Legea nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat – modificări (O.U.G. nr. 104/2017)
Redacția ProLege - ianuarie 2, 2018Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 32 prevedea:
„Contractul de parteneriat public-privat reglementează cel puţin următoarele aspecte:
a) obiectul proiectului realizat în parteneriat public-privat;
b) condiţiile de înfiinţare şi funcţionare a societăţii de proiect;
c) termenele de realizare a lucrărilor;
d) drepturile constituite în favoarea partenerului privat şi a societăţii de proiect, inclusiv cu privire la bunurile cu care partenerul public contribuie la realizarea proiectului de parteneriat public-privat;
e) drepturile şi obligaţiile partenerului public, ale partenerului privat şi ale societăţii de proiect, pe parcursul derulării proiectului de parteneriat public-privat, inclusiv obligaţiile partenerului privat şi ale societăţii de proiect menite să garanteze respectarea destinaţiei bunurilor implicate în proiectul de parteneriat public- privat şi a condiţiilor de realizare a serviciului public;
f) regimul juridic al bunurilor implicate în proiect, inclusiv al bunurilor realizate sau dobândite în cursul derulării proiectului şi modalitatea de transfer al acestor bunuri la încetarea contractului, cu respectarea dispoziţiilor legale în materia proprietăţii publice;
g) durata contractului;
h) modalitatea de finanţare şi etapele proiectului de parteneriat public-privat;
i) remunerarea partenerului privat, indicând în detaliu modalitatea de calcul şi de plată, inclusiv posibilitatea compensărilor/deducerilor între sumele de plată cuvenite partenerului privat şi orice eventuale daune sau alte sume de plată datorate de către partenerul privat;
j) modalitatea de alocare a riscurilor în cadrul proiectului de parteneriat public-privat;
k) caracteristicile şi obiectivele de performanţă ale bunului sau bunurilor ce vor fi realizate în cadrul proiectului, precum şi indicatorii de performanţă a serviciului public ce formează obiectul proiectului;
l) modalitatea de monitorizare şi control de către partenerul public al respectării obligaţiilor partenerului privat şi ale societăţii de proiect;
m) procedura de aprobare de către partenerul public a contractelor încheiate de partenerul privat şi societatea de proiect cu afiliaţii partenerului privat;
n) garanţiile de bună execuţie ce vor fi asigurate de partenerul privat;
o) asigurările ce vor fi încheiate şi menţinute pe parcursul derulării proiectului de parteneriat public-privat;
p) proceduri de preluare a drepturilor şi obligaţiilor partenerului privat de către finanţatorii proiectului şi/sau un nou partener privat;
q) răspunderea contractuală, inclusiv sancţiunile şi penalităţile aplicabile partenerului privat în cazul neexecutării obligaţiilor sale, în special în cazul neatingerii sau nemenţinerii obiectivelor ori indicatorilor de performanţă, precum şi, după caz, posibilitatea compensării sumelor astfel datorate de partenerul privat cu plăţile datorate de partenerul public în temeiul contractului de parteneriat public-privat;
r) dreptul partenerului public de a modifica unilateral anumite părţi ale contractului şi dreptul partenerului public de a denunţa unilateral contractul, precum şi condiţiile de exercitare a acestor drepturi în conformitate cu prevederile art. 35, inclusiv modalitatea de stabilire şi plată a eventualei compensaţii datorate partenerului privat;
s) mecanisme de împărţire a profitului;
t) procedura şi limitele subcontractării;
u) cauzele de încetare a contractului şi condiţiile în care se asigură continuitatea serviciului public realizat în cadrul parteneriatului public-privat;
v) orice alte aspecte care, în conformitate cu prevederile prezentei legi, sunt parte a contractului de parteneriat public- privat”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Contractul de parteneriat public-privat reglementează cel puţin următoarele aspecte:
a) obiectul proiectului realizat în parteneriat public-privat;
b) condiţiile de înfiinţare şi funcţionare a societăţii de proiect;
c) termenele de realizare a lucrărilor;
d) modalitatea sau instrumentele financiare prin care investitorul privat demonstrează pe perioada de execuţie a investiţiei faptul că dispune de resursele financiare necesare pentru realizarea lucrărilor conform graficului de execuţie;
e) drepturile constituite în favoarea partenerului privat şi a societăţii de proiect, inclusiv cu privire la bunurile cu care partenerul public contribuie la realizarea proiectului de parteneriat public-privat;
f) drepturile şi obligaţiile partenerului public, ale partenerului privat şi ale societăţii de proiect, pe parcursul derulării proiectului de parteneriat public-privat, inclusiv obligaţiile partenerului privat şi ale societăţii de proiect menite să garanteze respectarea destinaţiei bunurilor implicate în proiectul de parteneriat public- privat şi a condiţiilor de realizare a serviciului public;
g) regimul juridic al bunurilor implicate în proiect, inclusiv al bunurilor realizate sau dobândite în cursul derulării proiectului şi modalitatea de transfer al acestor bunuri la încetarea contractului, cu respectarea dispoziţiilor legale în materia proprietăţii publice şi în condiţiile prezentei legi;
h) durata contractului;
i) modalitatea de finanţare şi etapele proiectului de parteneriat public-privat;
j) remunerarea partenerului privat, indicând în detaliu modalitatea de calcul şi de plată;
k) modalitatea de alocare a riscurilor în cadrul proiectului de parteneriat public-privat;
l) caracteristicile şi obiectivele de performanţă ale bunului sau bunurilor ce vor fi realizate în cadrul proiectului, precum şi indicatorii de performanţă a serviciului public ce formează obiectul proiectului;
m) modalitatea de monitorizare şi control de către partenerul public al respectării obligaţiilor partenerului privat şi ale societăţii de proiect;
n) procedura de aprobare de către partenerul public a contractelor încheiate de partenerul privat şi societatea de proiect cu afiliaţii partenerului privat, astfel cum este prevăzută în documentaţia de atribuire;
o) garanţiile de bună execuţie ce vor fi asigurate de partenerul privat;
p) asigurările ce vor fi încheiate şi menţinute pe parcursul derulării proiectului de parteneriat public-privat;
q) proceduri de preluare a drepturilor şi obligaţiilor societăţii de proiect de către un nou partener privat în condiţiile înlocuirii acestuia la propunerea finanţatorilor majoritari ai proiectului;
r) răspunderea contractuală, inclusiv sancţiunile şi penalităţile aplicabile partenerului privat în cazul neexecutării obligaţiilor sale, în special în cazul neatingerii sau nemenţinerii obiectivelor ori indicatorilor de performanţă, precum şi, după caz, posibilitatea compensării sumelor astfel datorate de partenerul privat cu plăţile datorate de partenerul public în temeiul contractului de parteneriat public-privat;
s) răspunderea în solidar a partenerului privat care este acţionar al societăţii de proiect, împreună cu aceasta, pentru orice obligaţie, sumă datorată, conform obligaţiilor asumate prin contractul de parteneriat public-privat;
ş) cazurile de răspundere contractuală potrivit prevederilor lit. s), inclusiv sancţiunile şi penalităţile prevăzute la lit. r), care sunt notificate de către partenerul public societăţii de proiect şi partenerului privat, urmând a fi suportate de către societatea de proiect, dacă aceasta are alocări pentru susţinerea acestor cheltuieli; în caz contrar, în termen de 30 de zile de la data notificării, acestea fac obiectul unei proceduri de executare silită îndreptată inclusiv asupra partenerului privat;
t) modalitatea de modificare unilaterală a unei anumite părţi ale contractului şi de denunţare unilaterală a acestuia de către partenerul public;
ţ) mecanisme de împărţire a profitului din refinanţare;
u) procedura şi limitele subcontractării;
v) cauzele de încetare a contractului şi condiţiile în care se asigură continuitatea serviciului public realizat în cadrul contractului de parteneriat public-privat;
w) proceduri de soluţionare a litigiilor;
x) orice alte condiţii prevăzute de reglementările naţionale şi europene în domeniul ajutorului de stat, în cazul în care prin contractul de parteneriat public-privat se implementează măsuri de natura ajutorului de stat;
y) orice alte aspecte care, în conformitate cu prevederile prezentei legi, trebuie prevăzute în contractul de parteneriat public-privat.
(2) Contractul de parteneriat public-privat prezintă în anexă cel puţin următoarele:
a) angajamentul irevocabil încheiat în formă autentică de către ofertantul desemnat câştigător al procedurii de atribuire şi care semnează contractul de parteneriat public-privat, prin care acesta îşi transmite acordul cu privire la mecanismul de înlocuire a partenerului privat prevăzut la art. 28 şi prin care se obligă să dea curs acestuia la prima notificare transmisă din partea finanţatorilor proiectului;
b) copia autentificată a contractului de societate şi, respectiv, a statutului societăţii de proiect”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 33 prevedea:
„(1) Durata contractului de parteneriat public-privat se stabileşte, în principal, în funcţie de perioada de amortizare a investiţiilor ce urmează să fie realizate de către societatea de proiect şi în funcţie de modalitatea de finanţare a acestor investiţii.
(2) Stabilirea duratei se va face astfel încât:
a) să se evite restricţionarea artificială a concurenţei;
b) să se asigure un profit rezonabil pentru domeniul respectiv, ca urmare a exploatării bunului/bunurilor ce formează obiectul proiectului;
c) să se asigure un nivel rezonabil şi suportabil al preţurilor pentru serviciile ce formează obiectul proiectului, ce urmează să fie plătite de către beneficiarii serviciilor”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Durata contractului de parteneriat public-privat se stabileşte atât în documentaţia de atribuire, cât şi în contractul de parteneriat public-privat şi nu poate depăşi timpul estimat în mod rezonabil necesar partenerului privat pentru a obţine un venit minim care să permită recuperarea costurilor investiţiilor efectuate, a costurilor în legătură cu exploatarea lucrărilor sau a serviciilor, precum şi a unui profit rezonabil.
(2) Stabilirea duratei se face astfel încât:
a) la finalul duratei contractului de parteneriat public-privat, bunul realizat în temeiul acestuia să fie în bună stare de funcţionare şi exploatabil conform standardelor aplicabile serviciului public şi/sau bunurilor similare, în condiţiile stabilite prin documentaţia de atribuire şi prin contractul de parteneriat public-privat;
b) să se evite restricţionarea artificială a concurenţei;
c) să se asigure un nivel rezonabil şi suportabil al preţurilor pentru serviciile ce formează obiectul proiectului, ce urmează să fie plătite de către beneficiarii serviciilor;
d) să permită transferul optim al riscurilor către partenerul privat, astfel cum prevede art. 3 lit. d).
(3) Profit rezonabil înseamnă o rată de rentabilitate normală a capitalului pentru sectorul de activitate şi care ţine seama de nivelul de risc al serviciului public, evaluată la momentul întocmirii studiului de fundamentare”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 34 prevedea:
„(1) Partenerul public poate constitui, în condiţiile legii, în beneficiul societăţii de proiect, cu privire la bunuri destinate realizării proiectului şi asupra cărora are dreptul de a dispune, în condiţiile legii:
a) drepturi de concesiune asupra bunurilor proprietate publică sau drepturi născute din închirierea bunurilor proprietate publică;
b) drepturi de superficie sau drepturi de folosinţă asupra bunurilor proprietate privată.
(2) Partenerul privat sau societatea de proiect, după caz, nu va putea subconcesiona, în tot ori în parte, bunurile, serviciile sau lucrările concesionate şi nu va putea încredinţa realizarea obiectului contractului unei alte persoane, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de prezenta lege”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Partenerul public poate constitui, în condiţiile prezentei legi, cu respectarea reglementărilor privind ajutorul de stat, dar fără a mai fi necesară parcurgerea unei alte proceduri de atribuire decât cea reglementată prin prezenta lege, în beneficiul societăţii de proiect, cu privire la bunuri destinate realizării proiectului şi asupra cărora are dreptul de a dispune, în condiţiile legii:
a) drepturi de concesiune asupra bunurilor proprietate publică sau drepturi născute din închirierea bunurilor proprietate publică;
b) drepturi de superficie, de servitute sau drepturi de folosinţă asupra bunurilor proprietate privată.
(2) Partenerul privat sau societatea de proiect, după caz, nu poate subconcesiona, în tot ori în parte, bunurile, serviciile sau lucrările concesionate şi nu poate încredinţa realizarea obiectului contractului unei alte persoane, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de prezenta lege.
(3) Bunurile realizate în baza contractului de parteneriat public-privat şi bunurile de retur, definite potrivit prevederilor art. 96 alin. (5) din H.G. nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, nu pot fi grevate cu sarcini şi nu pot face obiectul unei proceduri de executare silită, pe durata contractului de parteneriat public- privat”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 35 prevedea:
„ (1) Din motive excepţionale legate de interesul public, partenerul public poate modifica unilateral sau, după caz, denunţa unilateral contractul de parteneriat public-privat, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) această posibilitate, inclusiv categoriile de motive excepţionale legate de interesul public, a fost inclusă în documentaţia de atribuire, într-o modalitate clară, precisă şi neechivocă, precum şi în contractul de parteneriat public-privat;
b) modificarea contractului nu alterează natura generică a contractului iniţial;
c) cu notificarea prealabilă a partenerului privat şi a societăţii de proiect.
(2) În sensul prezentei legi, pot constitui motive excepţionale legate de interesul public aspecte precum cele legate de sănătatea publică, protecţia mediului, standarde de siguranţă şi calitate, suportabilitatea tarifului de către utilizatorii serviciului, necesitatea de a asigura accesul neîngrădit la un anumit serviciu public.
(3) În cazul în care modificarea ori denunţarea unilaterală a contractului îi aduce un prejudiciu, partenerul privat are dreptul la o justă despăgubire, stabilită potrivit prevederilor normelor de aplicare a legii, modalitatea de determinare fiind prevăzută în contractul de parteneriat public-privat.
(4) Contractul de parteneriat public-privat trebuie să conţină un mecanism de ajustare a plăţilor către partenerul privat şi societatea de proiect, în situaţia în care modificarea unilaterală a contractului de către partenerul public este favorabilă partenerului privat, prin reducerea lucrărilor ce trebuie executate sau în orice altă modalitate.
(5) În caz de dezacord cu privire la suma despăgubirii/ajustării, aceasta va fi stabilită de către instanţa judecătorească competentă. Dezacordul nu va permite, în niciun caz, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către partenerul privat sau, după caz, societatea de proiect”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 35 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Fără a fi afectate prevederile art. 36, din motive excepţionale legate de interesul public, partenerul public poate modifica unilateral sau, după caz, denunţa unilateral contractul de parteneriat public-privat, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) această posibilitate, inclusiv categoriile de motive excepţionale legate de interesul public, a fost inclusă în documentaţia de atribuire într-o modalitate clară, precisă şi neechivocă, precum şi în contractul de parteneriat public-privat;
b) modificarea contractului nu alterează natura generică a contractului iniţial;
c) cu notificarea prealabilă a partenerului privat, a societăţii de proiect şi a finanţatorilor proiectului de parteneriat public- privat, conform prevederilor contractului de parteneriat public-privat.
(2) În sensul prezentei legi, pot constitui motive excepţionale legate de interesul public aspecte precum cele legate de sănătatea publică, protecţia mediului, standarde de siguranţă şi calitate, suportabilitatea tarifului de către utilizatorii serviciului, necesitatea de a asigura accesul neîngrădit la un anumit serviciu public.
(3) În cazul în care modificarea ori denunţarea unilaterală a contractului de către partenerul public generează partenerului privat costuri decurgând din aplicarea clauzelor contractului de parteneriat public-privat, acesta poate beneficia de plata unor sume din partea partenerului public.
(4) Categoriile de costuri şi modalitatea de determinare a acestora, potrivit prevederilor alin. (3), sunt prevăzute în documentaţia de atribuire şi în contractul de parteneriat public- privat.
(5) Contractul de parteneriat public-privat trebuie să conţină un mecanism de ajustare a plăţilor către societatea de proiect, în situaţia în care modificarea unilaterală a contractului de către partenerul public este favorabilă partenerului privat, prin reducerea lucrărilor ce trebuie executate sau în orice altă modalitate, astfel încât valoarea contribuţiei partenerului public să fie mai mică de 50% din valoarea investiţiei, conform art. 3 lit. c)”.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.