Aspecte controversate privind regularizarea cererii de chemare în judecată
andreea alina danciu - noiembrie 1, 2018I. Introducere
Procedura regularizării cererii de chemare în judecată a fost introdusă în sistemul legislativ românesc odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aceasta având ca principal deziderat soluționarea cauzelor civile într-un termen optim și previzibil, prin instituirea unei etape scrise a procesului civil, premergătoare activității de judecată propriu zise.
Astfel, așa cum rezultă din expunerea de motive privind adoptarea Codului de procedură civilă[1], regularizarea cererii de chemare în judecată presupune realizarea unei corespondențe scrise numai cu autorul acesteia, procedura urmând a fi finalizată fie prin conformarea reclamantului la cerințele stabilite de către instanță potrivit legii și fixarea primului termen de judecată, fie prin anularea acțiunii prin încheiere dată în camera de consiliu, în cazul în care obligațiile privind completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată nu sunt îndeplinite. În consecință, regularizarea – privită ca instituție procedurală – primește semnificația unui filtru de conformitate cu cerințele legale prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, prin intermediul acesteia evitându-se comunicarea către partea adversă a unei cereri informe, precum și învestirea instanțelor cu astfel de acțiuni, a căror soluționare propriu-zisă ar antrena resurse financiare inutile, dar și scurgerea unei perioade de timp semnificative.
II. Regularizarea în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale din România
Deși până în prezent Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a pronunțat o hotărâre prin care să se constate încălcarea vreunei prevederi din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cadrul procedurii regularizării cererii de chemare în judecată, prin Decizia de inadmisibilitate din data de 15 aprilie 2014 pronunțată în cauza Lefter c. României[2], instanța de contencios european a statuat cu valoare de principiu faptul că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 C. pr. civ. nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, fiind vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii. Prin urmare, s-a apreciat că o astfel de procedură e prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei, anularea cererii reclamantei neconstituind o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă (art. 6 din Convenţie), având în vedere că aceasta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi a sancțiunii susceptibile a-i fi aplicată.
În ceea ce privește instanța de contencios constituțional, aceasta a analizat în numeroase rânduri[3] conformitatea procedurii regularizării cu dispozițiile Constituției României, statuând de fiecare dată că prin reglementarea acesteia nu au fost încălcate prevederile constituționale. Astfel, s-a reținut în cadrul considerentelor deciziilor de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate faptul că procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului și are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 C. pr. civ. Legiuitorul a dorit disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. Curtea a mai reținut că procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanțele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale. Prin această procedură se realizează și o protecție a pârâtului, căruia i se comunică o cerere de chemare în judecată completă față de care va putea formula apărări prin întâmpinare. Spre deosebire de reglementarea art. 200 C. pr. civ., vechea reglementare din Codul de procedură civilă din 1865 presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim și previzibil. Totodată, atrăgea angajarea de noi cheltuieli atât ale părților, cât și din partea instanței. Astfel, s-a apreciat că o asemenea procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului de acces la instanță, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) C. pr. civ.
Prin urmare, se reține că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Curtea Constituțională din România au apreciat că soluția legislativă consacrată de art. 200 C. pr. civ. nu încalcă drepturile fundamentale ale justițiabililor, aceasta urmărind scopul legitim al unei bune administrări a actului de justiție și fiind însoțită de garanții care să asigure lipsa arbitrariului în aplicarea sancțiunii anulării cererii de chemare în judecată.
Totodată, se remarcă faptul că s-a evidențiat caracterul formal al controlului exercitat de judecător în această etapă scrisă, acesta fiind învestit cu verificarea îndeplinirii condițiilor de formă, extrinseci și intrinseci acțiunii și în lipsa cărora, legiuitorul, în temeiul marjei de apreciere de care dispune în reglementarea căilor procedurale de urmat pentru asigurarea soluționării unei cauze civile într-un termen optim și previzibil, a apreciat că nu se poate proceda la activitatea de judecare propriu-zisă a cauzei.
III. Anularea cererii de chemare în judecată în ipoteza în care înscrisurile anexate acesteia nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul
Potrivit art. 200 alin. (1) C. pr. civ. completul învestit cu soluționarea cauzei procedează la verificarea conformității cererii introductive cu dispozițiile art. 194-197 din același act normativ. În acest sens, art. 194 lit. e) C. pr. civ. prevede faptul că reclamantul trebuie să arate în cuprinsul cererii de chemare în judecată dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar în cazul în care dovada se face prin înscrisuri, devin incidente dispoziţiile art. 150 C. pr. civ. Conform acestora din urmă, copiile de pe înscrisuri ce vor fi depuse la dosarul cauzei, vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul.
Deși în practica judiciară a existat opinia potrivit căreia anularea cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației de a certifica pentru conformitate cu originalul a copiilor de pe înscrisuri anexate acțiunii ar apărea ca fiind disproporționată prin raportare la scopul urmărit prin instituirea procedurii regularizării, apreciem că aceasta este lipsită de fundament juridic și se transpune într-o nerespectare a dispozițiilor procesuale.
Prin includerea acestei obligații în rândul celor a căror nerespectare atrage anularea cererii de chemare în judecată, legiuitorul a prezumat importanța sa în vederea asigurării unui cadru procesual eficient, apt să conducă la pronunțarea soluției în cauză.
Această importanță rezultă din consecințele pe care le-ar avea în cadrul procesului nedepunerea înscrisurilor doveditoare în copii certificate pentru conformitate cu originalul. Astfel, pentru a le încuviința drept mijloace de probă pe care să se întemeieze dezlegarea cauzei, judecătorul trebuie să aibă certitudinea că veridicitatea înscriurilor depuse la dosarul cauzei este asumată de reclamant prin aplicarea mențiunii „conform cu originalul”. Odată depășită etapa regularizării fără a fi îndeplinită această formalitate, prima consecință ce transpare este aceea a acordării unui nou termen de judecată pentru ca reclamantul să certifice pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse sau pentru a prezenta originalul, conform art. 292 alin. (2) C. pr. civ. În mod cert, este posibil ca acesta să fie prezent în ședința de judecată și să procedeze la certificare sau să aibă asupra sa originalul, astfel încât nu se mai impune amânarea judecării cauzei, însă această posibilitate este imprevizibilă și nu poate fi controlată de instanța de judecată, părțile având facultatea de a alege dacă se prezintă ori solicită judecarea cauzei în lipsă.
Avansând raționamentul expus, în cazul în care s-a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a certifica pentru conformitate copiile depuse la dosar, iar acesta nu se conformează, instanța are posibilitatea de a dispune suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. pr. civ. Consecința imediat următoare constă în crearea unei stări de incertitudine pentru pârâtul căruia deja i-a fost comunicată acțiunea, repunerea pe rol a cauzei putând avea loc doar la inițiativa reclamantului, după îndeplinirea obligației. Dacă acesta din urmă rămâne în pasivitate și se împlinește termenul de perimare, instanța va fi nevoită să fixeze un nou termen de judecată, să citeze părțile, să constate faptul că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată, să redacteze hotărârea judecătorească în acest sens și să o comunice părților. În ambele ipoteze este evident că termenul optim și previzibil al procesului civil este afectat, iar alături de această împrejurare sunt antrenate cheltuieli atât din partea instanței de judecată, cât și eventual, din partea pârâtului.
În ipoteza în care instanța dispune citarea reclamantului cu mențiunea de a se prezenta la următorul termen de judecată și de a avea asupra sa originalul înscrisurilor depuse, iar acesta nu se conformează, sancțiunea incidentă este aceea a neluării în seamă a înscrisurilor respective, potrivit art. 292 alin. (2) C. pr. civ. Rezultă așadar, că în acest caz, soluția pronunțată în cauză nu se poate întemeia pe înscrisurile în discuție. Dacă această împrejurare nu constituie un impediment major în cazul în care înscrisul nu are o înrăurire hotărâtoare asupra fondului pretențiilor deduse judecății[4], nu aceeași este situația în care înscrisul reprezintă instrumentum probationis pentru însuși raportul juridic pe care se bazează acțiunea. Astfel, în cauzele în care ansamblul probatoriu este reprezentat în exclusivitate sau într-o proporție ridicată de înscrisuri, iar niciunul dintre acestea nu a fost certificat pentru conformitate și reclamantul nu le-a prezentat în original, instanța va fi practic în imposibilitate de a statua asupra fondului pretențiilor deduse judecății, ipoteza menționată echivalând cu lipsa oricărei dovezi în susținerea acțiunii. În acest caz, soluția va fi una drastică pentru însuși reclamantul căruia îi va fi respinsă cererea de chemare în judecată pe fond, aceasta putând dobândi autoritate de lucru judecat.
În concluzie, se observă că în toate ipotezele expuse consecințele sunt de amploare, astfel încât este preferabilă evitarea lor încă din procedura prealabilă a regularizării cererii introductive. În acest context, sancțiunea anulării apare ca fiind proporțională cu scopul constând în buna administrare a justiției, date fiind urmările la care se poate ajunge din pricina unei interpretări superficiale a dispozițiilor legale și a drepturilor fundamentale consacrate la nivel convențional și constituțional, concretizată în raționamente fragmentare și lacunare.
În ceea ce privește forma concretă în care se procedează la certificarea pentru conformitate, în doctrină[5] s-a statuat faptul că este necesară aplicarea pe fotocopie a mențiunii „conform cu originalul” (olograf sau prin aplicarea unei ștampile) însușită prin semnătura părții ori a reprezentantului acesteia, în acest din urmă caz dacă înscrisul original se află în posesia sa, iar copia a fost verificată amănunțit dacă corespunde întocmai originalului.
[1] A se vedea: http://www.cdep.ro/proiecte/2009/400/10/3/em413.pdf.
[2] În fapt, reclamanta a sesizat Judecătoria Iași cu o plângere contravențională prin care a invocat faptul că sancțiunea aplicată era disproporționată în raport cu gradul de pericol social al faptelor imputate, pe care le-a recunoscut. Întemeindu-se pe dispozițiile art. 200 C. pr. civ., judecătoria a solicitat reclamantei să regularizeze cererea sa, prin indicarea denumirii şi a sediului părţii pârâte, probele pe care intenţionează să le prezinte în sprijinul cererii sale şi temeiul juridic al acesteia, în termen de 10 zile de la data primirii comunicării. La 13 iunie 2013, reclamanta, reprezentată de avocat, şi-a completat plângerea, indicând articolele de lege pe care se întemeia acţiunea, precum şi numele şi adresa pârâtului fără a menţiona vreun mijloc de probă. Reclamanta nu a fost citată pentru a se prezenta la instanţă. Prin încheierea din 28 iunie 2013 dată în camera de consiliu, judecătoria, întemeindu-se pe art. 200 alin. (3) C. pr. civ., a anulat plângerea reclamantei, pe motiv că aceasta a omis să indice probele pe care își întemeia plângerea. La 30 august 2013, reclamanta a depus o cerere de reexaminare a încheierii din 28 iunie 2013 precizând că, ţinând cont de obiectul plângerii sale, ea nu intenţiona să prezinte probe. A indicat că absenţa probelor nu împiedică instanţa să examineze cauza. Prin încheierea din 16 septembrie 2013 dată în camera de consiliu, judecătoria, în temeiul art. 200 alin. (6) C. pr. civ., a respins cererea de reexaminare pe motiv că reclamanta a omis să se conformeze solicitării. Prevalându-se de art. 6 al Convenţiei, reclamanta a invocat încălcarea dreptului său de acces la instanţă prin anularea plângerii contravenţionale de către judecătorie pentru motive care, potrivit opiniei sale, nu erau clar prevăzute de lege şi nu împiedicau examenul cauzei pe fond, iar în temeiul art. 13 din Convenţie, reclamanta a invocat că a nu beneficiat de un recurs efectiv pentru a contesta anularea plângerii. Curtea a amintit că dreptul de acces la instanţă nu este absolut. Restricţiile nu limitează accesul la instanţă dacă dreptul nu se găseşte afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului de acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport de rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. În ce priveşte proporţionalitatea ingerinţei, Curtea nu a pierdut din vedere caracterul special al căii de atac în materie contravenţională. Astfel, a relevat că O.G. nr. 2/2001 privind procedura specială referitoare la plângerile contravenţionale prevede expres un rol activ al instanţei, aceasta din urmă trebuind că citeze părţile şi să interogheze toate persoanele implicate. În acelaşi timp, Curtea a constatat că elementele indicate în art. 194 C. pr. civ. – a căror omisiune în formulare putea antrena anularea cererii – sunt elemente fără de care examinarea cauzei devenea dificil de conceput. În speţă, Curtea a constatat că reclamanta fost sancţionată din pricina omisiunii în prezentarea probelor în sprijinul plângerii sale. În plus, faţă de claritatea dispoziţiilor din Codul de procedură civilă care privesc conţinutul unei cereri cât priveşte elementele ei, Curtea a relevat că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de necesitatea de a prezenta probele într-un termen de 10 zile. De asemenea, a notat că instanţa a informat reclamanta de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată. Or, reclamanta, chiar asistată de un avocat, nu s-a conformat directivelor instanţei şi aceasta fără să îşi motiveze atitudinea. Ţinând seama de aceste elemente, Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă. În ce priveşte plângerea reclamantei întemeiată pe art. 13 din Convenţie, Curtea a observat că, în temeiul art. 200 alin. (6) C. pr. civ., reclamanta putea formula o cerere de reexaminare în urma soluției de anulare a cererii de chemare în judecată şi că, pe acelaşi fundament, instanţa putea reveni asupra hotărârii dacă aceasta din urmă ar fi fost pronunțată eronat sau dacă reclamanta regularizase cererea în termenul prevăzut de lege. Prin urmare, reclamanta a beneficiat la nivel intern de un recurs pentru a contesta soluția de anulare, pe care l-a utilizat. Mai mult, Curtea a considerat că respingerea acestei cereri, pe motiv că reclamanta nu s-a conformat solicitării de regularizare emisă de instanţă, nu demonstrează o competenţă limitată a instanţei în materie. Pentru aceste motive, Curtea a declarat cererea inadmisibilă.
[3] Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în M. Of., Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în M. Of., Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014, Decizia nr. 26 din 21 ianuarie 2014, publicată în M. Of., Partea I, nr. 243 din 4 aprilie 2014 sau Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în M. Of., Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014, Decizia nr. 410 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of., Partea I, nr. 286 din 27 iulie 2014, Decizia nr. 98 din 25 februarie 2016, publicată în M. Of., Partea I, nr. 286 din 18 aprilie 2016.
[4] Spre exemplu, în cazul în care reclamantul nu prezintă în original notificarea prin care debitorul este pus în întârziere potrivit art. 1522 alin. (1) C. civ., astfel încât instanța nu va lua în seamă copia simplă depusă la dosarul cauzei, acest aspect nu împietează în mod decisiv asupra fondului cauzei, instanța putând acorda comunicării cererii de chemare în judecată valoarea unei puneri în întârziere, după cum prevede textul legal menționat.
[5] A se vedea: G. Boroi, O. Spineanu-Matei, A. Constanda, C. Negrilă, V. Dănăilă, D.N. Theohari, M.D. Gavris, F. Pancescu, M. Eftimie, M. Stancu, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. I. Art. 1-455, edi’ia a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 426.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.