Legalitatea probelor administrate în stadiul urmăririi penale in rem
Giulia Șologon - mai 15, 20231. Formularea acuzației în materie penală din perspectiva garanțiilor procesului echitabil
În privința intervalului de timp ce delimitează momentul începerii urmăririi penale in rem de efectuarea în continuare a urmăririi penale, Curtea Constituțională a reținut în Decizia nr. 633/2018 că „procurorul este obligat ca, în momentul în care există indicii rezonabile că o persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, să dispună continuarea urmăririi penale față de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului la modul imperativ dispune, iar nu poate dispune, astfel încât nu se poate interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam până la realizarea probațiunii necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea directă a acestei măsuri.
În măsura în care, în dezacord cu aceste prevederi, procurorul nu respectă aceste exigențe, în cazul emiterii rechizitoriului, suspectul devenit inculpat poate supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, întrucât, potrivit art. 342 și art. 345 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură penală, în procedura de filtru, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să constata nulitatea relativă și de a exclude actele de urmărire penală și probele administrate cu încălcarea legii, care conferă, între altele, și un drept efectiv la apărare.
Ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate numai în cursul urmăririi penale in rem, atunci se pot pune în discuție aspecte de aplicare a legii cu nesocotirea garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil, precum dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu, pentru cazurile de asistență obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri care țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei, de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale ori dreptul de a beneficia de alte drepturi prevăzute de lege. Câtă vreme, în funcție de particularitățile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecților/inculpaților de drepturile conferite de Codul de procedură penală, fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, atunci probele și actele întocmite cu nerespectarea exigențelor legale pot fi înlăturate până la încheierea procedurii de cameră preliminară”.
În cazul în care judecătorul de cameră preliminară apreciază că prelungirea etapei in rem a urmăririi penale peste limita în care un observator obiectiv putea să constate existența in concreto a unei suspiciuni rezonabile cu privire la comiterea unei infracțiuni de către o anumită persoană și că această încălcare atrage incidența nulității relative, se impune indicarea cu titlu prealabil a datei sau momentului de la care calitatea de suspect trebuia atribuită. Ulterior, demersul firesc este anularea ordonanței prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, fiind emisă cu încălcarea obligației prevăzute de art. 305 alin. (3) Cod procedură penală. Iradierea efectelor acestei nulități va conduce și la anularea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, respectiv la excluderea probelor administrate ulterior momentului la care trebuia formulată acuzația in personam. Ca efect al constatării nulității actului procesual de punere în mișcare a acțiunii penale, se va reține și neregularitatea rechizitoriului, întrucât nu este conformă dispozițiilor legale trimiterea în judecată a unei persoane care nu are calitatea de suspect sau inculpat ca urmare a invalidării efectelor ordonanțelor[1].
Problemele survin în scenariul puțin probabil la nivel teoretic, dar frecvent întâlnit în practică, în care judecătorul de cameră preliminară este împiedicat, din diverse rațiuni, a constata că nu sunt întrunite cumulativ condițiile nulității relative, întrucât existe mecanisme cvasi-compensatorii care vin în sprijinul înlăturării vătămării, precum: reaudierea în etapa in personam a urmăririi penale a martorilor audiați în etapa in rem, asigurarea accesului efectiv la dosarul de urmărire penală, reducerea forței probante a declarațiilor administrate în etapa in rem a urmăririi penale prin înlăturarea în activitatea de apreciere globală a probelor.
Analizând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constatăm că, din perspectiva dreptului român, „notificarea oficială, ce emană de la o autoritate competentă, a faptului că unei persoane i se impută săvârșirea unei fapte penale” se realizează conform art. 307 Cod procedură penală, prin intermediul procedurii „aducerii la cunoștință a calității de suspect”.
În conformitate cu art. 305 alin. (3) Cod procedură penală, „când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. Ulterior atribuirii calității de suspect, organele de urmărire penală au obligația de a îi aduce la cunoștință acestuia, înainte de prima sa audiere, calitatea de suspect, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile procesuale prevăzute la art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal”.
Începând cu momentul aducerii la cunoștință a calității de suspect, persoana cu privire la care există bănuiala rezonabilă că a săvârșit fapta este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni în sensul Convenției, urmând a-i fi recunoscute și aplicate garanțiile componente dreptului la un proces echitabil. Cu toate acestea, pentru a contrabalansa ingerințele aduse dreptului la apărare, în jurisprudența Curții s-a reținut că și persoanele față de care sunt efectuate acte de urmărire penală pot beneficia de garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, chiar înainte de notificarea în mod formal a acuzației penale.
În cauza Miculescu c. României[2], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că făptuitorul beneficiază de garanțiile dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 6 § 1 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului „de la prima declarație dată în fața organelor de poliție, chiar dacă urmărirea penală nu a fost începută cu privire la persoana acestuia, dacă atitudinea făptuitorului în etapa inițială a audierilor în fața organelor de cercetare penală poate avea consecințe hotărâtoare pentru perspectiva apărării în cursul întregului proces penal”[3].
În acest sens, Curtea analizează dacă, la momentul efectuării primei audieri, organele judiciare aveau suficiente probe pentru a suspecta persoana audiată de săvârșirea unei infracțiuni. Dacă suspiciunile existau, persoana audiată beneficia de toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deși urmărirea penală nu a fost continuată in personam[4]. În această situație, momentul primei audieri coincide cu cel al formulării acuzației în materie penală, indiferent de calitatea în care persoana respectivă a fost audiată.
În acest sens, avem în vedere ipoteza audierii martorului făptuitor, ce în temeiul art. 118 Cod procedură penală și al Deciziei Curții Constituționale nr. 236/2020 se poate prevala de dreptul la tăcere, invocând privilegiul împotriva autoincriminării. Momentul audierii acestuia, având în vedere și calitatea sa definitorie, va echivala cu cel al formulării unei acuzații în materie penală. În egală măsură, dispunerea efectuării unei percheziții în contextul în care există suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea infracțiunii de către o persoană ori la deținerea unor obiecte sau înscrisuri cu privire la aceasta este un moment cheie de natură a demasca formularea unei acuzații în materie penală în sensul Convenției.
Competența de a aprecia asupra suspiciunii că persoana cercetată este implicată într-o activitate infracțională aparține procurorului și organelor de cercetare penală. Astfel cum am arătat încă din debutul lucrării, această apreciere este supusă ulterior cenzurii judecătorului, în procedura de cameră preliminară.
Probele apte a fundamenta această suspiciune variază în raport cu împrejurările fiecărei cauze. Simpla împrejurare a cunoașterii identității potențialului autor nu este suficientă prin ea însăși pentru a se dispune începerea urmăririi penale in personam, cât timp standardul probatoriu nu satisface bănuiala că respectiva persoană a săvârșit fapta cu vinovăția prevăzută de legea penală[5].
Dacă organele judiciare continuă efectuarea actelor de urmărire penală fără a notifica acuzația persoanei cercetate sau dispun audierea acesteia în calitate de martor, fără a-i recunoaște și asigura respectarea garanțiilor prevăzute de art. 10 Cod procedură penală și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la apărare suferă încălcări, iar actele de urmărire penală și probele administrate vor fi afectate de un viciu de legalitate, întrucât, atribuirea calității de suspect ca efect al continuării urmăririi penale in personam deschide posibilitatea acestuia de a uza de drepturile înscrise în art. 78, coroborat cu art. 83 Cod procedură penală.
În acest sistem complex de drepturi, se regăsește un drept intim legat de administrarea probelor – dreptul de a propune. Totodată, în această materie, suspectul are dreptul de a lua la cunoștință de efectuarea tuturor actelor de urmărire penală [cu excepția metodelor speciale de supraveghere ori cercetare și a percheziției corporale sau a vehiculelor în cazul infracțiunii flagrante, conform art. 92 alin. (1) Cod procedură penală], de a adresa întrebări persoanelor audiate în cauză, de a formula ori înscrie obiecțiuni cu privire la modalitatea de administrare a anumitor mijloace de probă (raport de expertiză, raport de constatare; procese – verbale de efectuare a perchezițiilor). A nega calitatea de suspect odată ce ea trebuie adusă la cunoștință echivalează cu o a produce o îngrădire nejustificată în exercitării acestor drepturi.
Prin încheierea nr. 923/05.10.2016, instanța supremă a reținut că „dreptul la un proces echitabil este înfrânt atunci când, deși acuzarea este în posesia unor suspiciuni rezonabile că o persoană este implicată într-o activitate infracțională, nu aduce la cunoștința persoanei aceste aspecte și «alege» modalități alternative de ascultare a sa, pentru ca ulterior să le considere probe și să valorifice aceste probe împotriva aceleiași persoane. Așadar, s-a constatat că, în privința inculpatului TM, la momentul citării acestuia pentru a fi audiat în calitate de martor, procurorul cunoștea că este implicat în activități de natură infracțională, mai precis că s-a întâlnit cu inculpatul GS, că s-au purtat diferite discuții cu privire la situația juridică a șefului Consiliului Județean, că s-a deplasat împreună cu inculpatul GS la București, la VP, care i-a oferit o funcție de conducere.
Prin modalitatea în care procurorul a ales să-și fundamenteze acuzația în materie penală împotriva inculpatului TM a fost încălcat principiul instituit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la dreptul la un proces echitabil, prin încălcarea dreptului la apărare al acestuia”[6].
2. Standardul probatoriu necesar atribuirii calității de suspect
Începerea urmăririi penale in personam trebuie dispusă de îndată ce organele de urmărire penală au suficiente probe pentru a suspecta o persoană de săvârșirea infracțiunii urmărite. Amânarea nejustificată a efectuării urmăririi penale in personam după ce aceasta a operat în mod natural în temeiul legii poate genera o viciere a dreptului la apărare și excluderea probelor nelegal administrate, întrucât suspectul ar fi privat de posibilitatea de a uza de întreg complexul de drepturi recunoscute în legătură cu efectuarea actelor de urmărire penală și administrarea probatoriului.
Prin încheierea nr. 138/19.02.2016, ÎCCJ a reținut că administrarea, în stadiul urmăririi penale cu privire la faptă, a probelor pe care procurorul și-a întemeiat într-un mod determinant dispoziția de trimitere în judecată a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, atrăgând astfel nelegalitatea urmăririi penale[7]. S-a arătat în motivare că, deși aparent au fost respectate toate dispozițiile legale în materia efectuării urmăririi penale, acestea au fost deturnate de la scopul lor. Această modalitate de interpretare a dovedit rea-credință din partea organelor de urmărire penală, care, în mod deliberat, nu au început urmărirea penală in personam, deși aveau toate elementele necesare, întocmai pentru ca persoana cercetată să nu aibă acces la dosar, să nu poată participa la efectuarea actelor de urmărire penală și la administrarea probelor, respectiv să nu poată uza de prevederile art. 92 alin. (1), (2), (4) și (8) din Codul de procedură penală. În cauză, inculpatul nu a avut posibilitatea să se opună administrării unor probe și nici să examineze cea mai mare parte a declarațiilor martorilor, întrucât nu a avut cunoștință de administrarea acestora, nefiind informat de organele de urmărire penală, în condițiile în care majoritatea probelor a fost administrată înainte de a-i fi atribuită și adusă la cunoștință calitatea de suspect[8].
Observăm astfel că organele judiciare nu au un drept discreționar în alegerea momentului formulării acuzației în materie penală față de persoana cercetată. Deși, potrivit art. 97 alin. (2) Cod procedură penală, probele se obțin în procesul penal, simpla dispoziție de începere a urmăririi penale nu este suficientă pentru a fi respectată în litera și spiritul său legalitatea activității de probațiune atunci când datele strânse în cauză sunt suficiente pentru a naște bănuiala cu privire la săvârșirea infracțiunii de o anumită persoană. Din acest punct, persoana vizată are dreptul de a participa în proces și de a se apăra, în condițiile art. 10 Cod procedură penală și al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar organele judiciare au obligația de a crea cadrul procesual în contextul căruia aceste drepturi să fie exercitate.
Amânarea în mod nejustificat a formulării acuzației în materie penală are ca efect restrângerea dreptului la apărare, cu încălcarea art. 10 Cod procedură penală și al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât suspectul poate pierde posibilitatea de a contesta anumite acte de urmărire penală, deși acestea au aptitudinea de a fi folosite pentru a întemeia formularea unei propuneri viitoare de luare a unei măsuri preventive, o dispoziție de trimitere în judecată sau chiar hotărârea de condamnare.
De exemplu, putem avea în vedere ipoteza în care martorii principali ai acuzării sunt audiați în cursul urmăririi penale in rem, cu respectarea tuturor dispozițiilor în materia audierii, iar ulterior, actele de efectuare în continuare a urmăririi penale, punere în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată se succedă cu celeritate, în condițiile legii, însă în contextul respingerii cererii suspectului sau a inculpatului de readministrare a respectivelor probe. În atare situație, dreptul la apărare cunoaște în mod incontestabil o restrângere disproporționată. Deși probele au fost strânse cu încălcarea legii – art. 10 alin. (2) și (5) Cod procedură și art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului – excluderea probelor în baza acestui temei poate fi împiedicată pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile art. 281- 282 Cod procedură penală, pentru incidența nulității actelor de procedură efectuate cu ocazia audierii martorilor acuzării[9].
3. Legalitatea administrării probelor anterior aducerii la cunoștință a calității de suspect
Încunoștințarea despre începerea urmăririi penale in personam trebuie să se realizeze de îndată, fără ca organele judiciare să administreze probe între momentul dispunerii începerii urmăririi penale in personam și cel al încunoștințării. Prin Decizia nr. 242/03.12.2012, ÎCCJ – Completul de 5 judecători[10] a reținut că „în succesiunea măsurilor procesuale dispuse de către procuror și a mijloacelor de probă administrate, prima instanță a evidențiat încălcările dreptului la apărare, în sensul că în intervalul de timp scurs între momentul adoptării rezoluției de începere a urmăririi penale – 6 ianuarie 2011, ora 1500 – și acela al aducerii la cunoștință a învinuirii și a dreptului la apărare – 11 ianuarie 2011, ora 1045 – organul de urmărire penală a procedat, mai înainte de a-l fi încunoștințat pe inculpat (pe atunci, doar învinuitul VTC) și în lipsa vreunui apărător, la audierea mai multor persoane[11].
[…] Instanța de control judiciar apreciază că, chiar dacă la data de 7 ianuarie 2011, ora 1640 a fost întocmit un proces-verbal în dosarul nr. 9/P/2011 de citare la domiciliul învinuitului CVT, acest înscris avea drept scop numai citarea învinuitului pentru data de 11 ianuarie 2011 ora 1000, acesta neputând echivala cu vreo dovadă de aducere la cunoștință a învinuirii precum și a dreptului la apărare sau de efectuarea altui act de urmărire penală.
Altfel spus, chiar dacă asistența în raport cu infracțiunile pentru care s-a început urmărirea penală față de învinuit (…) nu era obligatorie, iar aducerea la cunoștință a învinuirii și a dreptului la apărare a avut loc la un interval de cinci zile, procurorul nu avea posibilitatea administrării vreunui mijloc de probă, ceea ce ar fi condus la respectarea garanției efective a dreptului la apărare […]”.
De asemenea, prin încheierea din 06.07.2016[12], Tribunalul Vălcea a reținut că „articolul 307 Cod procedură penală impune obligația organelor judiciare de a aduce la cunoștință suspectului fapta pentru care este suspectat, încadrarea juridică și drepturile prevăzute la art. 83. Deși acest text nu prevede un termen pentru efectuarea acestor activități, art. 10 alin. (3) prevede expres că suspectul are dreptul de a fi informat de îndată despre faptă și încadrarea juridică și că organele judiciare au obligația de a asigura exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare, principiu consfințit și de art. 6 parag. 3 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cauză, organele de urmărire penală nu doar că au încălcat această obligație prin aducerea la cunoștință la aproape 2 luni a calității de suspect, a faptei și a drepturilor, dar au și administrat probe în acest interval, respectiv au procedat la o completare a declarației matorului TR și au audiat martorul DI. Procedând astfel, organele judiciare l-au împiedicat pe inculpat (suspect la acel moment) să își exercite dreptul la apărare”[13].
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] M. Udroiu, Sinteze de Procedură penală, Partea Specială, Editura C.H. Beck, București 2020, p. 73
[2] Decizia din 13 noiembrie 2012, cererea nr. 7993/05, par. 78-86.
[3] „79. […] În principiu, dreptul la apărare este încălcat în mod iremediabil atunci când declarații incriminatoare făcute în timpul unui interogatoriu al poliției, efectuat fără asistența posibilă a unui avocat, sunt utilizate pentru a întemeia o condamnare, deoarece partea în cauză este afectată personal de aceste restricții.”
[4] V. Constantinescu, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole. Ediția 2, Ed. C.H. Beck, București, 2016, pag. 576.
[5] Prin încheierea nr. 6, pronunțată la 31 ianuarie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut următoarele: „Deși au fost invocate de către inculpați dispozițiile art. 305 alin. (3) NCPP, a constatat că aceste dispoziții nu conțineau limitări formale ale gradului de certitudine care trebuie să se degaje din datele și probele cauzei și care fundamentează indiciile rezonabile că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care a fost începută urmărirea penală. Este firesc să fie așa, întrucât fiecare cauză are particularitățile sale și pentru că doar procurorul – ca titular al funcției de urmărire penală și conducător al fazei de urmărire penală – este singurul în măsură să evalueze consistența datelor și probelor care stau la baza indiciilor rezonabile la care se referă art. 305 alin. (3) NCPP. În aceeași ordine de idei, chiar dacă anumite date pot să furnizeze un minim de indicii asupra identității posibilului suspect, acestea pot totuși să nu fie suficiente ca să ducă la o concluzie rezonabilă că acea persoană ar fi săvârșit fapta care formează obiectul urmăririi penale și atunci acele date trebuie verificate și întărite prin probe administrate după începerea in rem a urmăririi penale.
Altfel spus, doar cunoașterea identității potențialului autor al infracțiunii nu este îndestulătoare pentru ca organul de urmărire penală să declanșeze automat procedurile penale in personam. Aceasta deoarece, în filosofia noului Cod penal, spre deosebire de concepția anterioară a legiuitorului, vinovăția nu mai este o trăsătură distinctă a infracțiunii, ci un element care ține de prevederea faptei în legea penală. Prevederea faptei în legea penală implică atât elementele de ordin obiectiv, cât și pe cele de ordin subiectiv (cum este forma de vinovăție). În acest fel, a fost clarificată ambiguitatea creată sub Codul penal din 1969 de faptul că vinovăția era considerată o trăsătură esențială distinctă.
Plecând de la această schimbare a opticii legiuitorului cu privire la vinovăție, legea procesual penală conferă organelor de urmărire penală responsabilitatea de a analiza, anterior continuării urmăririi penale in personam, și aspectele de ordin subiectiv ale infracțiunii pentru care a debutat urmărirea penală in rem, punând practic la adăpost cetățenii de automatismul creat de art. 305 alin. (1) NCPP. T. Manea, A.S. Uzlău, C. Voicu, Camera preliminară. Practică judiciară., Ed. Hamangiu, București, 2017, pp. 107- 108.
In consecință, interpretarea corectă a sintagmei «o anumită persoană săvârșit fapta» este în sensul că «o anumită persoană a săvârșit fapta vinovăția cerută de legea penală», ceea ce implică, pe plan procesual, demersuri probatorii mai elaborate ale organelor de urmărire penală”. C. Ghigheci, Cereri și excepții de cameră preliminară. II. Legalitatea și loialitatea administrării probelor. Comentarii și jurisprudență. Ed. Hamangiu, București, 2017, pp. 115 – 117.
[6] C. Ghigheci, op. cit., p. 39.
[7] În speță, urmărirea penală a fost începută in rem, la 22.01.2012, și in personam, la 28.03.2016. În perioada 22.01.2012 – 28.03.2016, au fost audiați toți martorii pe ca căror declarații s-a întemeiat dispoziția de trimitere în judecată. După începerea urmăririi penale in personam, procurorul a audiat suspectul și a respins toate cererile de reaudiere a martorilor. La 06.04.2016, procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar la 21.04.2016 a audiat inculpatul. Ulterior, la 18.05.2016, s-a emis rechizitoriul, dispunându-se trimiterea în judecată a inculpatului.
[8] C. Ghigheci, op. cit., pp. 27 – 28.
[9] Valențe ale principiului loialității administrării probelor în dreptul procesual penal român (Giulia Șologon, AUBD, Forum Juridic nr. 2/2022)
[10] www.scj.ro
[11] „În ziua de 6 ianuarie 2011, între orele 1505 și 1900, a persoanei vătămate ȘPD, căreia i s-a luat o declarație olografă și una pe formular și a martorilor (lucrători de poliție judiciară) DM, VM și ZS, cu mențiunea că, în cuprinsul dispozitivului ordonanței procurorului din 13 ianuarie 2011, ora 900, primii doi martori – DM și VM – apar ca părți vătămate.
În ziua de 7 ianuarie 2011, între orele 1030 și 1225, au fost audiați martori (de asemenea, lucrători de poliție judiciară) III și EI. Ulterior, în ziua de 10 ianuarie 2011, același procuror i-a audiat ca martori pe numiții MM (orele 1020-1105) și ȘC (orele 1200-1240), ambii asistați de apărător ales, precum și pe numitul PM (orele 1300-1400). De asemenea, au fost audiați ca martori, de către lucrătorii de poliție judiciară delegați de procuror, numiții DCCM (11 ianuarie 2011 orele 1425-1530), DMG (12 ianuarie 2011, orele 810-915), GAA (12 ianuarie 2011, orele 910-945) și PNA(12 ianuarie 2011, orele 820-910), toți agenți de poliție.
Pe niciuna din declarațiile mai sus arătate nu se află vreo mențiune din care să rezulte că la audiere ar fi asistat – potrivit art. 172 alin. (1) teza I CPP (1968 – n.a.) – un apărător al învinuitului VTC.”
[12] Definitivă prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Pitești, din 31.03.2017.
[13] C. Ghigheci, op. cit., pp. 33-34.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.