Neconstituționalitatea art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Teodor-Viorel Gheorghe - noiembrie 20, 2023Prin edictarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice[1], legiuitorul român și-a propus, între altele, să reglementeze modalitatea de remunerare a personalului care deține titlul științific de doctor, prin acordarea unei indemnizații lunare în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă acest personal își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul.
În acest sens, art. 14 din Lege stipulează următoarele:
„(1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.
(2) În situaţia cumulului de funcţii, indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcţia de bază declarată.
(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I”.
Legea conține și norme tranzitorii pentru a asigura lămurirea modului de aplicare, atunci când prevederile noi vin în concurs cu cele anterioare. Între acestea, art. 39 alin. (3), devenit alin. (5) ca urmare a modificării survenite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017[2], dar menținut în aceeași formă,
„(5) Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14”.
Pentru aplicarea prevederilor de mai sus, ministrul Educației a emis Ordinul nr. 3993 din 16 iunie 2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice[3], prin care a stabilit, între altele, că, în baza prevederilor art. 14 alin. (3) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, (…), Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, prevederile ordinului menționat aplicându-se începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021.
Punerea în aplicare a dispozițiilor prezentate mai sus a dus la litigii pe rolul instanțelor judecătorești, în esență, ca urmare a faptului că personalul didactic ce obținuse gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii nr.153/2017, a fost exclus de la dreptul de a beneficia de indemnizația pentru titlul științific de doctor.
Pentru soluționarea acestor litigii, instanțele judecătorești au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 14 alin. (3) și a art. 39 alin. (5) din Lege, aceasta pronunțându-se prin decizia nr. 97 din 16 martie 2023[4], în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, constatând că dispozițiile art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Criticile de neconstituționalitate au vizat următoarele:
1. Dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt lipsite de claritate și previzibilitate, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.
2. Se încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, prin aplicarea retroactivă a prevederilor noii legi asupra situațiilor juridice născute sub imperiul legislației anterioare. Este afectată astfel securitatea juridică a drepturilor dobândite de cadrele didactice care au obținut gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.
3. Se încalcă principiul egalității în drepturi în cazul în care dispozițiile art. 14 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice cărora li s-a acordat gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor anterior datei de 1 iulie 2017, Practic, se ajunge la un tratament diferențiat între două categorii de cadre didactice, care au dobândit gradul didactic I în baza titlului științific de doctor, după promovarea unor inspecții școlare, fără a exista o justificare obiectivă a acestui tratament diferențiat.
4. Textele criticate sunt în contradicție cu dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu cele ale art. 1 al Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că prevederile criticate sunt în mod evident discriminatorii, diferența de tratament juridic dintre cele două categorii de cadre didactice neavând la bază o justificare obiectivă și rezonabilă.
Totodată, instanțele judecătorești au sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a se stabili dacă art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice cărora li s-a acordat gradul didactic I în considerarea titlului științific de doctor, în temeiul unei legi și a unor norme metodologice ale acesteia, anterioare Ordinului nr.5991/2011 menționat în art. 14 alin. (3) din legea-cadru a salarizării unitare.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr.51 din 18 septembrie 2023[5] a stabilit că, „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, [stabileşte că] excluderea cumulului dintre indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor şi salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu ştiinţific de doctor se aplică şi cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I în considerarea titlului ştiinţific de doctor, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.770/1998, cu modificările şi completările ulterioare”.
Materialul de față își propune, astfel, analizarea acestei evoluții normative și jurisprudențiale obligatorii, din perspectiva conformării legii la prevederile constituționale. În accepțiunea noastră, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 are sensul stabilit obligatoriu prin decizia nr. 51/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ce ne privește, vom argumenta că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr.153/2017 sunt neconstituționale în raport de numeroase principii constituționale și internaționale recunoscute de România, în timp ce prevederile art. 39 alin. (5) sunt constituționale și, de fapt, nu au legătură cu problematica de mai sus decât ca urmare a faptului că au fost interpretate greșit ca adăugând la art. 14 alin. (3). În scopul unei mai rapide înțelegeri a comentariului, prevederile sau noțiunile de interes la care ne vom referi vor fi scoase în evidență prin bolduire.
Prezentăm, în continuare, dispozițiile normative de nivel superior legii pe care le considerăm a fi încălcate, cu mențiunea că unele dintre acestea nu au făcut obiectul analizei Curții Constituționale în decizia nr. 97/2023, iar cele care se suprapun pe această decizie sunt abordate din alte perspective decât cele cu care Curtea a fost sesizată. Astfel fiind, considerentele noastre nu vin să contrazică cele statuate, ci să extindă analiza asupra altor aspecte, știut fiind că deciziile de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate nu au, în principiu, autoritate de lucru judecat decât în raport cu criticile formulate în fața Curții, și înlăturate.
a) Art. 1 alin. (3): România este stat de drept, în care (…), dreptatea, (…) reprezintă valori supreme (…) și sunt garantate;
b) Art. 1 alin. (5): În România, respectarea (…) legilor este obligatorie;
c) Art. 15 alin. (1): Cetățenii beneficiază de drepturile (…) consacrate prin Constituție și prin alte legi (…);
d) Art. 16 alin. (1): Cetățenii sunt egali în fața legii (…), fără (…) discriminări;
e) Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților cetățenești, în completarea art. 16 alin. (1) din Constituție: Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menţionate în paragraful 1.
f) Art. 20 alin. (1) și (2): Dispozițiile constituționale privind drepturile (…) cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale (…);
g) Art. 41 alin. (4): La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații;
h) Art. 1 alin. (1) din Convenția 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei, ratificată de România;
1. În înţelesul prezentei convenţii prin termenul discriminare se înţelege:
a) orice diferenţiere, excludere sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare, sex, religie, convingeri politice, ascendenţă, naţională sau origine socială, care are ca efect să suprime sau să ştirbească egalitatea de posibilităţi sau de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi de exercitare a profesiei;
b) orice altă diferenţiere, excludere sau preferinţă având ca efect suprimarea sau ştirbirea egalităţii de posibilităţi sau de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei (…).
2. În înţelesul prezentei convenţii, termenii ocuparea forţei de muncă şi exercitarea profesiei includ accesul la pregătirea profesională, accesul la ocuparea forţei de muncă şi la exercitarea diferitelor profesii, precum şi condiţiile de ocupare a forţei de muncă.
i) Art. 44 alin. (1) și (2): Dreptul de proprietate (…) este garantat. Conținutul și limitele acestui drept sunt stabilite de lege. Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular;
j) Art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților cetățenești, în completarea art. 44 din Constituție: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
k) Art. 53 alin. (1) și (2): Exercițiul unor drepturi (…) poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.
Situație preexistentă:
Prin art. 242 alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011[6], s-a stabilit că:
„(7) Personalului didactic încadrat în învățământul preuniversitar, care a obținut titlul științific de doctor în domeniul în care poate fi încadrat sau în domeniul științelor educației și care îndeplinește cumulativ condițiile de formare inițială și condițiile de vechime la catedră de minimum 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ, i se acordă gradul didactic I, în temeiul prevederilor unei metodologii specifice, elaborate de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
În temeiul (și al) acestui text de lege, a fost emis Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar[7].
În anexa la acest ordin se stabilesc condițiile de fond și cele procedurale pentru obținerea gradelor didactice, între care, pentru gradul didactic I se reglementează atât modalitatea de drept comun, pentru cadrele didactice care nu au titlul de doctor, cât și modalitatea acordării pe baza titlului științific de doctor.
Rețin atenția prevederile art. 25, ce definesc principiul potrivit căruia: „(1)Acordarea gradului didactic I semnifică dobândirea de către cadrul didactic a unui nivel înalt de maturitate profesională şi expertiză, care îl recomandă ca pe un furnizor de bune practici în mediul educaţional şcolar”.
Totodată, între dispozițiile art. 42-44, cele care se referă nemijlocit la modul de acordare a gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor, sunt de interes cele referitoare la îndeplinirea de către cadrul didactic a unor condiții de fond, altele decât deținerea titlului științific de doctor, și anume:
– condiția de a fi definitivat în învățământ;
– vechime efectivă la catedră (ca personal didactic de predare) de cel puțin 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ;
– obţinerea calificativului „foarte bine” la evaluările anuale din ultimii 2 ani de activitate la catedră premergători înscrierii la examenul pentru obținerea gradului I;
– obținerea calificativului „foarte bine” la inspecţia curentă susținută anterior examenului;
– îndeplinirea condiţiilor legale privind pregătirea psihopedagogică şi metodică;
– susținerea, în cadrul examenului pentru obținerea gradului didactic I, a unei inspecţii speciale desfăşurate la 4 activităţi didactice în prezenţa comisiei aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Comisia are următoarea componență: a) preşedinte: profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector universitar doctor, având specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială sau cu specialitatea pedagogie; b) membru: un inspector şcolar de specialitate de la inspectoratele şcolare sau din Ministerul Educaţiei Naţionale ori un cadru didactic metodist cu delegaţie, având specialitatea în care candidatul susţine inspecţia specială, precum şi gradul didactic I în învăţământul preuniversitar, sau un cadru didactic cu titlul ştiinţific de doctor în domeniul corespunzător specializării candidatului.
– promovarea inspecției speciale cu cel puțin nota 9 (nouă). Candidaţii care nu au primit nota minimă se consideră respinşi şi pot relua examenul de acordare a gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor în anul şcolar următor.
Remarcăm, așadar, pe baza parcurgerii acestor multiple condiții de fond, că gradul didactic I nu este nicidecum acordat doar pe baza faptului că persoana deține titlul științific de doctor în domeniul în care profesează (altfel spus, ca o simplă echivalare), ci este acordat după verificarea preponderentă și esențială a cunoștințelor și aptitudinilor didactico-pedagogice, desigur, fără a fi neglijate cele de specialitate. De altfel, se poate observa că titlul științific de doctor nu înlocuiește niciuna dintre verificările și aprecierile făcute asupra cadrului didactic, nici măcar în ce privește dovada cunoștințelor de specialitate, cât timp comisiile de evaluare anuală, de inspecție anuală și de inspecție specială au deplina libertate de a stabili calificativul sau nota la inspecție numai pe baza prestației concrete a cadrului didactic, iar nu pe baza faptului (prezumat) că deține cunoștințele științifice corespunzătoare în domeniu pentru că a obținut anterior titlul de doctor.
În sfârșit, alin. (11) și (13) ale art. 44 din anexa la Ordinul nr. 5561/2011 statuează că:
(11) Ordinul ministrului educaţiei naţionale pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor se eliberează individual şi reprezintă documentul în baza căruia titularul beneficiază de drepturile salariale corespunzătoare încadrării în învăţământ ca profesor cu gradul didactic I.
(13) Drepturile salariale se acordă de la data emiterii ordinului ministrului educaţiei naţionale pentru acordarea gradului didactic I.
Pe baza Legii nr. 1/2011 și a Ordinului nr. 5561/2011, cadrele didactice care dețineau titlul științific de doctor s-au conformat procedurii prevăzute de lege și de normele de aplicare, expuse mai sus, și au obținut gradul didactic I „pe baza titlului științific de doctor”. De altfel, modalități similare de acordare a gradului didactic I fuseseră aplicate și anterior Legii nr. 1/2011.
Ministrul Educației Naționale a emis ordinele pentru acordarea acestui grad didactic, în baza cărora cadrelor didactice li s-au acordat drepturile salariale corespunzătoare. În paralel, conform legislației în vigoare ( Legea nr. 193/2016 pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice[8], art. 191), acestea au beneficiat de spor de doctorat, astfel:
Art. 191. (1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază/indemnizaţia de încadrare, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul ştiinţific sau conducătorul instituţiei apreciază că pregătirea doctorală este utilă compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea persoana respectivă;
b) nu a beneficiat de acordarea acestui spor sau nu i-a fost introdus în salariul de bază, potrivit reglementărilor legale anterioare, ca sumă compensatorie.
Este de precizat că această dispoziție este de generală aplicare, iar nu de aplicare doar în domeniul personalului didactic din învățământul preuniversitar, tot astfel cum art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se referă la personalul din orice domeniu de activitate, remunerat din fonduri publice, care deține titlul de doctor. Mai este de remarcat similitudinea de formulare între acest text și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, în ce privește sintagma „indiferent de data obținerii” titlului științific de doctor (sintagmă asupra căreia vom face precizări).
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, prin art. 14 alin. (3) s-au stabilit (conform interpretării obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție în decizia HP nr. 51/2023, par. 103-106 și 110), următoarele:
a)cadrele didactice care solicită, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, obținerea gradului didactic I „prin echivalare” (ghilimelele noastre) cu titlul științific de doctor, nu mai primesc indemnizația pentru titlul științific de doctor;
b) toate cadrele didactice care au obținut anterior Legii nr. 153/2017 gradul didactic I pe baza titlului științific de doctor, indiferent de actele normative în baza cărora l-au obținut, nu mai pot primi, de la data intrării în vigoare a acestei legi, decât unul din drepturile salariale aferente, respectiv, fie sporul de doctorat, fie salariul corespunzător gradului didactic I, trebuind să opteze pentru unul dintre acestea.
Argumentarea aspectelor de neconstituționalitate în raport de dispozițiile prezentate în preambul:
Mai întâi, se impune o scurtă analiză a incidenței art. 39 alin. (5) din Legea nr.153/2017 asupra art. 14 alin. (3) din aceeași lege, dat fiind că interpretarea împreună a acestor texte a condus, în opinia noastră, la înțelegerea greșită a intenției originare a legiuitorului.
Conform art. 39 alin. (5) din Lege, „Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14”.
Așadar, în esență, acest text stabilește că, de la data intrării în vigoare a legii, toți salariații publici din România deținători ai unei diplome de doctor vor primi sporul de doctorat numai conform prevederilor art. 14. Art. 39 clarifică pentru viitor doar cuantumul sporului pentru doctorat, iar sintagma „indiferent de data obținerii (titlului științific)” se referă la toți acești deținători ai titlului științific, indiferent de domeniul în care activează, neavând nicio legătură directă cu art. 14 alin. (3), care se referă specific numai la o anumită categorie de cadre didactice.
Nu se poate transfera sintagma „indiferent de data obținerii”, din art. 39 alin. (5) în art. 14 alin. (3), pentru a interpreta acest din urmă text. Art. 39 alin. (5) stabilește că, indiferent de data obținerii titlului de doctor, toți salariații vor primi o indemnizație fixă de 50% din venitul minim pe economie; acest text nu stabilește că, indiferent de data obținerii titlului de doctor, toate cadrele didactice de predare având gradul didactic I nu vor mai primi indemnizația de doctor sau, în orice caz, vor trebui să opteze fie în favoarea acestuia, fie în favoarea salariului pentru gradul didactic I. Sensul art. 39 alin. (5) este similar cu cel al art. 191 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ambele neavând alt scop decât acela de a uniformiza la nivelul tuturor salariaților publici, pentru viitor, modul de remunerare a competențelor acestora dovedite prin titlul științific de doctor.
Altfel spus, art. 39 alin. (5) nu face altceva decât să sublinieze, în materia indemnizației pentru titlul de doctor, principiul expus în preambulul legii – art. 1 alin. (3), conform căruia: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege”.
Lipsa previzibilității și clarității legii (înțeleasă conform interpretării obligatorii a ÎCCJ):
Conform jurisprudenței Curții Constituționale, în conceptul de „lege”, înțeles în cadrul art. 1 alin. (5) din Constituție, intră intrinsec condițiile de previzibilitate și claritate a legii. Previzibilitatea și claritatea sunt încălcate dacă, pe baza criteriilor de interpretare legale sau general recunoscute de doctrină și jurisprudență, se ajunge la altă interpretare decât cea avută în vedere de legiuitor, se ajunge la texte cu duble înțelesuri, se ajunge la contradicții în text sau cu alte acte normative, ori se ajunge la consecințe inadmisibile.
Criticile cu privire la lipsa previzibilității și a clarității art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 sunt următoarele:
a) Cuvintele folosite în textul criticat la timpul prezent „solicită şi obţine”, constatăm că se referă și la trecut (au solicitat și au obținut), deși în tot cuprinsul legii, ori de câte ori este folosit un verb la timpul prezent, are semnificația că textul respectiv se referă numai la acțiuni viitoare, începând cu data intrării în vigoare a legii; această constatare are în vedere faptul că Înalta Curte a stabilit că textul se aplică și cadrelor didactice care au solicitat și obținut, anterior Legii nr. 153/2017, acordarea gradului didactic I pe baza titlului de doctor.
Astfel fiind, sunt încălcate regulile redactării actelor normative, prevăzute de Legea nr. 24/2000[9], astfel: Art. 36.(1) Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie.
b) O frază aflată în completarea aceluiași text, care, conform art. 47-48 din Legea nr. 24/2000, se referă la aceeași situație normativă, are, în realitate (conform interpretării obligatorii a ÎCCJ) o individualitate proprie, fiind considerată o normă extinsă în raport cu cea pe lângă care este alăturată.
Astfel, se argumentează în decizia nr. 51/2023 a ÎCCJ că teza a II-a a art. 14 alin. (3) trebuie înțeleasă a fi independentă de teza I, deși este în continuarea firească a acesteia, și că sintagma „cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I” se referă atât la cadrele didactice indicate de teza I (cele care solicită și obțin drepturi ulterior Legii 153/2017, cât și la cele care au obținut anterior, în orice temei legal, drepturi similare.
Or, art. 48 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 stabilește regula că „(2) Alineatul, ca subdiviziune a articolului, este constituit, de regulă, dintr-o singură propoziție sau frază, prin care se reglementează o ipoteză juridică specifică ansamblului articolului; dacă dispoziția nu poate fi exprimată într-o singură propoziție sau frază, se pot adăuga noi propoziții sau fraze, separate prin punct și virgulă”.
Așadar, conform acestui text, care indică implicit și modul de interpretare a unui alineat cu mai multe propoziții sau fraze, toate aceste propoziții sau fraze ale alineatului se referă la o singură ipoteză juridică, iar nu la mai multe. Ca atare, o singură și aceeași ipoteză juridică ar trebui să fie reglementată atât de teza I, cât și de teza a II-a a art. 14 alin. (3). În schimb, pare (în interpretarea obligatorie) că legea a reglementat în același alineat două ipoteze juridice, ceea ce-l face imprevizibil pentru orice jurist care interpretează textul pe baza regulilor obligatorii de interpretare.
c) Referirea precisă la Ordinul nr. 5561/2011 se consideră a fi făcută cu privire și la ordinele anterioare care au reglementat aceeași situație juridică; astfel fiind, o excepție care prevede limitarea unui drept [art. 14 alin. (3)] este acreditată a avea o interpretată extensivă, în sensul de a se referi și la situații nereglementate expres de acel text, ceea ce constituie o adăugare la lege, contrar principiului respectării legii, contrar principiului separației puterilor în stat, contrar regulii universale conform căreia excepțiile sunt de strictă interpretare. Astfel, prin extinderea înțelesului prevederii ce se referă strict la Ordinul 5561/2011, cum că această prevedere se referă, de fapt, la orice ordin anterior celui vizat, ce are un conținut similar, legea devine neclară și imprevizibilă pentru orice profesionist care ar dori să o interpreteze prin aplicarea regulilor cunoscute de interpretare.
Este de menționat că alin. (3) al art. 14 derogă de la alin. (1), și în același timp stabilește o limitare a unor drepturi în raport cu cele recunoscute la alin. (1), prin urmare, întrunește condițiile de a fi o excepție de la regulă, și, în același timp, de a fi o excepție care afectează drepturi. Or, o astfel de excepție trebuie strict interpretată, cât mai în beneficiul persoanelor ce ar putea fi afectate de limitare, iar nu extensiv, prin includerea și a altor persoane în această limitare.
d) Textul utilizează două noțiuni distincte referindu-se la aceeași categorie de personal didactic, ceea ce contravine art. 37 din Legea nr.24/2000 (În limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni). Astfel, teza I se referă la „personalul didactic de predare”, în timp ce teza a II-a se referă la „cadrele didactice”, care este o noțiune mai largă. Diferența de termeni folosiți conduce la confuzie asupra sferei personalului didactic la care se referă.
e) Art. 14 alin. (3) folosește expresia „prin echivalare”, expresie care nu este regăsită în normele la care se face trimitere explicită sau implicită (art. 242 din Legea nr.1/2011, respectiv, art. 42-44 din Ordinul nr. 5561/2011, acestea utilizând sintagma „pe baza titlului științific de doctor”).
Utilizând expresia „prin echivalare”, art. 14 alin. (3) induce ideea greșită că obținerea gradului didactic I cu luarea în considerare a diplomei științifice de doctor reprezintă o echivalare a gradului științific de doctor cu gradul didactic I. Expresia „prin echivalare” este utilizată într-un alt sens decât cel obișnuit al limbii române, fără a se explicita/defini sensul diferit al acesteia, contrar art. 25 din Legea nr. 24/2000 (Art. 25. – În cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite).
Înțelesul comun al termenului „echivalare”, conform DEX[10], este „recunoașterea valabilității unor studii, examene sau diplome obținute în cadrul unei școli de orice tip sau în străinătate”, iar termenul „echivalent” este definit în sensul că „(ceva) are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva” sau „marfă care, având înglobată în ea aceeași cantitate de muncă socială cu o altă marfă, servește la exprimarea valorii acesteia din urmă”. Spre exemplu, Legea-cadru nr. 153/2017 se referă la „echivalare” în sensul propriu al acestui termen, în art. 41: Echivalarea unor studii. Salarizarea absolvenţilor ciclului I şi/sau II (Bologna) se face la nivelul absolvenţilor cu studii superioare de lungă durată (S), potrivit art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare. Tot astfel, art. 32 din aceeași lege se referă la un alt caz de echivalare în sensul propriu al noțiunii, stipulând că „(1) Ocuparea unui post vacant în sistemul bugetar se poate face şi prin transfer, dacă se realizează de pe un post din sistemul bugetar, similar sau echivalent”.
Contrar acestui înțeles comun, se poate constata că art. 242 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 și art. 42-44 din Ordinul nr. 5561/2011 nu au ca obiect de reglementare recunoașterea valabilității titlului științific de doctor, nici a valabilității examenelor susținute pentru obținerea acestui titlu, iar gradul didactic I nu se acordă pur și simplu pe baza singurei condiții de a avea titlul de doctor. De asemenea, cât timp pentru obținerea gradului didactic I se stabilesc cerințe suplimentare, care pot fi îndeplinite sau neîndeplinite, nu se poate pune semnul echivalenței între titlul științific de doctor și gradul didactic I.
Cu toate acestea, folosind expresia „prin echivalare”, legea a indus opinia greșită că datorită acestei echivalări, nu se justifică remunerația pentru ambele calificări, deoarece s-ar remunera dublu același lucru. Prin aceasta, legea devine neclară sub aspectul interpretării.
f) Legea nr. 153/2017, ținând cont de efectul art. 14 alin. (3), nu este previzibilă în legătură cu posibilitatea și modul în care un cadru didactic ce a pierdut dreptul la indemnizația pentru titlul de doctor ar putea să o obțină în viitor, ori, cu posibilitatea și modul în care un cadru didactic ce a obținut gradul didactic I anterior legii, pe baza diplomei de doctor, mai poate obține din nou drepturile salariale aferente acestui grad didactic, în situația în care ar opta (legea o permite) pentru acordarea indemnizației de doctorat.
Astfel, personalul didactic de predare într-o anumită specialitate, care deținea titlul de doctor în acea specialitate și pierde dreptul la indemnizație pentru că anterior legii a obținut gradul didactic I „prin echivalare”, rămâne în imposibilitate perpetuă de a-și mai valorifica vreodată dreptul la indemnizația pentru titlul de doctor. Legea nu prevede niciun remediu în acest sens. Însă, pe de altă parte, se afirmă, ca principiu, dreptul la tratament egal în muncă, inclusiv în privința salarizării. Așa fiind, nu se poate stabili, pe baza legii, cum ar putea cadrul didactic respectiv să reobțină dreptul la indemnizația de doctorat, în condițiile în care nu poate face un nou doctorat în aceeași specializare, ori, dacă face un doctorat în altă specializare, nu-l poate valorifica la locul său specific de muncă, ori, dacă trebuie să găsească un alt loc de muncă cu altă specializare pentru a-și valorifica noul titlu de doctor, se încalcă alte principii privind libertatea alegerii locului de muncă.
g) Legea nu este previzibilă în legătură cu soluția ce trebuie aplicată în situația în care personalul didactic vizat de art. 14 alin. (3) teza a II-a refuză să opteze pentru unul sau altul dintre beneficiile salariale; în acest sens, legea nu prevede eventuala sancțiune/măsură de orice natură care poate fi aplicată pentru reglementarea situației, în funcție de care salariatul să-și regleze comportamentul/opțiunea.
h) Art. 14 alin. (3) teza a II-a din Legea-cadru a salarizării unitare, astfel cum are sensul interpretat de ÎCCJ, intră în contradicție cu art. 242 alin. (7) din Legea nr. 1/2001, precum și cu art. 38 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii[11].
Această contradicție între norme legale contravine și art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru adoptarea actelor normative (Art. 13. „Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul de legislație, scop în care: a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune”).
Contradicția cu art. 242 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 constă în aceea că acest din urmă text instituie egalitatea de tratament juridic între toate cadrele didactice care au gradul I, în timp ce art. 14 alin. (3) instituie o inegalitate de tratament juridic în funcție de modul – echivalent egal și legal – în care a fost obținut gradul I;
Contradicția cu art. 38 din Codul Muncii constă în aceea că acest din urmă text interzice renunțarea la un drept salarial, în timp ce art. 14 alin. (3) teza a II-a obligă salariatul să renunțe la un drept salarial.
Necorelarea diferitelor dispoziții legale duce la imprevizibilitatea și la neclaritatea legii. Cu atât mai mult se naște acest efect, cu cât art. 14 alin. (3) vine în contradicție și cu reglementări internaționale sau ale Uniunii Europene obligatorii pentru România. Prin aceasta sunt înfrânte și prevederile art. 20 din Constituție, precitate.
În concluzie, ca urmare a tuturor acestor contradicții între regulile de interpretare a actelor normative, unanim recunoscute de doctrina și legislația română, și cele ce rezultă în concret din analiza art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 (unele stabilite obligatoriu de ÎCCJ), acest din urmă text nu este clar și nici previzibil pentru viitor.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] Legea-cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, M. Of. nr. 492 din 28 iunie 2017.
[2] Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 din 6 decembrie 2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, M. Of. nr. 978 din 8 decembrie 2017.
[3] Ordinul ministrului educației nr. 3993 din 16 iunie 2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, M. Of. nr. 607 din 17 iunie 2021.
[4] Curtea Constituțională, decizia nr.97 din 16 martie 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, M. Of. nr. 676 din 24 iulie 2023.
[5] Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 51 din 18 septembrie 2023, M. Of. nr. 1000 din 3 noiembrie 2023.
[6] Legea educației naționale nr. 1/2011, M. Of. nr. 18 din 10 ianuarie 2011.
[7] Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561 din 7 octombrie 2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, M. Of. nr. 767 din 31 octombrie 2011.
[8] Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, M. Of. nr. 877 din 28 decembrie 2010.
[9] Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în M. Of. nr. 260 din 21 aprilie 2010.
[10] Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Ed. Univers enciclopedic, București, 1998, p. 328.
[11] Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (Codul Muncii), M. Of. nr. 72 din 5 februarie 2003.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.