Considerații referitoare la conformitatea bunurilor și garanțiile comerciale la vânzarea de consumație, în condițiile O.U.G. nr. 140/2021
Camelia Spasici - octombrie 7, 20221. Vânzarea de consumație. Obiect.
Potrivit art. 1177 C. civ., contractul încheiat cu consumatorii este supus legilor speciale și, în completare, dispozițiilor Codului civil (art. 1166 și urm.)[1].
Vânzarea de consumaţie este o vânzare ce prezintă particularităţi impuse de dispoziţiile speciale ale dreptului consumaţiei.
Sub aspectul raportului în care se află cu vânzarea de drept comun (art. 1650 și urm. C. civ.), vânzarea de consumație se aseamănă cu vânzarea imobiliară, vânzarea cu pact de răscumpărare, vânzarea unor moşteniri etc. Astfel, doctrinar s-a apreciat că vânzarea de consumaţie are natura juridică a unei varietăți a contractului de vânzare[2].
Calificarea vânzării de consumaţie ca o varietate a contractului vânzare prezintă importanţă doctrinară şi practică pentru identificarea dreptului comun, în materie[3].
Vânzarea de consumație a dobândit o nouă reglementare prin O.U.G. nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri[4] (denumită, în continuare, „ordonanță”)[5].
Scopul declarat al noii reglementari este asigurarea „unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei interne”.
Domeniul de aplicare al ordonanţei este rezervat în primul rând „contractelor de vânzare încheiate între un consumator şi un vânzător”, dar și „pentru furnizarea de bunuri care urmează să fie fabricate sau produse”, „considerate contracte de vânzare”[6] [art. 3 alin. (1) și (2) din ordonanță].
Ca regulă, dispozițiile ordonanței nu se aplică contractelor privind furnizarea de conţinut digital sau de servicii digitale[7].
Prin excepţie (la regula de mai sus), ordonanţa se aplică conţinutului digital sau serviciilor digitale care sunt încorporate în bunuri sau interconectate cu acestea (şi care sunt furnizate împreună cu bunurile care fac obiectul contractului de vânzare, indiferent dacă conţinutul digital sau serviciul digital respectiv este furnizat de către vânzător sau de către un terţ).
În alte trei situații, dispozițiile ordonanței nu se aplică: a) suportului material care serveşte exclusiv ca suport al conţinutului digital; b) bunului vândut prin executare silită sau în alt mod, ca efect al legii; c) contractelor de vânzare de bunuri de ocazie vândute la licitaţii publice [art. 3 alin. (6) din ordonanță].
Pe deplin încadrată în regulile Codului civil[8] se situează dispoziția art. 3 alin. (5 din ordonanță prin care ”În situaţia în care există îndoieli că furnizarea unui conţinut digital sau a un)ui serviciu digital încorporat sau interconectat face sau nu parte din contractul de vânzare, conţinutul digital sau serviciul digital se prezumă a fi acoperit de contractul de vânzare” (s.n.).
În accepțiunea O.U.G. nr. 140/2021, prin vânzare înțelegem „orice contract în temeiul căruia vânzătorul transferă sau se angajează să transfere unui consumator proprietatea asupra unor bunuri, iar consumatorul plăteşte sau se angajează să plătească preţul acestora” (art. 2 pct. 5).
Părţile vânzării de consumaţie sunt: vânzătorul şi consumatorul.
Vânzătorul poate fi „orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care…acţionează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acţionează în numele respectivei persoane fizice sau juridice sau în contul acesteia, în scopuri ce ţin de activitatea comercială, industrială, artizanală sau profesională a persoanei respective” (art. 2 pct. 18 din ordonanță)[9].
Consumatorul poate fi „orice persoană fizică care, în legătură cu contractele reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă, acţionează în scopuri care se află în afara activităţii comerciale, industriale, artizanale sau profesionale a persoanei respective” (art. 2 pct. 4 din ordonanță).
Obiectul material al vânzării de consumaţie este cunoscut, în general, sub denumirea de „produs”.
Ordonanța folosește termenul de „bunuri”.
Potrivit art. 2 pct. 1 din ordonanță, pot face obiectul vânzării de consumație: bunuri precum: a) orice obiect corporal mobil; b) apa, gazul şi energia electrică atunci când sunt puse în vânzare în volum limitat sau în cantitate fixă; c) bunuri cu elemente digitale (respectiv, obiecte corporale mobile care „încorporează un conţinut digital sau un serviciu digital sau este interconectat cu acestea, astfel încât, în absenţa respectivului conţinut digital sau serviciu digital, bunul nu şi-ar putea îndeplini funcţiile”).
Precizăm că ordonanța stabileşte, în special, norme privind conformitatea bunurilor, măsurile corective în caz de neconformitate, modalităţile de punere în aplicare a respectivelor măsuri corective, precum şi garanţiile comerciale (cu privire la care vom face referiri succinte).
2. Conformitatea bunurilor vândute consumatorului
Contractual, vânzătorul are obligaţia să livreze consumatorului bunuri care îndeplinesc cerinţele legale precum și cele derivate din clauzele actului bilateral: pe scurt, sunt conforme contractului[10].
Potrivit art. 5 din ordonanță, pentru a fi în conforme, bunurile trebuie să îndeplinească următoarele patru condiţii speciale[11]:
– să respecte descrierea, tipul, cantitatea şi calitatea şi deţin funcţionalitatea, compatibilitatea, interoperabilitatea şi alte caracteristici prevăzute în contract;
– să corespundă scopului special pentru care consumatorul le solicită, pe care consumatorul l-a adus la cunoştinţa vânzătorului, cel târziu în momentul încheierii contractului de vânzare şi pe care vânzătorul l-a acceptat;
– să fie livrate împreună cu toate accesoriile şi cu toate instrucţiunile, inclusiv de instalare, prevăzute în contract;
– să fie furnizate cu actualizări conform dispoziţiilor contractului.
Pe lângă condițiile speciale de mai sus, bunurile vândute mai trebuie să îndeplinească și alte condiţii [art. 6 alin. (1) din ordonanță]:
– să corespundă scopurilor pentru care s-ar utiliza în mod normal bunuri de acelaşi tip, în acord cu standardele tehnice sau cu codurile de conduită aplicabile în domeniu;
– să corespundă descrierii unei mostre sau unui model pe care vânzătorul l-a pus la dispoziţia consumatorului înainte de încheierea contractului;
– să fie livrate împreună cu accesoriile, inclusiv ambalajul, instrucţiunile de instalare sau alte instrucţiuni pe care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil să le primească;
– să respecte cantitatea şi calitatea normală pentru bunurile de acelaşi tip, potrivit declarației publice şi la care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil[12].
În plus, vânzătorul trebuie se asigure informarea consumatorului cu privire la actualizări[13] pentru menţinerea conformității bunurilor atunci când: vânzarea prevede un singur act de furnizare a conţinutului digital sau a serviciului digital sau prevede furnizarea continuă pe parcursul unei anumite perioade.
Potrivit art. 6 pct. 5 din ordonanță, nu se consideră că există o neconformitate atunci când, la momentul încheierii vânzării, consumatorul a fost informat în mod explicit că o anumită caracteristică a bunurilor nu corespunde cerinţelor obiective de conformitate, iar consumatorul a acceptat în mod expres şi separat acest lucru[14].
De precizat că, instalarea incorectă a bunurilor este considerată o neconformitate a bunurilor în două situaţii: instalarea este obligația vânzătorului sau instalarea a fost asumată de consumator.
Vânzătorul răspunde pentru orice neconformitate care există în momentul livrării bunurilor şi care este constatată în termen de doi ani de la data respectivă (art. 9 alin. 1 din ordonanță).
Răspunderea vânzătorului pentru neconformitate se aplică și bunurilor cu elemente digitale.
Atunci când contractul de vânzare prevede furnizarea continuă de bunuri cu conţinut digital pentru o anumită perioadă, vânzătorul răspunde, de asemenea, pentru orice neconformitate a conţinutului digital sau a serviciului digital[15].
Ca excepție (la regulile de mai sus), în cazul produselor de ocazie, consumatorul şi vânzătorul pot conveni „o perioadă de răspundere contractuală sau un termen de prescripţie mai scurtă”, cu condiţia ca acestea să aibă o durată de minimum un an de la data livrării bunului (art. 9 pct. 1 din ordonanță).
Neconformitatea bunului vândut (inclusiv a bunurilor cu elemente digitale), constatată în termen de un an de la data la care bunurile au fost livrate, este prezumată a fi existat în momentul livrării (predării, s.n.) bunurilor.
Prezumția operează până la proba contrarie sau cu excepţia cazului în care prezumţia este incompatibilă cu natura bunurilor sau cu natura neconformităţii [art. 10 alin. (1) din ordonanță].
Sarcina probei cu privire la conformitatea conţinutului digital (sau a serviciului) revine vânzătorului.
În caz de neconformitate a bunurilor vândute, consumatorul are dreptul la următoarele trei „măsuri corective”[16]: aducerea în conformitate a bunurilor, reducerea proporţională a preţului sau încetarea contractului.
Potrivit art. 11 alin. (2) din ordonanță, pentru ca bunurile să fie aduse în conformitate, consumatorul poate opta între reparaţie şi înlocuire.
Excepţie, la regula de mai sus, face cazul în care măsura corectivă aleasă ar fi imposibilă sau, în comparaţie cu cealaltă măsură corectivă disponibilă, ar impune vânzătorului costuri disproporţionate.
La aprecierea costurilor disproporționate trebuie luate în considerare toate circumstanţele, inclusiv: valoarea bunurilor; gravitatea neconformităţii sau posibilitatea executării măsurii corective de către consumator[17].
Reducerea proporţională a preţului[18] sau încetarea contractului poate fi cerută de cumpărătorul-consumator, în oricare din cele patru cazuri:
– vânzătorul nu a finalizat reparaţia sau înlocuirea bunului neconform (sau a refuzat să aducă în conformitate bunurile vândute);
– se constată o neconformitate, „în pofida eforturilor vânzătorului de a o remedia”;
– gravitatea neconformității justifică reducerea preţului sau încetarea imediată a contractului;
– vânzătorul a declarat că nu va aduce bunurile în conformitate într-un termen rezonabil sau fără inconveniente semnificative pentru consumator.
Atunci când s-a optat pentru reducerea de preţ aceasta trebuie să fie proporţională cu diminuarea valorii bunurilor primite de consumator în comparaţie cu valoarea pe care bunurile ar avea-o dacă ar fi în conformitate (art. 13 din ordonanță).
Ca excepție, consumatorul nu poate cere încetarea contractului dacă neconformitatea este minoră. Sarcina probei cu privire la caracterul minor al neconformităţii îi revine vânzătorului [art. 11 alin. (5) din ordonanță.
Atunci când, dintre „măsurile corective” [art. 12 alin. (1) din ordonanță], consumatorul alege aducerea în conformitate a bunurilor, reparaţiile sau înlocuirile datorate de vânzător se efectuează în următoarele condiţii:
– fără costuri;
– într-un termen rezonabil, care nu poate depăşi 15 zile calendaristice din momentul în care vânzătorul a fost informat de către consumator;
– ”fără vreun inconvenient semnificativ pentru consumator”, ţinând seama de natura bunurilor şi de scopul urmărit de consumator.
Atunci când neconformitatea urmează să fie remediată prin repararea sau înlocuirea bunurilor, „consumatorul pune bunurile la dispoziţia (predă bunurile, s.n) vânzătorului” iar vânzătorul preia bunurile înlocuite pe propria cheltuială[19].
Consumatorul nu este obligat să plătească pentru utilizarea normală a bunurilor înlocuite[20] în perioada care a precedat înlocuirea acestora [art. 12 alin. (5) din ordonanță)].
„Încetarea contractului” poate fi cerută de cumpărătorul-consumator. Practic, acesta îşi poate exercita ”dreptul de a obţine încetarea contractului de vânzare printr-o declaraţie către vânzător” [art. 14 alin. (1) din ordonanță].
Atunci când au fost cumpărare mai multe bunuri iar neconformitatea se referă doar la unele dintre bunurile livrate, consumatorul poate obţine încetarea contractului de vânzare în raport cu bunurile respective, precum şi cu orice alte bunuri pe care consumatorul le-a achiziţionat împreună cu bunurile neconforme.
Ca excepție, consumatorului i se poate pretinde, în mod rezonabil, să accepte să păstreze (numai) bunurile conforme.
Încetarea contractului de vânzare produce următoarele efecte:
– consumatorul „returnează” (restituie, s.n) vânzătorului bunurile (pe cheltuiala acestuia din urmă);
– vânzătorul va rambursa consumatorului preţul plătit folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială (în principiu)[21].
3. „Garanții comerciale” versus garanții de conformitate
Potrivit dreptului comun (art. 1672 pct. 3 C. civ.), vânzătorul are obligația să-l garanteze pe cumpărător contra evicțiunii și viciilor bunului. Astfel, după predarea bunului, vânzătorul trebuie să-i asigure cumpărătorului şi exercitarea deplină a dreptului dobândit.
Obligaţia de garanţie a vânzătorului se deosebește de celelalate obligații ale acestuia deoarece debitorul răspunde contractual dacă faptul garantat nu se produce (chiar dacă se află în culpă)[22].
Garanția (legală) de conformitate este o obligație specifică dreptului consumației, prin care vânzătorul este ținut să livreze un produs (un bun) strict în condițiile contractului și eventual, să răspundă pentru defectele lui, existente la momentul predării[23].
Prin „garanție comercială” se înțelege „orice angajament din partea garantului faţă de consumator, prevăzut în certificatul de garanţie sau în publicitatea disponibilă în momentul sau înaintea încheierii contractului, în plus faţă de obligaţiile legale care îi revin vânzătorului referitoare la garanţia de conformitate, de a rambursa preţul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreţine bunurile în orice mod, în cazul în care acestea nu corespund specificaţiilor sau oricărei alte cerinţe care nu este legată de conformitate” (art. 2 pct. 12 din ordonanță).
Din cele de mai sus rezultă că cele două instituții, respectiv garanțiile comerciale și garanțiile de conformitate nu se confundă, ci sunt distincte.
Garanția comercială este datorată de garant (producătorul bunurilor garantate) alta, în plus, față de garanția de conformitate la care este obligat vânzătorul.
Ca principiu, orice garanţie comercială dă naştere unei obligaţii juridice pentru garant în condiţiile stabilite în certificatul de garanţie comercială şi în anunţurile publicitare asociate, disponibile în momentul sau anterior încheierii contractului [art. 15 alin. (1) din ordonanță][24].
Atunci când, un producător[25] oferă consumatorului o garanţie de durabilitate pentru anumite bunuri pentru o perioadă de timp anume, producătorul răspunde direct faţă de consumator, pe întreaga perioadă acoperită de garanţia de durabilitate, pentru repararea[26] sau înlocuirea[27] bunurilor.
Producătorul îi poate oferi consumatorului condiţii mai favorabile în certificatul de garanţie comercială de durabilitate.
De precizat că și vânzătorul poate să ofere consumatorului condiţii contractuale mai favorabile nivelului de protecţie asigurat prin garanția comercială [art. 19 alin. (2) din ordonanță].
În caz contrar, atunci când condiţiile prevăzute în certificatul de garanţie comercială sunt mai puţin avantajoase pentru consumator (decât cele prevăzute în anunţurile publicitare asociate, ca regulă) garanţia comercială dă naştere unei obligaţii juridice în condiţiile stabilite în publicitatea privind garanţia comercială [art. 15 alin. (4) din ordonanță].
În contextul de mai sus, face excepţie cazul în care, înainte de încheierea contractului, anunţurile publicitare asociate au fost corectate în acelaşi mod sau într-un mod comparabil celui în care au fost făcute.
Actul material ce instituie garanția este „Certificatul de garanţie comercială” oferit consumatorului, pe un suport durabil[28], într-un limbaj simplu şi inteligibil, cel mai târziu în momentul livrării bunurilor.
Certificatul de garanţie comercială conţine următoarele elemente:
– declaraţia garantului prin care se recunoște consumatorului dreptul la măsuri corective din partea vânzătorului, în caz de neconformitate a bunurilor şi fără costuri;
– numele şi adresa garantului;
– procedura de aplicare a garanţiei comerciale;
– indicarea bunurilor cărora li se aplică garanţia comercială;
– condiţiile garanţiei comerciale.
Certificatul de garanţie comercială trebuie redactat pe un suport durabil, în principiu, în limba română și într-un limbaj simplu şi inteligibil [art. 15 alin. (9) din ordonanță].
Reparaţiile sau înlocuirile în perioada garanţiei comerciale se efectuează într-un termen rezonabil care nu poate depăşi 15 zile calendaristice din momentul în care vânzătorul a fost informat de către consumator cu privire la neconformitate şi care este stabilit de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator[29](luându-se în considerare natura şi complexitatea bunurilor, natura şi gravitatea neconformităţii şi efortul necesar pentru finalizarea reparaţiei sau înlocuirii).
Dreptul vânzătorului la acţiune în regres.
Atunci când vânzătorul răspunde faţă de consumator pentru o neconformitate care rezultă dintr-un act sau o omisiune a unei persoane în etapele anterioare ale lanţului de tranzacţii, vânzătorul are dreptul să solicite măsuri corective din partea persoanei sau a persoanelor cărora le revine răspunderea din lanţul de tranzacţii (art. 16 din ordonanță).
Precizăm că dispozițiile O.U.G. nr. 140/2021 au caracter imperativ (art. 19 din ordonanță).
În consecință, consumatorul nu poate fi obligat la niciun acord de natură contractuală care, în defavoarea sa, exclude aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
CONCLUZII
Potrivit regulilor institute de Codul civil (dreptul comun în materia contractului de consumație), vânzătorul este obligat să-i asigure cumpărătorului utila folosință a bunului, prin garanția contra viciilor și garanția pentru buna funcționare a acestuia (art. 1707-1718).
În condițiile O.U.G. nr. 140/2021, garanțiile legale datorate cumpărătorului-consumator operează pe două planuri: „garanții comerciale” și garanții de conformitate.
Cele două instituții nu se confundă, ci sunt distincte (dar se completează).
Garanția de conformitate este o obligație prin care vânzătorul este ținut să livreze un produs (un bun) strict în condițiile contractului și eventual, să răspundă pentru defectele lui, existente la momentul predării[30].
„Garanția comercială” este „orice angajament din partea garantului (s.n) faţă de consumator, prevăzut în certificatul de garanţie sau în publicitatea disponibilă în momentul sau înaintea încheierii contractului, în plus faţă de obligaţiile legale care îi revin vânzătorului referitoare la garanţia de conformitate (s.n.), de a rambursa preţul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreţine bunurile în orice mod, în cazul în care acestea nu corespund specificaţiilor sau oricărei alte cerinţe care nu este legată de conformitate”.
Atunci când vânzătorul răspunde faţă de consumator pentru o neconformitate care rezultă dintr-un act sau o omisiune a unei persoane în etapele anterioare ale lanţului de tranzacţii, vânzătorul are o acțiune în regres împotriva persoanelor cărora le revine răspunderea din lanţul de tranzacţii.
Dispozițiile O.U.G. nr. 140/2021 au caracter imperativ.
BIBLIOGRAFIE
1. J. Calais-Auloy, H. Temple, Droit de la consommation, Dalloz, 2015,
2. Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București, 1999,
3. R. Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013,
4. A.N. Gheorghe, C. Spasici, D.S. Arjoca, Dreptul consumaţiei, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012,
5. J. Goicovici, Dreptul relațiilor dintre profesioniști și consumatori, Ed. Hamangiu, București, 2022,
6. L. Leveneur, La nouvelle garantie legale de conformite des biens vendus aux consommateurs, Melanges Philippe le Tourneau, Dalloz, 2008,
7. Yv. Picod, H. Davo, Droit de la consommation, Armand Colin, 2005,
8. L. Pop, I. F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2012,
9. R. Rizoiu, Garanții civile, Ed. Hamangiu, București, 2022,
10. A.-T. Stănescu, Drept comercial. Contracte profesionale, Ed. Hamangiu, București, 2018.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[3] Vezi Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București, 1999, pp. 107-117.
[4] O.U.G. 140/2021 transpune în legislatia națională dispozițiile Directivei UE 2019/771. Prin aceste acte normative au fost abrogate Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora și Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe, (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 171 din 7 iulie 1999).
[5] Publicată în M.O., Partea I nr. 1245 din 30 decembrie 2021, în vigoare de la 01 ianuarie 2022.
[6] Ne exprimăm reținerea față de dipozițiile art. 3 pct. 2 din ordonanță cel puțin, pe considerentul că vânzarea și furnizarea sunt contracte distincte (independente) în Codul civil. Pentru delimitarea celor două contracte vezi A.-T. Stănescu, Drept comercial. Contracte profesionale, Ed. Hamangiu, București, 2018, p. 57.
[7] Domeniul contractelor de furnizare de conținut digital și de servicii digitale este reglementat distinct de O.U.G. nr. 141/2021 (în vigoare de la 9 ianuarie 2022) de transpunere a dispozițiile Directivei (UE) 2019/770.
[8] Precizăm că, potrivit art. 1771 C. civ., „Dispoziţiile prezentului capitol (referitoare la contractul de furnizare, s.n.) se întregesc, în mod corespunzător, cu dispoziţiile privitoare la contractul de vânzare, în măsura în care nu este prevăzută o reglementare specială pentru contractul de furnizare”.
[9] Pentru o analiză a calității de vânzător profesionist „în economia aplicării dispozițiilor Directivei 2019/771 vezi J. Goicovici, Dreptul relațiilor dintre profesioniști și consumatori, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 240.
[10] Potrivit doctrinei franceze, la conformitatea unui produs sau serviciu trebuie identificate caracteristicile fundamentale, elementele constitutive ale acestora, pentru a stabili dacă corespund contractului; vezi L. Leveneur, La nouvelle garantie legale de conformite des biens vendus aux consommateurs, Melanges Philippe le Tourneau, Dalloz, 2008, p. 635.
[11] În reglementarea anterioară, diferită a art. 5 din Legea nr. 449/2003 (azi abrogată), produsele se aflau în conformitate cu contractul de vânzare dacă: corespund descrierii făcute de vânzător şi au aceleaşi calităţi ca şi produsele pe care vânzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostra sau model; corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut vânzătorului şi accept de acesta; prezintă parametri de calitate şi performanţe normale, la care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil.
[12] Potrivit art. 6 pct. 2 din ordonanță, vânzătorul nu este ţinut să respecte declaraţiile publice, în trei situaţii: a) nu cunoştea şi nu ar fi putut, în mod rezonabil, să cunoască declaraţia publică în cauză; b) până la momentul încheierii contractului, declaraţia publică a fost rectificată în acelaşi mod sau într-un mod similar celui în care a fost făcută; c) decizia de a achiziţiona bunurile nu ar fi putut fi influenţată de declaraţia publică.
[13] Atunci când consumatorul nu instalează, într-un termen rezonabil, actualizările furnizate în conformitate, vânzătorul nu răspunde pentru nicio neconformitate cauzată exclusiv de lipsa actualizării, cu două condiţii: vânzătorul a informat consumatorul cu privire la disponibilitatea actualizării şi neinstalarea sau instalarea incorectă a actualizării de către consumator nu a fost cauzată de existenţa unor deficienţe în instrucţiunile de instalare furnizate consumatorului (art. 6 pct. 4 din ordonanță).
[14] Potrivit reglementării anterioare, diferite, a art. 6 din Legea nr. 449/2003 se considera a fi lipsa de conformitate dacă în momentul încheierii contractului de vânzare „consumatorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, sa nu cunoască aceasta lipsa de conformitate ori dacă lipsa de conformitate îşi are originea în materialele furnizate de consumator”.
[15] În acest caz, răspunderea vânzătorului intervine în termen de doi ani de la momentul livrării bunurilor cu elemente digitale pentru produse cu durată medie de utilizare de până la cinci ani, respectiv în termen de cinci ani de la data respectivă pentru produse cu durată medie de utilizare de peste cinci ani (art. 9 pct. 3 din ordonanță).
[16] Consumatorii pot opta pentru o anumită măsură corectivă atunci cînd neconformitatea bunurilor este constatată la scurt timp după livrare, fără a depăşi 30 de zile calendaristice (art. 11 pct. 7 din ordonanță).
[17] Vânzătorul poate refuza să aducă în conformitate bunurile dacă reparaţia sau înlocuirea este imposibilă sau i-ar impune costuri disproporţionate, luând în considerare toate circumstanţele (art. 11 pct. 3 din ordonanță).
[18] Consumatorul poate cere și suspendarea plății unei părţi restante din preţul bunurilor sau a unei părţi a acesteia, până în momentul în care vânzătorul îşi va fi îndeplinit toate obligaţiile (art. 11 pct. 6 din ordonanță).
[19] Potrivit reglementării anterioare, diferite, a art. 11 din Legea nr. 449/2003, ca măsura reparatorie, înlocuirea sau repararea produsului trebuia făcută, în fiecare caz, fără plata, cu excepţia situaţiei în care solicitarea consumatorului era imposibila sau disproportionata (art. 11)[19].
[20] Atunci când neconformitatea este remediată prin înlocuire, pentru bunurile care înlocuiesc bunurile neconforme, termenele de prescripție încep să curgă de la data înlocuirii (art. 11 pct. 7 din ordonanță).
[21] Ca excepţie, consumatorul poate fi de acord cu o altă modalitate de plată, fară însă a-și asuma plata de comisioane în urma rambursării.
[22] Vezi R. Dincă, Contracte civile speciale în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 122; R. Rizoiu, Garanții civile, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 176.
[23] Potrivit doctrinei franceze, prin garanția legală de conformitate, „vânzătorul este obligat să livreze un bun conform contractului și să răspundă pentru defectele de conformitate existente la predare”; vezi Yv. Picod, H. Davo, Droit de la consommation, Armand Colin, Paris, 2005, p. 235.
[24] În doctrina franceză s-a pus întrebarea: Garanția legală instituită de Codul civil aduce consumatorului o protecție eficace ? Răspunsul a constituit premisa reglementării consumeriste speciale, vezi J. Calais-Auloy, H. Temple, Droit de la consommation, Dalloz, 2015, p. 241.
[25] În accepțiunea ordonanței, producătorul este fabricantul bunurilor, importatorul bunurilor în Uniunea Europeană sau orice persoană care se prezintă ca fiind fabricantul sau importatorul, aplicându-şi denumirea, marca sau alt semn distinctiv pe bunurile în cauză (art. 2 pct. 15 din ordonanță).
[26] Atunci când neconformitatea este remediată prin reparaţie, perioada de timp prevăzută în garanţia comercială de durabilitate se prelungeşte cu timpul de nefuncţionare a bunului, din momentul la care a fost adusă la cunoştinţa garantului lipsa de conformitate până la predarea efectivă a bunului în stare de utilizare normală către consumator [art. 15 alin. (10) din ordonanță].
[27] Dacă neconformitatea este remediată prin înlocuire, pentru bunurile care înlocuiesc bunurile neconforme, perioada de timp prevăzută în garanţia comercială de durabilitate începe să curgă de la data înlocuirii [art. 15 alin. (11) din ordonanță].
[28] În accepțiunea ordonanței, prin suport durabil se înțelege orice instrument care permite consumatorului sau vânzătorului să stocheze informaţii care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referinţe ulterioare, pentru o perioadă adecvată la scopul informaţiilor şi care permite reproducerea neschimbată a informaţiilor stocate (art. 2 pct. 17 din ordonanță).
[29] La aprecierea perioadei de punere în confirmitate se ia în considerare natura şi complexitatea bunurilor, natura şi gravitatea neconformităţii şi efortul necesar pentru finalizarea reparaţiei sau înlocuirii (art. 15 alin. 12 din ordonanță).
[30] Potrivit doctrinei franceze, prin garanția legală de conformitate, „vânzătorul este obligat să livreze un bun conform contractului și să răspundă pentru defectele de conformitate existente la predare”; vezi Yv. Picod, H. Davo, Droit de la consommation, Armand Colin, Paris, 2005, p. 235.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.