Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 16/2017 (M. Of. nr. 258/13.04.2017): Formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi
Redacția ProLege - aprilie 3, 2017Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 16/2017 Complet DCD/C
Codul de procedură civilă
Art. 906 alin. (4) În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi.
În M. Of. nr. 258 din 13 aprilie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 16/2017 din 6 martie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv dacă este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive în condiţiile în care obligaţia stabilită prin titlul executoriu nu este adusă la îndeplinire”.
Obiectul dezlegării chestiunii de dreptCodul de procedură civilă
„Art. 906
(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor”.
I. Titularul şi obiectul sesizării
1. Prin Încheierea civilă nr. 1.104/2016 din 6 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 16.573/211/2015, Tribunalul Cluj – Secţia civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept care decurge din interpretarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv dacă este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive în condiţiile în care obligaţia stabilită prin titlul executoriu nu este dusă la îndeplinire.
2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 noiembrie 2016 cu nr. 3.778/1/2016.
XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
37. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.
38. Potrivit dispoziţiilor precizate, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.
39. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează:
1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
2. instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;
3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
4. soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
5. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;
6. chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
40. Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite întrucât Tribunalul Cluj este legal învestit cu soluţionarea unei cereri de apel, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să soluţioneze cauza în ultimă instanţă.
41. De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării, care, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate. Astfel, în doctrină, s-a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată – în interpretarea unui act normativ mai vechi – ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizării. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată.
42. Examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei practici neunitare, iar analiza punctelor de vedere oferă indicii referitoare la posibilitatea apariţiei unei practici neunitare din această perspectivă. Aşa fiind, condiţia noutăţii se verifică, devenind actuală cerinţa interpretării şi aplicării normei de drept respective.
43. Textul art. 519 din Codul de procedură civilă mai prevede condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sau ca această problemă să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. În legătură cu chestiunea de drept adusă în dezbatere se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dezlegat, cu efecte erga omnes, problema care constituie obiect al sesizării.
44. Prin urmare, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate privind declanşarea procedurii hotărârii prealabile.
45. Asupra dezlegării pe fond a chestiunii de drept semnalate, caracterul specific al executării obligaţiilor de a face sau de a nu face, ce au în vedere contribuţia esenţială a debitorului (spre deosebire de obligaţiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), a determinat necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligaţiilor cu caracter personal, intuituu personae.
46. Principiul executării în natură reglementat în art. 1.516 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei”, este aplicabil şi obligaţiilor de a face sau de a nu face, iar, conform art. 1.527 alin. (1) din Codul civil, „creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este imposibilă”.
47. Refuzul executării voluntare din partea debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face nu poate rămâne însă nesancţionat, impunându-se, cu prioritate, executarea silită în natură, iar executarea prin echivalent intervenind numai dacă executarea în natură nu mai este posibilă nici măcar silit sau nu mai este utilă creditorului.
48. Prin urmare, executarea în natură a obligaţiilor de a face sau a nu face nu depinde exclusiv de voinţa debitorului, chiar dacă singura modalitate de obţinere a prestaţiei întocmai o constituie determinarea acestuia de a o executa el însuşi prin mijloace indirecte de constrângere ce au efect asupra patrimoniului debitorului.
49. Regimul execuţional al obligaţiilor cu caracter personal este, prin urmare, mai restrictiv decât în cazul celorlalte obligaţii, în condiţiile în care nu se poate exercita o constrângere directă asupra persoanei debitorului, ci una indirectă, de natură să îl determine pe acesta să execute el însuşi obligaţia.
50. Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, a introdus ca o noutate absolută în legislaţie reglementarea unui nou mecanism pentru executarea obligaţiilor de a face sau a nu face care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane.
51. Astfel, prin art. 905 din Codul de procedură civilă (devenit art. 906 după republicarea din 10 aprilie 2015) s-a prevăzut posibilitatea obligării debitorului la penalităţi de întârziere, ce vor fi încasate de către creditor, acestea reprezentând un mijloc indirect de constrângere a debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute în titlul executoriu.
52. S-a consacrat astfel, spre deosebire de vechea reglementare, dreptul creditorului de a folosi orice mijloc legal pentru a-l determina pe debitor să execute el însuşi obligaţia, în natură.
53. Penalităţile prevăzute de Codul de procedură civilă sunt asemănătoare cu amenzile cominatorii prin caracterul lor de sancţiune patrimonială, „pedeapsă civilă”*1) aplicabilă pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de către debitor.
––––
*1) „Daniel Ghiţă – Discuţii privitoare la aplicarea penalităţilor în cazul neexecutării unor obligaţii de a face sau a nu face în lumina art. 906 din Noul cod de procedură civilă, în Revista Dreptul nr. 1/2016.
54. Spre deosebire de daunele cominatorii, care au acelaşi caracter de pedeapsă privată, penalităţile nu au caracter reparator şi nu au nicio legătură cu prejudiciul suferit de creditor.
55. Natura juridică a penalităţilor este aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, acestea putându-se acorda independent de existenţa unui prejudiciu.
56. Penalităţile nu se identifică cu daunele-interese compensatorii sau moratorii, fiind distincte de acestea prin finalitatea lor juridică, de sancţiune de drept procesual civil*2) aplicată de instanţa de executare debitorului pentru a-l constrânge să execute o obligaţie de a face sau a nu face ce implică un fapt personal, menită să înfrângă rezistenţa debitorului şi care constă în obligarea acestuia la plata unei sume de bani în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, fie într-o sumă fixă, fie într-un anumit procent, atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
––––
*2) Evelina Oprina, Ioan Gîrbuleţ – Tratat teoretic şi practic de executare silită, vol. I; Teoria generală şi procedurile execuţionale – Ed. Universul Juridic 2013.
57. Reglementarea penalităţilor în Codul de procedură civilă la materia executării silite limitează sfera aplicării acestora strict la această fază a procesului civil, ce debutează prin încuviinţarea executării silite în baza titlului executoriu ce prevede executarea obligaţiei de a face sau de a nu face.
58. Utilizarea penalităţilor prevăzute de Codul de procedură civilă nu este posibilă în planul dreptului substanţial, în raporturile dintre creditor şi debitor, anterior obţinerii titlului executoriu şi începerii executării silite.
59. Intenţia legiuitorului se deduce din dispoziţiile art. 907 din noul Cod de procedură civilă, identice cu cele ale art. 580^3 alin. 5 din Codul de procedură civilă de la 1865, sens în care îşi menţine actualitatea argumentarea Deciziei nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii înregistrat cu nr. 16/2005.
60. Reglementarea penalităţilor în Codul de procedură civilă corelată cu interzicerea daunelor cominatorii reprezintă o schimbare a viziunii legiuitorului faţă de reglementarea anterioară, având ca scop atât realizarea în natură de către acesta a obligaţiei de a face sau a nu face ce implică faptul personal al debitorului, cât şi repararea prejudiciului cauzat creditorului prin refuzul executării de către debitor a obligaţiei care nu poate fi dusă la îndeplinire de către o altă persoană*3).
––––
*3) Alin Liviu Andruţ – Consideraţii privind executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face prevăzute de art. 903 – 909 Noul Cod de procedură civilă, în Revista Română de Executare Silită nr. 3/2015 – Ed. Universul Juridic.
61. Argumentele expuse cu privire la natura juridică a penalităţilor reglementate prin art. 906 din Codul de procedură civilă susţin posibilitatea cumulului acestora cu daunele-interese, cu caracter reparator, la care se referă art. 1.516 din Codul civil, acestea din urmă reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării obligaţiei.
62. Codul de procedură civilă prevede, în mod expres, aplicarea unor penalităţi în cazul în care debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face cu caracter personal: „Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare” [art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă].
63. În sensul reglementării menţionate, penalitatea este o sancţiune de drept procesual civil, un mijloc indirect de constrângere a debitorului la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu. Ea constă în obligarea debitorului la plata unei sume fixe sau procentuale [după distincţiile cuprinse în art. 906 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă] în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a face sau de a nu face ce implică un fapt personal, menţionate în titlul executoriu.
64. Numai creditorul poate solicita instanţei de executare aplicarea penalităţilor şi numai dacă, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Instanţa se pronunţă prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor [art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă].
65. Întrucât penalitatea are un caracter provizoriu, nu este lichidă şi nici exigibilă, încheierea prin care instanţa a obligat debitorul la plata de penalităţi nu este susceptibilă de executare. De aceea, legiuitorul a permis creditorului ca, în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor în care debitorul nu îşi execută obligaţia, să se adreseze din nou instanţei de executare cu o cerere prin care să solicite fixarea sumei finale pe care debitorul trebuie să o plătească cu titlu de penalităţi. Instanţa se va pronunţa asupra acestei cereri prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor [art. 906 alin. (3) din Codul de procedură civilă].
66. Se apreciază că este admisibilă formularea unei singure cereri în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, prin care creditorul să solicite instanţei de executare pronunţarea unei încheieri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi pentru neexecutarea obligaţiei de a face sau de a nu face ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, pentru următoarele argumente:
67. În primul rând, art. 906 alin. (3) din Codul de procedură civilă cuprinde menţiunea expresă a caracterului „definitiv” al acestei sume: „Dacă în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.”
Dacă legiuitorul ar fi dorit să lase deschisă creditorului posibilitatea de a formula, în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, cereri succesive de stabilire a sumei finale datorate de debitor cu titlu de penalităţi, nu ar mai fi menţionat în mod expres caracterul definitiv al sumei stabilite de instanţă cu acest titlu, după scurgerea unui termen de trei luni de la data comunicării încheierii prin care a dispus aplicarea respectivelor penalităţi.
68. În al doilea rând, art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă permite creditorului formularea unei cereri de fixare a sumei fixe datorate de debitor cu titlu de penalităţi, în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii: „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu (…)”.
Or, în ipoteza în care creditorul s-ar putea adresa instanţei de executare cu cereri succesive având ca obiect stabilirea sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi, condiţia formulării fiecărei cereri în termen de trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii nu ar mai putea fi, în mod evident, respectată.
69. În al treilea rând, legiuitorul a permis numai înlăturarea sau reducerea penalităţilor, pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, fără să prevadă şi posibilitatea solicitării succesive a sumei definitive datorate cu acest titlu.
70. Natura juridică a penalităţilor, scopul reglementării lor, precum şi asigurarea realizării efective a dreptului creditorului înscris în titlul executoriu, în corelare cu art. 1.516 din Codul civil*4), art. 1.527 din Codul civil*5) şi art. 906 alin. (7) din Codul de procedură civilă*6), conduc spre o astfel de interpretare.
––––
*4) Art. 1.516. – (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei.
(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei;
2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative;
3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.
*5) Art. 1.527. – (1) Creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este imposibilă.
(2) Dreptul la executare în natură cuprinde, dacă este cazul, dreptul la repararea sau înlocuirea bunului, precum şi orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă.
*6) Art. 906. – (7) Acordarea de penalităţi în condiţiile alin. (1) – (4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condiţiile art. 892 sau ale dreptului comun.
71. Penalităţile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obţine constrângerea debitorului la executarea în natură a obligaţiei cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor.
72. Obţinerea unor încheieri definitive, periodice, care să stabilească suma finală datorată de debitor cu titlu de penalităţi s-ar îndepărta de la scopul reglementării penalităţilor şi ar diminua efectul de mijloc de constrângere pe care acesta îl au: ele şi-au atins scopul pentru care au fost reglementate prin stabilirea lor de către instanţa de executare [art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă], iar apoi prin transformarea lor într-o sumă definitivă [art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă] şi s-ar putea dovedi ineficiente sub aspectul constrângerii debitorului la executarea obligaţiei, în condiţiile în care creditorul ar recurge periodic la formularea de cereri de stabilire a unor sume finale datorate de debitor cu titlu de penalitate, pe care să le execute silit în mod direct. În plus, debitorul ar putea opta pentru neexecutare, expunându-se, cel mult, riscului de a plăti, periodic, o sumă de bani cu titlu de penalităţi.
73. După pronunţarea unei încheieri de stabilire a sumei definitive datorate cu titlu de penalităţi, creditorul poate solicita obligarea debitorului la repararea prejudiciului rezultat din neexecutarea unei obligaţii cu caracter personal, în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului material.
74. Aceasta deoarece mijlocul procedural prevăzut de art. 906 din Codul de procedură civilă este complementar celui reglementat de art. 892 din Codul de procedură civilă. Cel din urmă are drept scop acoperirea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea de bunăvoie de către debitor a obligaţiei ce implică faptul său personal, constituind temeiul pentru acordarea despăgubirilor destinate acoperirii acestui prejudiciu, în timp ce penalitatea reprezintă o sancţiune pentru nerespectarea aceleiaşi obligaţii, de natură să îl constrângă pe debitor să execute în natură obligaţia stabilită în sarcina sa.
75. În consecinţă, cât timp penalităţile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor, ele se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptăţit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură şi o finalitate juridică diferite. Din acest motiv, dispoziţiile de drept material şi procesual permit concurenţa daunelor-interese moratorii sau compensatorii cu sumele de bani acordate cu titlu de penalităţi (art. 1.516 din Codul civil, art. 892 din Codul de procedură civilă şi art. 906 din Codul de procedură civilă).
76. Interpretarea propusă nu prejudiciază interesele creditorului şi asigură respectarea dreptului acestuia de a obţine „îndeplinirea integrală, exactă şi la timp” (conform art. 1.516 din Codul civil) a obligaţiei înscrise în titlul executoriu, ca principiu ce trebuie să guverneze faza de executare a procesului civil. Argumentele expuse, legate de natura diferită a penalităţilor – mijloc juridic menit să asigure executarea în natură, fără a avea caracter reparator, şi cea a despăgubirilor – echivalent al prejudiciului suferit de creditor ca efect al neexecutării obligaţiei de către debitor, precum şi dispoziţiile art. 906 alin. (7) din Codul de procedură civilă demonstrează lipsa prejudiciului creditorului în cazul în care se admite posibilitatea formulării unei singure cereri întemeiate pe art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă prin care creditorul poate solicita stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate. Ulterior pronunţării încheierii prin care se stabileşte suma definitivă datorată de debitor cu titlu de penalitate, creditorul se poate adresa instanţei cu o cerere prin care să solicite acordarea despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului rezultat din neexecutare, în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului material.
77. Pornind tot de la argumente de text şi interpretând în mod literal dispoziţiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în jurisprudenţă s-a exprimat şi opinia (minoritară) potrivit căreia o nouă cerere ar putea fi formulată de creditor dacă debitorul său persistă în neexecutarea unei obligaţii de a face sau a nu face intuituu personae. Contrar acestei opinii, deşi prevederile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă stipulează că penalităţile sunt stabilite de instanţa de executare pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, acestea nu pot conduce la concluzia recunoaşterii implicite a posibilităţii formulării repetate a unor cereri privind fixarea sumelor datorate cu titlu de penalităţi, deoarece dispoziţiile alin. (4) al aceluiaşi articol limitează în mod expres perioada de calcul al acestora în vederea stabilirii unei sume definitive printr-o încheiere care să poată fi executată silit.
78. Astfel cum s-a reţinut şi de prima instanţă sesizată în cauza în care s-a realizat trimiterea de faţă, formularea unei noi cereri nu este împiedicată de efectul negativ al autorităţii de lucru judecat a primei încheieri pronunţate de instanţa de executare în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. În această situaţie ar fi evidentă neîntrunirea cerinţei identităţii de obiect prevăzute de art. 431 alin. (1) din Codul de procedură civilă, deoarece sumele solicitate cu titlu de penalităţi de întârziere ar acoperi, ca premisă, o altă perioadă decât cea din încheierea anterioară. Din acest motiv, aspectul pus în discuţie şi care formează obiectul prezentei sesizări a fost cel al admisibilităţii unei noi cereri în condiţiile în care dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă prevăd în mod expres stabilirea unei sume definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi.
79. Este de subliniat, totodată, că încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl priveşte pe debitor, deoarece în cazul acestuia legiuitorul a prevăzut în mod expres la alin. (5) că, dacă execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalităţi pe calea contestaţiei la executare, dovedind existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Pentru creditor, legiuitorul nu a oferit un mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă şi executorie potrivit art. 906 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură civilă, fără a-l lipsi însă de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului substanţial comun.
Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 16/2017Prin Decizia nr. 16/2017, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia civilă în Dosarul nr. 16.573/211/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.