Executarea silită a instituțiilor și a autorităților publice
Andrada-Georgiana Marin - octombrie 7, 20221. Introducere
Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, potrivit art. 622 din Codul de Procedură Civilă.
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor din Codul de Procedură Civilă, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
La art. 631 din Codul de Procedură Civilă se prevede că, executarea silită poate fi pornită împotriva oricărei persoane fizice sau persoane juridice, de drept public sau de drept privat, cu excepția acelora care beneficiază, în condițiile legii, de imunitate de executare.
Astfel, din conținutul prevederilor legale mai sus indicate rezultă că dispozițiile ce se găsesc în Cartea a V-a cu denumirea marginală Despre executarea silită în Codul de Procedură Civilă reprezintă dispozițiile de drept comun privind procedura de executare silită, indiferent de izvorul sau de natura obligațiilor cuprinse în titlul executoriu ori de calitatea juridică a părților.
În doctrina de specialitate s-a reținut că executarea silită „constituie a doua fază a procesului civil, în care operează realizarea efectivă a dreptului creditorului constatat prin titlul executoriu, în ipoteza în care debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația din acesta”[1].
Temeiul executării silite îl constituie un titlu executoriu materializat sub forma unor:
a) hotărâri judecătorești;
b) hotărâri arbitrale și alte hotărâri ale organelor cu atribuții jurisdicționale,
c) înscrisuri autentice notariale care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă;
d) titluri de credit care îndeplinesc condițiile prevăzute de legea specială;
e) titlurile executorii europene;
f) înscrisuri sub semnătură privată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege (spre exemplu, (i) contractele de asistență juridică încheiate potrivit Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, (ii) contractele de leasing, (iii) contractele de locațiune încheiate prin înscris sub semnătură privată care au fost înregistrate la organele fiscale în privința achitării chiriei la termenele și în modalitățile prevăzute în contract sau, în lipsa acestora, prin lege, (iv) contractele de împrumut de consumație încheiate prin înscris sub semnătură privată cu dată certă în privința obligației de restituire, (v) procesul-verbal de contravenție neatacat în termenul legal),
g) încheieri și procese-verbale întocmite de către executorii judecătorești care, potrivit legii, constituie titluri executorii, ș.a.
În ceea ce privește hotărârile judecătorești ce pot constitui temeiul executării silite amintim de:
a) hotărârile executorii, respectiv (i) hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel și (ii) hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, ori cele în legătură cu care părțile au convenit să exercite direct recursul, în condițiile art. 459 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă, și
b) hotărârile definitive, respectiv (i) cele care nu sunt supuse apelului și nici recursului, (ii) hotărârile date în primă instanță fără drept de apel neatacate cu recurs, (iii) cele date în primă instanță neatacate cu apel, (iv) hotărârile pronunțate în apel fără drept de recurs precum și cele neatacate cu recurs, (v) hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei, precum și (vi) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
De asemenea, sunt executorii de drept hotărârile date în primă instanță ce au ca obiect:
a) stabilirea modului de exercitare a autorității părintești, stabilirea locuinței minorului, precum și modul de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul;
b) plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum și a sumelor cuvenite, potrivit legii, șomerilor;
c) despăgubiri pentru accidente de muncă;
d) rente ori sume datorate cu titlu de obligație de întreținere sau alocație pentru copii, precum și pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale;
e) despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrității corporale ori sănătății, dacă despăgubirile s-au acordat sub formă de prestații bănești periodice;
f) reparații grabnice;
g) punerea sau ridicarea sigiliului sau facerea inventarului;
h) cereri privitoare la posesie, numai în ceea ce privește posesia;
i) hotărârile pronunțate în temeiul recunoașterii de către pârât a pretențiilor reclamantului, în condițiile art. 436 din Codul de Procedură Civilă;
j) în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie.
În privința hotărârilor arbitrale, acestea pot fi puse în executare chiar dacă sunt atacate cu acțiune în anulare, iar hotărârile date de către organele cu atribuții jurisdicționale rămase definitive, de asemenea, pot fi puse în executare ca urmare a neatacării lor în fața instanțelor judecătorești.
Executarea silită se face cu respectarea dispozițiilor legale, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.
Obligațiile susceptibile de executare silită pot consta în: (i) plata unei sume de bani, (ii) predarea unui bun sau a folosinței acestuia, dacă prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu instanța a dispus predarea bunului către creditor, (iii) desființarea unei construcții, a unei plantații ori a altei lucrări, (iv) exercitarea autorității părintești în privința încredințării minorului, stabilirea locuinței minorului și în vizitarea acestuia, respectiv în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu.
Doctrina de specialitatea a reținut că „executarea silită, ca fază a procesului civil, implică activitatea mai multor persoane, care, prin calitățile și atribuțiile date de Codul de procedură civilă, dobândesc calitatea de participanți, rolul acestora fiind esențial și circumstanțiat în raportul juridic execuțional”[2].
În procedura de executare silită sunt părți creditorul și debitorul, iar calitatea de participanți o au părțile, terții garanți, creditorii intervenienți, instanța de executare, executorul judecătoresc, Ministerul Public, agenții forței publice, martorii asistenți, experții, interpreții și alți participanți, în condițiile legii.
În tot cursul executării silite, executorul judecătoresc este obligat să aibă un rol activ, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a creanței stabilite prin titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii.
Creanța stabilită prin titlul executoriu trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, altfel nu se poate declanșa procedura executării silite.
Creanța este: (i) certă, atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, (ii) lichidă, atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea acestuia și (iii) exigibilă, atunci când obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Creditorul va depune cererea de executare silită la biroul executorului judecătoresc personal sau prin reprezentant legal ori convențional sau o va transmite prin poștă, curier, fax, poștă electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii cererii de executare silită și a documentelor atașate.
La cererea de executare silită, creditorul va anexa documente justificative, respectiv titlul executoriu în original sau copie legalizată, după caz, dovada achitării taxelor de timbru, conform O.G. nr. 80/2013 pentru încuviințarea executării silite, respectiv dovada mandatului reprezentantului, dacă este cazul.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 19/2018[3] a statuat că, „În interpretarea și și aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convențională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum este acesta interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”[4].
Tot mai mult în practică se întâlnesc titluri executorii semnate electronic, motiv pentru care este necesară verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru punerea în executare a acestora.
Potrivit art. 154 alin. (6) din Codul de Procedură Civilă, comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop.
Comunicarea actelor de procedură va fi însoțită de semnătura electronică extinsă[5] a instanței care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință din mențiunile obligatorii ale citației.
Fiecare instanță va avea o singură semnătură electronică extinsă pentru citații și acte de procedură, conform modificărilor intervenite prin adoptarea Legii nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative[6].
Prin urmare, legiuitorul a acceptat și prevăzut în mod expres că actele de procedură din procesul civil pot fi comunicate părților litigante și prin poștă electronică, înscrisurile comunicate purtând semnătura electronică extinsă/calificată a instanțelor judecătorești.
Însă, dispozițiile art. 426 din Codul de Procedură Civilă prevăd în continuare că hotărârea va fi semnată de către membrii completului de judecată și grefier, respectiv că hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței.
Apreciem că dispozițiile legale din Codul de Procedură Civilă arătate mai sus nu vin în contradicție, ci prevăd două ipoteze distincte, respectiv:
1) ipoteza clasică, în care actele de procedură îmbracă formatul letric, motiv pentru care trebuie să conțină semnătura membrilor completului de judecată și a grefierului, dacă ne referim la hotărârile judecătorești, și
2) ipoteza modernă, în care actele de procedură îmbracă formatul electronic, caz în care hotărârea judecătorească va conține numai semnătura extinsă a instanței de judecată în cadrul căreia funcționează completul de judecată care a pronunțat hotărârea respectivă, ci nu semnătura membrilor completului de judecată și a grefierului, dacă ne referim la hotărârile judecătorești.
De asemenea, în varianta clasică, hotărârea judecătorească se întocmește în două exemplare originale iar pentru punerea în executare silită este nevoie de o copie legalizată a hotărârii judecătorești care să însoțească cererea adresată executorului judecătoresc privind deschiderea procedurii de executare silită.
În varianta modernă am putea afirma că hotărârea judecătorească se va întocmi în mai mult de două exemplare originale, respectiv se vor adăuga exemplarele comunicate părților litigante, motiv pentru care executorul judecătoresc la momentul analizării cererii de deschidere a executării silite va solicita creditorului comunicarea hotărârii judecătorești prin poștă electronică și analizarea semnăturii electronice extinse a instanței judecătorești, respectiv va verifica:
a) existența unui certificat calificat pentru semnătura electronică extinsă;
b) identitatea titularului certificatului, și anume instanța judecătorească unde activează completul de judecată care a pronunțat hotărârea a cărei punere în executare se solicită de către creditor;
c) calitatea de prestator calificat a furnizorului semnăturii, acesta fiind, în cazul instanțelor judecătorești, Serviciul de Telecomunicații Speciale;
d) durata de valabilitate a certificatului.
Totodată, în situația în care executorul judecătoresc nu poate verifica semnătura electronică extinsă aplicată pe titlul executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească, acesta poate solicita creditorului depunerea în copie legalizată a titlului executoriu, în varianta clasică.
Sesizăm necesitatea unor arhive în format electronic cu ajutorul cărora să fie păstrate hotărârile judecătorești semnate electronic, respectiv o bază de date privind dosarele electronice ale instanțelor de judecată și ale executorilor judecătorești, la nivel național sau de Curte de Apel.
Odată cu primirea cererii de executare silită și a înscrisurilor justificative, executorul judecătoresc va dispune, prin încheiere, înregistrarea și deschiderea dosarului execuțional sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare silită.
Încheierea prin care se dispune deschiderea dosarului de executare sau, după caz, prin care se refuză justificat deschiderea procedurii de executare silită se comunică de îndată creditorului. Împotriva refuzului executorului judecătoresc de a deschidere procedura se poate formula plângere de către creditor la instanța de executare în termen de 15 zile de la comunicare încheierii.
În cazul deschiderii dosarului de executare silită, executorul judecătoresc se adresează instanței de executare, într-un termen de maxim 3 zile de la înregistrarea cererii creditorului, cu solicitarea de încuviințare a executării silite, fiind atașate cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea de deschidere a dosarului execuțional, în copie certificată de către executorul judecătoresc pentru conformitate, și dovada achitării taxei judiciare de timbru.
La momentul depunerii cererii de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc are opțiunea de a transmite solicitarea către instanța de executare exclusiv prin poștă electronică, caz în care și instanța va putea verifica semnătura electronică extinsă de pe titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească în mod direct și apoi va printa înscrisurile în vederea constituirii dosarului de instanță în format letric.
Executorul judecătoresc va putea transmite cererea de încuviințare a executării silite, împreună cu documentele justificate și în format letric. În această situație, titlul executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească semnată electronic va fi depusă în copie certificată pentru conformitate de către executorul judecătoresc pe suport de hârtie, cu posibilitatea de a o atașa în format electronic pe un suport pe care informația este stocată digital (CD/stick USB) și/sau de a o transmite și prin poștă electronică în vederea verificării semnăturii electronice extinse de către instanța de executare silită.
În niciuna dintre situațiile mai sus descrise, nu excludem posibilitatea ca instanța de executare să solicite depunerea titlului executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească semnată electronic în copie legalizată, caz în care exemplarului printat i se aplică ștampila instanței, semnătura grefierului și mențiunile corespunzătoare.
De altfel, la art. 672 din Codul de Procedură Civilă se prevede că, în cadrul executării silite comunicarea actelor de procedură se poate face de către executorul judecătoresc fie personal, fie prin intermediul agentului său procedural, iar dacă aceasta nu este posibilă, potrivit dispozițiilor legale privind citarea și comunicarea actelor de procedură, care se aplică în mod corespunzător.
Instanța de executare soluționează cererea de încuviințare a executării silite în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia pe rolul instanței de judecată, în camera de consiliu, fără citarea părților prin încheiere ce se comunică din oficiu executorului judecătoresc și creditorului, de îndată.
În cuprinsul încheierii de încuviințare a executării silite se va indica și titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat executarea, respectiv când s-a încuviințat urmărirea silită a bunurilor debitorului și modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta, potrivit art. 666 din Codul de Procedură Civilă.
Încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării și se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită.
În cazul în care instanța de executare respinge cererea de încuviințare a executării silite, încheierea poate fi atacată numai cu apel exclusiv de către creditor în termen de 15 zile de la comunicare.
Astfel, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: (i) cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat, (ii) hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie titlu executoriu, potrivit legii, (iii) înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege sau alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege, (iv) creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, (v) debitorul se bucură de imunitate de executare, (vi) titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită și (vii) există alte impedimente prevăzute de lege.
Ulterior încuviințării executării silite de către instanța de executare, executorul judecătoresc înștiințează debitorul despre aceasta prin comunicarea unei somații la care se adaugă, în copie, încheierea de încuviințare a executării silite, precum și titlul executoriu în copie, certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, conform art. 667 din Codul de Procedură Civilă.
Cum de altfel rezultă din conținutul textul legal indicat, legiuitorul are în vedere comunicarea întregului titlu executoriu indiferent de volumul, respectiv numărul de pagini pe care l-ar putea avea acesta. Prin urmare, apreciem că transmiterea doar a unui extras din titlul executoriu, respectiv comunicarea parțială a acestuia, nu satisface cerințele legale, procedura fiind astfel viciată. Totodată, cu această ocazie se transmit debitorului și celelalte acte de executare silită, dacă există.
De altfel, în practică se întâlnesc situații în care, în cadrul contestațiilor la executare, se susține faptul că lipsa comunicării titlului executoriu odată cu somația nu ar reprezenta un viciu al procedurii de executare silită câtă vreme titlul executoriu, în speță hotărârea judecătorească, este cunoscut debitorului ce a fost parte litigantă în proces.
Or, însăși legiuitorul prevede o identitate între părțile din procesul având ca obiect fondul pretenției (creditor-reclamant/ debitor-pârât) și faza executării silite, și dispune în mod expres, că lipsa comunicării titlului executoriu și a somației atrage sancțiunea nulității executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea silită se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor în anumite condiții limitate, potrivit art. 669 din Codul de Procedură Civilă.
Prin somație, debitorului i se va solicita să își îndeplinească obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite.
În ceea ce privește imunitatea de executare silită, în Ghidul de bune practici în activitatea de executare silită, se reține că „imunitatea de executare, parte a imunității de jurisdicție, este un principiu în virtutea căruia nu se poate proceda la executarea silită împotriva bunurilor aparținând unui stat străin”[7], bucurându-se de imunitate de executare silită și reprezentanții statului străin, cât timp sunt în funcție, funcționarii internaționali, reprezentanții comerciali ai statelor, șefii de stat și trimișii speciali aflați în misiune sau în vizită de curtoazie.
De altfel, doctrina de specialitate a reținut că, „executarea silită se caracterizează prin aceea că nu poate purta asupra persoanei debitorului, ci numai asupra bunurilor sale”[8].
Potrivit art. 727 din Codul de Procedură Civilă, nu sunt supuse urmăririi silite, printre altele, bunurile declarate neurmăribile în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
2. Conținut
Având în vedere precizările introductive de mai sus, arătăm că în materia executării silite a instituțiilor și autorităților publice, domeniul de reglementare este reprezentat de O.G. nr. 22/2002 care conține prevederi speciale privind executarea creanțelor stabilite prin titluri executorii împotriva instituțiilor și autorităților publice.
Astfel, „pentru realizarea funcțiilor sale, statul își organizează un sistem de instituții, de organe care dau expresie concretă puterilor publice”[9].
Despre organul de stat, doctrina de specialitate a reținut că, reprezintă „acea parte componentă a aparatului de stat, învestită cu competență și putere și care se caracterizează prin aceea că cei care o compun au o calitate specifică – deputați, funcționari sau magistrați”[10].
Conform Codului Administrativ, autoritatea publică reprezintă acel organ de stat sau al unității administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public, iar instituția publică este acea structură funcțională care acționează în regim de putere publică și/sau prestează servicii publice și care este finanțată din venituri bugetare și/sau din venituri proprii, în condițiile legii finanțelor publice.
Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate, conform art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 22/2002.
În situația în care executarea creanței stabilite prin titlul executoriu nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Termenul de 6 luni curge de la data la care instituția debitoare a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, și nu operează ex lege.
Astfel, pentru a opera termenul de grație de 6 luni în favoarea instituției sau autorității publice sunt necesare a fi îndeplinite următoarele condiții: (1) existența unei obligații de plată stabilite printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă împotriva instituției sau autorității debitoare, (2) lipsa fondurilor bănești alocate cu această destinație specială în bugetul pentru executarea obligațiilor și (3) realizarea unor demersuri în scopul îndeplinirii obligațiilor de plată, în urma cărora nu s-au obținut încă fondurile necesare plății creanței în termen de 6 luni.
Prin intermediul O.G. nr. 22/2002 se acordă un termen de grație de 6 luni în care executarea nu poate începe sau nu poate continua, dacă nu există fonduri alocate în acest sens, executarea silită începută și actele de executare realizate fără respectarea acestui act normativ fiind lovite de nulitate.
Prin urmare, plata creanței prevăzute în titlul executoriu se va achita exclusiv din sumele aprobate cu această destinație iar termenul de 6 luni este un termen rezonabil pentru executarea obligațiilor, astfel încât să asigure plata voluntară din partea instituției/autorității debitoare, pe de o parte, și garantarea realizării creanței creditorului, pe de altă parte. De asemenea, prin mai multe decizii pronunțate de către Curtea Constituțională a României, vizând neconstituționalitatea prevederilor O.G. nr. 22/2002, spre exemplu prin Decizia nr. 552/06.07.2006[11], Decizia nr. 529/11.10.2005[12], Decizia nr. 605/12.05.2011[13], printre altele, s-au reținut următoarele :
„ordonanța a cărei constituționalitate este contestată are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării în condiții optime a activității acestora și, prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului”;
„ar fi disproporționat și inechitabil a recunoaște creditorilor instituțiilor publice dreptul de a-și valorifica creanțele împotriva acestora în condițiile dreptului comun, cu consecința perturbării grave a activității care constituie însăși rațiunea de a fi a unor asemenea instituții”;
„ordonanța instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget în acest scop. Această limitare nu este însă contrară Legii fundamentale, ci, așa cum s-a arătat, este în concordanță cu principiile consacrate de aceasta și nu înfrânge regula accesului liber la justiție sau dreptul la un proces echitabil”;
„Atâta vreme cât prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție, prin care se garantează creanțele asupra statului, nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condițiile instituite în această materie prin ordonanță, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Constituției, ci, urmărind găsirea resurselor necesare pentru executarea obligațiilor, cu respectarea exigențelor impuse de constituirea și executarea bugetului, nu fac decât să dea expresie obligației constituționale a garantării obligațiilor asupra statului”;
„prin actul normativ criticat este protejat atât dreptul de proprietate al instituțiilor publice, cât și cel al creditorilor acestora, în egală măsură, de vreme ce instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. În consecință, nu poate fi primită critica privind încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție și ale art. 1 privind protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”.
De altfel, potrivit art. 14 alin. (1) – (5) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale:
1. Este interzisă efectuarea de plăți direct din veniturile încasate, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.
2. Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.
3. Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
4. Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.
5. După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicații asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
În plus, achitarea sumelor indicate în titlul executoriu din alte surse decât cele alocate exclusiv cu acest scop reprezintă faptă ilicită, încălcarea acestor dispoziții constituind contravenție potrivit art. 72 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Așadar, angajarea oricăror cheltuieli suplimentare cu această destinație ar reprezenta o încălcare a Legii nr. 500/2002, mai cu seamă o încălcare a dispozițiilor art. 4 alin. (4), potrivit cărora angajarea cheltuielilor peste creditele de angajament și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii.
Revenind la dispozițiile speciale ale O.G. nr. 22/2002, la art. 3 se prevede că, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul de 6 luni de la momentul primirii somației de plată, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de Procedură Civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Per a contrario, în cadrul termenului de grație de 6 luni acordat instituției și/sau autorității publice debitoare pentru realizarea demersurilor în vederea obținerii fondurilor necesare plății sumelor din titlul executoriu nu se poate realiza niciun act de executare silită specific procedurii de executare silită de drept comun astfel cum este reglementată de Codul de Procedură Civilă și/sau altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În practică s-au întâlnit situații în care executorul judecătoresc, odată cu somația de plată a transmis instituției și/sau autorității publice debitoare și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, întocmită în condițiile art. 670 din Codul de Procedură Civilă.
Or, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită întocmită de către executorul judecătoresc înăuntrul termenului de grație de 6 luni reprezintă un veritabil act de executare silită specific executării silite de drept comun, ce nu poate fi realizat mai înainte de expirarea termenului de grație de 6 luni instituit de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, fiind încălcată astfel interdicția de a se trece la executarea pe drept comun împotriva instituțiilor publice prevăzută de art. 3 din O.G. nr. 22/2002.
În executarea silită a instituțiilor și/sau autorităților publice, emiterea de acte de executare silită specifice procedurii de executare silită de drept comun reglementată de Codul de Procedură Civilă reprezintă o etapă ulterioară împlinirii termenului de 6 luni de la comunicarea somației de plată, termen în cadrul căruia trebuie informat executorul judecătoresc despre lipsa fondurilor și inițierea demersurilor legale pentru obținerea sumelor necesare în vederea stingerii creanței rezultate din titlul executoriu.
În ipoteza în care, după împlinirea termenului de 6 luni de la comunicarea somației instituția și/sau autoritatea publică debitoarea nu a achitat creanța, executorul judecătoresc poate trece în etapa a doua a executării silite, prin emiterea actelor de executare, inclusiv a încheierilor de stabilire a cheltuielilor de executare silită reglementate de Codul de Procedură Civilă.
În aceste condiții, considerăm că executorul judecătoresc încălcă prevederile O.G. nr. 22/2002 prin întocmirea Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită înainte de împlinirea termenului de 6 luni de la comunicarea somației de plată, în contextul în care înăuntrul acestui termen instituțiile și/ sau autoritățile publice au dreptul să facă plata voluntar.
Așadar, este lovită de nulitate încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită întocmită în condițiile art. 670 din Codul de Procedură Civilă și înainte ca termenul de 6 luni de la comunicare somației de plată către instituția și/sau autoritatea publică debitoare să se fi împlinit.
În situația în care se obțin fondurile speciale pentru stingerea creanței din titlul executoriu în termenul de 6 luni de la comunicarea somației de plată către debitoare și nu se dispune anularea Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită întocmită cu nerespectarea termenului de 6 luni de grație, pe calea contestației la executare apreciem că instanța de executare ar putea să dispună reducerea valorii cheltuielilor de executare silită prin raportare la actele efectiv realizate.
Astfel, la art. 670 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă se enunță regula potrivit căreia cheltuielile ocazionate de executarea silită sunt suportate de debitor, cu excepția cazurilor în care creditorul renunță la executare, caz în care acesta va suporta cheltuielile de executare, sau dacă prin lege se prevede altfel.
De asemenea, în sarcina debitorului sunt cheltuielile de executare silită stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la realizarea obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
Prin urmare, legiuitorul a prevăzut că, în situația în care debitorul somat reușește să facă plata voluntar de îndată sau în termenul stabilit de lege, acesta va fi ținut la plata cheltuielilor pentru actele de executare efectiv îndeplinite, respectiv onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia în vederea realizării creanței.
În privința onorariului perceput de către avocat, în faza executării silite, în practică se întâlnesc cazuri în care valoarea onorariului este disproporționată sau vădit disproporționată, chiar și în raport cu onorariul executorului judecătoresc.
Or, în faza executării silite rolul principal în vederea realizării creanței creditorului aparține executorului judecătoresc prin îndeplinirea actelor specifice, cum ar fi înregistrarea cererii de executare silită, solicitarea de încuviințarea a executării silite, adrese către registre publice și instituții bancare, dispunerea de măsuri, urmărirea bunurilor, validarea de poprire, etc.
Avocatul este un partener de neînlocuit în orice etapă judiciară, inclusiv în faza executării silite, însă nu trebuie ca onorariul stabilit cu titlul de onorariu avocațial în faza executării silite să fie un mod de sancționare a debitorului în mod nejustificat, ci valoarea acestuia trebuie să fie direct proporțională cu actele efectiv realizate, efortul depus, complexitatea și natura cauzei, dificultatea ori noutatea cazului, timpul alocat, ș.a.
În plus, onorariul avocațial stabilit în faza executării silite nu trebuie să reprezinte un mod de recuperarea de la partea căzută în pretenții a onorariul avocațial pentru fazele de judecată în care s-a asigurat asistență și reprezentare juridică de specialitate părții care a avut câștig de cauză.
Onorariul din faza executării silite trebuie să reprezinte contravaloarea activității efectiv realizate în faza executării silite de către avocat, iar pentru onorariul perceput în fazele de judecată anterioare executării silite, legiuitorul pune la dispoziție alte pârghii legale.
În privința cenzurării onorariului avocatului creditorului în faza executării silite de către executorul judecătoresc, în doctrină există păreri diferite, respectiv o parte a doctrinei consideră că cenzurarea se poate dispune numai de către instanța de executare, pe când cealaltă parte a doctrinei este de părere că această cenzurare se poate face și către executorul judecătoresc.
Cele de mai sus sunt valabile și în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc din faza executării silite care trebuie să fie proporțional cu activitățile efectiv realizate pentru recuperarea debitului datorat creditorului, apreciind că executorul judecătoresc nu poate percepe instituțiilor publice un onorariu similar executării inițiate pe dreptul comun.
În acest sens, doctrina de specialitate a reținut că „reducerea cheltuielilor de executare silită ca urmare a îndeplinirii benevole de către debitor a obligației cuprinse în titlul executoriu se va răsfrânge ca efecte și asupra raportului juridic dintre creditor și executorul judecătoresc, o soluție contrară susținând o îmbogățire fără justă cauză a organului de executare, în condițiile în care temeiul ajustării operate a constat tocmai în verificarea proporționalității muncii depuse de executorul judecătoresc cu onorariul cuvenit pe considerente intervenite ulterior declanșării executării”[14].
Totodată, onorariul executorului judecătoresc poate fi redus de instanța de judecată și pe considerente de proporționalitate, nu doar atunci când ar depăși onorariul maximal stabilit în Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006 pentru aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești[15].
În doctrina de specialitate s-a reținut că, „argumentul întâlnit deseori în practică în practică în sensul că onorariul a fost stabilit cu respectarea limitei maxime prevăzute de lege, astfel încât nu este posibil mecanismul reducerii, este eronat, întrucât plaja oferită de limitele minimă și maximă prevăzute de lege, fiind extrem de generoasă, poate da naștere inclusiv unor tentații de exacerbare de către executorul judecătoresc a aprecierii muncii depuse”[16].
Cum de altfel am menționat, în ipoteza în care în termenul de 6 luni de la comunicarea somației de plată, instituția și/sau autoritatea publică debitoare nu a reușit să obțină fondurile speciale pentru stingerea creanței din titlul executoriu, executorul judecătoresc poate să emită acte de executare silită specifice Codului de Procedură Civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie, la cererea creditorului.
Potrivit art. 5 din O.G. nr. 22/2002, creditorul și debitorul pot conveni asupra altui termen decât cel de 6 luni de la comunicarea somației de plată, precum și asupra unor alte condiții de îndeplinire a oricăror obligații stabilite prin titlul executoriu.
De asemenea, în situația în care instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau art. 4 din O.G. nr. 22/2002, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective.
Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
3. Concluzii
Procesul civil reprezintă activitatea pe care o desfășoară instanța de judecată, părțile, alte persoane sau organe care participă la judecată, în scopul realizării sau recunoașterii drepturilor subiective și al altor situații juridice deduse judecății, precum și al executării silite a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii, conform procedurii stabilite de lege.
Tot mai mult în practică se găsesc titluri executorii cu semnătură electronică extinsă, cazuri în care atât executorul judecătoresc, cât și instanța de executare trebuie să facă verificări privind legalitatea semnăturii electronice extinse aplicate pe titlul executoriu.
Executarea silită a obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii împotriva instituțiilor și/sau autorităților publice se realizează dispozițiilor cu caracter special prevăzute în O.G. nr. 22/2002.
În privința obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii, în situația în care instituția și autoritatea publică nu au prevăzute în buget fonduri cu destinația specială în scopul stingerii creanței din titlul executoriu, acestea nu pot realiza plata din alte fonduri cu altă destinație.
În acest sens, instituția și autoritatea publică pot beneficia de un termen de grație de 6 luni dacă, după primirea somației de plată, informează executorul judecătoresc despre lipsa fondurilor și inițierea demersurilor legale pentru obținerea acestora.
Termenul de 6 luni curge de la momentul la care instituția și/sau autoritatea publică debitoare primește somația de plată, acesta nu operează automat în favoarea debitoarei ci numai după informarea executorului judecătoresc despre lipsa fondurilor și inițierea demersurilor de obținere.
În termenul de 6 luni nu se pot face acte de executare silită specifice procedurii de executare silită de drept comun reglementată de Codul de Procedură Civilă, cum ar fi întocmirea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită. Întocmirea unei astfel de încheieri în termenul de 6 luni atrage sancțiunii nulității, câtă vreme nu sunt respectate prevederile O.G. nr. 22/2002.
Ulterior împlinirii acestui termen de 6 luni, executorul judecătoresc poate întocmi acte de executare specifice Codului de Procedură Civilă și/sau altor dispoziții legale în materie, la cererea creditorului.
De asemenea, legiuitorul acordă acest termen de 6 luni de grație instituției și/sau autorității publice debitoare în condițiile mai sus arătate, caz în care plata se poate realiza voluntar în acest termen ceea ce conduce la concluzia că cheltuielile de executare silită nu se justifică în integralitate.
Astfel, în situația alocării de fonduri cu destinația specială de a stinge creanța din titlul executoriu, instituția și/sau autoritatea publică debitoare ar trebui să fie ținută numai la plata cheltuielilor pentru actele executare efectiv realizate, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia în faza executării silite pentru realizarea creanței datorate creditorului.
În situația în care nu s-ar dispune anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită, instanța de executare ar putea dispune reducerea cuantumului acestora în mod rezonabil prin raportare la complexitatea și natura cauzei, timpul alocat, activitățile efectiv realizate, în limitele unei juste proporționalități.
În privința cuantumului onorariul avocațial din faza executării silite și a reducerii acesteia, doctrina nu este unitară, în sensul că o parte apreciază că numai instanța de executare poate dispune reducerea onorariului avocațial, pe când cealaltă parte a doctrinei este de părere că această cenzurare se poate realiza și de către executorul judecătoresc.
BIBLIOGRAFIE
Tratate, cursuri
- Boroi Gabriel, Stancu Mirela, Drept procesual civil, Ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2015;
- Dinu Mădălina, Stanciu Roxana, Executarea silită în Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ediția a 2-a, Editura Hamangiu, București, 2019;
- Oprina Evelina, Bozeșan Vasile (coordonatori) et alii, Executarea silită. Dificultăți și soluții practice, Volumul 1, Editura Universul Juridic, București, 2016;
- Oprina Evelina, Bozeșan Vasile (coordonatori) et alii, Executarea silită. Dificultăți și soluții practice, Volumul 2, Editura Universul Juridic, București, 2017;
- Popa Nicolae (coord.), Anghel Elena, Ene-Dinu Cornelia, Spătaru-Negură Laura-Cristiana, Teoria generală a dreptului. Caiet de seminar, Ediția a 3-a, Editura C.H. Beck, București, 2017;
- Popa Nicolae, Teoria generală a dreptului, Ediția a 6-a, Editura C.H. Beck, București, 2020;
- Răducan Gabriela, Dinu Mădălina, Fișe de procedură civilă pentru admiterea în magistratură și avocatură, Ediția a 4-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2016;
Legislație
- Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006 pentru aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 936/20.11.2006;
- Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 555/05.07.2019;
- Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 392/29.06.2013;
- Ordonanța nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 81/01.02.2002;
- Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 247/10.04.2015;
- Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1074/18.12.2018;
- Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată (r3) în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 440/24.05.2018;
- Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat (r2) în Monitorul Oficial, Partea I nr. 247/10.04.2015;
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 618/18.07.2006;
- Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 597/13.08.2002;
- Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 316/30.04.2014;
Jurisprudență
- Decizia Curții Constituționale a României 552/06.07.2006, Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 736/29.08.2006;
- Decizia Curții Constituționale a României 529/11.10.2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1.025/18.11.2005;
- Decizia Constituționale a României nr. 605/12.05.2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 566/09.08.2011;
- Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 19/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 510/ 21.06.2018;
Surse online
- https://www.iccj.ro/2018/03/19/decizia-nr-19-din-19-martie-2018/;
- Ghidul de bune practici în activitatea de executare silită, disponibil pe https://www.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2021/01/ghid_poca_2020.pdf.
[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 510/ 21.06.2018.
[4] https://www.iccj.ro/2018/03/19/decizia-nr-19-din-19-martie-2018/.
[5] Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 316/30.04.2014.
[6] https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/208985.
[7] https://www.universuljuridic.ro/wp-content/uploads/2021/01/ghid_poca_2020.pdf
[8] Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2015, p. 906.
[9] Nicolae Popa (coord.), Elena Anghel, Cornelia Ene-Dinu, Laura-Cristiana Spătaru-Negură, Teoria generală a dreptului. Caiet de seminar, Ediția a 3-a, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 60.
[10] Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Ediția a 6-a, Editura C.H. Beck, București, 2020, p. 105.
[11] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 736/29.08.2006.
[12] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1.025/18.11.2005.
[13] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 566/09.08.2011.
[14] Evelina Oprina în Evelina Oprina, Vasile Bozeșan (coordonatori) et alii, Executarea silită. Dificultăți și soluții practice, Volumul 2, Editura Universul Juridic, București, 2017, p. 315.
[15] Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 936/20.11.2006.
[16] Evelina Oprina în Evelina Oprina, Vasile Bozeșan (coordonatori) et alii, Executarea silită. Dificultăți și soluții practice, Volumul 1, Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 230.
Arhive
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.