O radiografie a răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 320 din Legea nr. 95/2006

Menționăm că, în calea de atac a apelului promovat împotriva acestei hotărâri^[50], soluția a fost schimbată, reținându-se în esență că victima a primit îngrijiri medicale pentru tratarea leziunilor provocate de propria-i faptă, iar efectul obligatoriu al Deciziei C.C.R. nr. 818/2019, ce rezidă în încetarea aplicării pentru viitor a prevederii legale față de care s-a constatat neconstituționalitatea, privește și situațiile juridice pendinte în care ea a fost invocată, respectiv cele aflate pe rolul instanței la data publicării sale, concluzionându-se că victimei nu-i incumbă obligația de a suporta cheltuielile efectuate de unitatea medicală cu spitalizarea sa.

VI. CONFLICTE DE COMPETENȚĂ MATERIALĂ PROCESUALĂ ÎNTRE SECȚIILE SPECIALIZATE ALE INSTANȚEI DE APEL

Una din problemele majore întâmpinate de instanțele judecătorești, a constituit-o stabilirea competenței materiale procesuale a secției specializate din cadrul Tribunalului, în soluționarea apelurilor împotriva hotărârilor primei instanțe, în cauzele având ca obiect „răspunderea civilă delictuală”, promovate de unitățile spitalicești.

Astfel, secțiile specializate pe litigii cu profesioniștii au început să invoce excepția necompetenței materiale procesuale a acestora, urmată de declinarea cauzei către secțiile civile.

Excepția necompetenței materiale procesuale a instanței de judecată este o excepție de procedură (privește condițiile esențiale de promovare a unei cereri de chemare în judecată) și absolută (cercetarea este instituită în respectarea unor interese generale de înfăptuire a justiției și privește încălcarea unor norme de ordine publică), astfel că instanța este obligată să verifice, cu prioritate, față de fondul cauzei, îndeplinirea acestei condiții esențiale. În același timp, această excepție este una dilatorie, putând împiedica, în caz de admitere, judecata pe fond a cauzei de către instanța sesizată, ca atare analiza ei impunându-se a se face cu prioritate față de alte aspecte legate de procedură și fond.

Vom prezenta, în continuare, cazul particular al conflictelor de competență survenite între secțiile civile ale Tribunalului Suceava, pentru a reliefa dificultatea interpretării normelor de competență materială, ca urmare a unei decizii a Instanței Supreme și a modificărilor legislative incidente în materie.

De exemplu, prin Încheierea nr. 522/2019 pronunțată de Tribunalul Suceava^[51], a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a Secției a II-a civile a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu și trimisă cauza, spre competentă soluționare, către Secția I civilă din cadrul Tribunalului Suceava.

În soluționarea excepției, s-a reținut incidența dispozițiilor coroborate ale art. 200 alin. (1) și alin. (2) Cod procedură civilă^[52], cu cele ale art. 226^[53] din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare^[54] (în continuare, Legea nr. 77/2011) și cu cele art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004^[55].

S-a amintit Decizia nr. 18/2016^[56] (în continuare, decizia Î.C.C.J. nr. 18/2016), prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare.”

Totodată, s-au amintit considerentele relevante ale deciziei anterior menționate, respectiv că „interpretarea în sens contrar, dată de instanțele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din Codul de procedură civilă, conform cărora «reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod»» și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora «Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege». În realitate, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 (…), pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate, se va ține seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. (…) Revine în acest scop judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate și de a aprecia asupra competenței materiale procesuale proprii în soluționarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit.”

Secția a II- a civilă a Tribunalului Suceava a reținut că, pentru a determina competența materială procesuală se impune raportarea cu prioritate la obiectul și natura litigiului deduse judecății și nu la calitatea de profesionist a uneia dintre părți, apreciind că modificarea art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, adusă prin Legea nr. 207/2018, ulterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 18/2016, este irelevantă sub aspectul obligativității respectării celor statuate în decizia pronunțată în recursul în interesul legii.

S-a considerat că obiectul deciziei pronunțate în interesul legii nu coincide cu obiectul modificării legislative. Astfel, s-a apreciat că și după modificarea legii de organizare judiciară, prin introducerea printre specializările secțiilor/completurilor ce funcționează în cadrul tribunalelor a „cauzelor cu profesioniști”, competența materială procesuală a acestor secții/completuri se realizează inclusiv prin raportare la Decizia Î.C.C.J. nr. 18/2016 (dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 nefiind norme de competență, ci de organizare judiciară). Totodată, folosirea sintagmei „cauze cu profesioniști” nu este de natură a se constitui într-un criteriu suficient de partajare a competenței între secțiile/completurile specializate după cum nu poate consacra prin ea însăși drept criteriu de partajare a competenței simpla calitate de profesionist a uneia dintre părți. Concluzionând, instanța a subliniat că un litigiu cu profesioniști nu este un litigiu în care una dintre părți are calitatea de profesionist in abstracto, ci un litigiu al cărui obiect și natură are legătură cu activitatea economică a unui profesionist, obiectul și natura litigiului fiind relevante, iar nu calitatea părților.

De asemenea, s-a mai reținut că prin Hotărârea nr. 41/22.11.2018 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Suceava s-a stabilit ca în cadrul Secției a II-a civilă să se judece litigiile în stadiile procesuale fond, apel și recurs care au legătură cu activitatea economică a profesionistului, competența stabilindu-se în funcție de obiectul și natura cauzei, inclusiv acțiunile reale, iar nu în funcție de calitatea părților (…); la nivelul Secției I civilă să se soluționeze litigiile în care părțile au calitatea de profesioniști, dar al căror obiect nu are legătură cu activitatea economică a acestora. Printre obiectele date în competența funcțională a Secției a II-a civilă, potrivit acestei hotărârii, figurează „răspunderea civilă delictuală, când cel puțin o parte este profesionist și dacă are legătură cu activitatea economică a acestuia”.

În ceea ce privește raportul juridic dedus judecății, s-a reținut că acțiunea Spitalului este grefată pe un caz de răspundere civilă delictuală, prin cererea formulată în primă instanță acesta solicitând obligarea victimei la plata unei sume de bani cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de către unitatea spitalicească, urmare a presupusei fapte ilicite săvârșite de către victimă, concretizată în neformularea de către aceasta a unei plângeri penale împotriva persoanei responsabile de vătămarea ei.

În aceste condiții, s-a reținut că pretențiile concrete deduse judecății izvorăsc din pretinsa faptă ilicită imputată Spitalului care nu are calitatea de profesionist.

Reiese astfel că acțiunea formulată are o natură esențialmente civilă, iar raportul juridic dedus judecății nu are legătură cu activitatea profesionistului, activitate concretizată în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

În consecință, având în vedere că, prin raportare la obiectul și natura litigiului, nu poate fi reținut vreun element comun cu al litigiilor exemplificate la art. 226 din Legea nr. 71/2011, s-a apreciat că litigiul are caracter pur civil, competența de soluționare aparținând, astfel, Secției I civile a Tribunalului Suceava.

Primind dosarul, Secția I civilă a Tribunalului Suceava a soluționat cauza pe fond, apreciind că este competentă să o soluționeze^[57].

În alte cauze^[58] însă, de exemplu prin Încheierea civilă nr. 634/2019, Secția I civilă a Tribunalului Suceava a admis excepția necompetenței materiale procesuale a acesteia și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Secției a II-a Civile a Tribunalului Suceava. De asemenea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență materială procesuală, dosarul fiind înaintat către Curtea de Apel Suceava, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Secția I civilă a Tribunalului Suceava a reținut că stabilirea secției din cadrul Tribunalului, competentă material să soluționeze litigiul presupune, în prealabil, identificarea naturii juridice a litigiului, criteriu obiectiv, determinant pentru stabilirea competenței materiale, în general și, din perspectiva normelor de organizare judecătorească, a competenței funcționale a secțiilor unei instanțe, în particular, atunci când la nivelul aceleiași instanțe funcționează secții sau complete specializate în anumite materii.

Natura juridică a litigiului poate fi determinată pe baza elementelor subiective și obiective ale acțiunii în justiție ce se concretizează prin cererea de chemare în judecată formulată.

Și această Secție a reținut incidența Deciziei Î.C.C.J. nr. 18/2016, a art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2018, dar și a Hotărârii nr. 41 din data de 22.11.2018 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Suceava, prin care s-a stabilit că, în cadrul Secției a II-a civile vor fi judecate cauzele care au legătură cu activitatea economică a profesionistului.

Cu titlu de noutate, s-a apreciat că sunt aplicabile în soluționarea excepției invocate din oficiu și dispozițiile art. 3 din Codul civil^[59], ale art. 6 și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011^[60], completate de cele reținute în literatura de specialitate^[61], cu privire la noțiunea de profesionist, care este definit prin raportare la întreprindere, fiind considerat astfel cel care exploatează o întreprindere.