Particularitățile dovedirii existenței semnelor legitimei apărări în acțiunile angajaților de poliție, în legislația Republicii Moldova
Dinu Ostavciuc - mai 7, 2021E necesar de specificat că angajatul poliției care a întreprins acțiuni de apărare a drepturilor și intereselor persoanei sau a unui interes public trebuie să se abțină de la efectuarea acțiunilor de urmărire penală cu excepția reținerii presupusului făptuitor. Toate acțiunile se vor limita la paza, protejarea și acordarea de asistență medicală urgentă, dat fiind faptul că el ulterior va avea calitatea de martor. Legiuitorul, conform alin. (2) art. 273 CPP al RM, acordă dreptul organului de constatare și nu-l obligă să efectueze acțiuni de urmărire penală sau orice alte acțiuni care nu suferă amânare. Anume din acest considerent susținem că polițistul care a respins un atac ce pune în pericol grav viața și sănătatea persoanei sau interesele acesteia trebuie să se abțină de la efectuarea acțiunilor de urmărire penală. Pentru a nu pune la îndoială veridicitatea probelor acumulate, fiindcă el putea și trebuia să prevadă că îi va fi atribuită în viitor calitatea de martor în procesul penal.
Nu de fiecare dată intervenția polițistului în vederea curmării unei fapte infracționale se încheie cu reținerea infractorului, există și cazuri când din cauza unor circumstanțe subiective și obiective făptuitorul reușește să fugă de la locul faptei. Credem că, indiferent dacă a fost reținut făptuitorul sau nu, fapta de legitimă apărare în care este implicat un polițist necesită să fie investigată conform regulilor de investigare a infracțiunilor după urme proaspete. Deoarece această investigare decurge în condiții specifice: situația apare în mod spontan și cere acțiuni care nu pot fi amânate, timp redus pentru luarea unei decizii, procesul de investigare are un grad înalt de dinamism, există pericolul de dispariție, de modificare sau de ascundere a urmelor[15].
Cele mai tipice acțiuni de urmărire penală care urmează să fie efectuate la etapa inițială de investigare a unei fapte săvârșite în legitimă apărare de către un polițist sunt: cercetarea la fața locului, examinarea corporală, reținerea făptuitorului, audierea bănuitului, părții vătămate și a martorului, confruntarea, prezentarea spre recunoaștere, percheziția și dispunerea expertizelor.
Cercetarea la fața locului, conform datelor statistice, se efectuează în 85,7% de cazuri și reprezintă acțiunea de urmărire penală primordială, fiind numită de către Lavrov V.P. baza informativă pentru descoperirea și investigarea infracțiunii pe urme proaspete[16].
Perimetrul ce urmează a fi cercetat se va stabili ținând cont de urmele existente și de declarațiile participanților la conflict, îndeosebi ale polițistului care a curmat fapta infracțională. Dacă făptuitorul nu a fost reținut și nu se cunoaște identitatea lui, cercetarea la fața locului va avea ca sarcină primară dobândirea informației cu privire la locul, modalitatea de săvârșire a infracțiunii și persoana făptuitorului. În acest caz, în primul rând, e necesar de acordat atenție informaților ce pot fi utilizate imediat pentru identificarea, localizarea și reținerea făptuitorului.
Concepem că cercetarea locului faptei când există semne ale cauzei de legitimă apărare trebuie să se efectueze conform regulilor metodei mixte de cercetare. Se vor cerceta în primul rând, acele sectoare în care pot să existe urme și obiecte care vor ajuta la descoperirea rapidă a faptei infracționale. Nu importă procedeul tactic aplicat la cercetarea locului faptei, deoarece de la o situație la alta, ținând cont de circumstanțele existente, se poate aplica orice procedeu.
Dacă făptuitorul nu a fost reținut, de regulă, se va folosi câinele de serviciu pentru stabilirea direcției refugiului în vederea urmăririi și reținerii lui. Atât chinologul, cât și specialistul-criminalist sunt obligați să ajute ofițerul de urmărire penală la ridicarea și conservarea urmelor de miros.
Acestea trebuie să fie fixate înainte de a fi descoperite și fixate alte urme, deoarece ele se pierd foarte ușor. Mirosul făptuitorului se poate amesteca cu ușurință cu mirosul celor ce efectuează cercetarea la fața locului. Anume din acest considerent e rațional ca în timpul efectuării acțiunilor de pază a locului faptei, până a începe cercetarea la fața locului, polițistul care a respins atacul să acopere urmele create de făptuitor cu o pânză. Acest lucru se efectuează atent pentru a păstra urmele (de exemplu, urmele de încălțăminte) care sunt valabile pentru dispunerea expertizei traseologice. Ideal ar fi dacă s-ar conserva obiectul purtător de urme de miros (de exemplu, batistă, mănuși, căciulă, cuțitul aruncat etc.).
Existența sau lipsa mirosului pe corpul bănuitului poate fi stabilită ulterior prin intermediul metodei de „Sampling” folosind câinele de serviciu special antrenat. Veridicitatea metodei de „sampling” se probează cu ajutorul mai multor câini[17].
Paralel cu cercetarea la fața locului sau imediat după încheierea ei angajații poliției, la indicația ofițerului de urmărire penală sau din proprie inițiativă, folosindu-se de urmele descoperite la fața locului trebuie să se ocupe de căutarea făptuitorului folosind măsurile de investigație specială (ca de exemplu, documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice, precum și localizarea sau urmărirea prin sistemul de poziționare globală ori prin alte mijloace tehnice, colectarea mostrelor pentru cercetarea comparată), dacă el a fugit. În cazul în care făptuitorul este reținut măsurile speciale de investigație au o eficacitate redusă.
Circumstanțele negative descoperite necesită a fi fixate în procesul-verbal de cercetare la fața locului. Consemnarea acestor circumstanțe denotă faptul că posibil un participant la conflict, inclusiv polițistul, a depus declarații mincinoase. Conducătorul grupei operative, nemijlocit la locul faptei, poate să ceară fiecărui participant să explice mecanismul de creare a acestor circumstanțe. Datele obținute vor sta la baza înaintării versiunilor de lucru.
În situația în care polițistul a stopat un atac ce pune în pericol grav drepturile și interesele persoanei, iar făptuitorul a reușit să fugă de la locul faptei, considerăm că polițistul nu trebuie să-l urmărească pe făptuitor, dar trebuie să-i acorde asistență medicală victimei și să asigure paza și protecția urmelor, din următoarele considerente:
– la baza probării vinovăției vor sta anume aceste urme; urmărind făptuitorul, există riscul pierderii lor sau ca victima să decedeze.;
– obligativitatea de reținere a infractorului nu dispare, ea putând fi executată ulterior, în condiții mai prielnice;
– polițistul nu este obligat să-și pună propria viața în pericol, cu atât mai mult cu cât el a încercat să-l rețină, dar făptuitorul i-a opus rezistență și a fugit. Fapt ce denotă că infractorul este pregătit bine, atât fizic, cât și psihologic. Conform regulilor tactice, raportul între infractori și angajații poliției participanți la reținere trebuie să fie de 1 la cel puțin 2. Raport ce lipsește în situația enunțată anterior.
Particularitățile tactice ale audierii părții vătămate în mare parte depinde de situațiile tipice și de faptul cât de bine s-au reținut semnalmentele făptuitorului. Ținând cont de aceste criterii, putem evidenția următoarele situații tipice:
1. victima cunoaște făptuitorul și poate comunica unde el se află, informație necesară pentru reținerea sau citarea acestuia;
2. victima nu cunoaște făptuitorul, dar îl poate descrie, comunica alte date care vor permite limitarea cercului de persoane printre care urmează să fie căutat făptuitorul;
3. victima nu cunoaște făptuitorul și nu-l poate descrie complet;
4. victima nu poate să comunice nimic despre făptuitor.
Pentru prima situație audierea trebuie să fie concisă atrăgându-se atenție asupra acțiunilor întreprinse de făptuitor, care au fost intențiile lui, dacă era înarmat. Semnalmentele exterioare se descriu atât încât să fie suficient pentru reținerea făptuitorului.
În situația a doua și a treia, pe lângă circumstanțele existente în timpul săvârșirii infracțiunii, e necesar de obținut maximum de informație în vederea întocmirii portretului vorbit. Ar fi oportun ca procesul de audiere să se încheie cu întocmirea porterului făptuitorului. Este important de stabilit imediat dacă victima a perceput numele, porecla sau unele particularități de vorbire ale făptuitorului.
De asemenea, e rațional de întrebat victima dacă cineva l-a mai văzut pe făptuitor și dacă va putea să-l descrie. În această situație trebuie să fie audiat polițistul care a respins atacul, iar informația obținută să fie comparată cu declarațiile victimei. Dacă există divergențe între declarațiile victimei și ale polițistului necesită a fi identificați alți martori. Când nu avem o astfel de posibilitate, trebuie să constatăm care sunt circumstanțele ce stau la baza acestor declarații. Totodată, nu trebuie uitat că fenomenele precum vederea crepusculară, perspectiva liniară, iradierea luminii etc. influențează procesul de percepție[18]. În cazul divergențelor conducătorul grupei operative trebuie să pună pe picior de egalitate ambele declarații, căutând totodată alte probe în susținerea sau negarea acestora. Concepem că în această situație contradicțiile apărute nu influențează procesul de urmărire penală, deoarece el se referă la semnalmentele exterioare ale făptuitorului, circumstanțele infracțiunii.
Ulterior pot apărea contradicții între polițist și făptuitorul, care este reținut. Acest fapt ne vorbește despre o posibilă depășire a limitelor legitimei apărări din partea polițistului.
Situația a patra este cea mai complicată pentru descoperirea și investigarea faptei, în timpul audierii toată atenția trebuie de fixat asupra polițistului care a respins atacul.
Audierea în situația a doua și a patra necesită a mai fi efectuată pentru stabilirea unor relații și contacte trainice ce vor fi de folos ulterior la investigarea faptei. Declarațiile obținute pot fi folosite la cercetarea la fața locului, la întocmirea portretului vorbit, la prezentarea spre recunoaștere etc. La finele audierii este necesar de convenit cu victima asupra modalităților de legătură pentru următoarele ore sau zile.
Pentru fixarea declarațiilor victimei, în lipsă de timp, e rațional de folosit dictafonul. Este deosebit de important de a face acest lucru în timpul audierii persoanelor rănite, bolnave, a minorilor, persoanelor ce călătoresc (de exemplu, angajați ai întreprinderii de stat „Calea ferată din Moldova”, însoțitoare de bord, turiști etc.). Dictafonul este rațional de folosit și atunci când polițistul a apărat un cetățean străin care depune declarații prin intermediul interpretului. Însă nu trebuie de uitat că toate înregistrările făcute nu vor reprezenta probe în instanța de judecată și pot fi folosite numai ca date informative.
Celelalte acțiuni de urmărire penală precum examinarea corporală, audierea bănuitului și a martorului, confruntarea, prezentarea spre recunoaștere, percheziția și dispunerea expertizelor nu vor fi descrise, dat fiind faptul că nu prezintă o particularitate și au fost caracterizate în capitolul anterior.
E important de specificat că în cazul în care polițistul intervine pentru a curma un atac ce pune în pericol grav drepturile și interesele persoanei sau un interes public el trebuie să se conducă de prevederile legii cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului, ale legii cu privire la modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc, ale legii cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne, ale hotărârii cu privire la aprobarea mijloacelor speciale și ale regulilor de aplicare a acestora de către colaboratorii organelor de interne și militarii trupelor de carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne etc.
Luând decizia de aplicare a armei, polițistul, dacă situația permite, desigur, trebuie să o aplice pentru a respinge un atac sau pentru a reține persoana care opune o rezistență armată. În toate cazurile de aplicare și de folosire a armei de foc polițistul este dator să ia toate măsurile posibile ca dauna cauzată sănătății, onoarei, demnității și bunurilor lor să fie cât mai mică, precum și să evite pricinuirea de daune persoanelor din preajmă.
Polițistul trebuie să cunoască foarte bine în care situații este inadmisibilă aplicarea sau folosirea armei. El nu poate aplica sau folosi arma de foc:
1. în clădirile, încăperile și pe teritoriul reprezentanțelor diplomatice și consulare ale statelor străine, ale reprezentanțelor diplomatice și consulare ale statelor străine, ale reprezentanțelor care se bucură de inviolabilitate în temeiul acordurilor internaționale, contra vehiculelor care se bucură de inviolabilitate diplomatică, cu excepția cazurilor în care șefii competenți ai reprezentanțelor dispun aprobarea sau a cazurilor reglementate de alte acorduri internaționale;
2. în clădirile și încăperile în care se produc sau se păstrează substanțe ușor inflamabile, toxice sau explozive ori substanțe, care generează un pericol direct pentru viața și sănătatea oamenilor;
3. dacă în urma acestei acțiuni vor avea de suferit persoane străine.
4. la fel, se interzice aplicarea armelor de foc:
– împotriva minorilor, dacă vârsta acestora este evidentă sau este cunoscută, împotriva femeilor, persoanelor în etate și a persoanelor cu semne vizibile de invaliditate, cu excepția cazurilor când acestea atacă subiectul legii ori altă persoană în grup sau cu utilizarea armelor, când opun rezistență periculoasă pentru viața și sănătatea oamenilor, dacă acțiunile de acest gen nu pot fi curmate pe alte căi și cu alte mijloace;
– în situațiile când ar putea fi pusă în pericol viața altor persoane;
– în timpul acțiunilor de restabilire a ordinii publice în cazul dezordinilor în masă;
– asupra aeronavelor, navelor fluviale și asupra altor mijloace de transport cu pasageri, cu excepția cazurilor când ar putea fi cauzate pagube sau urmări vădit mai grave decât cele ce s-ar produce dacă pericolul nu ar fi înlăturat;
– asupra persoanelor care au trecut sau încearcă să treacă ilegal frontiera de stat dacă faptul se produce fie vădit întâmplător, fie în legătură cu un accident sau cu o calamitate naturală;
– pentru reținerea contravenienților sau pentru curmarea tentativei acestora de a evada de la locul reținerii dacă acțiunile lor nu pun în pericol viața și sănătatea oamenilor sau dacă ei nu opun rezistență armată;
– în situațiile în care ar putea fi violat teritoriul, spațiul aerian sau apele teritoriale ale unui stat vecin, cu excepția cazurilor de autoapărare ori de apărare a oamenilor împotriva unor atacuri ce prezintă un pericol real pentru viața și sănătatea acestora[19].
Suntem de acord cu noile reglementări în privința minorului prevăzute în legea cu privire la modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc, unde, la lit. a) art. 12, este reglementat că arma de foc se interzice a fi aplicată față de minori dacă vârsta lor este evidentă sau cunoscută. Considerăm reușită această reglementare de aplicare a armei de foc față de minori, luând în considerație accelerarea, în prezent, a dezvoltării fizice a noilor generații. Un tânăr de azi, care are 15 ani, după semnalmentele fizice seamănă cu un tânăr de 20 de ani. Este foarte greu de stabilit, la o simplă apreciere vizuală, care tânăr are 15 ani și care are 18-20 de ani.
5. Funcționarul de poliție nu poate recurge la aplicarea armei de foc și în cazul în care atacul neînarmat asupra lui, fie unul la unul, este săvârșit de către o persoană, acțiunile ale cărei în virtutea superiorității fizice evidente ale funcționarului de poliție nu prezintă pericol real pentru viața și sănătatea lui (agresorul are o vârstă înaintată, este bolnav sau se află într-o stare de ebrietate puternică, făcând ireală realizarea pericolului menționat).
Situația se schimbă radical când atacul, pentru respingerea căruia funcționarul de poliție nu poate să se bazeze pe ajutorul eficient din afară, este săvârșit de către o persoană care nu cedează după calitățile fizice funcționarului de poliție, nemaivorbind de cazurile când agresorul este mai dezvoltat fizic sau acționează în grup[20].
Încălcarea acestor condiții de către polițist atrage după sine răspunderea prevăzută de lege.
Autorul Minghes A. subliniază că, dacă atacul asupra funcționarului de poliție este săvârșit de un singur atacant neînarmat, atunci superioritatea fizică a agresorului poate fi clarificată numai în timpul luptei, când polițistul începe evident să piardă, și această pierdere poate să-l coste viața[21]. Nu suntem de acord cu aceasta și susținem opinia autorului Grati V. care menționează că opinia dată nu se află în concordanță cu conținutul normelor juridico-penale care înlătură caracterul penal al faptei și poziționează polițistul într-o situație dezavantajoasă, supunându-i viața și sănătatea unui risc nejustificat. Polițistul poate să-și apere pe deplin viața și sănătatea cu ajutorul aplicării armei de foc în cazul în care superioritatea fizică a agresorului este evidentă sau cunoscută fără luptă[22].
Nu trebuie uitat și de faptul că în scopul asigurării securității personale polițistul, respingând un atac, are dreptul să stabilească în caz de necesitate „zona de asigurare”, să țină agresorul la o distanță în limitele a 3 metri.
Aplicarea armei de foc de către polițist se finalizează cel mai des cu cauzare de vătămări corporale sau cu decesul. Este firesc că orice caz de aplicare sau de folosire a armelor de foc necesită să fie investigat minuțios.
Reieșind din aceste considerente, polițistul este obligat:
– să acorde asistență medicală urgentă persoanei rănite;
– să asigure paza cadavrului și să nu permită survenirea modificărilor în aspectul inițial al locului faptei;
– să comunice despre cele întâmplate șefului său direct prin întocmirea unui raport, pentru ca acesta să înștiințeze organele procuraturii.
Un rol foarte important îl are raportul depus de polițist, deoarece constituie primul document în care se fixează circumstanțele existente la locul faptei. Acest document obține o importanță deosebită în cazul în care locul faptei poate să se modifice (de exemplu, ploaie, ninsoare puternică etc.).
Raportul trebuie să conțină date cu privire la: când, unde, fața de cine a fost aplicată arma de foc, circumstanțele și consecințele aplicării armei de foc, cantitatea de cartușe folosite, dacă aplicarea armei a fost precedată de un avertisment etc. Aplicarea armei de foc se face numai după somația: „Stai! … și denumirea autorităților pe care le reprezintă persoana”. În caz de nesupunere, se somează din nou prin cuvintele: „Stai că trag!”. Dacă persoana somată nu se supune nici de data asta, se somează prin tragerea focului de armă în sus, în plan vertical, cu excepția cazurilor în care subiectul legii se află în încăpere. În cazul prevăzut la lit. h) alin. (1) art. 10 al legii cu privire la modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc, arma se aplică numai după ce s-a repetat de trei ori, la intervale de timp suficiente pentru dispersarea participanților, somația: „Părăsiți … vom aplica arma de foc!”. Conform acestei legi, aplicarea armei de foc împotriva mijlocului de transport folosit de persoana care prezintă pericol pentru viața și sănătatea polițistului sau a altor persoane trebuie să fie precedată de o somație, care prevede efectuarea unei trageri de armă în sus, în plan vertical, iar apoi se va trage în componentele ce asigură deplasarea mijlocului de transport, în scopul imobilizării acestuia.
Acordând asistență medicală persoanei rănite, polițistul trebuie să fie vigilent și precaut. Nu este exclusă situația în care persoana, fiind rănită ușor, simulează o rănire mai gravă și atacă polițistul ce îi acordă asistență medicală.
În cazul în care polițistul apără o persoană terță sau pe el însuși aplicând arma de foc, investigarea va avea drept scop stabilirea legalității aplicării armei de foc. Din acest considerent, în cazul aplicării armei de foc cu consecințe letale trebuie păstrat locul faptei intact, inclusiv poziția cadavrului până la cercetarea locului faptei de către organul de urmărire penală[23].
Legitima apărare este posibilă și împotriva acțiunilor ilegale ale angajaților poliției care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege (art. 328 CP al RM, Excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu) și care pun în pericol grav drepturile sau interesele persoanei. Deci pentru existența cauzei de legitime apărări urmează ca aceste acțiuni nu numai să fie prevăzute de atribuțiile de serviciu a polițistului, dar să fie depășite.
Susținem opinia autorilor Pobegailo E., Revin V., Sokolov N., Cepalenkov I., Barbăneagră Al., Gurschi C., Holban Vl., Popovici T., Ulianovschi Gh., Ulianovschi X., Ursu N., care subliniază că persoana poate folosi cauza de legitimă apărare împotriva polițistului numai pentru a apăra persoana, deoarece drept obiect material al infracțiunii este corpul uman[24].
Dacă polițistul săvârșește o faptă periculoasă care nu este prevăzută de atribuțiile sale, atunci el acționează ca o persoană particulară și autorul Șavgulidze T. a menționat corect: „În astfel de cazuri de aplicare a legitimei apărări nu importă dacă el este persoană cu funcție de răspundere”[25].
Desigur, legitima apărare este posibilă față de polițist numai atunci când persoana este sigură de faptul că acțiunile acestuia sunt ilegale. Concluzia în privința ilegalității acțiunilor trebuie bazată pe circumstanțele concrete de la locul faptei (ca de exemplu, excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu este însoțit de aplicarea armei, violenței, torturii etc.). Dacă acțiunile polițistului coincid după formă cu cele legale, de regulă, împotriva lor nu poate fi aplicată legitima apărare.
Nu se consideră atac periculos pentru viața și sănătatea polițistului: nesubordonarea cu rea-voință dispoziției sau cererii legitime a funcționarului de poliție, ultragierea angajatului organelor de ocrotire a normelor de drept, opunerea de rezistență, precum și comiterea altor contravenții asemănătoare[26].
Autorul Trainin A.N., încă în anul 1929, sublinia că: „legea nu poate acorda cetățenilor dreptul de apreciere în fond a deciziilor luate de persoanele cu funcție de răspundere: este o hotărâre rațională sau nu, este determinată de circumstanțele cauzei sau nu etc. Acțiunile reprezentantului puterii statale nu trebuie să depășească limitele competenței sale, orice acțiune întreprinsă în afara acestor limite nu este legală”[27].
Concluzii
Generalizând cele consemnate în conținutul propriu-zis al lucrării, înaintăm concluziile:
1. dacă acțiunile făptuitorului atentează la viața și sănătatea polițistului, atunci acesta se va bucura pe deplin de dreptul la legitimă apărare. Pentru polițist, legitima apărare va fi o obligație numai în cazul în care se săvârșește un atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public;
2. legitima apărare este posibilă și față de polițist atunci când suntem siguri că acțiunile acestuia sunt ilegale și pun în pericol grav viața și sănătatea persoanei. Totodată, nu trebuie de uitat faptul că legea nu poate acordă cetățenilor dreptul de apreciere în fond a deciziilor luate de persoanele cu funcție de răspundere;
3. la probarea existenței semnelor legitimei apărări în acțiunile polițiștilor trebuie să se atragă atenție asupra următoarelor elemente: existența circumstanțelor care favorizează și care sunt nefavorabile procesului de investigație; acțiunile întreprinse de polițist la locul faptei (caracterul, timpul, localizarea, legalitatea acestora); existența legăturii cauzale între acțiunile întreprinse de polițist și daunele cauzate; modalitatea de aplicare a armei de foc; raportul depus de polițist cu referire la cele întâmplate.
Referințe bibliografice:
1. Barbăneagră A. ș.a., Cod penal comentat și adnotat, Chișinău: Cartier Juridic, 2005, 641 p.
2. Borodac Al., Manual de drept penal. Partea generală, Chișinău: Tipografia Centrală, 2005, 512 p.
3. Botnaru S. ș.a., Drept penal. Partea generală, vol. I, Chișinău: Cartier Juridic, 2005, 610 p.
4. Ciopraga Au., Tratat de tactică, Iași: GAMA, 1996, 481 p.
5. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994, în vigoare la 27 august 1994, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.08.1994, nr.1.
6. Grati V., Aspecte administrativ-juridice ale aplicării și folosirii armelor de foc de către funcționarii de poliție, Monografie, Chișinău: Tipografia Centrală, 2005, 196 p.
7. Legea privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc nr. 218 din 19.10.2012, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 254-262 din 14.12.2012.
8. Avereanova T., Belkin R., Manual pentru universități, ediția a III-a, Moskova: Norma, 2010, 927 p.
9. Еleonschii V., Norme de stimulare a dreptului penal și importanța acestora în activitățile organelor afacerilor interne, Habarovsk, 1984, 107 p.
10. Кadnikov N., Cauzele care înlătura caracterul penal al faptei, Moskova, 1998, 47 p.
11. Кașepov V., Gravina А., Drept penal. Partea generală și specială, Moskova: Bîlina, 2001, 559 p.
12. Кlim А. Metodica criminalistică de cercetarea a abuzului de putere și de serviciu, Minsk, 2000, 232 p.
13. Lavrov V., Cercetarea infracțiunilor pe urme proaspete, Moskova, 1989, 87 p.
14. Miliukov S., Cauzele care înlătura caracterul penal al faptei, Manual, Sankt-Petersburg, 1998, 40 p.
15. Minghes А., Utilizarea armelor de foc, tehnici de luptă corp la corp și echipamente speciale de către angajații organelor afacerilor interne, Мoskova: MAI Rusia, 1997, 97 p.
16. Pobegailo E., Revin V., Legitima apărarea și reținerea persoanei în activitatea organelor afacerilor interne, Moskova: Academia MAI URSS, 1987, 54 p.
17. Sokolov N., Ciupalenko I., Legitima apărare, Moskova, 1972, 94 p.
18. Solopanov Iu., Dreptul penal sovietic. Partea generală și specială, Moskova: Literatura Juridică, 1981, 465 p.
19. Tkacenko V., Cauzele care înlătura caracterul penal al faptei. Dreptul penal, partea generală, al Federației Ruse, Moskova, 1996, 300 p.
20. Trainin A., Dreptul penal, partea generală, Moskova, 1929, 472 p.
21. Șavgulidze T., Legitima apărare, Tbilisi, 1966, 157 p.
22. Șramko S., Răspunderea penală pentru vătămarea sănătății la depășirea limitelor de apărare sau la depășirea măsurilor necesare reținerii unei persoane care a comis o infracțiune, Teză de doctorat, Moskova, 2004. 164 p.
23. Iakubovici M., Întrebări teoretice și practice privitor la legitima apărare, Moskova, 1961, 225 p.
[15] Avereanova T., Belkin R., Criminalistica. Manual pentru universități, ed. a III-a, Moskova: Norma, 2010, p. 830.
[16] Lavrov V., Cercetarea infracțiunilor pe urme proaspete, Moskova, 1989, p. 17.
[17] Lavrov V., op. cit., p. 17.
[18] Ciopraga Au., Criminalistica. Tratat de tactică, Iași: GAMA, 1996, p. 171.
[19] Legea privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc. nr. 218 din 19.10.2012, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 254-262 din 14.12.2012.
[20] Grati V., Aspecte administrativ-juridice ale aplicării și folosirii armelor de foc de către funcționarii de poliție, Monografie, Chișinău: Tipografia Centrală, 2005, p. 67.
[21] Minghes А., Utilizarea armelor de foc, tehnici de luptă corp la corp și echipamente speciale de către angajații organelor afacerilor interne, Мoskova: MAI Rusia, 1997, p. 23.
[22] Grati V., op. cit, p. 67.
[23] Iakubovici M., Întrebări teoretice și practice privitor la legitima apărare, Moskova, 1961, p. 184.
[24] Pobegailo E., Revin V., Legitima apărarea și reținerea persoanei în activitatea organelor afacerilor interne, Moskova: Academia MAI URSS, 1987, p. 10; Sokolov N., Ciupalenko I., Legitima apărare, Moskova, 1972, pp. 72-73; Barbăneagră A. ș.a., Cod penal comentat și adnotat, Chișinău: Cartier Juridic, 2005, p. 264.
[25] Șavgulidze T., Legitima apărare, Tbilisi, 1966, p. 60.
[26] Grati V., Aspecte administrativ-juridice ale aplicării și folosirii armelor de foc de către funcționarii de poliție, Monografie, Chișinău: Tipografia Centrală, 2005, p. 67.
[27] Trainin A., Dreptul penal, partea generală, Moskova, 1929, p. 472.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.