurii speciale a ordonanței de plată au fost adaptate specificului acesteia în sensul asigurării celerității, simplificării procedurii judiciare, cu respectarea tuturor principiilor și drepturilor procesuale în vederea obținerii unui titlu executoriu de către creditor.

Analiza asupra procedurii de emitere a ordonanței de plată

În ceea ce privește domeniul de aplicare, noul Cod de procedură civilă face referire la creanțe certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil înclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un în scris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau alt înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Din economia textului, înțelegem că sunt avute în vedere două ipoteze ce cuprind noțiunea de contract civil, respectiv contractul civil, astfel cum este el definit de legislația civilă substanțială, respectiv dispoziția art. 1166 din noul Cod Civil care prevede că, prin contract trebuie înțeles „acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”, iar pe de altă parte noțiunea de contract civil încheiat între un profesionist și o autoritate contractantă.

Așadar, elementul hotărâtor este acordul de voințe date între două sau mai multe părți pentru a se naște, a se modifica sau se stinge drepturi și obligații[2].

Codul de procedură civilă nu distinge nici dacă contractele ce pot fi supuse procedurii ordonanței de plată au caracter sinalagmatic ori unilateral, însă nu trebuie uitat faptul că aceste contracte trebuie să genereze o creanță certă, lichidă și exigibilă care să constea într-o sumă de bani.

Noul cod nu face distincție nici cu privire la caracterul acestora, în sensul că ele pot fi consensuale, solemne sau reale și trimite numai la necesitatea voinței de a contracta.

De asemenea, în ceea ce privește forma scrisă de care face vorbire art. 1013 alin. (1), acesta trebuie raportat la dispozițiile art. 1178 din Codul Civil care dictează în sensul, „contractul se încheie prin simplul acord de voință al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă”.

Este de netăgăduit faptul că, forma scrisa a contractului cerută de norma Codului de procedură civilă în materia ordonanței de plată este una ad probationem.

Această procedură specială nu este incidentă în cazul creanțelor înscrise în masa credală în cadrul unei proceduri de însolvență și, de asemenea, nici în cazul creanțelor care își au izvorul în contracte încheiate între întreprinzători și consumatori[3].

Pentru a putea supune un contract procedurii emiterii ordonanței de plată, am constatat că acesta trebuie să îndeplinească condiția sine qua non de a conține o creanță constând într-o sumă de bani având caracterul cert, lichid și exigibil.

În definirea acestor noțiuni, facem trimitere la dispozițiile art. 662 din noul Cod de procedură civilă în materia executării silite astfel, prin creanță certă se înțelege existența sa neîndoielnică rezultată din însuși titlu. Prin creanță lichidă înțelegem că obiectul este determinat sau când titlul (…) conține elemente care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În ceea ce privește calitatea de autoritate contractantă a uneia dintre părțile contractului civil, dispoziția alin. (3) a art. 1013 o definește în mod sistematic, aspect față de care, nu vom trece la analizarea acesteia având în vedere normarea limpede dată de legiuitor.

Noul Cod de procedură civilă a creat prin dispoziția alineatului 1 a art. 1014 o procedură prealabilă obligatorie și extrajudiciară pe care creditorul este obligat să o parcurgă înainte de promovarea cererii care are ca obiect emiterea ordonanței de plată. Astfel, creditorul va comunica debitorului, fie prin intermediul executorului judecătoresc, fie prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, somația prin care îi pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Astfel, în măsrura în care debitorul nu se conformează și nu achită creanța față de creditor în termenul de 15 zile de la primirea somației, creditorul este îndreptățit să se adreseze instanței de judecată cu cererea de emitere a ordonanței de plată.

Emiterea somației către debitor are ca efect întreruperea prescripției extinctive potrivit dreptului comun, respectiv dispozițiile art. 2.540 din Codul Civil.

Or, din modul de redactare și caracterul imperativ al normei arătate mai sus, înțelegem că procedura comunicării somației este prealabilă și obligatorie pentru creditor, în vederea declanșării procedurii judiciare de învestire a înstanței cu cererea de emitere a ordonanței de plată.

Fiind o procedură prealabilă, excepția privind lipsa acestei proceduri va urma regimul impus de art. 193 alin. (1) și (2) din noul Cod de procedură civilă, iar neparcurgerea acesteia va determina respingerea acțiunii ca înadmisibilă.

Noul Cod de procedură civilă nu face referire la adresa – sediul sau domiciliul – la care creditorul îi va comunica somația debitorului, astfel că aceasta va fi trimisă la adresa cunoscută de către creditor, pe care legiuitorul noului Cod de procedură civilă îl prezumă de bună-credință. Am făcut această precizare, având în vedere că se poate naște situația în care, creditorul, cu rea-credință, va comnica somația debitorului la o adresă la care acesta din urmă nu mai are „afaceri”, astfel că nu va fi în măsură să ia cunoștință de cuprinsul somației și, pe cale de consecință, nu îți va putea plăti creanța față de creditor.

Astfel că a o eventuală comunicare cu rea credință de către creditor a somației la o altă adresă a debitorului, va fi sancționată cu respingerea cererii. Rezultă astfel importanța procedurii prealabile a comunicării somației și din dispozițiile art. 1016 alin. (4) teza a doua, în sensul că dovada comunicării somației prevăzute la art. 1014 alin. (1) se va atașa cererii, sub sancțiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă.

Relativ la cuprinsul cererii de emitere a ordonanței de plată dispozițiile art. 1016 din Noul cod de procedură civilă, are un cuprins asemănător cu cel al dispoziției cuprinse în art. 194 care dictează cuprinsul cererii de chemare în judecată de drept comun. În acest sens, se vor indica toate elementele de identificare ale ambelor părți, suma ce reprezintă obiectul creanței, temeiul de fapt și de drept al obligației de plată, perioada la care se referă aceasta, termenul la care trebuia făcută plată, precum și orice element necesar pentru determinarea datoriei, suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului, având în vedere că instanța la momentul emiterii ordonanței de plată în afară de obligarea debitorului la plata creanței și dobânzilor pentru plata cu întârziere, semnătura creditorului și dovada parcurgerii procedurii prealabile de comunicare a somației.

Având în vedere faptul că cererea creditorului de emitere a ordonanței de plată se completează cu dispozițiile din dreptul comun referitoare la cererea de chemare în judecată, opinăm în sensul că și această cerere este supusă verificărilor prevăzute de art. 200 din Noul cod de procedură civilă, astfel că judecătorul învestit cu soluționarea acesteia va trebui să facă atât aplicarea dispozițiilor art. 200 în ceea ce privește verificările cu privire la art. 194 cât și de cele speciale prevăzute de Art. 1016 din Noul Cod de procedură civilă.

În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de către creditor în măsura în care debitorul nu își plătește datoria în termenul prevăzut de dispozițiile lui art. 1014 alin. (1), creditorul este îndreptățit să formuleze cererea la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă înstanță, în acest sens Codul de procedură civilă face trimitere la dispozițiile dreptului comun relativ la competentă materială, cererea de emitere a ordonanței de plată, va urmări criteriul valoric, respectiv pragul de 200.000 RON urmând a fi competentă judecătoria prin raportare la art. 94 pct. 1 lit. l) din Noul cod de procedură civilă, respectiv tribunalul în temeiul art. 95 alin (1). Cât privește competența teritorială, sunt aplicabile dispozițiile art. 107 și următoarele inclusiv cele referitoare la competentă teritorială alternativă reglementată de art. 113, relativ la instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligației.

Având în vedere că prin cererea de emitere a ordonanței de plată creditorul are posibilitatea de a insera și un capăt de cerere accesoriu referitor la plată dobânzilor aferente plății cu întârziere efectuate de către debitor, legiuitorul noului Cod de procedură civilă a înțeles să reglementeze această situație în măsura în care părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, astfel că modalitatea calculări acesteia se va face relativ la valoarea ratei dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României în vigoare, în prima zi calendaristică a semestrului care se va aplica pe întreg semestrul.

Momentul de la care curg aceste dobânzi legale sau convenționale reprezintă data la care debitorul a fost sau este de drept în întârziere. Acestor dobânzi și debitul principal creditorul poate solicita instanței să îl oblige pe debitor și la plata unor daune interese suplimentare, pentru toate cheltuielile făcute în vederea recuperării sumelor ce reprezintă debitul neachitat benevol de către debitor, bunăoară taxa judiciară de timbru, onorariu de avocat, cheltuielile făcute cu comunicarea somației de plată prin executor judecătoresc etc.

În ceea ce privește citarea și comunicarea în materia ordonanței de plată, așa cum am arătat mai sus, aceasta este o procedură întru-câtva diferită de cea a dreptului comun, cât și contencioasă, dat fiind faptul că noul cod obligă judecătorul la citarea părților potrivit dispozițiilor referitoare la pricinile urgente, pentru a da explicații și lămuriri și pentru a stărui în efectuarea unei plăți benevole de către debitor, ori pentru a se ajunge la o înțelegere asupra modalităților de plată. Spre deosebire de dreptul comun în materie de citate și comunicare a actelor de procedură civilă, citațiile emise în procedura ordonanței de plată se vor înmâna cu 10 zile înaintea termenului de judecată. Astfel, chiar dacă procedură ordonanței de plată este una caracterizată de celeritate, se observă că dispozițiile art. 1018 acordă un termen mai îndelungat la predarea citației către părți.

Citației emise debitorlui i se vor anexa în copie, cererea creditorului și actele depuse de acesta în dovedirea pretențiilor conform dispozițiilor dreptului comun.

Cu titlul de excepție, și în mod obligatoriu, în citația emisă de debitorului se va specifica că acesta este obligat la depunerea întâmpinării cu cel puțin trei zile înaintea termenului de judecată, făcându-se mențiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului. Spre deosebire de dreptul comun, întâmpinarea nu se comunică reclamantului-creditor acesta va lua cunoștință de cuprinsul ei de la dosarul cauzei.

Trebuie observat faptul că în această materie nu operează dispozițiile 201 din noul Cod de procedură pivilă referitoare la fixarea primului termen de judecată, având în vedere ca această procedură specială este caracterizată de celeritate, în acest caz instanța încă din procedură regularizării va fixa primul termen de judecată pentru aceste tipuri de cereri.

Se desprinde din alineatul 1 a articolului 1018 NCPC și obligația judecătorului de a stărui în soluționarea litigiului pe cale amiabilă prin efectuarea plății de către debitor a sumei datorate către creditor în mod benevol ori pentru a se ajunge la o înțelegere asupra modalității de plată.

Relativ la stingerea litigiului, dispozițiile art. 1019 au în vedere două ipoteze, respectiv cea în care creditorul declară că a primit plată sumei datorate, situație în care instanța ia de această împrejurare printr-o încheiere definitivă, cu consecința dezînvestirii de dosar, fie situația în care creditorul și debitorul ajung la o înțelegere asupra plății, caz în care, instanța ia act de aceasta și pronunță o hotărâre de expedient potrivit cu dispozițiile articolului 438 din Codul de procedură civilă. În acest caz, hotărârea de expedient este definitivă și constituie titlu executoriu, aptă de a fi pusă în executare în condițiile art. 632 NCPC.

O eventuală cerere reconvențională va putea fi soluționată cadrul procedurii ordonanței de plată, dacă această cerere, la rândul ei, va îndeplini toate de condițiile de admisibilitate impuse de prezenta reglementare[4].

Or, în măsura în care, debitorul contestă creanța, instanța procedează la verificarea contestației cu privire la temeinicia ei în baza înscrisurilor aflate la dosar, a expunerii și lămuririlor date de părți. Drept care, în cazul în care apărările debitorului sunt întemeiate, instanța va proceda la respingerea cererii creditorului printr-o încheiere. Dacă însă apărările de fond formulate de debitor ar provoca necesitatea administrării altor probe decât înscrisurile aflate la dosarul cauzei și expunerile orale făcute de părți, iar acestea apar ca fiind admisibile potrivit legii în procedura dreptului comun, instanța respinge cererea creditorului privind emiterea ordonanței de plată prin încheiere, acesta din urmă având posibilitatea formulării cererii potrivit dreptului comun.

Se desprinde așadar din interpretarea textului, că instanța are posibilitatea de a respinge cererea creditorului în două situații, respectiv aceea când debitorul contestă creanța iar instanța constată că această contestație formulată de către debitor este întemeiată numai în baza înscrisurilor aflate la dosar și a susținerilor părților, iar în a doua ipoteză atunci când apărările de fond ale debitorului, exced probatoriului admisibil în procedura specială a ordonanței de plată.


[2] C. C. Dinu, Procedura emiterii ordonanței de plată, Ed. Universului Juridic, București, 2013. p. 32.

[3] Ibidem, p. 37.

[4] C. C. Dinu, op. cit. pp. 60 și 61.

Procedura emiterii ordonanței de plată was last modified: iulie 2nd, 2018 by Robert-Adrian Deliu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista