Alienarea parentală, element constitutiv al infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, în concurs cu alte infracțiuni
Ion Ifrim - aprilie 6, 2022Reținem, deocamdată că, în loc să fie promotoare ale unor principii și norme, atitudini morale înaintate, „unii părinți” se transformă în adevărați factori negativi, nocivi, de „inițiere morală”, dând copiilor lor exemple nedorite, reprobabile. Toate aceste cauze caracterizează părintele ca fiind de un egoism brutal, ipocrit, histrionic. Acestea constituie un atac imediat și direct atât față de minor cât și față de părintele care are dreptul de a avea legături cu acesta. În plus, mai arătăm că părintele abuzator menține permanent contactul vizual și fizic cu minorul, inducând-i prin grimase, strângeri de mână răspunsul deja învățat menit să provoace celuilalt părinte suferințe și să-i inducă în mintea și în sufletul copilului că răspunsurile date sunt ceea ce el simte și gândește, în fapt ducând minorul într-o realitate paralelă implementată de părintele abuzator.
După părerea noastră, toate acestea acte negative adâncesc suferința sufletească (emoțională și psihică a copilului), suferință care macină de-a lungul timpului latura psiho-emoțională a copilului, modul de socializare și integrare în colectiv și în societate, copilul nutrind sentimente de dușmănie nu doar față de părintele pe care a fost învățat să îl urască[72], ci și față de familia acestuia, precum și față de colegi de clasă care provin din familii biparentale, devenind o persoană frustrată, răzbunătoare[73], căutând în continuu să le provoace suferință celor care au o familie completă bucurând-se de dragostea și atenția ambilor părinți, de care minorul nu poate beneficia.
Pe de altă parte, părintele abuzator (alienator) creează, în jurul copilului, un „scut” protector, fizic, informațional, scut pe care părintele nu poate să-l penetreze și să facă cunoscută situația reală de fapt. Cu timpul, ajuns la maturitate, minorul poate afla adevărul, dar trauma suferită îl poate influența negativ pe tot cursul vieții (a se vedea și punctul 2).
În același timp, subliniem și faptul că părintele sau reprezentatul legal, cu rea-credință, dezinformează atât cadrele didactice, conducerea unităților de învățământ, unități pe care copilul le frecventează, victimizându-se în fața acestora pentru a atrage înțelegere, compasiune, empatie și a primi solidaritatea acestora în lupta nefirească, de răzbunare și pedepsire față de părintele care în mod legal are dreptul de a avea legături personale cu minorul. De aici deducem că mijloacele de realizare ale acțiunii, în concret sunt infinit de multe, variind de la cele mai simple și ușor de imaginat, până la cele mai complicate, pline de „rafinament” și „ingeniozitate” din partea părintelui abuzator sau persoanei căreia i s-a încredințat minorul.
Nu sunt lipsite de interes câteva sumare observații asupra problemei ridicate în legislația penală străină. Astfel, în Statul Israel, ori de câte ori instanțele de tutelă sunt sesizate cu un caz de alienare parentală, se declanșează o procedură judiciară urgentă (care durează maxim 1 lună). Soluțiile care se pronunță, chiar cu executare provizorie, sunt afectate de un termen, iar neconformarea părintelui alienator la măsura astfel stabilită atrage reținerea părintelui imediat, la sesizarea judecătorului civil.
În legătură cu sindromul de alienare parentală, observăm, în raport cu prevederile Codului penal ungar, următoarele: „Secțiunea 208 prevede abuzul asupra minorilor, redăm: „Fapta persoanei căreia îi este încredințat un minor pentru a-l crește și îngriji – inclusiv partenerul civil al părintelui sau tutorelui care exercită custodia parentală, precum și orice părinte care a fost lipsit de dreptul la custodie parentală, în cazul în care locuiește în aceeași gospodărie sau în aceeași casă cu minorul și care încalcă grav obligațiile care decurg din această sarcină și care, astfel, pune în pericol dezvoltarea fizică, morală sau psihică a minorului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare între unu și cinci ani. Persoana cu vârsta de peste optsprezece ani care: convinge sau face orice încercare de a convinge o persoană cu vârsta sub optsprezece ani să săvârșească o infracțiune sau un delict sau să se angajeze într-un comportament imoral; propune o persoană cu vârsta sub optsprezece ani pentru săvârșirea unei infracțiuni, este pedepsită în conformitate cu alin. (1), în măsura în care fapta nu a avut ca rezultat o infracțiune mai gravă[74]”. Dispozițiile menționate implică și o dinamică a reglementărilor juridice interne.
Potrivit unei alte păreri[75], refuzul minorului de a lua contact cu tatăl său nu poate atrage răspunderea mamei, căreia îi fusese încredințat minorul. Acest punct de vedere a rămas izolat în doctrina juridică. Împotriva soluției s-a susținut, în mod justificat, că refuzul minorului poate fi un reflex al atitudinii mamei față de tatăl copilului și nu trebuie luat în seamă înainte de a stabili cauzele care au determinat acest refuz. De asemenea, am arătat mai sus argumentele ce se pot aduce în sprijinul și împotriva acestei păreri. De aceea nu socotim util a reveni asupra lor.
Acțiunea de împiedicare, pentru a constitui elementul material al infracțiunii în varianta prevăzută de alin. 2 al art. 379, trebuie să fie săvârșită în mod repetat.
Sub acest aspect, dispoziția incriminatoare va fi incidentă doar când autorul săvârșește fapta în mod repetat ceea ce presupune două (în doctrina străină)[76] sau mai multe acte (cel puțin 3 acte, așa cum sugerează doctrina noastră[77]), repetate la scurte intervale de timp, unul de altul. Punctul de vedere exprimat își găsește un puternic temei în practica judiciară. Astfel, constituie infracțiune de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului prevăzută de art. 379 alin. (2), fapta părintelui, la care s-a stabilit domiciliul copilului minor până la data soluționării acțiunii de divorț, de a împiedica în mod repetat pe celălalt părinte de a avea legături personale cu minorul în condițiile stabilite prin hotărârea judecătorească.
S-a susținut (a se vedea punctul 5) că, deși acest text se referă expres numai la ipoteza în care minorul a fost încredințat prin hotărâre judecătorească spre creștere și educare unuia dintre părinți sau unei alte persoane nu și la cazurile de stabilire a domiciliului copilului până la soluționarea acțiunii de divorț, dispozițiile sale trebuie interpretate în sensul sus arătat, deoarece ar însemna ca unul dintre părinți să fie considerat decăzut în fapt de puterea părintească, iar copilul să fie lipsit de ocrotirea ambilor părinți[78]. Prin urmare, nu va exista infracțiunea dacă împiedicarea părintelui de a avea legături personale cu minorul a fost săvârșită o singură dată chiar din motive nejustificate.
În același timp, „împiedicarea”, chiar repetată, nu va constitui infracțiune dacă are loc la date și în împrejurări altele decât cele stabilite de părți sau de către instanță pentru luarea de contact personal cu minorul. Această soluție se impune pentru a menține stabilitatea hotărârii judecătorești care a încredințat pe minor și a respecta condițiile stabilite de către instanță sau de părți. Ori de câte ori părțile nu se mai înțeleg asupra modului și numărului de legături cu minorul, competentă va fi instanța de judecată care, la cererea celui interesat va fixa concret datele și modalitățile pentru exercitarea acestor legături[79].
Precizăm și faptul că împiedicarea, chiar repetată a bunicilor sau altor rude de a avea legături personale cu minorul, nu constituie infracțiune, textul fiind de strictă interpretare. Este adevărat că legea a înțeles să ocrotească pe părinți în ce privește asigurarea executării măsurilor judecătorești relative la paza și supravegherea minorului, astfel că nici o altă rudă nu are dreptul de a interveni în educația copiilor tot așa cum a înțeles să nu le oblige nici la întreținere cât timp, cel puțin un părinte trăiește. Ca atare, refuzul de a permite bunicilor vizitarea minorului nu va constitui infracțiune.
De asemenea, se arată ca împiedicarea să privească pe oricare dintre părinți (pe părintele căruia nu i s-a încredințat minorul sau pe ambii părinți, când copilul a fost încredințat unei terțe persoane) să aibă legături personale cu minorul (întâlnirea minorului cu părintele sau cu reprezentații săi legali).
În lumina considerațiilor de mai sus, socotim că răspunsul dat în problemă în care ne referim ni se pare corect. Comportarea nejustă, a unuia dintre părinți nu poate dăuna minorului, de unde concluzia că o asemenea comportare nocivă nu-l poate lipsi pe minor de legăturile firești cu părinții, constituind element material în sensul art. 379 C. pen.
Urmarea imediată constă dintr-o stare de pericol pentru creșterea și educarea minorului; nu este necesar să se producă vreun prejudiciu material[80] fiindcă infracțiunea analizată este de simplă acțiune (formale, de atitudine)
În cazul acțiunii de împiedicare, de către o terță persoană căreia i s-a încredințat minorul [varianta prevăzută în art. 379 alin. (2) C. pen.], urmarea imediată este tot crearea unei stări de pericol pentru liberul exercițiu al drepturilor oricăreia dintre părinți (cărora nu li s-a încredințat minorul), de a veghea la creșterea și educarea acestuia și implicit pentru creșterea și educarea minorului. În lipsa acestei legături, acțiunea de reținere sau de împiedicare repetată nu va cădea sub incidența legii penale. Această condiție va trebui verificată cu atenție în fiecare caz în funcție de toate împrejurările de fapt cu privire la raporturile dintre părți.
Între activitatea de reținere sau împiedicare repetată și starea de pericol la care este expusă creșterea și educarea minorului trebuie să existe o legătură de la cauză la efect[81]. În lipsa acestei legături, acțiunea de reținere sau de împiedicare repetată nu va cădea sub incidența legii penale. Această condiție va trebui verificată cu atenție în fiecare caz în funcție de toate împrejurările de fapt cu privire la raporturile dintre părți.
Pentru existența infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului este necesar ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție și anume cu intenție.
Elementul subiectiv (mens rea) constă în voința de a săvârși acțiunea care constituie elementul material al infracțiunii și în știința (prevederea) că, prin această acțiune, se pune în pericol creșterea și educarea minorului (rezultat).
Intenția poate exista atât în modalitatea de intenție directă (când făptuitorul are reprezentarea consecințelor faptelor și urmărește rezultatul), cât și în cea indirectă (când făptuitorul prevede rezultatul, crearea stării de pericol, care pune în primejdie creșterea și educarea minorului rezultat pe care nu-l urmărește dar acceptă producerea lui).
În cazul în care făptuitorul nu a știut de existența hotărârii de încredințare a minorului ori a condițiilor și timpului când poate lua pe minor ori a fost în eroare asupra asentimentului pe care a crezut că celălalt părinte, ori persoana terță, i l-ar fi dat, deci în caz de eroare de fapt esențială nu va exista vinovăție și deci infracțiunea[82].
Scopul și mobilul care l-au determinat pe făptuitor nu sunt necesare pentru existența infracțiunii. Principalul obiectiv al legii penale este ocrotirea familiei și menținerea autorității părintești. Rezultă că infracțiunea subzistă, oricare ar fi scopul și mobilul pentru care a fost săvârșită[83]. Avem în vedere, desigur, un părinte normal din punct de vedere psihic. Un părinte bolnav, un dezechilibrat mintal, poate să comită încălcări de lege fără să-și dea seama de ceea ce face, creierul său dând comenzi absurde, haotice în afara oricăror explicații raționale. În acest sens, amintim, că unele cauze care generează comiterea acestei infracțiuni, de către autor, sunt deficiențe de: educație, lăcomia, avariția, alcoolismul și descompunerea morală sunt cauze care-l duce pe părinte respectiv la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului.
În al doilea rând, nepăsarea, ca și dezinteresul unora care primejduiesc grav creșterea și educarea copiilor și îi îndreaptă, astfel, către atitudini chiar antisociale. În felul acesta, orice sistem educativ își pierde valoarea și eficiența dacă nu există un exemplu personal bun al părinților. Alteori, greutatea răspunsului este determinată de complexitatea proceselor psihice care se produc în conștiința părintelui și dau naștere manifestării exterioare. Aceasta explica varietatea reacțiilor și de ce doi părinți care se găsesc în situații identice reacționează diferit, fiecare exprimând în comportarea autorului atât influențele nemijlocite care pot fi aidoma cum ar fi de la părinții, frați, colegi etc., dar și acumulările de pe scoarța creierului, care includ experiența pentru neîmplinirea, frustrarea, nemulțumirea față de propria persoană, disprețul față de celălalt părinte, nepăsarea față de proprii copii, imoralitatea, inducerea fricii prin abandon, promisiuni, oferte sau îi propune daruri, cadouri sau avantaje sau prin care face presiuni sau constrângeri de orice fel asupra acestuia. etc.
Suntem de părere, ca și alți autori[84], că dezvoltarea minorului în aceste condiții influențează profund echilibru său de dezvoltare și consolidare ale diferitelor componente psihice, afective, motivaționale, intelectuale, emoționale[85].
De asemenea, reținerea copilului de către celălalt părinte în intervalul de timp cuvenit conform celor stabilite prin hotărârea judecătorească sau luarea minorului de la părintele sau de la persoana căreia îi fusese încredințat și care refuză să i-l dea, autorul fiind îndreptățit să riposteze în acest fel, nu va exista vinovăție și deci nici răspunderea penală.
Eroarea referitoare la vârsta minorului, făptuitorul crezând greșit că între timp copilul a împlinit vârsta majoratului și deci nu mai era necesar consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat, va exclude existența infracțiunii.
Infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, în varianta din alin. (l) al art. 379 C. pen., fiind o infracțiune de acțiune (comisivă), este susceptibilă de acte de pregătire și de tentativă, însă legea neincriminând aceste forme nu vor fi sancționate[86].
Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care s-a produs acțiunea de reținere sau de împiedicare a minorului, în mod repetat[87], de a avea legături cu părinți. Dacă acțiunea de reținere continuă și după consumare, momentul epuizării va fi atunci când minorul este redat părintelui sau persoanei căreia i-a fost încredințat.
Acțiunea care constituie elementul material, adică „reținerea”, este, așa cum indică însuși cuvântul, o acțiune de durată care imprimă faptei caracterul de infracțiune continuă.
În cea de-a doua variantă, prevăzută în alin. (2) al art. 379 C. pen., fapta fiind incriminată numai în caz de repetare, consumarea infracțiunii are loc numai atunci când s-au produs un număr suficient de împiedicări pentru a se putea considera că fapta s-a comis „în mod repetat”[88]. După părerea noastră, pentru consumarea acestei infracțiuni nu este necesar ca instanță să dispună o expertiză psihologică a copilului, ci să existe refuzul explicit, de cel puțin trei ori, în cadrul Monitorizării Programului de vizită de relații personale și contacte directe de vizită, menționat în cadrul Raportului de monitorizare al Serviciului de Asistență Socială în Domeniul Protecției Copilului. Un alt argument, în acest sens, ar fi acela că infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului”, așa cum am arătat, fiind o infracțiune de pericol, iar pentru existență „nu se cere producerea vreunei rezultat, cum ar fi constatarea medicală a sindromului de alienare parentală. Este suficientă crearea stării de pericol, în sensul de a fi devenit efectivă. După consumare, orice nouă repetare imprimă faptei caracterul de infracțiune continuată, care se va epuiza odată cu încetarea continuității, fie datorită intervenției autorităților, fie renunțării din partea autorului.
Din cuprinsul normei de incriminare rezultă două modalități normative. În ambele variante, sancțiunea este închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă; legiuitorul ținând seama de gradul mai redus de pericol social abstract al faptei, a prevăzut limite de pedeapsă mai reduse. Când din împrejurările cauzei ar rezulta serioase motive de atenuare a răspunderii penale, instanța de judecată va putea aplica sancțiunea amenzii[89].
Odată cu aplicarea pedepsei principale a închisorii, poate fi aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părintești, potrivit art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen. O atare măsură s-ar putea lua, firește, așa după cum arată și denumirea, numai contra acelor infractori care au copii minori și față de care își exercită asemenea drepturi. Această dispoziție este de natură să asigure protecția minorilor cărora le-ar fi periclitată creșterea și educarea dacă ar continua să rămână lângă părintele infractor. De exemplu, părintele condamnat pentru infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului va fi condamnat și la pedeapsa interzicerii drepturilor părintești. În acest caz, părintele infractor nu mai exercită aceste drepturi, iar autoritatea tutelară va solicita, conform art. 110 C. civ., instituirea unei tutele.
6. Infracțiunea de nerespectare a măsurilor privitoare la încredințarea minorului, prin natura obiectului juridic generic, se aseamănă cu toate celelalte infracțiuni din grupul celor care au ca obiect juridic generic relațiile de familie. Asemănarea cea mai evidentă în acest caz este în raport cu o altă infracțiune din categoria faptelor care pun în primejdie creșterea și educarea minorului, adică cu infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului.
Sub acest aspect, s-au ridicat unele discuții în literatura penală[90] și în practica judiciară cu privire la absorbirea în conținutul infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută în art. 197 C. pen., a infracțiunii contra persoanei.
Pentru rezolvarea problemei puse în discuție, reamintim soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 37 din 2008[91]. Astfel, s-a decis că „…după caz, se vor reține în concurs ideal cu infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului[92], în cazul faptei părintelui sau a persoanei căreia minorul i-a fost încredințat spre grijă, care abuzează de autoritatea sa și, contrar intereselor minorului, exercită acte de violență sau lipsire de libertate împotriva acestuia, cu intenția de a-i produce suferințe, vătămări fizice sau morale și care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului”. Potrivit acestei decizii, „respectarea interesului superior a copiilor trebuie să fie preocuparea de bază a ambilor părinți, iar trecutul lor comun nu trebuie să estompeze prioritățile copiilor și drepturile lor, căci, mai întâi de toate, copiilor le aparține dreptul de a avea legături personale cu fiecare părinte, iar negarea acestui drept produce traume profunde copiilor în plan psiho-emoțional”. Prin urmare, această soluție are valoare orientativă și sub incidența Codului penal în vigoare. O altă soluție asemănătoare în legătură cu infracțiunea analizată, au fost comentată pozitiv și în doctrina juridică[93].
În fine, în cazul în care făptuitorul reține sau împiedică în mod repetat mai mulți copii, nu va exista o singură infracțiune, ci un concurs real de infracțiuni, adică atâtea infracțiunii câte victime au fost, deoarece faptele incriminate nu privesc familia în complexul ei, ci în componentele ei izolate.
[72] În cartea Despre Sensul vieții, părintele Necula spune că: „Ura este o formă de fugă. Care hărțuiește fericirea cu aducere aminte de rău. Un soi de cucuvea împăiată cu vorbe murdare. care și-a pierdut cântul de moarte. Și a făcut din moarte un mod de a cânta”.
[73] Ura și răzbunarea sunt motive josnice care urmăresc scopuri. Întrucât astfel de motive depășesc caracterul antisocial al manifestărilor infracționale și vădesc o mentalitate extrem de înapoiată, legiuitorul le-a dat o semnificație juridică aparte în vederea răspunderii penale. În practică, s-a admis că pot avea semnificația unor motive josnice tendința unor persoane de a se săvârși activități infracționale, din răzbunare, invidia, ură etc. Dacă este să fim cinstiți cu noi înșine, este ușor să facem deosebirea între dorința de răzbunare, ură împotriva soțului și năzuința de a utiliza situația în calitate de model pedagogic. A se vedea Ștefan Daneș, Considerații în legătură cu circumstanțele agravante legale și judiciare, în R.D.P. nr. 11/1984, op. cit., p. 24.
[74] A se vedea, pe larg: http://codexpenal.just.ro/laws/Cod-Penal-Ungaria-RO.html.
[75] Vasile Dobrinoiu, Nicolae Conea, Drept penal, Partea specială, op. cit., p. 493.
[76] Gaston Stefani, George Lavasseur, Bernard Bouloc, Droit pénal géneral, Paris, 1995, p. 237.
[77] Vintilă Dongoroz, Tratat, 1939, pp. 261-270.
[78] N. Pușcaciu, N. Pleșan, în RRD nr. 9/1980, p. 46;
[79] Trib. reg. Galați, dec. civ.nr. 1079 din 29 august, 1963, în Justiția Noua nr. 5/1964, p. 164.
[80] Vintilă Dongoroz, Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol. IV, op. cit., p. 584.
[81] Matei Basarab, Viorel Pașca (coordonatori) și colaboratorii, 2008, op. cit., p. 920.
[82] Vintilă Dongoroz, Comentariul de sub art. 459 C. pen., în C. pen. adnotat, vol. III, 1937, București, p. 58.
[83] R. Garraud, Traité Théorique et pratique du droit pénal français, tom. cinquième, deuxième edition, Paris, 1901, nr. 1985.
[84] Mihai Golu, Dinamica personalității, op. cit., p. 153. Ortansa Brezeanu, Violența intrafamilială, op. cit., p. 92.
[85] În concepția școlii lombroziene, alături de cauzele endogene, criminalitatea se explică și prin cauze exogene (ca în cazul infractorului din obicei), în care intră influența mediului fizic și mai ales a mediului social.
[86] Vintilă Dongoroz, vol. IV, op. cit., p. 585.
[87] Idem.
[88] Ilie Pascu, Mirela Gorunescu, Drept penal. Partea specială, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 631.
[89] Vintilă Dongoroz, vol. IV, op. cit., p. 585.
[90] A se vedea, pe larg, Ion Ifrim, Unele observații asupra infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, în Revista Dreptul nr. 12/2012, p. 192 și urm.
[91] M. Of. nr. 177 din 23 martie 2008.
[92] Asupra acestei chestiuni, în opinia autorului Valerian Cioclei, soluția este greșită. Se susține soluția dată de C.S.J., secția penală, decizia 1917/1994. Astfel, „când actele de agresiune săvârșite asupra minorului constituie acțiuni ce caracterizează infracțiunea de omor, între acestea și posibilitatea decesului victimei existând raport de cauzalitate precum și intenția de a ucide fapta constituie infracțiunea de omor sau după caz tentativă la aceasta, iar nu concurs între infracțiunea de omor și cea de rele tratamente aplicate minorului”. A se vedea, Valerian Cioclei, ed. 5, Drept penal, Partea specială, Infracțiuni contra patrimoniului, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 89, nota de subsol 2; în același sens, a se vedea Vasile Dobrinoiu, Nicolae Conea, Drept penal, Partea specială, vol. II, Teorie și practică judiciară, Ed. Lumina Lex, 2002, pp. 487-488; Curtea Supremă de Justiție, s. pen., dec. nr. 1917/1994, în RDP. nr. 4/1995, p. 148.
[93] Gheorghe Ivan, Maria-Claudia Ivan, Drept penal, Partea specială conform noului cod penal, ed. 4, Ed. C.H. Beck, București, 2019, pp. 88-89.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.