Imigrația și integrarea imigranților

Majoritatea țărilor care nu fac parte din Schengen au construit ziduri de-a lungul punctelor de trecere a frontierelor. Însă, în loc să împiedice imigrația ilegală, zidurile au făcut ca persoanele care nu pot trece legal să apeleze la persoane care să le ajute să treacă ilegal. Astfel, valul de imigranți care a lovit Europa, începând cu 2015 a dus la o adevărată criză migrațională, o criză a autorităților care nu fac față contrabandei.

Într-unul din discursurile sale din noiembrie 2017, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, afirma că „Fără milioanele de imigranți africani, Europa va fi pierdută”[25]! Însă a fost demonstrat faptul că majoritatea țărilor care au acceptat imigrația ilegală în masă se confruntă cu grave probleme sociale, creșterea violenței și a infracțiunilor. Aceasta pentru că au fost descoperiți refugiați care declarau că veneau din zonele de război (Siria și Irak) dar care proveneau de fapt din alte zone, inclusiv din țări africane neafectate de război. Ei sunt bărbați tineri, analfabeți sau semi-analfabeți și fără documente. Cu astfel de situații se confruntă și personalul Inspectoratului General de Imigrații din România, care dispune de interpreți și traducători specializați, care trebuie să distingă dialectele și accentele pentru a-și da seama dacă imigranții provin într-adevăr din zonele din care declară.

Uniunea Europeană a demarat un plan de acțiune împotriva introducerii ilegale de migranți (2015-2020), cu scopul de a perturba rețelele de persoane care introduc ilegal migranți, atât în interiorul, cât și în afara UE. Astfel, capacitățile operaționale și analitice ale Centrului european privind introducerea ilegală de migranți (EMSC) din cadrul Europol vor fi sporite, astfel încât să poată susține mai bine statele membre în investigațiile privind cazuri de introducere ilegală de migranți. Schimburile de astfel de informații vor permite atât îmbunătățirea verificării încrucișate la fața locului în timp real, cât și consolidarea evaluării migrației neregulamentare către UE și pe teritoriul acesteia.

Planul prevede și perturbarea comunicațiilor online, pentru a împiedica ilegalitățile și consolidarea legăturilor cu misiunile și operațiunile PSAC -Politica de securitate și apărare comună a Uniunii Europene- și cu ofițerii de legătură ai UE din țări terțe. Se prevede, de asemenea, dezvoltarea de parteneriate operaționale comune cu țări terțe, pentru a le susține activitățile de aplicare a legii și pentru a îmbunătăți cooperarea.

Consiliul a discutat o propunere a Comisiei de extindere a mandatului Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, precum și de suplimentare a efectivului de personal al acesteia la 10 000 până în 2020[26].

Conducerea Uniunii Europene face eforturi pentru a încuraja reîntoarcerea de bună voie și reintegrarea imigranților în țările de origine, care să respecte Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene[27], prin Directiva 2008/115/CE a Parlamentului european și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală.

Persoane vulnerabile și minorii neînsoțiți

Articolul 33 din Ordonanța nr. 44 din 29 ianuarie 2004 definește peroanele vulnerabile ca străinii care au dobândit o formă de protecție în România și care nu se pot întreține singuri, generat de factori de natură obiectivă și independent de voința sau dorința acestora, cum ar fi persoanele cu handicap, persoanele care au atins vârsta pensionării și nu beneficiază de pensie, minorii neînsoțiți, victime ale torturii și familiile monoparentale cu copii minori.

Minorul neînsoțit este cetățeanul străin sau apatrid, care intră pe teritoriul României neînsoțit de părinți sau de o persoană majoră care să fie responsabilă pentru acesta potrivit legii române și nu este luat efectiv în îngrijire de o astfel de persoană, precum și minorul care este lăsat neînsoțit după ce a intrat pe teritoriul României[28].

Pentru această categorie de persoane, Oficiul Român pentru Imigrări și formațiunile sale teritoriale au obligația de a stabili, în primul rând, identitatea minorilor și modul de intrare în țară. Această procedură este necesară pentru a înțelege motivul pentru care aceștia au părăsit țara de origine, dacă sunt victime ale traficului de persoane, dacă au plecat însoțiți de familie și pe parcurs au fost despărțiți și pentru a înțelege gradul de pericol la care sunt supuși. De astfel, se iau măsuri de identificare a părinților, indiferent de locul de reședință al acestora, în scopul reîntregirii familiale.

În data de 22 ianuarie 2019 în Italia a intrat în vigoare un decret pentru finanțarea noilor proiecte privind minorii neînsoțiți, prin Sistemul de Protecție pentru titularii protecției internaționale și minorii străini, neînsoțiți (SIPROIMI)[29].

Personal, am fost pusă în fața unui caz de discriminare a persoanelor vulnerabile într-o secție de neonatologie a unei maternități din București. O proaspătă mămică, imigrantă, nu a fost lăsată să își vadă bebelușul deoarece purta pe cap un cearșaf. Femeia nu vorbea nici limba română nici engleză, nimeni nu a putut-o ajuta și nici nu am înțeles din ce țară provenea, deși părea siriană. În plus, aceasta avea o problemă fizică, ce nu îi permitea alăptarea, iar asistentele nu au avut răbdarea să o învețe, i-au dat o listă cu ce să cumpere de la farmacie dar nu i-au arătat cum să le folosească, astfel încât acesta stătea cu bebelușul în brațe, neștiind ce să îi facă, iar acesta țipa fără oprire. Consider că i-a fost îngrădit cel puțin dreptul la fericire și a fost trist cum personalului calificat nu i-a păsat de durerea acelei mame și a pruncului său.

Jurisprudență

Un caz cu privire la retrimiterea unui străin minor a fost înregistrat de către Tribunalul administrativ federal elvețian (TAF), în data de 8 mai 2017[30]. În speță, unui minor neînsoțit, originar din Guineea i-a fost refuzat statutul de refugiat de către Secretariatul de Stat pentru Migrație (SEM), care a ordonat retrimiterea, pe motiv că înainte de a ajunge în Elveția minorul locuia împreună cu familia, unde se putea reîntoarce, iar, în cazul în care familia nu îl putea primi, în Guineea există o structură de primire care s-ar putea ocupa de minor.

Elveția reglementează situația străinilor (cetățeni exracomunitari) prin Legea federală privind străinii (LEtr)[31]. Art. 69 alin. (4) LEtr, raportându-se la art.10 alin.(2) din Directiva 2008/115[32] prevede că înainte ca un străin minor neînsoțit să fie trimis în țara de origine, autoritățile au datoria de a se asigura că minorul va ajunge la un membru al familiei, la un tutore sau la o structură de primire care să îi garanteze protecția necesară.

În urma analizei, TAF a menționat faptul că SEM nu a putut demonstra asigurarea condițiilor necesare reacomodării minorului în Guineea, ci s-a bazat doar pe ideea că acesta are o familie și că există un ONG care l-ar putea ajuta, dar nu avea informații sigure și concrete.

În concluzie, condițiile art. 69 alin. (4) din Legea privind străinii nu au fost îndeplinite iar minorul nu a putut fi trimis în Guineea.

Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe[33] menționează faptul că atunci când un resortisant dintr-un stat terț cere azil într-un stat membru al Uniunii Europene care nu este responsabil de a trata cererea, acesta trebuie să prevadă o procedură de transfer către statul responsabil.

În Cauza C‑648/11[34] doi minori din Eritreea și un minor din Irak au cerut azil în Marea Britanie, neavând membrii de familie care să rezide în mod legal pe teritoriul UE (una din condițiile Regulamentului). Constatând că minorii depuseseră cereri de azil în alte state membre, autoritățile britanice au cerut transferul către aceste țări (Italia și Olanda). Conform Regulamentului, în cazul în care solicitantul de azil este un minor neînsoțit, statul membru responsabil de examinarea cererii este acela unde un membru al familiei sale se află în mod legal, cu condiția ca aceasta să fie în interesul superior al copilului. În absența unui membru al familiei, statul membru responsabil de examinarea cererii este acela în care minorul și-a prezentat cererea de azil, fără a preciza dacă este vorba de primul stat în care s-a depus cererea sau de ultimul.

După ce au efectuat primul transfer, al unui minor eritreean în Italia, autoritățile britanice au invocat principiul suveranității și au decis să analizeze cererile celor doi minori rămași. Astfel, primul minor a fost readus în Marea Britanie.

În urma analizei situației celor trei minori, Curtea a concluzionat că „în cazul în care un solicitant de azil, care este un minor neînsoțit, fără membri ai familiei prezenți în mod legal în alt stat membru, a prezentat cereri de azil în mai mult de un stat membru, statul membru responsabil de examinarea cererii de azil în conformitate cu art. 6 par. 2 trebuie, în principiu, având în vedere interesul superior al minorului și dacă același interes nu impune altă soluție [și pentru a nu prelungi inutil procedura], să fie statul membru în care a fost prezentată ultima cerere.”

Curtea precizează că prin această interpretare nu trebuie să se înțeleagă faptul că minorul căruia i-a fost refuzată cererea în primul stat poate obliga alt stat să îi examineze cererea de azil, deoarece statele UE nu au obligația de a verifica eligibilitatea la calitatea de refugiat dacă o cerere a fost refuzată în alt stat.

Integrarea pe piața muncii

Integrarea socială reprezintă procesul de participare activă a străinilor care au dobândit o formă de protecție sau un drept de ședere în România și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European la viața economică, socială și culturală a societății românești, în vederea prevenirii și combaterii marginalizării sociale, respectiv în vederea adaptării la condițiile societății românești[35].

În România, capacitate de muncă se dobândește la împlinirea vârstei de 16 ani, cu o durată de maxim 6 ore pe zi și 30 de ore pe săptămână iar străinii titulari ai dreptului de ședere temporară pentru studii pot fi încadrați în muncă pe teritoriul României fără aviz de angajare, numai cu contract individual de muncă cu timp parțial cu durata muncii de maxim 4 ore pe zi.

Potrivit ultimului raport al Organizației Mondiale a Muncii (ILO), publicat în decembrie 2018, în anul 2013 lucrătorii imigranți erau în număr de aproximativ 150 de milioane din totalul de 232 milioane de imigranți la nivel internațional. Acest număr a crescut cu 9% până în 2017. Lucrătorii imigranți contribuie la creșterea și dezvoltarea economiei din țările de destinație, în timp de țările de origine beneficiază de banii trimiși și experiența dobândită în această perioadă[36]. În anul 2016, banii trimiși în țările de origine au atins suma de 429 miliarde de dolari. Cu toate acestea, procesul de migrațiune implică mari provocări în ceea ce privește modul de guvernare, protecția și cooperarea internațională.

Conform art. 4 din Ordonanța nr. 44 din 29 ianuarie 2004, străinii care au dobândit o formă de protecție în România beneficiază de acces pe piața forței de muncă, la sistemul asigurărilor pentru șomaj, la măsurile de prevenire a șomajului și la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă în condițiile stabilite de lege pentru cetățenii români, precum și de condiții de muncă echivalente celor stabilite de lege pentru cetățenii români.

Pentru minorii neînsoțiți se ține cont de interesul superior al copilului, care include și menținerea identității culturale. Aceștia sunt incluși în sistemul de protecție a copilului și dispun de măsurile necesare pentru adaptarea serviciilor oferite la nevoile specifice minorilor neînsoțiți care au dobândit o formă de protecție în România.

Anual, prin hotărâre a Guvernului, se stabilesc numărul autorizațiilor de muncă ce pot fi eliberate străinilor, conform prevederilor legislației speciale privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Guvernul României, prin instituțiile abilitate, transmite Comisiei Europene și guvernelor celorlalte state membre informații privind proiectele de acte normative care propun măsuri cu privire la lucrătorii din state terțe și membrii lor de familie, în ceea ce privește intrarea, șederea și angajarea în muncă, precum și realizarea egalității de tratament în condițiile de viață și de muncă, drepturile salariale și alte drepturi economice, promovarea integrării în forța de muncă autohtonă și în societate și returnarea voluntară în țara de origine a unor astfel de persoane, proiectele de acorduri de cooperare pe care intenționează să le negocieze sau să le renegocieze cu state terțe, precum și proiecte de acorduri privind condițiile de ședere și angajare în muncă a propriilor cetățeni care lucrează în state terțe și a membrilor de familie ai acestora, pe care intenționează să le negocieze sau să le renegocieze cu statele respective.


[25] http://epochtimes-romania.com/news/jean-claude-juncker-fara-milioane-de-imigranti-africani-europa-va-fi-pierduta–268397.

[26] https://www.consilium.europa.eu/ro/meetings/jha/2018/10/11-12/.

[27] Proclamată de către Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene la data de 7 decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa. Includerea drepturilor fundamentale ale cetățenilor Uniunii în Tratatul de la Lisabona presupune faptul că instituțiile Uniunii și statele membre sunt obligate din punct de vedere juridic, atunci când pun în aplicare dreptul UE, să respecte aceste drepturi.

[28] Art. 1 lit. k^1) din Legea nr.122/2006 privind azilul în România.

[29] http://www.interno.gov.it/sites/default/files/decreto_ministro_approvazione_progetti_msna_presentati_a_valere_su_1.7.2018.pdf.

[30] Decizia E-4306/2016, Curtea V, disponibilă pe https://jurispub.admin.ch/publiws/pub/cache.jsf.

[31] Loi fédérale sur les étrangers, din 16.12.2005, disponibilă pe https://www.admin.ch/opc/fr/classified-compilation/20020232/index.html.

[32] Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului, disponibilă pe http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32008L0115.

[33] http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:32003R0343.

[34] http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=134083&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=365213.

[35] Ordonanța nr. 44 din 29 ianuarie 2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European – https://www.oim.ro/attachments/article/364/OG44-2004.pdf.

[36] http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/–dgreports/–dcomm/–publ/documents/publication/wcms_652001.pdf.

Imigrația și integrarea imigranților was last modified: mai 20th, 2019 by Lucia Ștefania Avram

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Lucia Ștefania Avram

Este doctorand la SNSPA, anul II, pe tema „Imigrația și integrarea imigranților".
A mai scris: