O radiografie a răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 320 din Legea nr. 95/2006

Astfel, în art. 8 din Legea nr. 71/2011 sunt enumerate mai multe categorii de profesioniști și se arată că termenul de profesionist îl include pe cel de comerciant. În art. 6 din Legea nr. 71/2011 se arată că referirile din legi la termenul „comerciant” se consideră a fi făcute la persoana supusă înregistrării în registrul comerțului. Totuși, termenul de „comerciant” are, în legislația protecției consumatorului și în legea pomiculturii, sensul clasic al termenului, prevăzut în această legislație specială. Profesioniștii sunt, în mod obișnuit: (i) persoanele fizice, cum sunt comercianții, persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinzătorii individuali sau familiali și persoanele care exercită profesiile reglementate sau liberale; (ii) persoanele juridice, cum sunt societățile comerciale, organizațiile cooperatiste, regiile autonome, societățile civile cu personalitate juridică, grupurile de interese economice. Instituțiile publice care exploatează o întreprindere pot fi profesioniști în sensul Codului civil, indiferent dacă obțin sau nu profit. Este cazul spitalelor, al universităților, al autorităților de reglementare, supraveghere și control (CSA, BNR, CNVM). Titulari ai unei întreprinderi pot fi, însă, chiar și entitățile fără personalitate juridică, cum ar fi societățile simple, societățile civile fără personalitate juridică, reglementate prin legi speciale (fonduri de pensii, fonduri de investiții, societăți de avocați, notari, executori judecătorești sau practicieni în insolvență) și grupurile de societăți, întrucât și acestea exploatează o întreprindere, iar exploatarea întreprinderii poate fi un exercițiu al uneia sau al mai multor persoane, reunite fie în asocieri cu personalitate juridică, fie în colectivități sau entități fără personalitate juridică (fără subiectivitate proprie, distinctă de asociați ori membri).

Concluzionând, s-a apreciat că Spitalul este profesionist, iar raporturile juridice dintre acesta și victimă sunt circumscrise activității unității spitalicești de furnizare de servicii medicale. Faptul că în litigiile având ca obiect recuperarea cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată, Spitalul se subrogă, în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate, avându-se în vedere raporturile juridice existente între spitale și casele de asigurări de sănătate, nu schimbă natura litigiului. Totodată și din perspectiva art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, competența ar aparține Secției a II-a civilă din cadrul Tribunalului Suceava.

Conflictul de competență a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, sub nr. 490/39/2019 la data de 27 iunie 2019.

Prin sentința civilă nr. 121/2019^[62], Curtea de Apel Suceava a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, Secția a II-a Civilă, reținându-se în esență că, din cuprinsul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018, rezultă că, în cadrul tribunalelor funcționează secții sau complete specializate în cauze cu profesioniști, acesta fiind un criteriu de partajare a competenței. Cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 207/2018, deci ulterior pronunțării Deciziei Î.C.C.J. nr. 18/2016, rezultă până la evidență că aceasta nu mai este aplicabilă, legiuitorul optând pentru înființarea secțiilor/completelor specializate în cazul litigiilor cu profesioniști.

Instanța sesizată cu pronunțarea Regulatorului de competență a mai reținut că, din art. 8 din Legea nr. 71/2011 coroborat cu art. 3 Cod civil reiese că profesionistul este considerat cel ce exploatează o întreprindere, însă nici Codul civil și nici legea de punere în aplicare nu conțin o definiție sintetică a profesionistului și nici criterii exprese de stabilire sau identificare a acestuia, în raport cu alți participanți la raporturile juridice. Din spiritul reglementării, rezultă că se pot desprinde câteva criterii de definire a profesionistului, legate de exercițiul continuu, sistematic al unei activități, obligația de înscriere, autorizare, sau reglementare pentru opozabilitate față de terți, precum și patrimoniul afectat exploatării întreprinderii (patrimoniul de afectațiune). Nici noțiunea de „întreprindere” nu este definită de Codul civil, însă întreprinderea presupune „exploatarea” acesteia și care relevă un risc asumat, în sensul Codului civil, indiferent dacă obține sau suportă o pierdere, însă obținerea profitului nu este un scop în sine. Este doar necesară exploatarea acesteia, adică exercițiul sistematic al unei activități economice.

S-a desprins că, din motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 552/2018, par. 15, rezultă că, potrivit art. 3 alin. (2) și (3) Cod civil, sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, respectiv exercită sistematic o activitate organizată, ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ. Așadar, Codul civil nu distinge nici între profesioniști, în funcție de statutul lor juridic, de comercianți sau necomercianți, astfel încât toți aceștia sunt supuși regulilor de drept civil. Prin urmare, categoria profesioniștilor, în sensul Codului civil, include atât profesioniștii – comercianți, întreprinzători, operatori economici [în sensul art. 8 alin. 1 din Legea nr. 71/2011], cât și categoria profesioniștilor – necomercianți, care desfășoară o activitate organizată, fără caracter lucrativ (profesiile liberale sau reglementate, instituții publice sau organizații neguvernamentale, regii autonome, societăți, companii naționale, asociații, fundații, societăți agricole, etc.).

S-a conchis de către instanța superioară și comună a celor aflate în conflict de competență că instituțiile publice care exploatează o întreprindere pot fi profesioniști în sensul Codului civil, indiferent dacă obțin sau nu un profit. În aceste circumstanțe, Curtea de Apel Suceava a apreciat că respectiva cauză cade în competența de soluționare a unui complet de judecată specializat în soluționarea cauzelor cu profesioniști, în condițiile în care Spitalul – instituție publică ce exploatează o întreprindere și prestează un serviciu public – îndeplinește criteriile menționate pentru a fi considerat un profesionist.

Observăm că, urmare a pronunțării multiplelor regulatoare de competență, practica judiciară privind competența de soluționare a apelurilor, în cauzele întemeiate pe dispozițiile art. 320 din Legea nr. 95/2006, de la nivelul Tribunalului Suceava, s-a uniformizat, Secția specializată pe litigii cu profesioniștii fiind cea care le soluționează în prezent.

VII. JURISPRUDENȚA DIVERGENTĂ PRIVIND ADMISIBILITATEA CĂII DE ATAC A RECURSULUI

 Admisibilitatea căii de atac a recursului privind această tipologie de cauze a constituit o chestiune extrem de controversată în jurisprudența națională, cauzată de pronunțarea unor hotărâri contradictorii de către Curtea Constituțională și de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obiectul unei cereri în repararea prejudiciului cauzat unităților medicale, ca urmare a efectuării unor cheltuieli de spitalizare a victimei unei agresiuni sau a unui accident, îl constituie o acțiune în pretenții/răspundere delictuală a cărei valoare se situează sub pragul valoric de 1.000.000 lei, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2003 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă^[63] (în continuare, Legea nr. 2/2013).

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum au fost modificate, succesiv până în anul 2017, prin O.U.G nr. 62/2015^[64] și O.U.G. nr. 95/2016^[65], „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) – i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțe de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din data de 30 mai 2017^[66] (în continuare, Decizia C.C.R. nr. 369/2017) s-a statuat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

Analizând dispozițiile legale criticate, Curtea a reținut că, în actuala reglementare „o hotărâre judecătorească referitoare la cereri evaluabile în bani pronunțată de o judecătorie, în prima instanță, nu va putea fi supusă recursului în nicio situație” (par. 23). Constatând că recursul este o cale de atac extraordinară, iar nu o cale de atac excepțională, Curtea a afirmat că și „căile extraordinare de atac trebuie să fie accesibile cetățeanului, iar limitările accesului la acestea trebuie să rezulte în mod explicit nu numai din natura acestora, precum și din motivele pentru care pot fi formulate” (par. 27). „Din moment ce legiuitorul a reglementat calea de atac a recursului, acesta trebuie să asigure egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea acestei căi de atac, chiar dacă este una extraordinară. Legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea căii de atac a recursului, reglementând anumite situații în care nu se poate formula recurs, însă acest tratament juridic diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv și rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție. În consecință, legiuitorul nu are îndreptățirea constituțională de a bloca, în funcție de valoarea pretenției deduse judecății, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetățenii într-o situație diferită, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă.” (par. 28).

Instanța de contencios constituțional a concluzionat că, „efect al constatării neconstituționalității sintagmei «precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv», cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.” (par. 32).

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018^[67] (în continuare, Decizia Î.C.C.J. nr. 52/2018) s-a statuat că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)”.

De asemenea, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018^[68] (în continuare, Decizia C.C.R. nr. 454/2018), instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că „dispozițiile art. I pct. 37 (cu referire la art. 402 din Codul de procedură civilă) și pct. 58 (cu referire la art. 497 din Codul de procedură civilă) din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.” A admis obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că „art. III pct. 3 (cu referire la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013) și pct. 4 (cu referire la art. XVIII¹ din Legea nr. 2/2013) din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative sunt neconstituționale.”

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că Instanța Supremă, prin Decizia Î.C.C.J. nr. 52/2018, a condiționat aplicarea Deciziei C.C.R. nr. 369/2017 de pornirea procesului civil după publicarea acesteia, deși nu avea competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale, sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale și a constatat că, în urma pronunțării și publicării Deciziei C.C.R. nr. 369/2017, în privința prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu devin incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă.

Ulterior, prin Decizia nr. 2 din data de 14 ianuarie 2019^[69] (în continuare, Decizia Î.C.C.J. nr. 2/2019), Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, „ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosarele nr. 82.032/299/2015 și nr. 32.850/301/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: «Recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite anterior publicării deciziei, recursuri nesoluționate până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018 (1 octombrie 2018), devin admisibile sau își mențin caracterul inadmisibil rezultat din interpretarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României cât privește producerea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018?»”.