Introducerea în țară de droguri pentru consum propriu, unitate sau pluralitate infracțională? Discuții pe marginea unei dificile chestiuni de drept
Adrian Stan - octombrie 1, 2018Argumentele instanței de mai sus ne trimit la complexitatea prin absorbție, introducerea în țară fiind considerat mijlocul prin care se realizează scopul deținerii pentru consum. Această fundamentare este provocatoare și nu pare exclusă întru totul, cu rezerva că unitatea legală este una inversată, infracțiunea mai ușoară absorbind fapta mai gravă. Soluția apare totuși ca greu de acceptat, deoarece s-a spus că „fiind o agravantă a infracțiunii absorbite, atunci când lipsește elementul juridic al infracțiunii complexe, fapta săvârșită va fi reținută numai sub forma infracțiunii simple absorbite”[18]. Dacă s-ar pune problema că art. 4 ar absorbi elementul de „introducere în țară”, anulându-i caracterul de faptă distinctă, ne-am afla în situația în care infracțiunea complexă se sancționează mai ușor decât infracțiunea „absorbită”, ceea ce pare de neacceptat. S-a spus în acest sens că „în măsura în care infracțiunea complexă absoarbe o altă faptă, este evident că ea trebuie să fie caracterizată de o periculozitate mai ridicată decât cea a faptei absorbite”[19]. Or, situația este exact contrară, introducerea de droguri în țară de către o persoană ce intenționează să le consume fiind mai puțin periculoasă pentru societate decât aceeași acțiune a unui traficant.
O opinie doctrinară foarte recentă[20], exprimată înainte de sesizarea Înaltei Curți puctează complexitatea problemei și afirmă necesitatea pronunțării unei soluții de unificare a practicii. Autorul apreciază că vom fi în prezența infracțiunii de deținere de droguri în vederea propriului consum atât în situația în care o persoană deține aceste droguri pe teritoriul României și se deplasează pe acest teritoriu, cât și atunci când deținerea începe pe teritoriul altui stat și încetează după intrarea pe cel al statului român. Se mai argumentează în sensul caracterului profund inechitabil al pedepsirii unui consumator la fel ca un traficant, arătându-se că nu acesta este scopul legii speciale, nici tehnica legislativă de incriminare nefiind în acest sens.
În legătură cu aprecierea că infracțiunile de trafic intern și internațional de droguri presupun îndeplinirea unei „cerințe esențiale” – ca fapta să se comită în vederea desfășurării de operațiuni ce exclud consumul, unele observații se impun a fi făcute. Putem vorbi de o cerință necesară, credem, doar în sens larg, ca derivând mai mult din ratio legis decât din conținutul normei. Aceasta deoarece, în mod unanim, doctrina[21] (o parte folosind sintagma de „cerințe esențiale”, alți autori numindu-le „elemente circumstanțiale ale laturii obiective”), afirmă că aceste împrejurări nu se iau în vedere pentru a considera fapta ca infracțiune decât atunci când sunt prevăzute expres în conținutul ei legal. Așa-zisa cerință esențială poate fi dedusă pe baza unor raționamente juridice, însă ea nu este una expresă, ci implicită, iar chestiunea realmente dificilă este dacă poate fi reținută sau nu în acest caz. Este vorba, credem, de fapt, mai mult de o condiție de tip negativ decât de una pozitivă, în sensul că acțiunile de la art. 2 și 3 din Lege trebuie să nu se refere la consumul de droguri al autorului faptei.
Câteva argumente în favoarea soluției pe care o susținem – de sancționare ca și consumator a celui ce introduce cantități reduse de droguri în țară este necesar a fi punctate. Este vorba de rațiunea incriminării, de ansamblul normativ al Legii nr. 143/2000, de principiul subiectiv al răspunderii penale, de proporționalitatea represiunii și umanismul dreptului penal.
Rațiunea incriminării și scopurile acesteia
Credem că acesta este un prim și important motiv pentru care introducerea în țară a unei canități de droguri destinată propriului consum nu constituie un „trafic” internațional de droguri. Temeiul incriminării de la art. 3 a fost cel al reprimării penale al traficării drogurilor peste frontierele țării, iar, prin ipoteză, deținerea de droguri pentru consum propriu nu intră în sfera de acoperire a traficului, fiind tocmai o excepție a acestuia. S-a observat de fapt, pe bună dreptate[22], că „elementul material al faptei de la art. 4 nu cuprinde și acele modalități de esența traficului, care ar exclude ab initio varianta propriului consum, cum sunt oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea sau alte operațiuni”. „Surplusul” de element material de la art. 2, adică variantele ce nu lasă îndoială asupra intenției de trafic, justifică, în opinia autorului citat afirmația potrivit căreia art. 4 este o variantă parțial atenuată a art. 2 din Legea nr. 143/2000. Condiția ca activitățile de la art. 4 să fie comise „pentru consum” are astfel rolul de cauză de atenuare legală specială a traficului „pur” de droguri. Dacă ele nu sunt comise în acest scop, se vor autonomiza infracțiunile de „trafic” – art. 2 și 3.
Se poate observa, de asemenea, că, deși controversa este menținută cu privire la caracterul agravat raportat la art. 2 sau de infracțiune distinctă al art. 3 din legea specială, admiterea opiniei sancționării pentru trafic internațional al unui consumator duce la soluții absurde. Astfel, nu se poate în mod rezonabil accepta că, dacă persoana ce deține sau transportă ori fabrică droguri pe teritoriul țării, dar probează intenția consumului propriu este apărată de răspunderea pentru „trafic”, deși elementul material conține aceste activități, atunci cel ce introduce în țară droguri spre consumul propriu ar răspunde pentru comiterea faptei de la art. 3. Așa cum art. 4 „protejează” consumatorul de condamnarea pentru traficul intern și-i atenuează răspunderea, tot astfel același text protejează consumatorul și de inculparea pentru traficul internațional, deoarece verbum regens al art. 3 înglobează și acțiunile de deținere și transport.
Tratamentul atenuat al consumatorului de droguri
În încercarea de a găsi un răspuns realei chestiuni de drept cu care ne confruntăm credem că nu poate fi omis sistemul reglementărilor din Legea nr. 143/2000. Întorcându-ne la actele internaționale și la considerațiile din debutul analizei, nu putem să nu observăm că elementul de extraneitate este cel ce a dat infracțiunilor legate de droguri pe de o parte impulsul cooperării statelor, iar pe de altă parte a dus la sancționarea faptelor cu mai multă severitate. Să se refere acest veritabil avânt internațional și la consumatorii de droguri? Răspunsul este, credem, negativ. Dimpotrivă, ultimele decenii dovedesc că, prin acte de nivel atât internațional cât și intern, răspunderea consumatorului este constant diminuată.
Actul din 1961 gravitează în jurul ideii de trafic ilicit de stupefiante, referindu-se la art. 35 la angajamentul statelor care „vor asigura pe plan naţional, o coordonare a acţiunii preventive şi represive împotriva traficului ilicit; în vederea acestui scop, ele vor putea să desemneze un serviciu adecvat însărcinat cu această coordonare”. Capitolul 36 prevedea că: „Sub rezerva dispoziţiilor sale constituţionale, fiecare parte va adopta măsurile necesare, pentru ca cultura, producţia, fabricaţia, extracţia, prepararea, deţinerea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, procurarea, vânzarea, livrarea, indiferent sub ce formă, mijlocirea, trimiterea, expedierea prin tranzit, transportul, importul şi exportul stupefiantelor, care nu sunt conforme cu dispoziţiile prezentei convenţii sau orice alt act care, după avizul părţii amintite, ar fi contrariu dispoziţiilor prezentei convenţii, să constituie infracţiuni, pasibile de pedeapsă, dacă s-au comis în mod intenţionat, şi pentru ca infracţiunile grave să fie pasibile de o pedeapsă adecvată, şi anume de pedepse cu închisoarea sau cu alte pedepse privative de libertate”. În 1972 Convenția a suferit o modificare (adoptată de asemenea de statul socialist român în 1973, deodată cu întreg actul) în care se prevede necesitatea tratamentului penal atenuat al consumatorilor de droguri, pentru efectuarea tuturor operațiunilor mai sus precizate. Așadar, potrivit unui amendament: „În pofida prevederilor enunţate la alineatul precedent, dacă cei ce utilizează abuziv stupefiante au comis asemenea delicte, părţile vor putea, în loc de a le condamna sau de a pronunţa o sancţiune penală împotriva lor sau ca o alternativă la condamnare sau pedeapsă, să supună aceste persoane unor măsuri de tratament, de educare, de postcură, de readaptare şi de reintegrare socială, în conformitate cu par. 1 al art. 38”.
Convenția de la Viena din 1988 afirmă, încă din preambul, că elementul de extraneitate are importanță doar atunci când privește operațiunile de trafic de stupefiante, statele semnatare admițând „că traficul ilicit este o activitate criminală internaţională a cărei eliminare solicită o atenţie imediată şi gradul de prioritate cel mai ridicat”. Ca noutate față de anterioara prevedere, Convenția impune semnatarilor [art. 3 alin. (1) iii și alin. (2)] „sancționarea deţinerii, cumpărării sau culturii oricărui stupefiant sau substanţe psihotrope, în vederea consumului propriu”. Textul nu le-a agravat situația, dimpotrivă, a precizat expres tratamentul atenuat, înlăturând confuziile ce planau asupra regimului penal al dependenților.
Așadar, nici în instrumentele internaționale nu s-a pus niciodată problema condamnării consumatorului, față de acesta fiind propuse de regulă măsuri medical-curative. Sancționarea puternic atenuată a privit doar activități conexe consumului, de genul operării cu substanțe interzise în acel scop. Este evident că anumite manevrări sunt imposibil de evitat de către consumator, acesta aflându-se permanent sub amenințarea unei inculpări, însă „răul” este unul acceptat tacit, și de narcodependenți dar și de state, considerându-se că este concesia maxim posibilă în acest sensibil domeniu.
Obiectul juridic al infracțiunii
Obiectul juridic al faptei de trafic internațional de droguri, numită uneori de doctrină „contrabanda cu droguri”[23] este constituit din relațiile sociale privind sănătatea publică, a căror existență și normală derulare depind de respectarea strictă de către destinatari a dispozițiilor legale ce reglementează regimul circulației drogurilor, cât și relațiile sociale ce se referă la sănătatea persoanelor. Acesta poate fundamenta atât opinii pentru pluralitatea de infracțiuni în cazul analizat, dar și în sensul susținut de noi, cel al unității naturale.
De fapt, înainte de reglementarea distinctă de după anul 2000, „traficul de stupefiante” a fost incriminat în Capitolul III al Titlului IX al Codului penal, în cadrul infracțiunilor „contra sănătății publice”. Sănătatea publică este cu adevărat o valoare socială, o valoare colectivă de care sunt interesați toți membrii colectivității, fiind în interesul sănătății publice ca operațiile cu produsele ori substanțele stupefiante să se facă doar potrivit normelor legale[24].
Este evident că protejarea sănătății populației este rațiunea principală și deopotrivă scopul ultim al incriminărilor referitoare la droguri, consumul acestora având consecințe medicale și sociale dintre cele mai devastatoare. Însă, în mod cert, incriminarea traficului internațional de droguri are și un alt obiect juridic, acela al protejării frontierelor de stat. Printr-o comparație, mutatis mutandis, cu infracțiunea de contrabandă prevăzută de Legea nr. 86/2006 (Codul Vamal), așa cum în cazul tranzitării cu bunuri prin eludarea accizelor legale se vatămă în primul rând relațiile de drept fiscal, iar apoi și cele privind securitatea frontierei, tot așa este și cazul traficului de stupefiante. Cu toate că, dacă ar fi să judecăm după consecințele dependenței de tutun, nici asemenea produse nu sunt străine noțiunii se sănătate publică, aspect lăsat însă în afara sferei ilicitului.
Considerăm însă că obiectul juridic al infracțiunii cu element de extraneitate pierde din importanță atunci când persoana traversează frontiera cu o cantitate pe care intenționează ab initio să o consume. Pentru el, traversarea graniței este un element pur formal ce nu prezintă importanță decisivă în ansamblul conduitei delictuoase. Dimensiunea transfontalieră este elementul principal ce deosebește traficul internațional de cel extern[25], în restul privințelor faptele fiind însă, în esență, cu obiect similar. Așadar, opinăm că nu am putea stabili răspunderea penală doar în baza obiectului juridic secundar al unei fapte, noțiune mai degrabă abstractă, ce nu ține cont de scopurile acțiunii agentului.
Dificila conciliere între răspunderea subiectivă și cea bazată pe încălcarea normei
Răspunsul la chestiunea de drept este dificil, deoarece necesită observații cu privire la politica penală, la răspunderea pentru o stare de risc creată prin simpla trecere a unei frontiere. Iar răspunderea pentru un risc creat sau pentru o stare de pericol are valențe de tip obiectiv, excluzând intenția. Fără a divaga în sensul discuțiilor ce au dominat începutul secolului trecut, chestiunea ne trimite la o veche întrebare: răspundem penal pentru intenție ori doar pentru încălcarea unui precept al legii?
Credem, în acest sens, fără a cădea în vreuna din extreme, că ideea răspunderii subiective trebuie să primeze în cazul de față, considerând că o condamnare strict formală, pentru ceea ce infractorul nu a urmărit sau acceptat se apropie periculos de răspunderea exclusivă de dol[26]. Cum ar putea fi altfel, când persoana ar fi condamnată pe baza unei „prezumții de intenție de trafic”, deci o prezumție de vinovăție, deși în realitate, ar apărea evident că nu se are în vedere acest scop[27]? Argumentele de politică penală ale reprimării severe a oricărei tranzitări vamale a drogurilor ar trebui să facă un pas în spate în fața realității, și principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus nu ar trebui să se aplice irațional. Deși, repetăm, legiuitorul a omis să facă distincția necesară a scopului trecerii frontierei de stat, suntem convinși că răul unei detenții aspre a unui consumator dependent ce procură din străinătate droguri este mult mai mare decât riscul social ce îl produce activitatea obiectivă în sine.
Introducerea de droguri în țară fără deținerea corelativă
Din punct de vedere obiectiv, distincția între unitatea de acțiune și pluralitatea de acțiune este, la rândul ei, una din marile provocări ale dreptului penal[28], iar diferența între unitatea naturală numită colectivă sau cu pluralitate de acte contextuale și concursul ideal de infracțiuni este uneori deosebit de dificilă. În cazul de față, trebuie să clarificăm dacă introducerea în țară comisă prin deținere, prin posesie, sau fără a le implica pe acestea, în scopul dovedit al consumului propriu, poate fi pedepsită ca „trafic internațional” de droguri. Este de observat însă, că uneori introducerea de droguri în țară nu se face personal, ci prin intermediari.
Introducerea de droguri în țară nu implică necesar o posesie din partea autorului faptei și nici un transport de către acesta. Este evident că fără aceste activități, nu putem vorbi de elementul material incriminat însă, uneori, poate tot mai frecvent, verbum regens este comis de o persoană care acționează fără vinovăție. O serie de situații în care traficantul comandă online livrarea unor droguri prin diferite firme de curierat face ca acesta să nu aibă un contact direct cu substanțele decât la ridicarea coletului. El acționează ca un autor mediat, comandând și coordonând transportul, nefiind cu siguranță exonerat de vinovăție, iar curierul (în cazul depistării la vamă ori anterior ridicării) va fi apărat de răspundere în temeiul lipsei elementului subiectiv. De regulă, în practică, nici nu se mai procedează la pronunțarea unei soluții și nu se reține participația improprie în acest sens, fiind de ordinul evidenței că nu se pune problema unei răspunderi a „transportatorului” inocent.
În acest sens s-a stabilit jurisprudențial că „potrivit jurisprudenței relevante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală (a se vedea dec. pen. nr. 3547/04.11.2008) subiectul activ al infracțiunii (persoana care «introduce» drogurile pe teritoriul național) nu este exclusiv cel care în mod nemijlocit introduce în țară drogurile (cărăușul, transportatorul), ci și cel care le expediază sau căruia îi sunt adresate, căci fără acțiunea acestora din urmă transportul nu ar fi fost posibil sau nu ar avea finalitate. Prin urmare, trebuie stabilit dacă drogurile au fost introduse în România din străinătate și dacă inculpații au fost destinatarii mărfii, nefiind necesar a se dovedi că aceștia au transportat efectiv marfa peste graniță în România”[29].
„Comanda” de droguri astfel efectuată întrunește deci elementul de tipicitate al activității de „introducere în țară”. Chestiunea este dacă modalitatea de săvârșire imprimă faptei un pericol mai redus sau, dimpotrivă, unul mai grav. S-ar putea afirma în sensul ultimei opțiuni că tocmai clandestinitatea, siguranța care o dă comanda efectuată online, oferă infractorului o siguranță crescută și-i dă mai mare încredere în comiterea faptei. A contrario, se poate spune însă că lipsa implicării directe dovedește o teamă, o lipsă de implicare materială, o lipsă de experiență, ce reduc pericolul persoanei.
Chestiunea și poziționarea este importantă dacă raportăm activitatea de introducere de acest tip la scopul activității, traficarea ori propriul consum. Dacă am admite că o introducere „propria persona” în țară a drogurilor, pentru consumul propriu, ar putea constitui doar infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, de ce nu am putea accepta că și o comandă online a unei mici cantități reprezintă aceeeași infracțiune? Prezența sau nu efectiv în punctul vamal al autorului faptei nu ar trebui să fie un element decisiv, iar rațiunea reglementării ar trebui să primeze.
Dacă „introducerea” are loc prin curier și nu implică o deținere de către autor în vamă, se pune problema că acesta, până la efectiva preluare a mărfii, nu ar putea fi acuzat de deținere pentru consum, în sensul art. 4 din Lege. Infracțiunea aici, am putea spune că începe ca un trafic internațional, dar se transformă, prin preluare și prin arătarea scopului activității, în unica faptă atenuată. Dacă drogurile ar fi depistate până la ridicare, s-ar pune problema pedepsirii pentru traficul internațional, pentru că nu avem niciun element dintre cele ale art. 4, care să cuprindă și introducerea în țară a drogurilor.
Proporționalitatea represiunii penale este un argument nu fără importanță, fie și dacă avem în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de legea în discuție. Dispozițiile constituționale și convenționale impun, astfel, ca sancțiunea să fie proporțională cu delictul. Chiar expunerea de motive a noului Cod penal, în a cărui sistem s-a integrat și Legea nr. 143/2000 după republicarea din 2014, afirmă că „soluţia eficientă pentru combaterea criminalităţii nu este o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică”. Se poate spune astfel că mesajul juridic şi social al noului Cod penal este întemeiat pe obiectivul reformării politicii punitive şi pe cel al standardelor europene, astfel încât abordarea sa conceptuală cuprinde şi o revizuire a pedepselor – fapte şi sancţiuni adaptate realităţilor actuale, întrucât stipularea unor pedepse mari pentru infracţiuni cu o periculozitate scăzută nu este de natură să asigure caracterul previzibil al actului de justiţie.
Redozarea pedepselor s-a realizat, după cum observăm și în prima parte a analizei, însă credem că, în continuare, prin interpretarea formală excesivă a dispozițiilor legale, în sensul contrar celui pe care l-am argumentat, duce la eludarea principiului proporționalității sancțiunilor penale, pedepsind un consumator care tranzitează frontiera asemenea unui traficant, mult mai periculos pentru societate.
Lucrarea noastră s-a dorit mai degrabă o prezentare și analiză a unor argumente decât o exprimare radicală a vreunei opinii cu privire la chestiunea de drept în discuție. Totuși, în concluzie, credem că în considerarea opiniei majorității practicii judiciare, a argumentelor de echitate, de rațiune și scop a legii penale și de proporționalitate a răspunderii, soluția unității infracționale și a răspunderii atenuate a consumatorului ce își procură droguri din străinătate este cea corectă și trebuie să fie consfințită de instanța supremă.
[18] G. Bodoroncea, în Colectiv, Codul penal. Comentariu pe articole, ediția a 2-a, 2016, p. 168.
[19] C. Ap. Cluj, s. pen., dec. nr. 127/2014, în B.J.-C.P.J. 2004, p. 277.
[20] I. Chisăr, Introducerea în țară de droguri în vederea consumului propriu – aspecte controversate, în revista Dreptul nr. 8/2018, Ed. Universul Juridic, București, pp. 134 și 144.
[21] C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 137; V. Pașca, op. cit., p. 199; F. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p. 314.
[22] V. Cioclei, Consumul ilicit de droguri, probleme de ordin penal și criminologic, în Critica rațiunii penale. Studii de criminologie juridică și drept penal, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 27.
[23] M.A. Hotca, M. Dobrinoiu, Infracțiuni prevăzute în legile speciale. Comentarii și explicații, ediția a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p. 157 și urm.
[24] V. Dongoroz (coord.), Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. IV, Ed. Academiei RSR, București, 1972, p. 609.
[25] I. Chisăr, loc. cit., p. 143.
[26] A se vedea L.M. Stănilă, Răspunderea penală obiectivă şi formele sale în dreptul penal român, în Analele Universității de Vest Timișoara, Seria Drept, nr. 2/2011, p. 94, accesat la https://drept.uvt.ro/administrare/files/1481042436-laura-maria-stanila–.pdf.
[27] Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în ceea ce s-a numit jurisprudența Salabiaku) nu exclude totuși existența unor prezumții de acest tip, însă le condiționează riguros în primul rând de prevederea expresă legală, de posibilitatea răsturnării lor de către cel acuzat, de rezonabilitatea lor și de interesul sporit pentru caracterul echitabil al procedurilor.
[28] G. Fiandaca, E. Musco, Diritto penale. Parte generale, Settima edizione ristampa, Ed. Zanichelli, Bologna, 2018, pp. 696-697.
[29] C. Ap. Timișoara, dec. pen. nr. 1000/2017, www.rolii.ro.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.