Hotărârea CEDO din 24 octombrie 2023 în Cauza L. împotriva României (Cererea nr. 2022/18)
Redacția ProLege - ianuarie 6, 2024Hotărârea CEDO din 24 octombrie 2023 în Cauza L. împotriva României (Cererea nr. 2022/18)
În M. Of. nr. 19 din data de 10 ianuarie 2024 s-a publicat Hotărârea CEDO din 24 octombrie 2023 în Cauza L. împotriva României (Cererea nr. 2022/18).
Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri.
1. Cererea priveşte internarea reclamantei la Spitalul Universitar Bucureşti („spitalul”) în care a născut, precum şi procedurile judiciare ulterioare.
2. La 2 august 2007, reclamanta s-a prezentat la spital cu sângerări şi contracţii, dar medicul obstetrician a trimis-o acasă, sfătuind-o să se întoarcă când contracţiile vor fi regulate. La 3 august 2007, în jurul orei 1.20, reclamanta s-a prezentat din nou la spital având contracţii dureroase şi a fost internată de un medic rezident, care a încredinţat-o supravegherii a trei asistente medicale. S-a efectuat o anestezie epidurală de către un medic anestezist în jurul orei cinci dimineaţa. Medicul obstetrician a sosit la spital la ora 7.30 şi a asistat reclamanta la naştere. Fiul reclamantei, S.N., s-a născut la 7.55.
3. Copilul a prezentat de la naştere numeroase patologii şi, în special, paralizie cerebrală şi epilepsie. Un certificat care atesta handicapul grav al copilului a fost emis reclamantei.
4. Ulterior, au fost iniţiate mai multe proceduri pentru a stabili dacă handicapul s-a datorat unui malpraxis în timpul naşterii: în primul rând, o procedură disciplinară îndreptată împotriva mai multor medici; în al doilea rând, o procedură penală pentru vătămare corporală împotriva personalului medical care a asistat naşterea; în al treilea rând, o procedură în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, denumită şi „a sănătăţii” („Legea nr. 95/2006”), în scopul de a se stabili dacă a existat malpraxis; în sfârşit, în al patrulea rând, acţiunea în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dreptul comun (Cod civil).
(…)
6. Între timp, la 28 februarie 2008, reclamanta şi tatăl copilului, acţionând ca reprezentanţi legali ai acestuia din urmă, au formulat o plângere penală cu constituire ca parte civilă împotriva a nouă persoane pentru vătămare corporală din culpă, neglijenţă în serviciu şi/sau abuz în serviciu.
7. Institutul Naţional de Medicină Legală („INML”) a emis mai multe rapoarte de expertiză medico-legală şi avize. Potrivit unui prim raport întocmit la 24 februarie 2010, copilul a prezentat o dublă circulară de cordon ombilical. În aceste condiţii, durata lungă a expulzării a provocat suferinţă fetală şi leziuni cerebrale ireversibile. Se menţionau în raport „multiple deficienţe medicale”, în special lipsa supravegherii medicale a travaliului reclamantei şi acordarea tardivă de îngrijiri nou-născutului. Raportul de expertiză suplimentar din 13 februarie 2013 a confirmat aceste concluzii, însoţindu-le cu elemente mai detaliate. În avizul din 6 decembrie 2013, comisia superioară de avizare şi control a INML indica faptul că nu au existat erori medicale majore, considerând că suferinţa fetală a fost cauzată de „o asociere nefericită a mai multor factori”.
I. Observaţii preliminare
13. Curtea observă de la bun început că reclamanta a sesizat în nume propriu tribunalul cu o acţiune în răspundere civilă (supra, pct. 10). O astfel de acţiune este de natură să ofere persoanei în cauză cea mai potrivită reparaţie şi reprezintă, în cauzele privind o simplă neglijenţă medicală, calea de atac preferabilă (Scripnic împotriva Republicii Moldova, nr. 63.789/13, pct. 31, 13 aprilie 2021; a se vedea, de asemenea, Tusă împotriva României, nr. 21.854/18, pct. 90, 30 august 2022, şi Kornicka-Ziobro împotriva Poloniei, nr. 23.037/16, pct. 82-83, 20 octombrie 2022). Rezultă de aici că reclamanta poate pretinde în faţa Curţii calitatea de victimă şi că situaţia sa este diferită de cea a părinţilor copilului născut cu handicap din Cauza Vilela şi alţii împotriva Portugaliei (nr. 63.687/14, pct. 59-60, 23 februarie 2021).
14. În continuare, Curtea va lua în considerare în examinarea sa argumentul formulat de reclamantă în observaţiile sale potrivit căruia copilul are de asemenea calitatea de reclamant. În această privinţă, constată că procedurile interne au fost introduse în numele copilului (supra, pct. 6, 9 şi 10; a se vedea, de asemenea, Ibrahim Keskin împotriva Turciei, nr. 10.491/12, pct. 71, 27 martie 2018).
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenţie
15. Reclamanta se plânge că fiul său a fost victima malpraxisului medical şi că ancheta efectuată de autorităţi nu a fost eficace. Aceasta invocă art. 3 şi art. 6 din Convenţie.
16. În aplicarea principiului jura novit curia [Radomilja şi alţii împotriva Croaţiei (MC), nr. 37.685/10 şi 22.768/12, pct. 126, 20 martie 2018], Curtea va examina cererea numai din perspectiva art. 8 din Convenţie, care impune statelor obligaţii pozitive în materie de protejare a sănătăţii (Jurica împotriva Croaţiei, nr. 30.376/13, pct. 84, 2 mai 2017).
(…)
20. Din perspectiva aspectului material al art. 8 din Convenţie, Curtea observă că reclamanta a fost internată în spital şi că aceasta şi copilul său au primit îngrijiri medicale. Într-adevăr, în rapoartele de expertiză medico-legală se evidenţiază existenţa anumitor deficienţe (supra, pct. 5), dar acestea nu sunt de natură să ducă la concluzia că, la momentul internării reclamantei în spital, viaţa sa sau cea a copilului său a fost pusă în mod deliberat în pericol prin refuzul unui tratament de urgenţă vital (a se vedea, mutatis mutandis, Lopes de Sousa Fernandes, citată anterior, pct. 191). În plus, nu poate fi identificată nicio deficienţă structurală a sistemului de asistenţă medicală şi nicio neîndeplinire de către stat a obligaţiei de a institui un cadru de reglementare în măsură să protejeze viaţa pacienţilor (ibidem, pct. 193-196).
21. Mai degrabă este necesar să fie examinate argumentele persoanei în cauză, conform cărora ancheta privind internarea sa în spital şi stabilirea cauzelor handicapului copilului nu a fost eficientă. Curtea observă că reclamanta a folosit toate căile de atac disponibile în dreptul intern (supra, pct. 4). În această privinţă, prezenta cauză este similară Cauzei Tusă, citată anterior (pct. 88-89). Având în vedere, în plus, modul în care s-au desfăşurat procedurile iniţiate, Curtea consideră că mecanismul juridic prevăzut de dreptul intern s-a dovedit în prezenta cauză, la fel ca în Cauza Tusă citată anterior (pct. 114), lent şi greoi.
22. Deşi procedura disciplinară a dus la aplicarea unor sancţiuni disciplinare (supra, pct. 5), o astfel de procedură nu poate însă repara un prejudiciu precum cel suferit de către reclamantă (Tusă, citată anterior, pct. 111). De altfel, persoana în cauză a introdus şi o acţiune civilă în răspundere civilă delictuală pentru repararea respectivului prejudiciu (supra, pct. 10). Curtea reaminteşte că acţiunea civilă este calea de atac preferabilă în cauzele de simplă neglijenţă medicală (a se vedea jurisprudenţa citată supra, pct. 13). Or, în speţă, acţiunea în cauză este încă pendinte în primă instanţă, la mai mult de cincisprezece ani de la producerea faptelor şi la mai mult de doisprezece ani de la sesizarea tribunalului (supra, pct. 10). Acelaşi lucru este valabil şi pentru acţiunea întemeiată pe Legea „sănătăţii” nr. 95/2006, cu scopul de a stabili dacă a existat malpraxis în speţă, care este încă pendinte (supra, pct. 9). Curtea observă în special că aceste acţiuni sunt încă pendinte, deşi abaterile disciplinare ale medicilor în cauză au fost stabilite în 2009, respectiv 2017 (supra, pct. 5; a se vedea, de asemenea, Lopes de Sousa Fernandes, citată anterior, pct. 76 şi 78).
23. Curtea apreciază că eventualitatea unei soluţionări favorabile reclamantei în cadrul procedurii civile pendinte nu poate modifica propriile constatări în speţă. De altfel, sarcina care îi revine este de a stabili dacă, până în prezent, la mai mult de cincisprezece ani de la producerea faptelor, procedurile disponibile, luate în ansamblu, au oferit persoanei în cauză un răspuns adecvat la acuzaţiile sale (Tusă, citată anterior, pct. 107). Or, Curtea consideră că nu aceasta este situaţia. Prin urmare, respinge excepţia preliminară formulată de Guvern (supra, pct. 17) şi concluzionează că a fost încălcat art. 8 din Convenţie.
Hotărârea Curții:
1. declară cererea admisibilă;
2. uneşte cu fondul excepţia preliminară ridicată de Guvern, de neepuizare a căilor de atac, şi o respinge;
3. hotărăşte că a fost încălcat art. 8 din Convenţie;
4. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:
(i) 10.000 EUR (zece mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(ii) 8.235 EUR (opt mii două sute treizeci şi cinci de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată, sumă care se va plăti direct avocatei N.T. Popescu;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
DOWNLOAD FULL ARTICLE
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.