Malpraxis și răspunderea medicală a furnizorilor de servicii medicale. Orientări europene privind metodele de constatare și criteriile de evaluare
Manuela Sîrbu - iunie 11, 2023Dreptul medical este o ramură relativ nouă în peisajul juridic românesc, iar problematica pe care această ramură de drept își propune să o analizeze și investigheze este una complexă și aplicată. Dreptul medical este o disciplină de graniță intre științele juridice și medicină, iar abordarea cazurilor de atragere a răspunderii medicale în contextul existenței malpraxisului medical trebuie să fie una interdisciplinară. Raporturile juridice care se nasc intre furnizorii de servicii medicale, personalul medical și pacienți sunt reglementate de o legislație specifică. Procedura de constatare a existenței cazului de malpraxis și criteriile de evaluare diferă în funcție de circumstanțele fiecărui caz. Este important ca atât pacienții, cât și profesioniștii în zona medicală să își cunoască drepturile și obligațiile ce derivă din raportul juridic incident în cauză.
Malpraxis-ul medical generează consecințe multiple cu impact negativ asupra personalului medical, cât și a furnizorului de servicii medicale. Practica judiciară a ultimilor 10 ani indică faptul că din ce în ce mai mulți pacienți formulează acțiuni în instanță sau în fața organelor judiciare pentru presupuse fapte de malpraxis, solicitând obligarea în solidar a personalului medical și a furnizorului de servicii medicale al cărui angajat/colaborator este, să plătească daune morale și materiale. Sumele acordate de instanțele de judecată pacienților sau succesorilor acestora nu sunt deloc de neglijat, iar furnizorii de servicii medicale sunt ținuți în solidar la plata lor. Sunt situații de asemenea, în care, chiar dacă pacientul/reclamantul cunoaște că nu are un caz sustenabil de malpraxis, totuși formulează acțiunea în instanță/organe judiciare și solicită daune mari, în speranță că medicul și spitalul vor negocia și astfel el își va retrage acțiunea pentru o sumă agreată.
Culpa medicală și atragerea răspunderii medicale atât a medicului, cât și a furnizorului de servicii medicale este analizată de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în raport de dispozițiile art. 2 și art. 8 din Convenție. Dreptul la respectarea vieții private și de familie și dreptul la integritate fizică și psihică ocupă un loc important în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și implică garantarea dreptului la sănătate și a dreptului la îngrijiri medicale[1].
La nivelul Uniunii Europene, nu avem o reglementare unitară cu privire la stabilirea și sancționarea civilă și/sau penală a cazurilor de malpraxis. Responsabilitatea medicului și a furnizorilor de servicii medicale în caz de malpraxis este reglementată la nivelul fiecărui stat membru prin legislație națională. Ca regulă generală, statele membre recunosc principiul angajării răspunderii în caz de malpraxis bazat pe culpă.
Practic, spitalele și alți furnizori de servicii de sănătate pot fi ținuți răspunzători pentru orice prejudiciu cauzat pacienților în situația în care se dovedește că au acționat în mod culpabil și/sau au încălcat normele. Legislația europeană este orientată spre protecția drepturilor pacienților și atragerea răspunderii furnizorilor de servicii medicale în cazul în care din neglijență drepturile pacienților au fost vătămate.
Metodele de constatare și criteriile de evaluare a cazurilor de malpraxis diferă de la stat la stat. Ca regulă generală, ne raportăm la standarde de îngrijire, ghiduri, standarde de tratament și proceduri obligatorii, standarde profesionale de pregătire recunoscute de comunitatea medicală.
Prestările de servicii medicale de prevenție, diagnostic și tratament sunt guvernate în România de legislația națională, Legea nr. 95/2006 și dispozițiile Codului civil, Codului penal, Legea nr. 46/2003 cu privire la drepturile pacientului, reglementările europene care vizează drepturile pacienților, asistența medicală transfrontalieră, dispozitive medicale, medicamente la care adăugăm viziunea și completările aduse de jurisprudența CEDO.
În practica instanțelor de judecată naționale până la sfârșitul anilor ’80 era atrasă răspunderea medicului pentru prejudiciul cauzat de fapta de malpraxis, iar spitalul nu era considerat responsabil în solidar cu acesta. Ulterior, în anul 1989, printr-o hotărâre a Tribunalului Suprem, s-a apreciat că este eronat argumentul conform căruia în dependenţa profesională a unui medic care a comis o eroare în cazul când acordă asistenţă medicală de urgenţă anula răspunderea spitalului care i-a acordat funcţiile şi căruia îi este subordonat, stabilindu-se că spitalul era responsabil pentru culpa medicului[2]. Acesta reprezintă un moment de schimbare a abordării juridice a atragerii răspunderii medicale în caz de malpraxis a medicului și a furnizorilor de servicii medicale. Jurisprudența instanțelor naționale a început sa se contureze în sensul atragerii răspunderii unității sanitare în solidar cu medicul. Astfel, spitalul răspunde civil delictual pentru fapta de malpraxis a medicului angajat, în baza raportului de prepușenie în condițiile în care spitalul coordonează activitatea medicului, iar acesta a săvârșit o greșeală în exercitarea funcțiilor încredințate de spital. Temeiul răspunderii autorului în acest caz, pentru faptul generator de prejudiciu comis de prepus, este alcătuit din obligaţia că primul să garanteze despăgubirea celor care au suferit un prejudiciu în urma acţiunilor prepusului, efectuate în exercitarea normală a funcţiilor încredinţate[3].
Răspunderea civilă medicală, în condițiile Legii nr. 95/2006 se referă nu numai la răspunderea medicului față de pacient dar și la răspunderea furnizorilor de servicii medicale față de pacient, fiind o răspundere delictuală[4]. Legea specială stabilește situațiile de răspundere medicală, iar antrenarea răspunderii civile sau penale se face în condițiile dreptului comun.
Unitățile sanitare publice sau private în calitate de furnizori de servicii medicale răspund civil/penal potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în anumite situații și sunt ținute răspunzătoare în solidar cu medicul angajat/colaborator. Legea nr. 95/2006 consacră situațiile în care furnizorii de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale și medicamente răspund civil. Unitățile sanitare vor răspunde civil ori de câte ori prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic și tratament sunt rezultatul infecțiilor nosocomiale, defectelor cunoscute ale dispozitivelor și aparaturii medicale folosite în mod abuziv fără reparație, utilizării de materiale sanitare, tehnologii și dispozitive asistive, medicamente etc., după expirarea perioadei de garanție și fără asigurare de răspundere civilă în domeniul medical sau în afara perioadei de valabilitate. În aceste situații prevăzute limitativ de legea specială, răspunderea furnizorilor de servicii medicale este antrenată în condițiile dreptului comun pentru fapta delictuală proprie[5].
Legea specială prevede că unitățile sanitare publice sau private răspund în condițiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical în solidar cu acesta. Unitățile sanitare publice răspund civil în solidar pentru prejudiciile produse de personalul medical dacă actul medical a fost realizat greșit, cu încălcarea normelor, protocoalelor, ghidurilor, în condițiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Codul civil prevede că comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. Dacă pacientul prejudiciat cunoștea sau putea să cunoască, raportându-se la împrejurări, că personalul medical a acționat fără nicio legătură cu atribuțiile încredințate de comitent, situație în care acesta din urmă nu va fi obligat să repare prejudiciul cauzat[6]. Cu referire la raportul de prepușenie stabilit între personalul medical și furnizorul de servicii medicale, în măsura în care în contract sau în virtutea legii, furnizorul de servicii medicale exercită direcția, supravegherea și controlul asupra personalului medical, se va atrage răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său. Practic, în cazul obligațiilor profesionale datorită independenței medicului în luarea deciziilor cu caracter medical, comitentul nu are posibilitatea exercitării unui control asupra deciziilor medicale, în vreme ce în cazul obligațiilor administrative medicul este prepusul spitalului, existând o prerogativa de îndrumare și control din partea unității comitente.
Instanțele naționale de judecată admit responsabilitatea civilă a spitalului pentru faptele medicilor angajați, avându-se în vedere jurisprudența CEDO prin care s-a constatat că refuzul admiterii responsabilității civile a spitalului pentru fapta medicului angajat al spitalului încalcă dispozițiile art. 2 și art. 8 din Convenție, iar pacientul s-ar afla în imposibilitatea de a obține o reparație efectivă a prejudiciului pe care l-a suferit.
Statele semnatare ale Convenției Drepturilor Omului au obligația de a introduce reglementări care să oblige spitalele publice şi private să adopte măsurile potrivite pentru a proteja viaţa pacienţilor lor. Statul are obligația specială de a proteja sănătatea și viață cetățenilor săi prin instituirea unor mecanisme eficiente de control a furnizorilor de servicii medicale. în acest sens s-a pronunțat Curtea Europeana a Drepturilor Omului în Cauza Lopes De Sousa Fernandes v. Portugal, cauza în care reclamanta s-a plâns că diagnosticarea a fost efectuată cu întârziere, la fel și intervenția chirurgicală, iar tratamentul aplicat a fost unul defectuos și ca urmare, soțul reclamantei a decedat.
Dreptul la îngrijire medicală este consacrat în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar acest drept impune statului obligații negative și pozitive. Imperativul respectării demnității umane prin asigurarea de către stat a furnizării de servicii medicale persoanelor aflate în nevoie și perspectiva dreptului internațional cutumiar impun o abordare standardizată a dreptului la îngrijiri medicale[7]. Garantarea dreptului la viață înseamnă că statul garantează furnizarea celor mai bune și eficiente îngrijiri medicale impunând astfel spitalelor publice și private respectarea standardelor și adoptarea de măsuri în vederea protejării pacienților. În Cauza Trocellier v. France[8] Curtea a stabilit că statele contractante sunt obligate să implementeze un sistem judiciar independent și eficient astfel încât pacienții prejudiciați ca urmare a greșelilor medicale să fie despăgubiți, iar atragerea în sarcina spitalelor publice sau private a responsabilității civile este suficientă în acest sens. Prin Cauza Codarcea vs. România[9], CEDO a criticat sistemul judiciar român în sensul în care atâta vreme cât furnizorii de servicii medicale nu vor fi ținuți răspunzători în solidar pentru faptele medicilor angajați, nu poate fi vorba de o protejare și respectare din partea statului a drepturilor persoanelor aflate sub jurisdicția sa, iar statul român nu își îndeplinește obligațiile asumate prin adoptarea Convenției, respectiv măsuri legislative și judiciare coerente. „Curtea observă că instanţele naţionale au refuzat să angajeze răspunderea spitalului că parte responsabilă civilmente, pe motiv că nu întră sub incidenţa art.1000 al treilea paragraf din C. civ. care reglementa răspunderea autorului pentru actele prepusului său. Astfel, acestea au privat-o pe reclamantă de o protecţie juridică eficientă a integrităţii sale fizice. În această privinţă, Curtea ia act de faptul că mare parte din jurisprudenţa celor mai înalte instanţe ale ţării şi din doctrină erau favorabile aplicării răspunderii pentru faptele comise de alţii în cazul spitalelor, pentru faptele comise de medicii pe care îi angajau. În aceste condiţii, Curtea nu poate decât să constate că reclamanta, căreia instanţele române i-au recunoscut dreptul de a fi despăgubită, nu avea la dispoziţie nici un mijloc legal care să îi permită să facă efectivă reparaţia”[10].
Prin urmare, având în vedere practica CEDO în materie și jurisprudența instanțelor naționale, furnizorii de servicii medicale vor răspunde în solidar pentru faptele de malpraxis ale personalului medical cu care se află în relație de prepușenie, în condițiile legii. Sigur ca fiecare caz de malpraxis prezintă particularitățile sale, presupune administrarea probelor și interpretarea lor de către instanța de judecata de o maniera interdisciplinara. Din această perspectivă, considerăm ca soluționarea cauzelor de malpraxis medical reprezintă o adevărată provocare pentru instanțe, și poate ca nu ar fi lipsit de relevanța să se ia în analiză de autoritatea legiuitoare modificarea legii în sensul înființării completelor de judecată specializate în acesta ramură de drept.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] Anca Ghencea, Răspunderea pentru neglijenta medicală în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Răspunderea în cazurile de malpraxis medical, Coord. Vladimir Diaconita, Ed. Solomon, 2022.
[2] Cauza Codarcea v. România, Cauza nr. 31675/04, www.hudoc.echr.coe.int.
[3] Idem 2.
[4] Tribunalul Alba, Secția I civil, Hotărârea nr. 2171/2021.
[5] Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul justiției, art. 655-656, publicată în M. Of. nr. 652/28.08.2015.
[6] Noul Cod civil, art. 1373 și urm.
[7] Grand Chamber, Cauza Lopes de Sousa Fernandes v. Portugalia (Application no. 56080/13, European Court of Human Rights, www.hudoc.echr.coe.int.
[8] Cauza Trocellier v. France, App. No(s)75725/01, www.hudoc.echr.coe.int.
[9] Cauza Codarcea v. România, Cauza nr. 31675/04, www.hudoc.echr.coe.int.
[10] Idem 9.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.