Aspecte teoretice și practice referitoare la infracțiunea de viol
Andriana Cotorobai - mai 2, 2019În cazul în care făptuitorul realizează cu victima mai multe raporturi sexuale sau acte sexuale, atunci infracțiunea de viol va îmbrăca forma continuată, fiind incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) C. pen., cu condiția ca acestea să aibă loc la diferite intervale de timp și cu aceeași rezoluție delictuală[55]. În cele din urmă constatate, săvârșirea infracțiunii de viol poate avea ca rezultat nu numai o stare, ci și o vătămare. Acest rezultat apare, de regulă, odată cu consumarea infracțiunii, dar poate să apară și ulterior momentului consumativ, care se poate agrava în timp (de exemplu, o vătămare corporală care poate să se agraveze și să conducă în timp la decesul victimei). În această situație, se va avea în vedere dacă nu a intervenit prescripția, nu numai momentul consumării, ci și cel al epuizării rezultatului, deoarece numai în acest moment gravitatea faptei poate fi apreciată în ansamblu. Ca urmare, vor fi aplicabile și prevederile art. 37 C. pen. privind recalcularea pedepsei pentru infracțiunea complexă dacă agravarea se produce după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru viol. Tot astfel, dacă infracțiunea de viol se desfășoară în formă continuată, momentul epuizării va fi acela al comiterii ultimului act de viol[56]. În cazul în care urmările violului se amplifică după momentul săvârșirii, infracțiunea are caracter progresiv și se va epuiza la data producerii rezultatului mai grav[57].
Formele agravate. Prima modalitate agravată prevăzută în [art. 218 alin. (3) lit. a) NCP], constă în faptul că victima se află în ocrotirea, îngrijirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului.
Violul în acest caz constituie o faptă mult mai gravă, deoarece este săvârșit de o persoană care se află într-o situație specială în raport cu victima, și anume are o anumită calitate față de aceasta (părinte, tutore, profesor, medic curant sau gardian etc.) care îi oferă posibilitatea să preseze psihologic asupra victimei pentru a o determina la un act sexual. Astfel de fapte reprezintă un deosebit pericol și pentru că sunt săvârșite chiar de către cel care, în virtutea funcției, profesiei ori a altor calități, avea obligația de a îngriji, educa, ocroti, păzi sau trata medical victima (spre exemplu, inculpatul a violat pe fiica din altă căsătorie a soției sale, cu care locuia împreună și era îngrijită de ei), ceea ce reprezintă o încălcare destul de gravă a obligațiilor care reveneau făptuitorului[58].
Una dintre modalitățile sub care se pot prezenta raporturile dintre făptuitor și victimă este ca victima să se afle în îngrijirea făptuitorului. Are obligația de îngrijire persoana care, în virtutea funcției sau calității pe care o îndeplinește în baza unui contract de muncă (de exemplu, personalul de îngrijire din spitale, sanatorii, așezăminte sociale, clinici de investigații etc.) sau în temeiul unui contract de prestări de servicii (baby-sitter, guvernantă etc.) ori în baza relațiilor de rudenie, are îndatorirea legală, contractuală sau morală de a îngriji victima. Pentru reținerea acestei circumstanțe agravante nu interesează izvorul raportului în temeiul căruia făptuitorul avea față de victimă obligația de îngrijire și nici durata acestui raport.
De exemplu, în practica judiciară, s-a considerat că agravanta operează în cazul violării fiicei dintr-o altă căsătorie a soției făptuitorului, care locuia în domiciliul comun și se afla în îngrijirea lor. Este necesar însă ca victima să se afle efectiv în îngrijirea făptuitorului, să locuiască împreună cu acesta[59]. Această modalitate agravată este destul de gravă, deoarece victima aflându-se fie sub educarea, ocrotirea, îngrijirea sau tratamentul celui care a comis violul asupra sa, reprezintă o afectare gravă emoțională suferită de victimă.
Violul comis asupra unei persoane, care de fapt se află sub ocrotire sau educare, denotă faptul unei majore afecțiuni emoționale asupra victimei, aceasta fiind instruită emoțional spre o constantă siguranță, neașteptându-se la o bulversare emoțională și fizică ce vine din partea celui care de fapt are calitatea de a o îngriji sau ocroti. Comiterea infracțiunii de viol de către o persoană ce are această calitate se include în variantele agravate, anume datorită faptului că menirea acesteia este de a îngriji sau ocroti victima, iar reacționarea acesteia în sensul comiterii unui viol, este destul de gravă, având loc încălcarea atribuțiilor ce-i reveneau drept persoană responsabilă, dar mai ales încălcarea libertății sexuale a victimei, persoană ce se află sub ocrotirea sa.
O altă modalitate sub care se pot prezenta raporturile dintre făptuitor și victimă o constituie aflarea victimei sub ocrotirea făptuitorului. Această agravantă există atunci când făptuitorul are calitatea de tutore sau curator al victimei și, având o atare autoritate morală asupra victimei, abuzează de încrederea firească pe care o manifestă victima. În doctrină s-a apreciat că agravanta există și în cazul în care făptuitorul și-a asumat doar în fapt sarcina de a ocroti și a îngriji victima, fără a fi necesară instituirea în mod legal a tutelei sau curatelei[60]. Respectiva agravată se prezintă sub o majoră gravitate, în deosebi dacă făptuitorul și-a asumat ocrotirea victimei doar în fapt. Prin asumarea acestuia doar în fapt de a avea în grijă victima și a o ocroti, aceasta aflându-se sub tutela sa, iar făptuitorul comițând un raport sexual prin constrângere, reprezintă o agravantă de o gravitate sporită, care se va sancționa cu pedeapsa cuvenită.
Victima să se afle sub influența educatorului, la fel reprezintă o modalitate sub care se prezintă raporturile dintre făptuitor și victimă. Această agravantă presupune ca făptuitorul să aibă obligația de educare a victimei, fie în temeiul funcției, fie în baza unei convenții de a desfășura o muncă educativă cu privire la victima asupra căreia a săvârșit raportul sexual ori actul sexual sau alt act de penetrare vaginală sau anală împotriva voinței acesteia. În această categorie intră personalul didactic și pedagogic din orice instituție de învățământ de stat sau particulară, din școlile de arte și meserii, precum și persoanele angajate de particulari pentru educarea și instruirea copiilor, pentru lecții sau meditații[61].
Tot o modalitate sub care se prezintă raporturile dintre făptuitor și victimă este ca victima să se afle sub paza făptuitorului. Această agravantă se verifică atunci când făptuitorul face parte din cadrul personalului de pază și de supraveghere a persoanelor deținute sau arestate preventiv ori internate în instituții de reeducare[62]. Raporturi dintre făptuitor și victimă se constituie și atunci când victima se află în tratamentul făptuitorului. În acest caz există raporturi și obligații speciale ale personalului medical, care, în virtutea îndatoririlor de serviciu ori prin profesia lor (medici, personal sanitar curant), trebuie să le respecte în ceea ce privește tratamentul medical, fie în cadrul cabinetelor medicale individuale, fie în instituții medico-sanitare (de stat sau private), fie la domiciliu. Făptuitorul va răspunde pentru viol în formă agravată indiferent de contribuția pe care a avut-o la săvârșirea faptei – autor, coautor, instigator sau complice. Raporturile dintre făptuitor și victimă constituie o circumstanță personală care nu se răsfrânge asupra celorlalți participanți[63].
A doua modalitate agravată a infracțiunii, constă în violul comis asupra unei rude în linie directă, frate sau soră [art. 218 alin. (3) lit. b) C. pen.]. Reprezintă o variantă agravată atât a formei tip ori a formei asimilate. Violul trebuie săvârșit față de o rudă în linie directă ascendentă sau descendentă (de pildă, violul comis de bunic asupra unui nepot, de tată asupra fiicei etc.) sau de către frate asupra surorii, de soră asupra fratelui, ori între frați, respectiv între surori; așadar, nu în toate cazurile în care violul se comite asupra unui membru de familie se va reține varianta agravată a infracțiunii (de pildă, în ipoteza în care victima este soția violatorului).
Noul Cod penal se depărtează astfel de jurisprudența anterioară (recursul în interesul legii nr. 2/2005) consacrând absorbția infracțiunii de incest în cea de viol în varianta agravată dacă violul constă într-un raport sexual între rude în linie directă sau dacă acesta constă între frați și surori. Potrivit noului Cod penal, violul comis asupra soțului sau între verii primari va constitui infracțiunea de viol în forma tip sau asimilată (dacă nu se reține o altă variantă agravată a violului)[64]. Nu are importanță dacă gradul de rudenie în linie directă este stabilit în cadrul unei relații legitime (din căsătorie) sau din cadrul unor relații din afara căsătoriei. De asemenea, agravanta va fi reținută și în cazul rudeniei în linie directă izvorâtă din adopție. Va fi însă necesar ca făptuitorul să fi cunoscut calitatea de rudă în linie directă, frate ori soră a victimei. Se consideră agravantă dacă tatăl biologic al victimei este făptuitor, chiar dacă acesta nu a recunoscut paternitatea, însă există o hotărâre judecătorească de stabilire a paternității[65].
A treia modalitate agravată a violului o constituie vârsta victimei, și anume violul comis asupra unei victime care nu a împlinit vârsta de 16 ani [art. 218 alin. (3) lit. c) C. pen.], iar făptuitorul să fi cunoscut această împrejurare. Agravanta are în vedere efectul deosebit de nociv asupra dezvoltării psiho-active ulterioare a victimei. În reglementarea anterioară, agravanta opera dacă victima nu avea vârsta de 15 ani împliniți. Eroarea de fapt cu privire la vârsta victimei atrage răspunderea penală pentru forma simplă a infracțiunii. Eventualele îndoieli cu privire la vârsta victimei nu înlătură incidența agravantei. Incertitudinea cu privire la vârsta victimei, urmată de săvârșirea faptei, își găsește expresia pe planul formelor vinovăției, intenția indirectă care constituie o controversă între autori, considerându-se a fi suficientă pentru existența circumstanței agravante.
Săvârșirea violului asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 16 ani este o circumstanță reală. Dacă violul a fost comis în participație, această circumstanță se răsfrânge asupra participanților care au cunoscut-o sau au prevăzut-o [art. 50 alin. (2)][66]. Dacă victima raportului sexual este o rudă în linie directă ori fapta se comite între frați și surori efectiv se va reține și varianta agravantă prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. b) C. pen., în care este absorbit incestul. În cele din urmă, există viol agravat dacă victima avea vârsta de 9 ani, chiar dacă nu s-a folosit violență; în acest caz nu se poate presupune că victima și-a exprimat în mod liber voința consimțind la raport sexual[67]. În cazul în care inculpatul a săvârșit infracțiunea de viol asupra victimei care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pe care o cunoștea și ale cărei trăsături somatice erau cele normale pentru un copil de 15 ani, nu sunt incidente dispozițiile referitoare la eroarea de fapt secundară. Actul sexual, rămas în forma tentativei, săvârșit prin constrângerea victimei care nu a împlinit vârsta de 15 ani, urmat de comiterea unui al doilea act sexual consumat, prin constrângerea aceleiași victime și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, constituie infracțiunea de viol în formă continuată.
În cazul în care, în scopul săvârșirii infracțiunii de viol, victima minoră a fost lipsită de libertate de mai multe persoane împreună, fiind supusă unor suferințe pe durata lipsirii de libertate, prin exercitarea unor acte de violență fizică repetate, sunt întrunite și elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal aflată în concurs cu infracțiunea de viol[68]. Violul comis în scopul producerii de materiale pornografice [art. 218 alin. (3) lit. d) C. pen.] reprezintă a patra agravantă a infracțiunii, atât a formei tip cât și a formei asimilate. Gravitatea acestei fapte reiese din aceea că raportul sexual, actul sexual oral sau anal se săvârșește în scopul producerii de materiale pornografice, dar pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea. Pentru realizarea agravantei este necesar ca făptuitorul să urmărească prin săvârșirea violului producerea de materiale pornografice[69]. Prin pornografie se înțelege actele cu caracter obscen, precum și materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte. Actele cu caracter obscen sunt gesturi săvârșite în grup, imagini, sunete ori cuvinte care, prin semnificația lor, sugerează actul sexual. Materialele cu caracter obscen sunt obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video, audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice piese muzicale, precum și orice altă formă de exprimare care prezintă explicit ori sugerează o activitate sexuală[70]. Această circumstanță are un caracter real și se va răsfrânge asupra participanților în măsura în care au cunoscut-o sau au prevăzut-o. Dacă, de exemplu, complicele pune la dispoziția autorului apartamentul în vederea realizării violului și a montat camere video pentru a filma raportul sexual sau actul sexual și a realizat astfel un material pornografic, autorul violului va răspunde penal pentru forma simplă a infracțiunii dacă nu a cunoscut împrejurarea că raportul sexual, actul sexual oral sau anal ori actul de penetrare vaginală sau anală este filmat ori dacă a aflat acest aspect ulterior consumării violului. Nu prezintă importanță dacă materialele pornografice au fost sau nu realizate efectiv, difuzate, expuse etc., ci, este necesar ca în momentul săvârșirii violului făptuitorul să urmărească acest lucru[71].
O altă agravantă a violului constă în urmarea produsă de făptuitor asupra sănătății sau a integrității corporale a victimei – vătămarea corporală [art. 218 alin. (3) lit. e) C. pen.]. Pentru existența acestei agravante este necesar ca în urma violului să se fi produs praeterintenționat una dintre urmările prevăzute de art. 193 alin. (1) C. pen., respectiv o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav și permanent; avortul; punerea în primejdie a vieții persoanei; prin urmare, vătămarea corporală este absorbită în această variantă agravată a violului[72]. Dacă însă, făptuitorul a acționat cu intenția de a provoca victimei o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav și permanent, se va reține concursul dintre viol în forma tip sau asimilată (dacă nu se reține vreo altă variantă agravantă) și vătămarea corporală prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen.[73].
[55] G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 192.
[56] Ibidem.
[57] M. Udroiu, op. cit., p. 160.
[58] A. Boroi, op. cit., p. 163.
[59] G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 193.
[60] Ibidem.
[61] Idem, pp. 193-194.
[62] Idem, p. 194.
[63] Ibidem.
[64] M. Udroiu, op. cit., p. 156.
[65] G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 194.
[66] Idem, p. 194-195.
[67] M. Udroiu, op. cit., p. 156.
[68] M. Udroiu, op. cit., pp. 156-157.
[69] A. Boroi, op. cit., p. 164.
[70] G. Antoniu, T. Toader, op. cit., p. 195.
[71] Ibidem.
[72] M. Udroiu, op. cit., p. 157.
[73] Ibidem.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.