Legea nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat – modificări (O.U.G. nr. 104/2017)
Redacția ProLege - ianuarie 2, 2018Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 36 prevedea:
„Contractul de parteneriat public-privat poate fi modificat numai în cazurile şi în condiţiile de modificare a contractului prevăzute de legea care reglementează procedura de atribuire, conform prevederilor art. 25”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 36 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Contractul de parteneriat public-privat poate fi modificat numai în cazurile şi în condiţiile de modificare a contractului prevăzute de legea care reglementează procedura de atribuire, potrivit prevederilor art. 25 şi cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (5) şi (6).
(2) Pentru orice modificare privind majorarea valorii contractului de parteneriat public-privat realizată potrivit alin. (1), obligaţia de asigurare a finanţării suplimentare cade în sarcina partenerului privat, fără a afecta valoarea sumelor datorate de către partenerul public”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 38 prevedea:
„(1) La încetarea, din orice motiv, a contractului de parteneriat public-privat, drepturile constituite de partenerul public în favoarea partenerului privat sau a societăţii de proiect vor înceta, iar bunurile realizate sau dobândite de societatea de proiect şi reprezentând obiectul proiectului, precum şi cele necesare derulării serviciului public ce urmează a fi transferate partenerului public trebuie să fie libere de sarcini, în bună stare de funcţionare şi exploatabile conform standardelor aplicabile serviciului public şi/sau bunurilor similare, în condiţii stabilite prin contractul de parteneriat public-privat.
(2) La încetarea contractului de parteneriat public-privat ca urmare a expirării duratei pentru care a fost încheiat, bunurile realizate sau dobândite de societatea de proiect şi reprezentând obiectul proiectului, precum şi cele necesare derulării serviciului public se transferă partenerului public, cu titlu gratuit.
(3) La încetarea contractului de parteneriat public-privat din orice motiv, cu excepţia expirării duratei pentru care a fost încheiat, bunurile realizate sau dobândite de societatea de proiect şi reprezentând obiectul proiectului, precum şi cele necesare derulării serviciului public pot fi transferate partenerului public, în condiţiile prevăzute în contractul de parteneriat public- privat, cu plata unei compensaţii stabilite prin raportare la valoarea neamortizată a acestor bunuri. Dacă încetarea contractului s-a datorat culpei partenerului privat, din valoarea compensaţiei menţionate trebuie deduse orice sume datorate de partenerul privat drept despăgubiri, conform contractului de parteneriat public-privat”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 38 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) La încetarea anticipată a contractului de parteneriat public-privat, din culpa partenerului public, se aplică prevederile art. 35 alin. (3).
(2) La încetarea anticipată a contractului de parteneriat public-privat, din culpa partenerului privat, se aplică mecanismele de stingere a obligaţiilor financiare datorate de părţi, conform termenelor de plată şi condiţiilor prevăzute în documentaţia de atribuire şi în contractul de parteneriat public- privat, potrivit prevederilor alin. (3) şi (4), după caz.
(3) Dacă rezilierea contractului de parteneriat public-privat are loc pe durata realizării investiţiei, sumele datorate de către partenerul public partenerului privat se calculează luând în considerare următoarele:
a) minimum dintre valoarea de piaţă stabilită de un evaluator independent şi valoarea stabilită în funcţie de cheltuielile de capital suportate de către partenerul privat până la acel moment, fără costurile de finanţare aferente;
b) din valoarea stabilită potrivit lit. a) se deduc valoarea determinată în baza contribuţiei efective a partenerului public la realizarea investiţiei, până la momentul rezilierii contractului, precum şi sumele cu titlu de penalităţi aferente consecinţelor negative ale rezilierii, raportat la valoarea contractului;
c) sumele datorate cu titlu de penalităţi, în condiţiile lit. b), nu trebuie să depăşească valoarea lucrărilor executate până la momentul rezilierii contractului.
(4) Dacă rezilierea contractului de parteneriat public-privat are loc ulterior realizării investiţiei, sumele datorate de către partenerul public partenerului privat se calculează luând în considerare următoarele:
a) minimum dintre valoarea de piaţă a bunului realizat în baza contractului de parteneriat public-privat, stabilită de un evaluator independent, şi valoarea stabilită în funcţie de cheltuielile de capital suportate de către partenerul privat până la acel moment, fără costurile de finanţare aferente, din care se scad cheltuielile cu deprecierea bunului, componenta aferentă cheltuielilor de investiţie pentru realizarea bunului din plăţile de disponibilitate efectuate până la momentul rezilierii, sume aferente obligaţiilor exigibile şi neîndeplinite privind reparaţia şi întreţinerea bunului ce face obiectul contractului de parteneriat public-privat, până la momentul rezilierii contractului şi profitul aferent;
b) din valoarea stabilită potrivit lit. a) se deduc sumele cu titlu de penalităţi aferente consecinţelor negative ale rezilierii, raportat la valoarea contractului;
c) sumele datorate cu titlu de penalităţi, în condiţiile lit. b), nu trebuie să depăşească valoarea neamortizată a bunului la care se adaugă cheltuieli cu investiţiile aferente lucrărilor de reparaţii efectuate pe durata de operare.
(5) În oricare dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), drepturile constituite de partenerul public în favoarea partenerului privat sau a societăţii de proiect încetează, iar bunurile realizate sau dobândite de societatea de proiect şi reprezentând obiectul contractului de parteneriat public-privat, precum şi cele necesare derulării serviciului public se transmit de drept partenerului public, libere de sarcini, în bună stare de funcţionare şi exploatabile conform standardelor aplicabile serviciului public şi/sau bunurilor similare, în condiţiile stabilite prin documentaţia de atribuire şi contractul de parteneriat public- privat.
(6) În situaţia în care societatea de proiect este supusă procedurii de insolvenţă pe o perioadă mai mare de 3 luni de la data deschiderii procedurii, contractul de parteneriat public- privat încetează anticipat din culpa partenerului privat”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 39 prevedea:
„În cazul în care partenerul privat sau societatea de proiect nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate în cadrul contractului de parteneriat public-privat sau obligaţiile faţă de finanţatorii proiectului, partenerul public, din proprie iniţiativă sau la solicitarea finanţatorilor proiectului, poate înlocui partenerul privat dacă această clauză a fost înscrisă în documentaţia de atribuie şi în contract, cu respectarea condiţiilor privind clauza de revizuire, potrivi legii care reglementează procedura de atribuire a contractului, conform prevederilor art. 25”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Investitorul privat, prin societatea de proiect, are obligaţia de a demonstra trimestrial, pe perioada de execuţie a investiţiei, faptul că dispune de resursele financiare necesare pentru realizarea lucrărilor conform graficului de execuţie, anexă la contractul de parteneriat public-privat.
(2) Investitorul privat, prin societatea de proiect, are obligaţia respectării termenelor-limită prevăzute în contract, neîndeplinirea obligaţiilor pentru o perioadă mai mare de 60 de zile de la termenele stabilite fiind caz de înlocuire a partenerului privat”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 40 prevedea:
„(1) La încetarea contractului de parteneriat public- privat pentru orice motive, altele decât expirarea duratei contractului, partenerul public va putea prelua acţiunile sau părţile sociale ale partenerului privat în societatea de proiect, în schimbul unui preţ stabilit în conformitate cu prevederile contractului de parteneriat public-privat şi ale normelor de aplicare. Dacă încetarea contractului s-a datorat culpei partenerului privat, din valoarea preţului menţionat trebuie deduse orice sume datorate de partenerul privat drept despăgubiri, conform contractului de parteneriat public-privat.
(2) În situaţia încetării contractului de parteneriat public-privat la expirarea duratei acestuia, partenerul public va putea prelua, cu titlu gratuit, acţiunile sau părţile sociale ale partenerului privat în societatea de proiect, în conformitate cu prevederile contractului de parteneriat public-privat”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) La încetarea contractului de parteneriat public- privat pentru orice motive, altele decât expirarea duratei contractului, partenerul public poate prelua acţiunile deţinute de partenerul privat în societatea de proiect, în schimbul unui preţ de piaţă stabilit în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi ale contractului de parteneriat public-privat.
(2) În situaţia încetării contractului de parteneriat public-privat la expirarea duratei acestuia, partenerul public poate prelua, cu titlu gratuit, acţiunile deţinute de partenerul privat în societatea de proiect, în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi ale contractului de parteneriat public-privat”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 42 alin. (2) prevedea:
„(2) Partenerul privat nu va putea înstrăina sau greva cu sarcini acţiunile sau părţile sociale deţinute în societatea de proiect, decât cu acordul expres şi prealabil al partenerului public şi al finanţatorilor proiectului, cu excepţia cazurilor expres prevăzute în prezenta lege”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 42, alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Partenerul privat nu poate înstrăina sau greva cu sarcini acţiunile deţinute în societatea de proiect decât cu acordul expres şi prealabil al partenerului public şi al finanţatorilor proiectului, cu excepţia cazurilor expres prevăzute în prezenta lege”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 42, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
„(3) La momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra acţiunilor societăţii de proiect, în cadrul unei proceduri de executare silită, contractul de parteneriat public-privat se reziliază de drept”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, după art. 43 se introduce un nou capitol, cap. IV^1 „Contravenţii şi sancţiuni”, cuprinzând art. 43^1-43^3, cu următorul cuprins:
„Cap. IV^1 („Contravenţii şi sancţiuni”)
Art. 43^1
(1) Partenerul public răspunde contravenţional în cazurile şi condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Nerespectarea de către partenerul public a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. d, respectiv art. 17 alin. (4) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei.
(3) Nerespectarea de către partenerul public a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. b), respectiv art. 17 alin. (5) şi (6) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.
Art. 43^2
Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 43^1 şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către persoane împuternicite din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau, după caz, din cadrul unităţilor subordonate acestuia, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Art. 43^3
(1) Aplicarea sancţiunii cu amendă contravenţională prevăzute la art. 43^1 se prescrie în termen de 36 de luni de la data săvârşirii faptei.
(2) Contravenţiilor prevăzute la art. 43^1 le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001”.
Art. II din O.U.G. nr. 104/2017 prevede faptul că prevederile art. I pct. 35 din respectiva ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Art. III din O.U.G. nr. 104/2017 dispune că în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a respectivei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Finanţelor Publice elaborează normele metodologice de aplicare a Legii nr. 233/2016, astfel cum a fost modificată şi completată prin respectiva ordonanţă de urgenţă, ce se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. IV din O.U.G. nr. 104/2017 stabilește faptul că respectiva ordonanţă de urgenţă se aplică procedurilor de atribuire a contractelor de parteneriat public-privat iniţiate după data intrării în vigoare a acesteia.
Procedurilor de atribuire a contractelor de parteneriat public-privat în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a respectivei ordonanţe de urgenţă li se aplică legea în vigoare la data iniţierii procedurii de atribuire.
Contractele de parteneriat public-privat încheiate înainte de data intrării în vigoare a ordonanţe de urgenţă sunt supuse dispoziţiilor legale în vigoare la data când acestea au fost încheiate, în tot ceea ce priveşte încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea acestora.
Potrivit art. V din O.U.G. nr. 104/2017, Legea nr. 233/2016 privind parteneriatul public- privat (M. Of. nr. 954 din 25 noiembrie 2016) cu modificările şi completările aduse prin respectiva ordonanţă de urgenţă, va fi republicată, după aprobarea acesteia prin lege, în Monitorul Oficial al României dându-se textelor o nouă renumerotare.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.