Procedura emiterii ordonanţei de plată

Sediul materiei

Domeniu de aplicare: „Art. 1.013 – (1) Prevederile prezentului titlu se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constand în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, încluşiv din cele încheiate între un profeşionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnatură ori în alt mod admis de lege.

(2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentului titlu creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă.

(3) Prin autoritate contractantă, în sensul alin. (1), se înţelege:

a) orice autoritate publică a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care acţionează la nivel central, regional sau local;

b) orice organism de drept public, altul decât cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, şi care se afla în cel puţin una dintre următoarele situaţii:

(i) este finanţat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a);

(ii) se află în subordinea sau este supus controlului unei autorităţi contractante, astfel cum este definita la lit. a);

(iii) în componenţa consiliului de administraţie ori, după caz, a consiliului de supraveghere şi directoratului, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiţi de către o autoritate contractantă, astfel cum este definita la lit. a);

c) orice asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b)”.

Comunicarea somaţiei: „Art. 1.014 – (1) Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, o somaţie, prin care îi va pune în vedere să platească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

(2) Această somaţie întrerupe prescripţia extinctivă potrivit dispoziţiilor art. 2.540 din Codul civil, care se aplică în mod corespunzător”.

Instanţa competentă: „Art. 1.015 – Dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1.014 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă”.

Cuprinsul cererii: „Art. 1.016 – (1) Cererea privind ordonanţa de plată va cuprinde: a) numele şi prenumele, precum şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului; b) numele şi prenumele, codul numeric personal, dacă este cunoscut, şi domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului persoană juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, dacă sunt cunoscute, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar; c) suma ce reprezintă obiectul creanţei, temeiul de fapt şi de drept al obligaţiei de plată, perioada la care se refera acestea, termenul la care trebuia facută plată şi orice element necesar pentru deterinarea datoriei; d) suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii; e) semnatura creditorului.

(2) La cerere se anexează înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate şi orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Dovada comunicării somaţiei prevăzute la art. 1.014 alin. (1) se va ataşa cererii sub sancţiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă.

(3) Cererea şi actele anexate la aceasta se depun în copie în atâtea exemplare câte părţi sunt, plus unul pentru instanţă”.

Determinarea dobânzii: „Art. 1.017 – (1) Dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întarziere, se va aplica rata dobanzii de referinţă stabilită de Banca Naţională a României. Rata de referinţă în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplica pe întregul semestru.

(2) Creanţa produce dobânzi după cum urmează:

1. în cazul contractelor încheiate între profesionişti, de la data la care obligaţia a devenit exigibilă;

2. în cazul contractelor încheiate între profeşionişti şi o autoritate contractantă, fără a fi necesară punerea în întarziere a debitorului:

a) dacă în contract a fost fixat un termen de plată, din ziua următoare acestui termen;
b) dacă termenul de plată nu este fixat în contract:

(i) după 30 de zile de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei alte asemenea solicitări de plată;

(ii) dacă data primirii facturii sau a unei solicitări echivalente de plată este incertă, după 30 de zile de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor;

(iii) dacă solicitarea de plată a fost comunicată înainte de a primi mărfurile sau serviciile, la expirarea unui termen de 30 de zile de la primirea mărfurilor sau prestarea serviciilor;

(iv) dacă legea sau contractul stabileşte o procedură de acceptare ori de verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori solicitarea de plată la data verificării sau anterior acestei date, la expirarea unui termen de 30 de zile de la aceasta dată;

3. în celelalte cazuri, de la data la care debitorul a fost pus sau este de drept în întârziere, potrivit legii.

(3) Creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiilor de către debitor.

(4) Este lovită de nulitate absolută convenţia sau clauza prin care se fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor în cazurile prevăzute la alin. (2) pct. 1 şi 2 sau un termen de la care creanţa produce dobânzi, mai mare decât cel prevăzut la alin. (2)”.

Citarea parţilor. Întampinarea: „Art. 1018 – (1) Pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 10 zile înaintea termenului de judecată.

(2) La citaţia pentru debitor se vor anexa, în copie, cererea creditorului şi actele depuse de acesta în dovedirea pretenţiilor.

(3) În citaţie se va preciza că debitorul este obligat să depună întampinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată, făcându-se menţiune că, în cazul nedepunerii întampinării, instanţa, faţă de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului.

(4) Întampînarea nu se comunică reclamantului, care va lua cunostinţă de cuprinsul acesteia de la dosarul cauzei”.

Declaraţiile părţilor. Stingerea litigiului: „Art. 1019 – (1) În cazul în care creditorul declară ca a primit plată sumei datorate, instanţa ia act de această împrejurare printr-o încheiere definitivă, prin care se dispune închiderea dosarului.

(2) Când creditorul şi debitorul ajung la o înţelegere asupra plăţii, instanţa ia act de aceasta, pronunţând o hotărâre de expedient, potrivit art. 438.

(3) Hotărârea de expedient este definitivă şi constituie titlu executoriu”.

Contestarea creanţei: „Art. 1020 – (1) Dacă debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă contestaţia este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului prin încheiere.

(2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedură de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun”.

Emiterea ordonanţei: „Art. 1021 – (1) În cazul în care instanţa, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum şi a declaraţiilor părţilor, constată că pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanţa de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată.

(2) Dacă instanţa, examinând probele cauzei, constată că numai o part.e dintre pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanţa de plată numai pentru aceasta parte, stabilind şi termenul de plată. În acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plată restului datoriei.

(3) Termenul de plată prevăzut la alin. (1) şi (2) nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile de la data comunicării ordonanţei. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă părţile se înteleg în acest sens.

(4) În cazul creanţelor reprezentând obligaţii de plată a cotelor din cheltuielile comune faţă de asociaţiile de proprietari, precum şi a cheltuielilor de întreţinere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafeţelor locative pe care le folosesc ca locuinţe, instanţa, la cererea debitorului, va putea, prin excepţie de la dispoziţiile alin. (3), să dispună stabilirea unui termen de plată mai mare ori eşalonarea plăţii, ţinând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce priveşte posibilităţile efective de plată.

(5) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată, potrivit legii”.

Emiterea ordonanţei: „Art. 1021 – (1) În cazul în care instanţa, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum şi a declaraţiilor părţilor, constată că pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanţa de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată.

(2) Dacă instanţa, examinând probele cauzei, constată că numai o part.e dintre pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanţa de plată numai pentru aceasta parte, stabilind şi termenul de plată. În acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plata restului datoriei.

(3) Termenul de plată prevăzut la alin. (1) şi (2) nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depaşi 30 de zile de la data comunicării ordonanţei. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă părţile se înteleg în acest sens.

(4) În cazul creanţelor reprezentând obligaţii de plată a cotelor din cheltuielile comune faţă de asociaţiile de proprietari, precum şi a cheltuielilor de întreţinere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafeţelor locative pe care le folosesc ca locuinţe, instanţa, la cererea debitorului, va putea, prin excepţie de la dispoziţiile alin. (3), să dispună stabilirea unui termen de plată mai mare ori eşalonarea plăţii, ţinând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce priveşte posibilităţile efective de plată.

(5) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată, potrivit legii”.

Cererea în anulare: „Art. 1023 – (1) Împotriva ordonanţei de plată prevăzute la art. 1.021 alin. (1) şi (2) debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare poate fi introdusă de creditor împotriva încheierilor prevăzute la art. 1.020 alin. (1) şi (2), precum şi împotriva ordonanţei de plată prevăzute la art. 1.021 alin. (2), în termenul prevăzut la alin. (1).

(3) Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerinţelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanţei de plată, precum şi, dacă este cazul, cauze de stingere a obligaţiei ulterioare emiterii ordonanţei de plată. Dispoziţiile art. 1.020 se aplică în mod corespunzător.

(4) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa care a pronunţat ordonanţa de plată, în complet format din 2 judecători.

(5) Cererea în anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi însă încuviinţată, la cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanţă.

(6) Dacă instanţa învestită admite, în tot sau în part.e, cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, în tot sau, după caz, în part.e, pronunţând o hotărâre definitivă. Prevederile art. 1.020 alin. (3) şi ale art. 1.021 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(7) În cazurile prevăzute la alin. (2), dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, va pronunţa o hotărâre definitivă prin care va emite ordonanţa de plată, dispoziţiile art. 1.021 aplicându-se în mod corespunzător.

(8) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este definitivă”.

Titlul executoriu: „Art. 1024 – (1) Ordonanţa de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare şi are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluţionarea cererii în anulare. Ordonanţa de plată devîne definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare. Dispoziţiile art. 637 rămân aplicabile.

(2) Împotriva executării silite a ordonanţei de plată part.ea interesată poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât neregularităţi privind procedură de executare, precum şi cauze de stingere a obligaţiei ivite ulterior rămânerii definitive a ordonanţei de plată”.

Prezentare generală. Vechiul Cod de prcedură civilă şi noul Cod de procedură civilă

Prin intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă la 15 februarie 2013 legiuitorul român a reuşit să creeze o procedură suplă, rapidă, prin intermediul căreia creditorul care deţine o creanță certă lichidă şi exigibilă obţine un titlul executoriu împotriva debitorului şi satisfacerea cu celeritate a acestei creanțe prin întermediul executării silite directe sau indirecte.

Până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă sediul materiei în ceea ce privește procedură ordonanţei de plată era reglementată de două acte normative, respectiv O.G. nr. 5/2001 privind procedură somației de plată și O.U.G. nr. 119/2007 care a vizat numai obligaţiile de plată rezultăte din contracte încheiate între profeşioniști.

Analizând texte legale mai sus invocate, putem observa că cele două proceduri se „suprapuneau” în cazul creanţelor certe, lichide şi exigibile, izvorul juridic în raporturi dintre comercianți, respectiv profeşioniști, aspect care a fost înlăturat de noul Cod de procedură civilă^[1].

În ceea ce privește caracterul contencios sau necontencios al procedurii noul Cod de procedură civilă a tranșat problema, în sensul stabilirii unei proceduri contencioase.

Acest aspect decurge din modul de redactare al codului de procedură civilă în sensul că dispoziția art. 1014 NCPC, se referă la comunicarea somației către debitor, procedură prealabilă introducerii cererii de ordonanță de plată la instanţa de judecată.

De asemenea, prevederile art. 1016 detaliază cuprinsul cererii privind ordonanţa de plată care, în mare măsură, sunt identice cu cele prevăzute de dispoziţiile art. 194 din Codul de procedură civilă care se referă la cererea de chemare în judecată de drept comun.

DOWNLOAD FULL ARTICLE