Dreptate și nedreptate
Ion Ifrim - noiembrie 20, 20231. În legătură cu diferitele modalități de a pune în discuție problema dreptății în contextul raporturilor cotidiene și cu ajutorul limbajului comun, întrebarea care se pune este de a ști căror acțiuni ale oamenilor li se pot aplica calificativele de dreptate sau nedreptate? și care sunt sensurile noțiunii de dreptate: „a procedat drept”; „a procedat just”; „a făcut dreptate”; „s-a făcut justiție”. Cu acest gând, încercăm să învederăm și alte aspecte care, din punctul nostru de vedere, prezintă importanță, și care astfel vor putea spori creditul tezei pe care o îmbrățișăm: dreptatea ca legalitate (respectarea drepturilor egale ale cuiva); dreptatea ca respectarea normelor morale; dreptul moral de a nu respecta o lege nedreaptă (pentru a se apăra de nedreptate, oamenii pot apela la „nesupunere civică”); drept în sensul de corectitudine a legilor, dreptatea ca merit (dreptul ca fiecăruia să i se dea ce i se cuvine: (amintim, proverbul „după faptă și răsplată”). Aici, s-ar putea aduce în discuție și problema nedreptăților: a) pedepsirea doar a celor dovediți vinovați; b) diferențelor de pedeapsa să le corespundă diferențe în vina săvârșită; c) scara pedepselor să corespundă gravității vinei; și d) dreptul ca nepărtinire, imparțialitate.
2. Nu este greu de observat că, sub acest aspect, ne aflăm la confluența problematicii etico – filosofice și juridice[1]. Ca atare, în cele ce urmează, ne vom ocupa să răspundem la această problemă, evocând câteva aspecte ce ni se par deosebit de semnificative cercetării.
3. Referindu-ne, mai întâi, la temeiul dreptății: sentiment sau rațiune, este suficient să ne gândim, spre exemplu, la Mitul lui Gyges (Platon, „Republica”). Din textul amintit precizăm următoarele idei principale:
a) „cei ce practică dreptatea o fac din pricina neputinței de a fi nedrepți”. Dovada: puși în situația de a face ce vor, omul drept și cel nedrept acționează la fel; omul drept se va îndrepta spre aceeași țintă ca cel nedrept, datorită dorinței de a avea mai mult, dorință – manifestată de orice fire, și care este urmărită ca un bine. Numai legea și forța poate conduce această dorință spre prețuirea egalității (metafora inelului);
b) nimeni nu e drept de bunăvoie, ci doar silit;
c) esența omului pare să fie nedreptatea.
Din textul lui citat se desprind problemele privind necesitatea de a justifica faptul că oamenii practică mai curând dreptatea decât nedreptatea. Admițând că „nimeni nu este drept de bunăvoie, ci doar silnic/constrâns”, rezultă că dreptatea nu aparține naturii umane (esența omului), ca fiind impusă de constrângeri exterioare (potrivit dialogului lui Platon).
J.J. Rousseau și Kant vor considera că acest punct de vedere este greșit și că natura umană nu exclude practicarea dreptății. Cei doi se deosebesc întrucât Rousseau afirma că fiecare om posedă un simț înnăscut al dreptății, în virtutea căruia apreciază moralitatea faptelor proprii și ale semenilor, iar Kant susține că dreptatea își are temeiul în rațiune. De altfel, așa cum am mai arătat într-o altă lucrare publicată, Kant are o foarte proastă opinie despre sentiment, pururea șovăitor și mobil, așa că nu poate fi o bază trainică pentru o viață morală fermă. Kant admite separația pe care a făcut-o Rousseau între adevărul teoretic și cel practic, dar nu se împacă deloc cu fundamentul moralei rousseauiste. După Kant, izvorul vieții morale nu este sentimentul nestatornic și prea împlântat în lumea sensibilă; acest fundament va fi tot rațiunea, bineînțeles nu cea teoretică, ci alta: rațiunea practică. Numai că, la Rousseau, originea vieții morale era sentimentul[2].
În ceea ce privește sentimentul dreptății, Rousseau afirmă că există un sentiment înnăscut de dreptate și virtute pe baza căruia judecăm faptele noastre și ale semenilor. Acest principiu al dreptății este conștiința. Conștiința nu este totuna (identică) cu rațiunea spune Rousseau: dreptul și bunătatea nu sunt cuvinte abstracte, ci adevărate afecțiuni ale sufletului luminat de rațiune. De ce conștiința nu este identică cu rațiunea, de unde reiese? din afirmația că „primele voci ale conștiinței” se nasc din „sentimentul iubirii și al urii; din acest sentiment provine cele dintâi noțiuni de bine și rău; Dreptatea și bunătatea = un progres ordonat al sentimentelor noastre primare. Deci, există sentimente înnăscute (posedăm astfel de sentimente) care sunt în acord cu însăși natura noastră, care nu provin, nu sunt scoase din rațiune. (preceptul de a trata pe altul cum vrem să fim tratați noi). Rousseau va conchide că iubirea dintre oameni, derivată din iubirea de sine este principiul dreptății umane. De aici, rezultă că morala nu poate fi întemeiată pe rațiune pentru că sentimentele (iubirea, ura) generează motivele morale (bine, rău, drept, nedrept) etc.
Dacă Rousseau deducea datoria (morala) din sentiment, Kant, așa cum am arătat, va plasa originea ei în rațiune pentru că numai aceasta poate oferi omului o lege morală demnă de urmat; sentimentul este nestatornic și legat de viața sensibilă și nu poate fi fundamentul unei legi universale.
4. Pe lângă aceasta, Kant face distincția între înclinație și datorie pentru a demonstra că numai acționând din datorie, maxima acțiunii noastre poate deveni principiu al unei legislații universale (adică valabilă pentru toți).
Înclinația presupune capacitatea, facultatea de a râvni, de a dori, (întrucât depinde de senzații).
Datoria presupune capacitatea de acționa în conformitate cu norma morală.
Kant mai distinge între acțiuni făcute conforme datoriei și din datorie.
Conforme datoriei, exemplul cu viața, conservarea vieții = acțiune conform datoriei (este o înclinație firească); menținerea vieții atunci când n-o iubești, refuzul sinuciderii = o acțiune din datorie și aceasta are un conținut moral.
Alt exemplu ar fi binefacerile de dragul vanității reprezintă acțiuni conforme datoriei pentru că nu au o valoare morală deoarece pot fi puse pe seama inclinației către onoruri, către fericire. Fapta noastră are deci valoare morală numai atunci când nu-i săvârșită din înclinație, ci din datorie.
Referindu-se la textul biblic, „iubește pe aproapele sau chiar dușmanul tău”, Kant afirmă că acesta (textul) vizează o acțiune din datorie. A-l iubi conform datoriei ar însemna să urmărim un interes la o iubire patologică, cum spune Kant, în sensul că este determinată sensibil, afectiv, pasional.
5. Întrucât cantitatea de bunuri și valori pe care oamenii și le doresc este limitată se ridică întrebarea: cum poate arăta o distribuție dreaptă a bunurilor într-o societate? (tipuri de dreptate). Ce criterii trebuie avute în vedere pentru a aprecia dacă o societate este dreaptă sau nedreaptă.
a) Punctul de vedere al dreptății procedurale consideră că dreptatea constă în respectarea regulilor or legilor dintr-o societate. Toți oamenii sunt egali în fața legilor, iar încălcarea acestora este sancționată la fel, indiferent cine ar fi cel ce încalcă legea. Potrivit acestui punct de vedere, tot ceea ce contează este ca raporturile dintre oameni să fie conforme regulilor ori legilor. Oricare va fi rezultatul aplicării corecte a legilor el este drept, de exemplu: legile economiei de piață;
b) Punctul de vedere al dreptății sociale consideră că distribuirea bunurilor sociale trebuie făcută potrivit unor principii morale:
– nu este drept ca oamenii să fie avantajați sau dezavantajați de factori care depind de ei (faptul că s-au născut într-o familie înstărită sau într-una de muncitori emigranți);
– recompensarea să se facă după meritele fiecăruia în parte sau în funcție de ceea ce el face efectiv;
– fiecare trebuie să aibă șansa de a reuși prin propriile capacități;
Deci într-o societate dreaptă oamenilor trebuie să li se ofere egalitatea șanselor.
O altă orientare a doctrinei dreptății sociale consideră drept criteriu fundamental al distribuirii bunurilor nevoile.
Statul ar trebui să asigure și celor mai defavorizați posibilitatea de a urma gratuit o școală, de a primi asistență medicală, socială etc. Acesta este punctul de vedere susținut de Marx, nevoile oamenilor este singurul criteriu de distribuire a bunurilor.
c) Teoria „statului asistențial”. Statul trebuie să asigure doar satisfacerea unor nevoi fundamentale (îngrijire medicală și de instruire); în rest statul nu trebuie să intervină în distribuirea bunurilor.
6. Cu privire la domnia legii, s-a arătat, în literatura străină ( A. Hayek), că deosebirile dintre o teorie liberă și guvernământul samavolnic constau în respectul acordat marelui principiu numit Domnia Legii. Aceasta înseamnă că, în acțiunile sale, guvernământul este îngrădit de reguli anunțate în prealabil care permit să se prevadă felul în care autoritățile vor acționa și-și vor folosi forțele coercitive și permit, de asemenea, ca fiecare să-și planifice propriile activități pe baza cunoașterii acestor reguli. Acest lucru este un ideal care nu poate fi atins ca atare, dar esențialul este că libertatea de acțiune a organelor executive care exercită puterea coercitivă trebuie să fie cât mai redusă. Guvernământul nu-și permite să ia măsuri ad-hoc care ignoră eforturile oamenilor; individul este liber să-și satisfacă dorințele și să-și realizeze scopurile, având siguranța că puterile statului nu-i vor zădărnicii eforturile.
Un caz particular al distincției dintre domnia legii și guvernământul samavolnic se referă la distincția dintre cadrul legal și statul în care: 1. activitatea este călăuzită de decizii individuale; și 2. conducerea colectivă de către o autoritate centrală.
1. În primul caz, guvernământul stabilește doar regulile care stabilesc condițiile în care resursele pot fi folosite, lăsând indivizator libertatea să hotărască în ce scopuri. Aceste reguli pot fi stabilite ca niște reguli formale care nu vizează dorințele și scopurile anumitor oameni.
2. În al doilea caz, guvernământul dirijează utilizarea mijloacelor de producție în anumite scopuri. Deciziile nu pot fi deduse din reguli formale, și nici stabilite în prealabil pe perioade suficient de lungi. Acolo unde totul este prevăzut în amănunt, statul nu reușește să rămână imparțial. Acolo unde efectele politicii guvernământului asupra anumitor oameni sunt minuțios cunoscute, statul este constrâns să devină părtinitor, să impună aprecierile sale și în loc să fie de ajutor oamenilor în realizarea scopurilor lor, el este acela care le fixează (scopurile).
Se ajunge la situația paradoxală: orice politică prin care se urmărește ca ideal realizarea egalității ridicate sau dreptate distributivă va duce la nimicirea domniei legii.
Pentru a produce același efect pentru oameni diferiți e nevoie ca ei să fie tratați diferit. Ori, a da oamenilor diferiți aceleași șanse obiective nu înseamnă a le da aceeași șansă subiectivă. Desigur domnia legii generează și ea o anumită inegalitate economică.
7. Referindu-ne la dreptate și merit, textul lui Aristotel vizează așa numita dreptate distributivă, dreptatea fiind echivalentă distribuirii egale unor indivizi egali și neegală unor indivizi inegali (exemplul cu flautul). Meritul reprezintă la Aristotel un criteriu al dreptății, fără ca el să vizeze dreptatea în ansamblu. Astfel între un nobil și un sclav alegem sclavul dacă știe să cânte la flaut, în schimb în alegerea conducătorului sclavul iese din discuție. De ce? Pentru că sclavia este considerată o instituție naturală, din natură unii sunt sclavi, iar alții nobili. De altfel, în finalul textului, Aristotel remarcă faptul că oamenii sunt egali sau neegali într-o singură privință. Egalitatea dintre oameni se referă doar la simplu fapt de a fi om (suntem egali în virtutea faptului că toți suntem oameni), dincolo de aceasta apar inegalitățile care conduc sau nu la a avea drepturi politice.
Mai trebuie remarcată ideea lui Aristotel în conformitate cu care, în privința drepturilor politice, puterea nu poate fi distribuită (împărțită oricărei specii de neegalități (exemplul cu calitățile participanților la jocurile olimpice), ci în cazul drepturilor politice trebuie să se ia în calcul calitățile ce trebuie la formarea statului, calități precum: noblețea, libertatea, averea (care-i asigură însăși substanța sa) la care se adaugă justiția și vitejia războinică.
8. Dreptate și egalitate. Diferențele inerente oamenilor în privința calităților fizice, a dotărilor intelectuale, aptitudinilor, talentului conduce la rezultate diferite în activitatea lor, adică inegalități (sursa inegalităților). Rezultă că dreptatea nu este incompatibilă cu existența inegalității între oameni. Ce inegalități nu contrazice ideea de dreptate? La această întrebare, Nietzsche răspunde că realizarea dreptății presupune existența inegalității. Distingând între morala de stăpâni și morala de slavi, Nietzsche susține că are sens să calificăm ca fiind drept sau nedrept comportamentul aristocratului în raport cu alt aristocrat. Raportat la un membru de clase, dominante, comportamentul aristocratului nu mai poate fi apreciat ca drept sau nedrept. Aprecierea, în acest caz, se face cu alte criterii decât cele morale.
Marx consideră că exploatarea economică și ignorarea de către societate a nevoilor oamenilor atestă că avem de-a face cu o societate în care nu domină dreptatea; singura societate dreaptă ar fi cea „comunistă” care înlătură inegalitățile.
Rawels afirmă că, deși este de dorit ca inegalitățile să fie înlăturate în unele cazuri, ele reprezintă singura modalitate de a face ca în societate să existe mai multă dreptate.
Retrospectiva asupra ideilor morale i-au impus lui Nietzsche detașarea a două tipuri de morală: a) Morala de stăpâni și b) morala de sclavi.
Prin ce se caracterizează ele.
a) Morala de stăpâni:
– numai aristocratul este creator de valori, el conferă „prestigiul lucrărilor”, fără a avea nevoie de încuviințarea cuiva;
– prețuiește tot ce-i este propriu, fiind o morală care glorifică sinele;
– în prim-plan stă sentimentul puterii, are conștiința unei avuții dornice a se dărui și cheltui;
– respectul profund acordat bătrâneții și tradiției, prejudecata și credința care acordă prioritate strămoșilor în defavoarea generațiilor viitoare;
– aristocratul respectă în propria-i ființă pe omul puternic, stăpân asupra lui însuși;
– aristocratul nu se raportează la oameni decât dacă îi sunt egali; se consideră a avea obligații doar față de cei de-o seamă cu el; față de cei de rang inferior stăpânii pot acționa „după voia inimii”, „dincolo de bine și de rău”.
b) morala sclavilor.
– cei de rang inferior manifestă în principiu o atitudine pesimistă față de condiția umană în general;
– sclavul privește cu invidie virtuțile celor puternici, are rezerve față de tot ceea ce e considerat „bun” de cei puternici;
– încearcă să se convingă că nici măcar fericirea celor puternici nu este autentică;
– dimpotrivă, sunt apreciate de sclavi calitățile menite să ușureze existența suferinzilor; el prețuiește compătimirea, mila serviabilă, inima caldă, hărnicia, modestia, amabilitatea;
– morala sclavilor este o morală a utilității;
– sclavul vrea libertate și fericire, spre deosebire de stăpân, care, fiind liber, este interesat de respect și devotament;
În tratarea acestei probleme, Nietzsche este consecvent cu esența concepției sale, căci morala de stăpân corespunde esenței vieții și voinței puternice, iar morala de sclavi se asociază liberului arbitru și voinței slabe.
9. Repartiția după muncă și nevoie. Criticând societatea capitalistă întemeiată pe exploatare (a cărei sursă este plusvaloarea), Marx considera că aceasta va fi depășită de societatea comunistă cu cele două faze (socialismul și comunismul propriu-zis[3]).
Socialismul modifica principiul repartiției în așa fel încât el să exprime dreptatea pe care o presupune acest tip de societate.
Criteriul repartiției este munca; individul primește de la societate echivalentul muncii sale. Deși pare a fi perfectă, repartiția după muncă generează și ea inegalitate economică. Aceasta derivă din diferențele fizice și intelectuale ale oamenilor (în aceeași unitate de timp, ei vor produce cantități diferite de bunuri).
Deși produce astfel de inegalități, acest principiu de repartiție după muncă nu este incompatibil cu dreptatea. Dreptul la repartiție prin muncă este egal din punct de vedere formal, în fond este un drept inegal, un drept pentru o muncă inegală.
În comunism, va fi înlăturată și această inegalitate. Repartiția după muncă va fi înlocuită prin repartiția după nevoile fiecăruia: de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi.
Înfăptuirea acestui principiu va fi posibilă, spunea Marx, atunci când:
– munca va înceta să mai fie un mijloc de existență și va deveni o necesitate vitală;
– când va avea loc o dezvoltare uriașă a economiei societății.
10. Principiile dreptății. Autorul J. Rawls interpretează dreptatea ca o structură complexă care cuprinde: libertatea; egalitatea și recompensa pentru participarea la binele comun. La baza acestei interpretări a dreptății stau două principii:
1. Principiul libertății (denumire arbitrară, nu aparține lui Rawls). Orice persoană participantă la o practică (activitatea unei instituții) are un drept egal la cea mai largă libertate, compatibilă cu o libertate de același fel a celorlalte.
2. Principiul inegalităților (idem). Inegalitățile sunt arbitrare dacă nu ne putem aștepta ca ele să conducă la avantajul tuturor și dacă nu ne vor garanta că posturile și funcțiile de care ele sunt legate sunt deschise tuturor.
Acest al doilea principiu, vrea să spună că în societate există inegalități, dar ele nu contravin dreptății dacă: ele conduc la cel mai mare avantaj al tuturor; dacă, atunci când inegalitățile privesc funcții și poziții sociale, ele asigură accesul la aceste funcții tuturor în condiții egale.
Ni se pare că autorul Rawls nu se referă la orice tip de inegalitate (nu orice diferență este o inegalitate, de exemplu cu echipa de fotbal), ci doar la cele în care diferența dintre posturi este legată de beneficii și răspunderi (prestigiu, avere, obligația de a plăti impozite); tot în sfera inegalităților intră diferențe privind distribuirea bunurilor dorite.
Cel de al doilea principiu înseamnă, de fapt, că fiecare individ trebuie să câștige din inegalitate; o inegalitate trebuie admisă numai dacă ea va genera o practică ce va acționa în avantajul fiecărui participant la ea.
Pentru aceste considerente, considerăm că o structură de inegalități poate duce la egalitate, astfel dreptatea devine compatibilă cu inegalitățile.
Bibliografie
1. Antoniu George, Daneș Ștefan, Conștiința cetățenească și educația juridicică, Ed. Politică, București, 1983;
2. Ifrim Ion, Matei Shilbaya Mihaela, Confirmarea ideii lui Kant despre pace eternă în epoca modernă, Revista Universul Juridic, nr. 3, martie, 2023, Revistă lunară de doctrină și jurisprudență | ISSN 2393-3445.
3. Naschitz Anita M., Acțiunea principiului echității în sfera dreptului și a vieții juridice din statul nostru, Revista Română de Drept, nr. 6, 1972.
DOWNLOAD FULL ARTICLEArhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.