Procedura emiterii ordonanţei de plată

Instanța va dispune emiterea ordonanței de plată în cazul în care, în urma verificărilor cererii creditorului în baza înscrisurilor de la dosar, precum și a declarațiilor orale făcute de părți se constată că pretențiile creditorului sunt întemeiate, astfel că va emite ordonanța de plată, în care se precizează suma și termenul în care debitorul este obligat la plată.

În măsura în care instanța, examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanța de plată însă numai pentru această parte stabilind și termenul de plată.

Pentru partea din pretențiile asupra cărora instanța nu a încuviințat emiterea ordonanței, creditorul are posibilitatea de a formula o cerere potrivit dreptului comun, în sensul de a obține obligarea debitorului și la plata restului datoriei. Soluția este grefată pe faptul că, pentru partea de datorie cu privire la care instanța nu se pronunțat în sensul admiterii acesteia, este necesară administrarea altor probe incompatibile cu procedura specială simplificată a procedurii emiterii ordonanței de plată.

Prin aceeași hotărâre instanța va stabili și termenul de plată în care debitorul este obligat să execute plata creanței, termen care nu poate fi mai mic de 10 zile, însă nici mai mare de 30 de zile de la data comunicării ordonanței. Dacă însă există înțelegerea părților cu privire la un anumit termen de plată, judecătorul va putea stabili conform înțelegerii părților, un alt termen de plată decât cel ordonat de cod.

În ceea ce privește creanțele reprezentând obligații de plată cu privire la cotele din cheltuielile comune față de asociațiile de proprietari, precum și a cheltuielilor de întreținere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafețelor locative pe care le folosesc ca locuințe, instanța la cererea debitorului va putea, prin excepție, de la dispozițiile alin. (3) să dispună fie stabilirea unui termen de plată mai mare de maximul de 30 de zile fie eșalonarea plății ținându-se seama de motivele temeinice invocate de debitor, cu privire la posibilitățile efective ale acestuia de plată.

Comunicarea ordonanței se va face fie părții personal prezente la pronunțare (situație puțin probabilă în practică), fie se va comunica acestora de îndată.

Referitor la durata procedurii de soluționare a ordonanței de plată Codul de procedură civilă a prevăzut ca aceasta se soluționează cu celeritate stabilind un termen de cel mult 45 de zile de la introducerea cererii pentru emiterea ordonanței de plată în cazul în care debitorul nu contestă creanța prin întâmpinare.

Nu intră în calculul termenului de 45 de zile perioada necesară pentru comunicarea actelor de procedură și nici întârzierile cauzate în procedură prealabilă de către creditor înclusiv ca urmare a modificării sau completării cererii.

Împotriva ordonanței de plată prin care instanța a constatat că pretențiile creditorului sunt întemeiate fie în totalitate, fie numai în parte a acestora și stabilirea termenului de plată pus la dispoziție debitorului, acesta din urmă are posibilitatea de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării ordonanței de plată.

Titular al cererii în anulare poate fi și creditorul care exercită această cale de atac specifică împotriva încheierilor prin care instanța a respins cererea acestuia ca urmare a contestării creanței de către debitor, fie ca urmare a situației în care apărările de fond ale debitorului au necesitat administrarea altor probe incompatibile cu procedura ordonanței de plată.

De asemenea, creditorul poate formula cerere în anulare și împotriva ordonanței de plată prin care instanța s-a pronunțat numai cu privire la o parte dintre pretențiile creditorului, iar pentru cealaltă parte, apreciînd că acestea sunt neîntemeiate.

Cererea în anulare poate fi formulată numai în situația în care părțile invocă nerespectarea cerințelor prevăzute de procedura specială pentru emiterea ordonanței de plată și, dacă este cazul, relativ la cauzele de stingere a obligațiilor ulterioare emiterii ordonanței de plată.

Cererea în anulare se soluționează în complet format din doi judecători.

Cererea în anulare nu este suspensivă de executare, însă debitorul poate cere instanței suspendarea acesteia, numai cu darea cauțiunii al cărei cuantum va fi stabilit de către instanță.

În ceea ce privește soluțiile pe care instanța le poate pronunța, ne referim la admiterea cererii în anulare fie în tot, fie în parte, cu consecința anulării ordonanței de plată în tot sau, după caz, în parte pronunțând o hotărâre definitivă. În acest caz creditorul are posibilitatea de a formula cerere în temeiul dreptului comun în vederea obținerii pretențiilor față de debitorul său.

Per a contrario, instanța dacă admite cererea în anulare, va pronunța o hotărâre definitivă prin care va emite ordonanța de plată în care se va stabili suma datorată de către debitor și termenul de plată în care este obligat să facă această plată.

Dispoziția alin. (8) din art. 1023 reclamă faptul că hotărârea prin care instanța respinge cererea în anulare este definitivă.

Pentru a da eficiență proceduri speciale de emitere a ordonanței de plată legiuitorul a conferit hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra ordonanței de plată caracterul executoriu în măsura în care această hotărâre ar fi atacată cu cerere în anulare. De asemenea se bucură de aplicarea principiului autorității de lucru judecat, însă numai provizoriu, până la soluționare a cereri în anulare.

Ordonanța de plată devine definitivă și dobândește autoritate de lucru judecât deplină fie ca urmare a neintroducerii, fie ca urmare a respingerii cererii în anulare. Împotriva executării silite a ordonanței de plată, partea interesată poate face contestație la executare, potrivit dreptului comun, însă în cadrul contestației nu se pot invoca decât neregularități privind procedura de executare, precum și cauze de stingere a obligației ivite însă, ulterior rămânerii definitive a obligației de plată.

Întrucât legea face trimitere la regulile dreptului comun, în materia contestației la executare, instanța competentă să soluționeze această contestație va fi instanța de executare, adică judecătoria sau tribunalul în raza teritorială a căreia se află sediul sau domiciliul debitorului.

Jurisprudență

1. Or, litigiile născute din contractele de achiziții publice sunt de competentă exclușivă a înstanțelor de contencios admînistrativ, după cum rezultă din prevederile înderogabile ale art. 286 ale O.U.G. nr. 34/2006. Respectiv, Curtea are în vedere că potrivit textului de lege amîntit „Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă înstanță de către secția de contencios admînistrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante”, o clauză arbitrală contrară neputând fi primită, după cum s-a rețînut și în decizia nr. 3483/29.06.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție[5].

2. Tribunalul constată că apelanta-reclamantă nu a dovedit că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva intimatei pârâte și că invoca dispoziții legale care nu sunt aplicabile în cauză.

Potrivit regulilor probațiunii, instituite prin art. 249 NCPC, sarcina probei incumbă celui care afirmă ceva (probatio încumbit ei qui dicit non ei qui negat).

Astfel, factura nr. xxxxxxxx din data de 17.07.2014 emisă de apelanta reclamantă nu este însușită de pârâtă, semnătura aparținand unei alte persoane, B__ A__ care, după cum rezultă din extrasul ONRC, nu are calitatea de reprezentant legal al întimatei pârâtei, nefiind făcută nici dovada că ar avea calitatea de mandatar al acesteia pentru acceptarea facturii.

Prin urmare, chiar dacă art. 155 alin. (28) din Codul fiscal prevede că semnătura și ștampila nu sunt elemente obligatorii pe care să le conțînă o factură, apelanta reclamanta are obligatia de a proba existenta raporturilor contractuale.

Mai mult, apelanta reclamanta nu a facut dovada ca autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXX pentru care arata ca a efectuat servicii de reparații și întrețînere aparțîne societății întimate.

Nici sustînerea apelantei reclamante cum ca întimata parata nu a depus formularul de răspuns, deși a fost legal citata, drept pentru care, faptul ca aceasta nu a formulat apărări, duce la concluzia ca nu poate fi pus la îndoiala caracterul cert al creanței, nu poate fi primita de instanța, având în vedere ca nu exista nicio prevedere legala care sa dispuna în acest sens.

Referitor la sustinerea apelantei reclamante privind administrarea interogatorului, tribunalul apreciaza ca și în șituatia în care s-ar fi încuviințat înterogatoriul și întimata parata nu ar fi raspuns, apelanta reclamanta avea în contînuare obligatia de a proba existenta raporturilor contractuale.

Pentru aceste conșiderente, apreciind ca sarcîna probei revine reclamantei potrivit art. 249 NCPC, în temeiul art. 480 alin.(1) C.proc.civ., Tribunalul va respinge apelul declarat ca nefondat[6].

3. Conform prevederilor art. 1014 din Codul de procedură civilă a fost comunicată somația nr. 1/3488/20.0.2017. prin notificarea nr. 102/N/2017 de către Biroul Executorilor Judecătorești S__ I__ C_. Menționează că, societății debitoare i-a fost comunicată somația la data de 01.08.2017 potrivit procesului-verbal de înmânare.

Creanța pretînsă și dedusă judecății este certă, lichidă și exigibilă în condițiile art. 1013 Cod procedură civilă, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil însușit de debitoare.

Având în vedere condițiile de emitere a ordonanței de plată, creanța este certă, deoarece existenta sa este neîndoielnică și rezultă din facturile anexate, este lichidă pentru că valoarea este precis determînată, calculată conform contractului și este recunoscută de debitoare prin confirmarea pe o proprie răspundere nr. 43/26.05.2017, iar exigibilitatea ei, reiese din faptul că, deși a ajuns la termenul scadent, creanța nu a fost achitată nici până în prezent, astfel sunt întrunite cele trei condiții cumulative pentru a fi emisă ordonanța la plată.

Având în vedere că până în prezent, deși debitoarea a recunoscut sumele datorate, nu a achitat debitul menționat anterior, înregistrând astfel întârzieri la plată facturilor emise de societatea creditoare, deși „E__ C__” S.A. și-a îndeplînit întegral și la termen toate obligațiile contractuale ce îi reveneau, au devenit aplicabile dispozițiile contractuale privind întârzierea la plată, astfel că societatea creditoare are dreptul la penalități de întârziere de la data scadenței și până la data plății efective a tuturor debitelor datorate, la actualizarea până la data plății efective în funcție de rata înflației, precum și la daune-înterese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor de către debitor.

Solicită plată cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză, în sumă de 223,80 lei constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei și 23.80 lei onorariul executorului judecătoresc pentru comunicarea somației către debitoare.

Concluzionând, pentru toate motivele arătate, solicită admiterea acțiunii în ceea ce privește emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei __ R.L. pentru suma de 365.193.60 lei la care se adaugă cheltuielile de judecată în cuantum de 223,80 lei[7].


[5] Decizia nr. 2004 a Curții De Apel București Secția a VIII-a De Contencios Administrativ Și Fiscal, http://www.rolii.ro./hotarari/58a04a45e49009483f000bf2.

[6] Decizia civilă nr. 2608 a Tribunalului București Secția a VI – a Civilă, http://www.rolii.ro./hotarari/587ed26ce49009983d00042e.

[7] Sentința civilă nr. 101 a Tribunalului București Secția a VI – a Civilă, http://www.rolii.ro./hotarari/5ab1cf9fe49009681f000185.

Procedura emiterii ordonanței de plată was last modified: iulie 2nd, 2018 by Robert-Adrian Deliu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista