Legalitatea probelor administrate în stadiul urmăririi penale in rem
Giulia Șologon - mai 15, 20234. Efectele dispoziției de continuare a urmăririi penale in personam în raport cu momentul dobândirii calității procesuale de suspect
Începerea urmăririi penale in personam și încunoștințarea persoanei cercetate despre dobândirea calității de suspect trebuie făcute în mod expres, acestea neputând rezulta implicit din modalitatea de efectuare a urmăririi penale.
În acest sens, prin încheierea pronunțată la 30.08.2016, Curtea de Apel Brașov – Secția Penală a reținut că „nu poate fi primită susținerea inculpatului potrivit căreia calitatea de suspect se câștigă în mod automat de către persoana față de care rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit fapta ce face obiectul cercetării, chiar din momentul în care din materialul judiciar strâns exclusiv în timpul urmăririi penale rezulta acest lucru. Aceasta este și rațiunea pentru care la art. 305 Cod procedură penală a fost introdus, prin Legea nr. 255/2013, alin. (3), care reglementează clar momentul dobândirii calității de suspect și actul prin care procurorul dispune aceasta. În forma inițială a textului nu exista această reglementare, iar legiuitorul a înțeles să modifice textul în forma actuală, tocmai pentru a evita subiectivismul în interpretarea acestei dispoziții legale. Această interpretare a fost validată și de practica judiciară, care a statuat că se impune începerea urmăririi penale in rem chiar dacă din actul de sesizare rezultă numele prezumtivului autor al faptei. Altfel, momentul dobândirii calității de suspect ar rămâne unul complet nedeterminat, fapt care nu poate fi acceptat, având în vedere consecințele pe care le presupune acest moment pentru drepturile și libertățile persoanei și pentru desfășurarea procesului penal”[14].
În acord cu decizia citată, apreciem că momentul dobândirii calității de suspect trebuie expres determinat, pentru a se stabili în concret modalitatea în care suspectul și-a exercitat dreptul la apărare în cauză. Astfel, dobândirea calității de suspect se va realiza prin ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale, emisă în baza dispozițiilor art. 305 alin. (3) Cod procedură penală. De la acel moment, suspectul trebuie chemat la sediul organului judiciar și încunoștințat cu privire la acuzația formulată, în condițiile art. 307 Cod procedură penală.
Astfel, se pune întrebarea, când devine o persoană suspect în sensul legii procesuale?
Există o diferența notabilă sau doar conceptuală între calitatea de suspect și cea de învinuit, din vechea reglementare?
Plecând de la distincția între calitatea de suspect și cea de învinuit reglementată în legislația anterioară, s-a arătat că[15] diferența esențială între cele două calități procesuale privește modul de dobândire, și nu conținutul drepturilor și obligațiilor procesuale. Astfel, potrivit vechii reglementări, calitatea de învinuit se acordă de către organele judiciare atunci când urmărirea penală se efectua față de o persoană. Același autor arată că, punerea sub învinuire implica o manifestare de voință, un act procesual de dispoziție din partea organelor de urmărire penală. Evident că premisa rațională era existența unui material probator consistent, însă nicio dispoziție legală nu condiționa sau limita voința organului judiciar.
Prin urmare, manifestările arbitrare (și inechitabile) nu erau excluse. Calitatea de învinuit putea fi acordată odată cu începerea urmăririi penale, chiar dacă persoana făptuitorului era indicată doar în actul de sesizare. Deși la dosar existau probe sau date care indicau o suspiciune fundamentată că o anumită persoană a săvârșit fapta anchetată, în fapt, în mod deliberat organele judiciare refuzau să-i acorde calitatea de învinuit pentru a coordona ancheta în absența exercitării drepturilor conferite de lege. Astfel, deși în concret urmărirea penală se desfășura față de ea, această persoană era chemată în proces în calități neutre, vag definite ori care nu corespundeau în fapt cu tiparul de cercetări desfășurate, precum calitatea de martor sau făptuitor. Prin realizarea acestui subterfugiu, persoana nu avea niciun drept în ce privește administrarea probelor în cursul urmăririi. De asemenea, se refuza deliberat acordarea calității de învinuit persoanei față de care în concret se efectua cercetarea pentru a nu fi astfel informată cu privire la aceasta (se efectuau interceptări audio-video pentru perioade mai mari chiar de 1 an fără acordarea unei calități sau uneori chiar fără începerea urmăririi penale).
Achiesăm la opinia autorului potrivit căreia noua reglementare tinde să înlăture aceste deficiențe. Potrivit art. 77 Cod procedură penală, în prezent, calitatea de suspect se dobândește în mod automat, în virtutea legii, când, din materialul judiciar strâns exclusiv în timpul urmăririi penale, rezultă bănuiala rezonabilă că acea persoană a săvârșit fapta anchetată. Dobândirea calității de suspect nu mai depinde exclusiv de voința organului judiciar. Acesta doar constată dobândirea calității procesuale determinată de datele și probele existente în cauză.
Această opinie se raliază și jurisprudenței Curții Europene în interpretarea noțiunii de acuzație în materie penală. Astfel, dobândirea calității de suspect intervine ex lege, atunci când sunt întrunite condițiile impuse de normele aduse în discuție, organul judiciar doar constatând existența unei acuzații în materie penală, sens în care va da efect obligatoriu dispozițiilor în materie, va dispune efectuare în continuare a urmăririi penale și îi va aduce la cunoștință drepturile.
În acest sens este și imperativul dispozițiilor art. 305 alin. (3) Cod procedură penală care, în opinia noastră, nu creează dubii în interpretare. Prin urmare, organele de urmărire penală nu mai au posibilitatea nici de a acorda prematur această calitate, nici de a amâna acordarea ei. Ca element de factură subiectivă, bănuiala devine rezonabilă când se legitimează prin mijloace de natură obiectivă, verificabile material: datele şi probele existente în cauză.
Informaţiile şi datele obţinute înainte de începerea urmăririi penale (din mass-media, din alte cauze sau din orice alte surse) nu pot fundamenta în mod legal calitatea de suspect câtă vreme acestea nu sunt câştigate acelei cauze prin administrarea de probe. Aceste informaţii şi date pot justifica cel mult o începere in rem a urmăririi penale ca urmare a sesizării din oficiu a organelor judiciare.
Potrivit art. 10 alin. (3) Cod procedură penală, suspectul are dreptul de a fi informat de îndată și înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care se efectuează urmărirea penală și încadrarea juridică a acesteia. Prin raportare la aceste aspecte, efectuarea unei percheziții la domiciliul unei persoane, emiterea unui mandat de supraveghere tehnică cu privire la o persoană determinată poate echivala cu existența unei suspiciuni rezonabile că acea persoană a săvârșit fapta anchetată, câtă vreme emiterea actului care a autorizat măsură nu se întemeiază pe o suspiciune generală, neutră, ci pe o suspiciune care o vizează în mod direct [atât dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. a), cât şi cele ale art. 157 alin. (1) Cod procedură penală enumeră printre condiţiile dispunerii celor două procedee existenţa unei suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracțiuni de către o persoană].
Prin urmare, acestei persoane trebuie să i se recunoască calitatea de suspect [în condițiile art. 305 alin. (3) Cod procedură penală] urmând, de îndată și înainte de a fi audiată, să fie informată cu privire la acest aspect. Actele de urmărire efectuate și probele strânse fără acordarea și comunicarea deliberate a calității de suspect, deși exista suspiciunea rezonabilă în acest sens (materializată în forme cum sunt cele de mai sus) sunt nelegale. În aceste condiții, actele pot fi anulate în condițiile art. 282 Cod procedură penală (nulitate relativă), iar probele pot fi excluse, în condiţiile art. 102 alin. (3) Cod procedură penală.
În raport de momentul încunoștințării, judecătorul de cameră preliminară va aprecia ulterior dacă atribuirea calității de suspect s-a realizat când organele de urmărire penală aveau suficiente probe pentru a bănui implicarea persoanei cercetate într-o activitate infracțională sau ulterior și dacă au existat motive suficiente pentru a justifica eventuala amânare a atribuirii calității de suspect ori de încunoștințare a suspectului despre dobândirea acestei calități.
Prin decizia nr. 131/2018[16], însă, Curtea Constituțională a adoptat opinia contrară, reținând că persoana cu privire la care se efectuează cercetări, fără să fi dobândit calitatea de suspect, nu se poate prevala încă de dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil și nu are calitatea de a formula contestație privind durata procesului penal.
În motivare, Curtea Constituțională a reținut că „această soluție juridică apare ca fiind rezonabilă, fiind justificată prin lipsa formulării, cu privire la o persoană în legătură cu care sunt efectuate doar acte de cercetare penală, dar care nu are calitatea de suspect sau de inculpat, a unei suspiciuni referitoare la săvârșirea de către aceasta a unei infracțiuni. […] Prin «făptuitor» se înțelege persoana care nu are calitatea de suspect, dar în legătură cu care sunt realizate acte de cercetare penală. Astfel, pot avea calitatea de făptuitor persoanele împotriva cărora a fost înregistrată o plângere penală sau persoanele avute în vedere în desfășurarea urmăririi penale in rem, dar în privința cărora nu este atins standardul de probațiune necesar pentru a putea fi încadrate în categoria suspecților sau a inculpaților. Prin urmare, în privința acestor persoane, probatoriul administrat furnizează indicii care să sugereze o eventuală formă de vinovăție în săvârșirea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a constatat că procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăției persoanelor care săvârșesc fapte de natură penală[17].
[…] procesul etapizat de formulare și demonstrare a unei acuzații în materie penală presupune, printre altele, crearea, pentru participanții la procesul penal, a unei stări de incertitudine juridică, ce evoluează odată cu etapele procesului penal, incertitudine de natură a afecta existența acestora și de a influența conținutul raporturilor juridice pe care ei le încheie cu alți subiecțidp, motiv pentru care se impune a fi limitată în timp, pentru a nu afecta în mod ireversibil existența persoanelor în cauză. […]
Curtea a constatat că această problemă nu poate fi invocată, însă, în privința făptuitorului sau a altor persoane chemate, în cursul urmăririi penale, pentru a fi audiate cu privire la diferite fapte reținute în dosarele penale și care nu au calitatea de părți ale procesului penal[18].
[…] Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că excluderea persoanelor față de care au fost realizate acte de urmărire penală, dar care nu au calitatea de părți ale procesului penal, din categoria titularilor dreptului de a formula contestație privind durata procesului penal este firească, nefiind de natură a încălca accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil al acestora”.
Analizând însă considerațiile evocate în secțiunile precedente, apreciem ca fiind criticabilă decizia Curții Constituționale, din perspectiva următoarelor motive:
Sub un prim aspect, vom avea în vedere filtrul jurisprudenței Curții Europene citată anterior, potrivit căreia persoana cercetată beneficiază de garanțiile dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 § 1 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului încă de la prima declarație dată în fața organelor de poliție, chiar dacă urmărirea penală nu a fost începută in personam.
Printre garanțiile prevăzute de art. 6 § 1, o regăsim și pe cea privind soluționarea cauzei într‑un termen rezonabil. Aplicarea acestei garanții nu a fost exclusă implicit sau explicit de la aplicare prin considerentele hotărârii Curții, astfel că nu trebuie exclusă nici de organele judiciare chemate a interpreta și aplica hotărârea.
Din moment ce persoana care face obiectul cercetării este audiată cu privire la activitatea infracțională în care organele judiciare bănuiesc că ar fi fost angrenată, aceasta părăsește terenul unei calități neutre și capătă statutul de persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, în sensul Convenției, și trebuie să beneficieze de plenitudinea garanțiilor dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În al doilea rând, considerăm că decizia Curții Constituționale realizează o interpretare restrictivă a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Reiner și alții c. României, citată în considerente. În cauza respectivă, s-a reținut că „reclamantul a fost audiat în anul 1991 de către poliție, însă la momentul respectiv nu avea niciun motiv să presupună că este vizat personal și nimic nu indica faptul că în acel stadiu era el însuși bănuit de săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Deși martorul F.G. l-a menționat printre agresorii lui A.A., față de reclamant nu a fost luată nicio măsură care ar fi putut avea urmări importante asupra situației sale, iar între 1991 și 1997 nu a fost citat pentru a depune mărturie și nicio altă măsură nu a fost luată împotriva lui. S-a conchis astfel că, deși numărul dosarului penal indică faptul că a fost constituit în anul 1990, la acel moment urmărirea penală s-a efectuat in rem și era posibil ca ancheta împotriva reclamantului să înceapă mai târziu. Abia la data de 13 noiembrie 1997 Parchetul l-a audiat și l-a informat oficial că era bănuit de săvârșirea unei infracțiuni”.
Față de situația de fapt prezentată în cauza Reiner și alții c. României, se poate conchide fără dubiu că urmărirea penală împotriva reclamantului a început în anul 1997, când procurorul l-a audiat și l-a informat că era învinuit de săvârșirea unei infracțiuni. Cu toate acestea, în alte cauze, dintre care menționăm cea precitată în prezenta lucrare, Miculescu c. României, s-a reținut că la momentul primei audieri în fața organelor de poliție, acestea aveau suficiente probe pentru a suspecta persoana audiată de săvârșirea unei infracțiuni. În atare situații, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că existența respectivelor suspiciuni era suficientă pentru ca persoana audiată să poată beneficia de toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, apreciem că varietatea situațiilor de fapt ce se pot ivi în practică impune adoptarea unor soluții diferite, raportate la specificul fiecăreia. Cum în cauza Reiner și alții c. României, momentul primei audieri în fața organelor de poliție (din 1991) nu existau probe pentru a-l suspecta pe reclamant de săvârșirea unei infracțiuni și nu existau astfel motive pentru ca acesta să beneficieze de garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Miculescu c. României, probele erau suficiente pentru a reține aceste suspiciuni încă de la prima audiere și astfel reclamantul trebuia să beneficieze de garanțiile dreptului la un proces echitabil.
Așadar, cu atât mai mult în cauzele în care probele sunt suficiente pentru ca persoana cercetată să fie suspectată de săvârșirea unei infracțiuni încă de la prima audiere în fața organelor de poliție, vor fi aplicabile toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În raport cu concluziile arătate anterior, continuarea efectuării urmăririi penale in rem ulterior momentului la care există suficiente probe pentru a bănui o anumită persoană de săvârșirea infracțiunii și amânarea aducerii la cunoștință a calității restrânge dreptul la apărare și poate avea ca efect excluderea probelor administrate de la acel moment până la comunicarea începerii urmăririi penale in personam.
[14] „În cauză s-a constatat că urmărirea penală s-a desfășurat într-un ritm susținut, iar față de numărul mare de persoane implicate în proces, perioada scursă de la momentul depunerii plângerii și denunțului care l-au privit pe inculpat până la momentul dispunerii efectuării în continuare a urmăririi penale față de acesta nu este unul disproporționat. Urmărirea penală are un caracter dinamic și este normală trecerea unei perioade de timp între data sesizării și data dobândirii calității de suspect. De asemenea, este normală și dobândirea calității de suspect la momente diferite, pentru fapte diferite, având în vedere că probele de pe care procurorul le consideră necesare pentru acuzarea unei persoane pot proveni la date diferite sau chiar pot forma la momente diferite convingerea procurorului cu privire la abilitatea lor de a dovedi existența bănuielii rezonabile. Tocmai de aceea, în aceste situații, remediul pentru asigurarea posibilității suspectului participa activ la urmărirea penală este solicitarea de reaudiere persoanelor a audiate anterior dobândirii calității de suspect, dacă inculpatul consideră necesar acest lucru. Inculpatul nu poate solicita direct în camera preliminară excluderea acestor probe, pe motiv că au fost administrate anterior dobândirii calității de suspect, deoarece probele respective pot privi pe alți inculpați, care au participat la administrarea lor. Altfel, dacă inculpatul nu a solicitat reaudierea dacă inculpatul nu a solicitat reaudierea persoanelor audiate anterior, remediul legal este cel al administrării probelor respective în cursul judecății, în condiții de contradictorialitate și publicitate, iar nu excluderea probelor.
[…] În ceea ce privesc actele de urmărire penală efectuate anterior datei aducerii la cunoștință a calității de suspect, acestea nu pot fi excluse pe motiv că avocatul inculpatului nu a putut participa la efectuarea lor. Urmărirea penală este o fază dinamică, în care probele se strâng treptat, fapt ce poate conduce pe parcursul ei la extinderea urmăririi. Acest lucru nu înseamnă că, de fiecare dată când are loc o extindere a urmăririi penale, procurorul ar trebui să refacă toate actele de urmărire penală efectuate anterior. Aceasta, pentru că este nevoie ca mai întâi să fie strânse probe pe care procurorul să-și întemeieze noile acuzații și de-abia după aceea, acesta să procedeze la extinderea urmăririi penale”. C. Ghigheci, op. cit., pp. 115-117.
[15] A. Zarafiu, Procedură penală. Partea generală. Partea specială. Ediția 2, Editura C.H. Beck, București 2015, p. 58
[16] Publicată în M. Of. nr. 569 din 5 iulie 2018.
[17] Din această perspectivă, Curtea a constatat că procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăției persoanelor care săvârșesc fapte de natură penală. Această evoluție graduală debutează cu existența unor bănuieli rezonabile că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune, bănuieli a căror constatare îi conferă respectivei persoane calitatea de suspect, continuă cu formarea, pe baza probelor administrate, a unei presupuneri rezonabile că persoana avută în vedere a săvârșit o infracțiune, etapă ce determină punerea în mișcare a acțiunii penale, conform art. 15 din Codul de procedură penală, și dobândirea calității de inculpat, și se finalizează cu demonstrarea vinovăției acesteia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapt ce transformă inculpatul în persoană condamnată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 4 iulie 2017).
[18] „22. Curtea a constatat că această problemă nu poate fi invocată, însă, în privința făptuitorului sau a altor persoane chemate, în cursul urmăririi penale, pentru a fi audiate cu privire la diferite fapte reținute în dosarele penale și care nu au calitatea de părți ale procesului penal. Acest aspect a fost reținut și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, spre exemplu, prin Hotărârea din 27 septembrie 2007, paragrafele 48 și 54, pronunțată în Cauza Reiner și alții împotriva României, a statuat, în privința reclamantului, că «deși a fost audiat în anul 1991 de poliție, el nu avea niciun motiv să presupună că este vizat personal și nimic nu indică faptul că în acest stadiu era el însuși bănuit de săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Deși este adevărat că martorul F.G. l-a menționat printre agresorii lui A.A., nu a fost luată nicio măsură care ar fi putut avea urmări importante asupra situației sale. În plus, din 1991 până în 1997, el nu a fost citat pentru a depune mărturie și nicio altă măsură nu a fost luată împotriva lui. Deși numărul dosarului penal indică faptul că a fost constituit în anul 1990, nu este mai puțin adevărat faptul că era vorba de o urmărire penală in rem și că era posibil ca ancheta împotriva reclamantului să înceapă mai târziu. De altfel, reclamantul însuși a precizat în formularul său de cerere trimis Curții că a fost citat pentru a fi audiat în anul 1997. Abia la data de 13 noiembrie 1997 Parchetul l-a audiat și l-a informat oficial că era bănuit de săvârșirea unei infracțiuni. Prin urmare, Curtea a apreciat că abia la această dată a început procedura penală în ceea ce îl privește». Prin aceeași hotărâre, instanța europeană a reamintit că, în materie penală, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil are tocmai scopul de a evita «ca o persoană inculpată să rămână prea mult în incertitudine privind soarta sa (Hotărârea din 10 noiembrie 1969, pronunțată în Cauza Stogmuller împotriva Austriei, paragraful 5)»”.
Arhive
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.