De la conflictele juridice de natură constituțională la comportamentul constituțional loial al autorităților statului
Marius Andreescu - iunie 11, 2023III. Conținutul conceptului de „loialitate constituțională”
În opinia noastră, preocuparea clasei politice şi a autorităților statului în perioada actuală, în raport de conţinutul actual al Constituției, ar trebui orientat în direcția interpretării şi aplicării corecte a acesteia a respectării finalităţii democratice a instituţiilor constituţionale. Pentru consolidarea statului de drept în România, chiar și în actuala formă normativă a Constituției este necesar ca formaţiunile politice, cu deosebire cele care deţin puterea, toate autorităţile statului să acţioneze sau să-şi exercite atribuţiile în limitele unui comportament constituţional loial ce implică respectarea sensului şi semnificaţiilor democratice ale Constituţiei, a tradițiilor și valorilor creștin ortodoxe ale poporului Român, a drepturilor și demnității persoanei.
Obligația autorităților, respectiv a parlamentului și executivului de a avea un comportament constituțional loial a fost pentru prima data stipulată în jurisprudența Consiliului Constituțional Francez, care este instanța constituțională a Franței .
Această obligație este regăsită în atribuțiile pe care le au autoritățile statului de a interpreta și aplica normele constituționale. Ea nu se reduce numai la simpla cerință de legalitate a actelor și dispozițiilor guvernanților, adică la respectarea formală a legii.
Activitatea normativă de elaborare a legii trebuie să fie continuată cu activitatea de aplicare a normelor. În vederea aplicării, prima operaţiune logică de efectuat este interpretarea acestora.
Atât Constituţia cât şi legea se prezintă ca un ansamblu de norme juridice, însă aceste norme sunt exprimate sub forma unui text normativ. Ceea ce constituie obiect al interpretării nu sunt normele juridice, ci textul legii sau al Constituţiei. Un text de lege poate să cuprindă mai multe norme juridice. Dintr-un text constituţional poate fi dedusă o normă constituţională pe cale de interpretare. Textul Constituţiei este redactat în termeni generali ceea ce influenţează gradul de determinare a normelor constituţionale. Prin interpretare normele constituţionale sunt identificate şi determinate.
Mai trebuie subliniat faptul că o Constituţie poate cuprinde anumite principii care nu sunt clar exprimate expresis verbis, dar ele pot fi deduse prin interpretarea sistematică a altor norme.
În sensul celor arătate mai sus, în literatura de specialitate s-a precizat: „Gradul de determinare a normelor constituţionale prin textul legii fundamentale poate justifica necesitatea interpretării. Normele din Constituţie se pretează foarte bine unei evoluţii a cursului lor, pentru că textul este prin excelenţă imprecis, formulat în termeni generali. Superioritatea formală a Constituţiei, rigiditatea sa, împiedică revizuirea ei la intervale foarte scurte şi atunci interpretarea rămâne singura cale de adoptare a conţinutului normativ, de regulă mai vechi, la realitatea socială aflată în permanentă schimbare. Sensul normelor constituționale fiind prin însăşi natura lor, acela de maximă generalitate, determinarea sa exactă depinde de voinţa interpretului”[24].
Justificarea ştiinţifică a interpretării rezultă din necesitatea de a asigura efectivitate normelor cuprinse atât în Constituţie cât şi în legi, prin intermediul unor instituţii care desfăşoară în principal activitatea de interpretare a normelor edictate de autor. Aceste instituţii sunt în primul rând instanţele judecătoreşti şi cele constituţionale.
Verificarea conformităţii unui act normativ cu normele constituţionale, instituţie care reprezintă controlul de constituţionalitate al legilor, nu înseamnă o comparaţie formală sau o juxtapunere mecanică a celor două categorii de norme, ci o operă complexă bazată pe tehnicile şi procedeele de interpretare atât a legii cât şi a Constituţiei.
Prin urmare, necesitatea interpretării Constituţiei este o condiţie a aplicării acesteia şi a asigurării supremaţiei acesteia. Controlul de constituţionalitate al legilor este în esenţă o activitate de interpretare atât a Constituţiei, cât şi al legii.
Jurisprudența constituțională prin opera de interpretare și aplicare a normelor Constituției poate contribui la relevarea sensurilor și semnificațiilor conținutului normelor Constituției, unele dintre aceste fiind explicit cuprinse în conținutul normei interpretate iar altele numai implicit. Contribuția jurisprudenței constituționale la edificarea conținutului normelor Legii Fundamentale, o considerăm noi a fi o operă de construcție juridică a conținutului normei interpretate constând în noile valențe relevate ale formei explicite și mai ales implicite a normelor. Desigur opera de construcție a conținutului normelor constituționale nu reprezintă o adăogare la norma juridică a unor elemente care depășesc intenția legiuitorului constituant sau sunt contrare voinței acestuia. Curtea Constituțională, având în vedere caracteristicile sistemului nostru juridic nu poate crea norme juridice, nu poate să se substituie legiuitorului. Instanța noastră constituțională este, așa cum se afirmă în mod constant în literatura de specialitate un „legiuitor negativ” pentru că nu are competența de a crea norme de drept ci numai de a constata neconstituționalitatea normei juridice analizate. Curtea Constituțională, la fel că oricare altă instanță nu creează dreptul ci „spune dreptul”, exprimă prin deciziile pronunțate conținutul explicit sau implicit al normei constituționale interpretate și aplicate.
Curtea Constituțională nu poate fi caracterizată numai prin sintagma „legiuitor negativ”, ci are un rol pozitiv important prin opera jurisprudențială la construcția conținutului normativ al Constituției și în mod deosebit construcția conținutului unor principii generale ale dreptului formulate explicit sau implicit de normele Legii Fundamentale.
Relaţiile dintre autorităţile statului au un caracter complex, dar care trebuie să asigure şi buna funcţionare a acestora cu respectarea principiului legalităţii şi a supremaţiei Constituţiei. Pentru realizarea acestui deziderat este foarte important să se menţină echilibrul statal în toate formele şi variantele acestuia inclusiv ca echilibru social.
Separaţia şi echilibrul puterilor nu mai priveşte doar puterile clasice (legislativă, executivă şi judecătorească). Acestor puteri li se adaugă altele care dau noi dimensiuni acestui principiu clasic. Relaţiile dintre participanţii la viaţa statală şi socială pot genera şi conflicte care trebuie să fie soluţionate pentru a se menţine echilibrul puterilor. Unele constituţii se referă la litigii de drept public (Constituţia Germaniei – art. 93), la conflicte de competenţă între stat şi comunităţile autonome, sau conflicte de atribuţii între puterile statului, între stat şi regiuni şi între regiuni (Constituţia Italiei – art. 134). Constituţia României vorbeşte de conflicte juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice [art. 146 lit. c)] şi reglementează funcţia de mediere între puterile statului pe care o exercită Preşedintele.
Curtea Constituţională este un important garant al separaţiei şi echilibrului puterilor statului, deoarece soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice şi prin atribuţiile pe care le are în materia controlului de constituţionalitate prealabil legilor şi verificarea constituţionalităţii regulamentelor camerelor intervine în asigurarea echilibrului dintre majoritatea şi minoritatea parlamentară, asigurându-se în mod efectiv dreptul opoziţiei de a se exprima.
Curtea Constituţională este un garant al respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Acest rol fundamental al instanţei constituţionale în statul de drept este realizat prin interpretarea jurisprudenţială a Constituţiei şi a legilor În principiu, trei sunt garanţiile esenţiale de ordin constituţional privind drepturile şi libertăţilor cetăţeneşti instituite prin Constituţie: a) supremaţia Constituţiei; b) caracterul rigid al Constituţiei) accesul cetăţenilor la controlul constituţionalităţii legii şi la controlul legalităţii actelor subordonate legii.
În România, procedura excepţiei de neconstituţionalitate asigură accesul indirect al cetăţenilor la justiţia constituţională.
Obligația constituțională pe care o au guvernanții de a avea un comportament constituțional loial față de conținutul normative dar și scopul Constituției este și o expresie a cerinței de legitimitate pe care trebuie să o îndeplinească actele normative, precum și măsurile și dispozițiile guvernamentale adoptate. Pentru a fi expresia unui comportament constituțional loial, actele juridice și politice ale Parlamentului și ale Executivului trebuie să fie nu numai legale, adică să corespundă formal Constituției, dar și legitime. Legitimitatea unui act juridic, individual sau normative relevă cerința potrivit căreia, actul în cauză trebuie să corespundă nu numai literei legii (Constituției, dar și spiritului ei).
Legalitatea actelor juridice ale autorităţilor publice implică următoarele cerinţe: actul juridic să fie emis cu respectarea competenţei prevăzută de lege; actul juridic să fie emis în conformitate cu procedura prevăzută de lege; actul juridic să respecte normele de drept superioare ca forţă juridică.
Legitimitatea este o categorie complexă cu multiple semnificaţii şi care formează obiectul de cercetare pentru teoria generală a dreptului, filozofia dreptului, sociologie şi alte discipline. Semnificaţiile acestui concept sunt multiple. Amintim câteva: legitimitatea puterii; legitimitatea regimului politic; legitimitatea unei guvernări; legitimitatea sistemului politic, etc.
Conceptul de legitimitate poate fi aplicat şi în cazul actelor juridice emise de autorităţile publice fiind legat de „marja de apreciere” recunoscută acestora în exercitarea atribuţiilor.
Aplicarea şi respectarea principiului legalităţii în activitatea autorităţilor statului este o problemă complexă, deoarece exercitarea funcţiilor statale presupune şi puterea discreţionară cu care organele statului sunt investite sau altfel spus dreptul de apreciere al autorităţilor privind momentul adoptării şi conţinutul măsurilor dispuse. Ceea ce este important de subliniat este faptul că puterea discreţionară nu poate fi opusă principiului legalităţii, ca dimensiune a statului de drept.
Legalitatea reprezintă un aspect particular al legitimităţii actelor juridice ale autorităţilor publice. Astfel, un act juridic legitim este un act juridic legal, emis în sfera marjei de apreciere recunoscută autorităţilor publice, care nu generează discriminări, privilegii sau restrângeri nejustificate ale drepturilor subiective şi este adecvat situaţiei de fapt care îl determină şi scopului legii. Legitimitatea face distincţia dintre puterea discreţionară recunoscută autorităţilor statului, iar pe de altă parte, excesul de putere.
Nu toate actele juridice care îndeplinesc condiţiile de legalitate sunt şi legitime. Un act juridic care respectă condiţiile formale de legalitate, dar care generează discriminări sau privilegii sau restrânge nejustificat exercitarea unor drepturi subiective sau nu este adecvat situaţiei de fapt ori scopului urmărit de lege, este un act juridic nelegitim. Legitimitatea, ca trăsătură a actelor juridice ale autorităţilor administraţiei publice trebuie înţeleasă şi aplicată în raport cu principiul supremaţiei Constituţiei.
În stadiul actual al sistemului juridic românesc cerința de legitimitate a legilor nu poate fi verificată prin controlul de constituționalitate al Curții Constituționale. Este trist să constatăm că în prezent, în exercitarea atribuțiilor de guvernare puterea statală, se preocupă și de multe ori nici atât de cerințele de legalitate, corespondența formală a unui act juridic adoptat cu normele constituționale și foarte puțin sau de loc de îndeplinirea cerinței de legitimitate. Consecința unui asemenea comportament în exercitarea atribuțiilor de guvernare, care încalcă obligația de loialitate față de Constituție, dar în primul rând față de poporul român este excesul și abuzul de putere cu consecințe grave asupra respectării, apărării și promovării tradițiilor și valorilor de credință ortodoxe ale poporului român, afirmării interesului public și nu personal, exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale importante.
Obligația de interpretare și aplicare corectă a Constituției și a legii revine și guvernanților, respectiv Președinte, Parlament și Guvern, în raport cu atribuțiile pe care le au. Activitatea de interpretare a normelor constituționale și în general a normelor legale realizată de guvernanți trebuie să corespundă unor imperative minimale formale:
- obligația de a respecta supremația Constituției;
- obligația de a respecta în activitatea de guvernare principiul stabilității și securității raporturilor juridice;
- claritatea și predictibilitatea actelor normative adoptate;
- limitarea practicii delegării legislative în activitatea de guvernare,în special sub forma ordonanțelor de urgență;
- obligația de a garanta demnitatea omului, drepturile și libertățile fundamentale;
- restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți trebuie să aibă un caracter excepțional, fără a se afecta substanța dreptului și cu respectarea riguroasă a principiului proporționalității;
- interdicția de a nu adăuga prin interpretare la textul normativ interpretat;
- obligația de a respecta sensul și finalitatea normei constituționale;
- obligația de a da eficiență normei legale interpretate;
- obligația de a respecta strict competența și procedurile constituționale și cele stabilite prin lege în exercitarea atribuțiilor;
- evitarea pe cât posibil a conflictelor de natură constituțională și a celor politice între autoritățile statului.
Acestea sunt, în opinia noastră cerințe formale care se înscriu în noțiunea de comportament constituțional loial.
IV. Unele aspecte ale conținutului conceptului de loialitate constituțională în jurisprudența Curții Constituționale a României
Comportamentul constituțional loial al autorităților publice este în esență o cerință a statului de drept pe care Curtea Constituțională a exprimat-o în jurisprudența sa. Chiar dacă instanța constituțională nu folosește în mod explicit conceptul de „comportament constituțional loial”, unele aspecte jurisprudențiale fac parte din conținutul acestui concept.
Exemplificăm cu unele aspecte de jurisprudență:
Jurisprudența Curţii Constituţionale exprimă cerinţele principale ale statului de drept.. Este semnificativă în acest sens Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015[25], prin care Curtea Constituţională conferă o explicaţie pertinentă caracterului de stat de drept, consacrat de art. 1 alin. (3) teza I din Constituţie: „Exigenţele statului de drept privesc scopurile majore ale activităţii sale, prefigurate în ceea ce îndeobște este numit ca fiind domnia legii, sintagmă ce [26] implică subordonarea statului faţă de drept, asigurarea acelor mijloace care să permită dreptului să cenzureze opţiunile politice şi, în acest cadru, să pondereze eventualele tendinţe abuzive, discreţionare, ale structurilor etatice. Statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea legilor şi a tuturor actelor normative cu acesta, existenţa regimului de separaţie a puterilor publice care trebuie să acţioneze în limitele legii, şi anume în limitele unei legi ce exprimă voinţa generală. Statul de drept consacră o serie de garanţii, inclusiv jurisdicţionale, care să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor prin autolimitarea statului, respectiv încadrarea autorităţilor publice în coordonatele dreptului”.
Principiul stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice nu este consacrat în mod expres de Constituţia României, dar, la fel ca şi alte principii constituţionale, este implicat de dispoziţiile normative constituţionale, respectiv art. 1 alin. (3), care consacră caracterul de stat de drept. În acest fel, instanţa noastră constituțională acceptă deducerea, pe cale de interpretare, a unor principii de drept implicate de normele exprese ale Legii fundamentale. În acest sens, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008[27], Curtea Constituțională a statuat că: „Principiul stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa”[28]. Mai mult, instanţa noastră constituțională a considerat că principiul securităţii raporturilor juridice civile constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept[29].
Curtea Constituţională se pronunţă în mod constant pentru claritatea şi predictibilitatea legii, acestea fiind cerinţe ale statului de drept. Astfel, „existenţa unor soluţii legislative contradictorii şi anularea unor dispoziţii legale prin intermediul altor prevederi cuprinse în acelaşi act normativ conduc la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi predictibilitate a normei, principii ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală”[30].
Referitor la statul de drept, Curtea Constituţională a arătat că dreptatea şi democraţia socială sunt valori supreme. În acest context, autorităţile militarizate, în speţă Jandarmeria Română, exercită, în condiţiile legii, atribuţii specifice cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism. În consecinţă, a statuat instanţa constituţională: „Prin posibilitatea unor autorităţi militarizate de a constata contravențiile săvârşite de civili, nu este afectat în niciun fel art. 1 alin. (3) din Constituție, referitor la statul român, ca stat de drept, democratic şi social”[31].
Demnitatea omului, alături de libertăţile şi drepturile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic, reprezintă valori supreme ale statului de drept [art. 1 alin. (3)]. În lumina acestor reglementări constituționale s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale că statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect faţă de convingerile religioase sau filosofice ale părinţilor, motiv pentru care organizarea activităţii şcolare trebuie să realizeze un just echilibru între procesul de educare şi de predare a religiei, iar pe de altă parte cu respectarea drepturilor părinţilor, de a asigura educaţia în conformitate cu propriile convingeri religioase. Activităţile şi comportamentele specifice unei anumite atitudini de credinţă ori convingeri filosofice, religioase sau non-religioase, nu trebuie să fie supuse unor sancţiuni pe care statul le prevede pentru un asemenea comportament, indiferent de motivaţiile de credinţă ale persoanei în cauză. „Ca parte a sistemului constituţional de valori, libertăţii de conştiinţă religioase îi este atribuit imperativul toleranţei, în special cu demnitatea umană, garantată de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, ce domină ca valoare supremă întregul sistem de valori”[32].
Este interesant de subliniat şi faptul că instanţa noastră constituțională consideră demnitatea umană ca fiind valoarea supremă a întregului sistem de valori consacrate constituţional, valoarea care se regăseşte în conţinutul tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Totodată, este un aspect important ce impune tutore autorităţilor statului ca în întreaga lor activitate să aibă în vedere în primul rând respectarea demnităţii omului.
De remarcat că în jurisprudența sa, Curtea Constituţională identifică şi componentele de conţinut ale demnităţii umane, ca valoare morală, dar în acelaşi timp constituțională, specifică statului de drept: „Demnitatea umană, sub aspect constituțional, presupune două dimensiuni inerente, respectiv relaţiile dintre oameni, ceea ce vizează dreptul şi obligaţia oamenilor de a le fi respectate şi, în mod corelativ, de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale semenilor lor, precum şi relaţia omului cu mediul înconjurător, inclusiv cu lumea animală”[33].
V. Propuneri de lege ferenda și unele concluzii
Faţă de politicianismul excesiv şi acte ce reprezintă un vădit exces de putere al executivului contrare spiritului şi chiar literei Constituţiei, cu consecinţa încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale, manifestate pe parcursul ultimelor trei decenii de democraţie originară în România, apreciem că demersul ştiinţific şi nu numai în materia revizuirii Legii fundamentale trebuie orientat spre a găsii soluţii de garantare a valorilor statului de drept, ale dreptei credințe ortodoxe, de limitare a încălcării dispoziţiilor constituţionale, în esență pentru a garanta comportamentul constituțional loial al autorităților statului. Propunem câteva soluții legislative:
Dispoziţiile art. 114, alin. (1) din actuala redactare prevăd: „Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului în şedinţă comună asupra unui program a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege”.
Angajarea răspunderii Guvernului are un caracter politic şi este un mijloc procedural prin care se evită fenomenul de „disociere a majorităţilor”[34] în situaţia în care în Parlament nu s-a putut întruni majoritatea necesară pentru a se adopta o anumită măsură iniţiată de Guvern. Pentru a determina forul legislativ să adopte măsura guvernul, prin procedura asumării răspunderii condiţionează continuarea activităţii sale solicitând un vot de încredere. Acest procedeu constituţional garantează că majoritatea cerută pentru demiterea guvernului, în cazul depunerii unei moţiuni de cenzură să coincidă cu aceea pentru respingerea legii, programului sau declaraţiei politice de care guvernul îşi leagă existenţa sa.
Adaptarea legilor ca urmare a angajării răspunderii politice a Guvernului are ca importantă consecinţă absenţa oricăror discuţii sau deliberări parlamentare asupra proiectului de lege. În cazul în care Guvernul este sprijinit de o majoritate confortabilă în Parlament, prin această procedură poate obţine adoptarea legilor prin „ocolirea Parlamentului”, ceea ce poate avea consecinţe negative privind respectarea principiului separaţiei puterilor în stat dar şi în privinţa rolului Parlamentului aşa cum este definit de art.61 din Constituţie.
În consecinţă, recurgerea la această procedură constituţională de către Guvern pentru adoptarea unei legi, trebuie să aibă un caracter excepţional, justificat de o situaţie politică şi un imperativ social bine conturate.
Acest aspect deosebit de important pentru respectarea principiilor democratice ale statului de drept de către Guvern a fost bine evidenţiat de Curtea Constituţională a României: „La această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă in extremus, atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedură de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura curentă sau de urgenţă”[35].
Practica politică a Guvernului din ultimii ani este contrară acestor reguli şi principii. Executivul a recurs în mod frecvent la asumarea răspunderii nu numai pentru o singură lege, ci şi pentru pachete de legi fără o justificare în sensul celor arătate de Curtea Constituţională .
Politicianismul guvernului clar exprimat prin frecvenţa mare a recurgerii la această procedură constituţională aduce atingere gravă principiului pluralismului politic care este o valoare importantă a sistemului de drept consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, dar şi principiului dreptului parlamentar care arată că „opoziţia se exprimă şi majoritatea decide”[36]. „A nega dreptul opoziţiei de a se exprima este sinonim cu negarea pluralismului politic care, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie constituie o valoare supremă şi este garantat… principiul „majoritatea decide, opoziţia se exprimă” presupune ca în toată organizarea şi funcţionarea Camerelor Parlamentului să se asigure, pe de o parte ca majoritatea să nu fie obstrucţionată îndeosebi în desfăşurarea procedurii parlamentare, iar, pe de altă parte ca majoritatea să decidă numai după ce opoziţia s-a exprimat”[37].
Cenzura Curţii Constituţionale nu s-a dovedit suficientă şi eficientă pentru a determina Guvernul să respecte aceste valori ale statului de drept.
În contextul acestor argumente propunem ca în legea organică de organizare și funcționare a Guvernului, dar și în Regulamentele Parlamentului să se limiteze dreptul Guvernului de a recurge la angajarea răspunderii sale pentru un singur proiect de lege într-o sesiune parlamentară. Totodată este util să se prevadă în mod expres în aceleași acte normative că această procedură nu se aplică legilor organice.
În opinia noastră aceste dispoziții pot fi înscrise în acte normative subsecvente Constituției, fără a fi necesară o revizuire a Legii Fundamentale, deoarece reglementările în cauză nu contravin dispozițiilor art. 114 din Constituție, ci sunt o concretizare și explicitare a acestora.
Toate guvernele postdecembriste au recurs masiv la practica ordonanţelor de urgenţă, fapt amplu criticat în literatura de specialitate. Condiţiile şi interdicţiile introduse prin Legea de revizuire din 2003 privind regimul constituţional al ordonanţelor de urgenţă, se dovedesc în practică insuficiente pentru a limita această practică a executivului iar controlul Curţii Constituţionale s-a dovedit de asemenea insuficient şi chiar neeficient. Consecinţa unei astfel de practici este încălcarea rolului Parlamentului ca „unica autoritate legiuitoare a ţării” (art. 61 din Constituţie) şi crearea unui dezechilibru între executiv şi legislativ prin accentuarea puterii discreţionare a Guvernului care de multe ori s-a transformat în exces de putere.
Este îmbucurător faptul că instanța noastră constituțională, recent schimbând practica judiciară în materie a statuat că prin ordonanțe de urgență nu se poate afecta regimul juridic al drepturilor și libertăților fundamentale, mai precis nu poate fi restrânsă exercitarea acestor drepturi.
Pentru a limita excesul de putere al Guvernului prin ordonanțe de urgență, propunem, fără a fi necesară revizuirea Constituției,ca prin lege organică să se definească situațiile de urgență și să se enumere strict și limitativ aceste cazuri.
În opinia noastră este necesar ca rolul Curţii Constituţionale de garant al Legii fundamentale să fie amplificat prin noi atribuţii cu scopul de a limita excesul de putere al autorităţilor statului. Nu suntem de acord cu cele afirmate în literatura de specialitate că o posibilă ameliorare a justiţiei constituţionale s-ar putea realiza prin reducerea atribuţiilor instanţei de contencios constituţional[38].
Bibliografie
1. Alexianu George, Drept constituţional, Bucureşti, Editura Casei Şcoalelor, 1930;
2. Andreescu Marius, Principiul proporţionalităţii în dreptul constituţional, Bucureşti, Editura CH Beck, 2007;
3. Andreescu Marius, Mitrofan Florina, Drept constituţional. Teoria generală, Piteşti, Editura Universităţii, 2006;
4. Andreescu Marius, Puran Andra, Drept constituțional. Teoria generală și instituții constituționale . Jurisprudență constituțională, ed.a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 202;
5. Deleanu Ion, Drept constituţional şi instituţii politice”, Bucureşti, Editura Europa Nova,1996;
6. Deleanu Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale în dreptul roman şi în dreptul comparat, Bucureşti, Ed. C.H. Beck, 2006;
7. Drăganu Tudor, Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1998;
8. Duculescu Victor, Georgeta Duculescu, Revizuirea Constituţiei, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2002.
9. Iancu Gheorghe, Drept constituţional şi instituţii publice, Bucureşti, Editura All Beck, 2010;
10. Ionescu Cristian, 2015, Constituţia României. Titlul I. Principii generale art. 1-14. Comentarii şi explicaţii, Bucureşti, Ed. C.H. Beck;
11. Ionescu Cristian, Tratat de drept constituțional contemporan, ed. a III-a, Editura C.H. Beck, București, 2019;
12. Muraru Ioan, Tănăsescu Simina Elena, Constituţia României – Comentariu pe articole, Bucureşti, Ed. All Beck, 2008;
13. Muraru Ioan, Tănăsescu Simina Elena, Constituţia României – Comentariu pe articole, Bucureşti, Ed. C.H. Beck, 2009;
14. Muraru Ioan, Protecţia constituţională a libertăţilor de opinie, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1999;
15. Muraru Ioan, Constantinescu Mihai, Drept parlamentar românesc, Bucureşti, Editura All Beck, 2005;
16. Muraru Ioan, Constantinescu Mihai, Tănăsescu Simina, Enache Marian, Iancu Gheorghe, Interpretarea constituţiei, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2002;
17. Muraru Ioan, Tănăsescu Simina Elena, 2003, „Drept constituţional şi instituţii politice” ediţia a XI a, Bucureşti, Editura All Bach;
18. Muraru Ioan, Tănăsescu Simina Elena, Drept constituţional şi instituţii politice, Bucureşti, Ed. C.H. Beck, 2013;
19. Rarincescu Constantin G., 1940, Curs de drept constituţional, Bucureşti ;
20. Vrabie Genoveva, Natura juridică a curţilor constituţionale şi locul lor în sistemul autorităţilor publice, Revista de Drept Public nr. 1/2010.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[24] Muraru Ioan, Constantinescu Mihai, Tănăsescu Elena.Simina., Enache Marian.,Iancu Gheorghe., Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Ed. Lumina Lex, București, 2002, p. 67.
[25] Publicată în M. Of. nr. 79 din 30 ianuarie 2015.
[26] Publicată în M. Of. nr. 334 din 19 iulie 2000.
[27] Publicată în M. Of. nr. 347 din 6 mai 2008.
[28] A se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 685 din 25 noiembrie 2014, publicată în M. Of. nr. 68 din 27 ianuarie 2015.
[29] A se vedea Decizia nr. 570 din 29 mai 2012, publicată în M. Of. nr.404 din 18 iunie 2012; Decizia nr. 615 din 12 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 454 din 6 iulie 2012.
[30] Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în M. Of. nr. 116 din 15 februarie 2012.
[31] Decizia nr. 1330 din 4 decembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 873 din 23 decembrie 2008.
[32] Decizia nr. 669 din 12 noiembrie 2014, publicată în M. Of. nr. 59 din 23 ianuarie 2015.
[33] Decizia nr.1 din 11 ianuarie 2012, publicată în M. Of. nr. 53 din 23 ianuarie 2012. A se vedea şi Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în M. Of. nr. 246 din 7 februarie 2014.
[34] Gheorghe Iancu, Drept constituţional şi instituţii publice, Editura All Beck, Bucureşti, 2010, p. 482.
[35] Decizia nr. 1557 din 18 noiembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 40 din 19.01.2010.
[36] Ioan Muraru, M. Constantinescu, Drept parlamentar românesc, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, pp. 55-69.
[37] Ioan. Muraru, Mihai. Constatinescu, op.cit., p. 56.
[38] Genoveva Vrabie, Natura juridică a curţilor constituţionale şi locul lor în sistemul autorităţilor publice, în Revista de Drept Public nr.1/2010, p. 33
Arhive
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.