Alienarea parentală, element constitutiv al infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, în concurs cu alte infracțiuni
Ion Ifrim - aprilie 6, 2022„Testul moralității unei societăți
este modul în care iși tratează copiii”
Dietrich Bonhoeffer
1. După cum ne-am exprimat părerea, într-un articol publicat[1] anterior, familia în general se prezintă ca o formă de relații sociale speciale între persoane care sunt legate prin căsătorie sau rudenie, incluzând, așadar, în componența ei, pe soți[2], părinți, copii, dar și numai soții singuri constituie o familie[3].
Într-o altă opinie[4], se susține că familia trebuie înțeleasă ca cel mai corespunzător cadru social și juridic pentru nașterea, creșterea și educarea copiilor, copiii constituind, de altfel, în familie, un factor de coeziune, de echilibru moral, de încredere și speranță, care asigură unitatea, în principiu, în familie.
Pe linia celor arătate, mai subliniem și faptul[5] că ocrotirea minorului se realizează, de regulă, de ambii părinți, de orice persoană în grija căreia se află minorul sau tutore (în cazul încredințării copilului unei alte persoane sau instituții de ocrotire[6]), având garanții, pe de o parte, în dispoziții prevăzute în Codul civil, care guvernează ocrotirea minorului[7], iar, pe de altă parte, în Legea specială nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului[8].
Tot astfel, în alin. (1) al art. 49 din Legea fundamentală se prevede: „copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor”. Mai mult, prevederile de mai sus își găsesc întregire (completare a textelor anterioare) într-o serie de legi, pe plan național[9], pe plan european[10] și pe plan internațional[11] (delicta juris gentium), formând împreună cu acestea ‒ un tot omogen. Din cele ce precedă, s-a afirmat, pe drept cuvânt, că, prin consacrarea unor norme juridice[12] privind ocrotirea familiei, implicit se tinde să se realizeze ocrotirea minorului[13], pe de o parte, iar, pe de altă parte, ocrotirea familiei presupune în mod necesar ocrotirea minorului. Din așezarea dispozițiilor reproduse, tragem concluzia că ele au în vedere, în primul rând, interesul superior al copilului[14], și, în al doilea rând, egalitatea ambilor părinți.
2. Uneori se ivesc unele neînțelegeri între părinți și cu privire la exercițiul drepturilor sau îndeplinirea obligațiilor lor părintești având repercusiuni le creșterea și educarea copiilor minori. Evident, această problemă se pune în cazul în care minorii, din diferite motive[15], nu locuiesc, de regulă, la ambii părinții, cum ar fi: divorț, decădere din drepturile părintești, încredințarea copilului unei părinte sau altei persoane căreia i-a fost încredințat minorul, unei instituții de ocrotire etc.[16].
În această privință, amintim că Instanța Supremă[17] a decis că soluționarea acestor contradicții sunt de competența instanțelor. Astfel, dreptul și obligația părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul de a contribui la creșterea și educarea lui se poate realiza prin diferite moduri cum ar fi: vizitarea copilului la domiciliul celuilalt părinte, primirea copilului la domiciliul său și chiar acceptarea ca minorul să-i fie încredințat un interval de timp în cursul vacanțelor etc. În toate cazurile instanța va stabili timpul și modalitățile în care se va exercita contribuția părintelui la creșterea și educarea minorului ținând seama exclusiv de interesul suprem al minorului[18].
În sensul celor de mai sus, s-a afirmat că nu copiii trebuie să poarte povara disputelor dintre părți, nu asupra acestora trebuie să se transpună tensiunile dintre părinți. Copiii trebuie ocrotiți de astfel de atitudini negative[19]. Temeiul acestei ocrotiri rezidă din obligația morală pe care o au părinții față de copii, și anume de a se abține de la manifestări nocive, inclusiv imputații, reproșuri violente aduse celuilalt părinte, care ar putea afecta echilibrul psihic al acestuia. S-a demonstrat, în acest sens, că minorii a căror vârstă se încadrează în perioada minorității se află la epoca când caută modele comportamentale (este vârsta opțiunilor educaționale, morale și alegerii unui drum de urmat în viață).
În esență, factor principal în formarea personalității copiilor devine acel „univers al părinților”, activitatea, comportarea, atitudinile, gesturile, felul de a vorbi, de a se îmbrăca etc. al propriilor părinți. Se produce o „imitație” specifică, o dorință de a reproduce tot ceea ce văd în comportamentul părinților. În măsura în care modelul comportamental oferit de părinți este negativ, îndeobște minorul își construiește o imagine falsă a relațiilor interumane și această imagine îi deformează personalitatea; mai ales atunci când situațiile conflictuale intrafamiliale se răsfrâng în mod direct asupra minorului, acesta caută modele comportamentale în afara familiei[20]. În acest caz, s-a afirmat că minorul respinge mediul familial, care, astfel, se destructurează și mai mult și caută compensație și modele în cadrul grupului de prieteni (cu o predilecție pentru grupurile constituite, și nu pentru cele ocazionale). Pe de altă parte, din cauza destructurării familiale și a corolarului său, neîndeplinirea funcției morale, educaționale, în majoritatea cazurilor acest transfer de orientare se produce către modele comportamentale negative[21].
Or, pentru a valorifica cât mai complet valențele formative pozitive[22], relația părinți trebuie să fie cât mai bine adecvată la individualitatea copilului și la specificul situațiilor[23]. Cum părinții apar ca principali manageri, ei trebuie să asigure evoluția acestuia atât în conținut, cât și în formă, modificându-și expectațiile, cerințele și comportamentele în concordanță cu dezvoltarea fizică și psihică generală a copilului[24]. Aceasta înseamnă că atitudinea părintelui nu poate rămâne aceeași de-a lungul vârstei cronologice și mintale a copilului, ci trebuie să evolueze structural cu fiecare etapă nodală din devenirea personalității copilului[25]. Mai mult decât atât, părintele trebuie să înțeleagă și să accepte ca pe o legitate necesară faptul că copilul va evolua inevitabil de la ipostaza „obiect biologic” la cea de „subiect psihologic activ”, adică posedând propria voință, propria inițiativă, propria gândire, propria motivație, propria finalitate[26].
Pornind de aici, credem că se poate afirma că părinții reprezintă primii mentori reali în viața copilului, ei furnizând-i primele repere de orientare în lume, primele informații despre lucrurile și fenomenele din natură și din societate, primele sfaturi, norme și reguli de conduită[27]. În familie, copiii învață regulile de conviețuire socială, învață să-i respecte pe cei din jur, învață să fie cinstiți și drepți. Rezultă deci că pecetea[28], pe care părinții o lasă structurii și profilului spiritual-moral al personalității copiilor, se menține toată viața[29].
3. Corespunzător obligațiilor ce le revin cu privire la minor, se arată atât în legislație cât și în literatura juridică[30] că părinților le este antrenată răspunderea pentru neîndeplinirea acestor îndatoriri, atât a celor față de persoana copilului, cât și a celor legate de administrarea bunurilor sale[31].
Sub acest aspect, una dintre cele mai aspre sancțiuni, cu consecințe deosebite, ce poate fi aplicată părintelui, de regulă, care își încalcă obligațiile părintești sau exercită în mod abuziv drepturile părintești este decăderea din exercițiul drepturilor părintești. Ea se aplică, conform art. 508 C. civ. de către instanța de tutelă, la cererea autorităților administrației publice cu atribuții în domeniul protecției copilului, poate pronunța decăderea din exercițiul drepturilor părintești dacă părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente, maltratări aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijența gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului. Motivele pentru care se poate cere aplicarea acesteia sancțiuni sunt limitativ prevăzute de legea civilă.
Subliniem, de asemenea, că părintele poate răspunde, în același timp, și contravențional, în limitele prevăzute de legea specială privind protecția copilului (art. 20[32]).
4. Pe lângă sancțiunile de mai sus, în mod corect se subliniază[33] că legea penală trebuie să intervină, ca ultima ratio, în relațiile dintre părinți și copii deoarece sunt prevăzute sancțiuni mai grave privative de libertate, în cazul în care încălcarea obligațiilor părintești prezintă caracter infracțional. Această ocrotire a minorului se realizează pe de o parte post factum, după ce a fost săvârșita fapta penală, iar, pe de altă parte, ante factum, preventiv, creând o atmosferă care împiedică ca, pe viitor, părinții sau alte persoane să comită asemenea fapte penale[34]. De exemplu, este sancționată fapta de a pune în primejdie dezvoltarea fizică sau intelectuală a minorului prin aplicarea de rele tratamente aplicate minorului; nerespectarea hotărârii judecătorești privind încredințarea minorului; abandon de familie; împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu etc.
Tot astfel, se pedepsește părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat minorul care, în calitatea sa de administrator al bunurilor, produce minorului cu rea-credință[35] daune materiale, săvârșind astfel infracțiunea de gestiunea frauduloasă[36] prevăzută în art. 242 C. pen. De altfel, pentru anumite fapte grave legea penală prevede și sancțiuni complementare, care pot avea consecințe și cu privire la exercitarea drepturilor părintești [art. 66 lit. e) C. pen.].
În această privință, se susține[37] că asemenea fapte penale trebuie să reprezinte o excepție în viața de familie prin săvârșirea de fapte penale care aduc atingere minorului ca și relațiilor dintre părinți și copii, și, ca atare, tot în mod excepțional, va apare și necesitatea intervenției legii penale în raporturile dintre părinți și minori.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] A se vedea Ion Ifrim, Familia între tradiție și revizuire, în Revista Universul Juridic nr. 12, decembrie, 2016, pp. 29-35; http://revista.universuljuridic.ro/familia-intre-traditie-si-revizuire/; a se vedea și: Aurelian Ionașcu, Familia (Titlul I), de Aurelian Ionașcu, Mircea Mureșan, Mircea N. Costin, Victor Ursa, Familia și rolul ei în societatea în lumina legislației Române, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1975, p. 5; Vintilă Dongoroz, Explicații teoretice ale codului penal român, vol. IV, Ed. Academiei Române, București, 1972, pp. 549, 550; Ionel Achim, Omul și familia, în Cetățean, Societate, Familie, Ed. Politică, București, 1970, p. 207; Ion Ifrim, Ocrotirea penală a relațiilor de familie. Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 7 și pp.141-160 ‒ infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului.
[2] Precizăm faptul că restrângerea familiei doar la relațiile bazate pe căsătorie este în discordanță cu reglementările internaționale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că familia cuprinde și relațiile de facto între persoane care conviețuiesc în afara căsătoriei.
[3] Ioan Comănescu, Ioan Mihuță, Raul Petrescu, Ocrotirea familiei în dreptul român, Ed. Politică, 1989, p. 9; George Antoniu, Drept penal european, Ed. Academica, Târgu-Jiu, 2005, p. 45; Voicu Pușcașu, Cristinel Ghigheci, Codul penal adnotat, vol. II, Partea specială, Ed. Universul Juridic, 2021, p. 702.
[4] Jean Pradel, Geert Corstens, Droit pénal européen, Ed. Dalloz, 1999, p. 463.
[5] Eugen A. Barasch, Ion Nestor, Savelly Zilberstein, Ocrotirea părintească (Drepturile și îndatoririle părinților față de copii minori). Ed. Științifică, București, 1960, p.15.
[6] Vasile Nicolescu, Toma Hentea, Emilian, Autoritatea tutelară, Ed. Științifică, București, 1965, p. 8.
[7] De exemplu, art. 488 din C. civ. prevede, că: „părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia. Părinții exercită drepturile lor părintești numai în interesul copiilor lor”.
[8] Monitorul Oficial nr. 159 din 5 martie 2014. Cităm: „Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Persoanele prevăzute mai sus sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acțiunile și măsurile privitoare la copil și să sprijine îngrijirea, creșterea și formarea, dezvoltarea și educarea acestuia în cadrul familiei.
[9] De exemplu: Codul muncii, Codul fiscal etc.
[10] Articolul 24 prevede drepturile copilului. Cităm: „Copiii au dreptul la protecția și îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Ei își pot exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcție de vârsta și gradul lor de maturitate. În toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial. Orice copil are dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare interesului său” ‒ https://eur-lex.europa.eu/legal-content/ro/txt/pdf/?, p. 10; în acest context, a se vedea, pe larg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Bulgaria, în data de 1 februarie 2022, în cauza Pavlovi, pentru încălcarea articolului 8 din CEDO cu privire la viața privată și de familie ‒ adresa http: //revista. universuljuridic.ro/neexecutarea-hotararilor-privind-exercitarea-dreptului-de-avea-legaturi personale-cu-minorul-cauza-alienarii-parentale-cateva-repere-din-jurisprudenta-curtii-europene-drepturilor-omului/.
[11] Mircea Duțu, Protecția și consacrarea internațională a drepturilor copilului, în Revista Română de Studii Internaționale nr. 1- 2, 1991, p. 98 și urm.
[12] R. Panain, Manuale di diritto penale (Manual de drept penal), vol. I. Totino, 1962, p. 211.
[13] George Antoniu, Tudorel Toader (coordonatori), Versavia Brutaru, Mirela Gorunescu, Nicolae Grofu, Ion Ifrim, Viorel Pașca, Vasile Păvăleanu, Constantin Sima, Explicațiile noului cod penal, vol. V, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 87.
[14] A se vedea și tabelul: forța juridică a principiului superior al copilului, file:///C:/Users/tudorA/Downloads/raport_special_2019_AVP.pdf, p. 41.
[15] A se vedea, pe larg, motivele în Piotr Dmitrievski, Buna înțelegere dintre soți, Colecția Psihoterapia ortodoxă, Traducere din limba rusă, Adrian Tănăsescu – Vlas, Ed. Eoqia, București, 2020, p. 15.
[16] Vasile Nicolescu, Toma Hentea, Emilian, Autoritatea tutelară, op. cit.,, p. 47.
[17] Publicată în Justiția Nouă nr.11/1964, p. 130 și urm.
[18] O. Popa și P. Andrea, Exercițiul dreptului unui părinte de a avea legături personale cu minorul care nu i-a fost încredințat spre creștere și educare cu ocazia divorțului”, J.N. 12/1965, op. cit., pp. 112-116; I. Filipescu, Soluționarea neînțelegerilor dintre părinți privind exercițiul drepturilor și îndatoririle față de copilul lor minor”, în „Analele Univ. București, seria științe sociale (Științe juridice), 1965, op. cit., pp. 67-72; Trib. Suprem, Col. Civ., dec. nr. 1656/1967, în R.R.D. nr. 3/1968, p. 152.
[19] Idem.
[20] Mihai Golu, Dinamica personalității, Ed. Geneze, 1993, p. 212.
[21] Idem.
[22] Emil Verza, Florin Emil Verza, Psihologia vârstelor, Ed. Pro Humanitate, București, 2000, p. 48, 163.
[23] Mihai Golu, Pshihofiziologia și psihologia comunicării interumane, Ed. Fundației „România de Mâine”, 2021, p. 128.
[24] Mihai Golu, Dinamica personalității, Ed. Geneze, 1993, p. 140.
[25] Însușirile bio-psihice nu se dobândesc deodată, ci treptat, pe măsura maturizării fizice și psihice a minorului. Realitatea arată că omul trece prin mai multe etape de maturizare a capacității sale psiho-fizice: vârsta copilăriei (când persoana n-are încă aptitudinea de a înțelege și a judeca la nivelul oamenilor maturi) vârsta adolescenței (când persoana, deși dobândește posibilitatea psiho-fizică de a înțelege semnificația faptelor comise și a-și dirija acțiunile, nu manifestă suficientă chibzuială și experiență), vârsta maturității și a bătrâneții; Ionel Achim, Omul și familia, op. cit., p. 141.
[26] Ibidem, p. 160.
[27] Mircea Costin, Noțiunea de conduită ilicită și criteriile ei de determinare, în Revista Română de Drept nr. 10/1970, p. 67.
[28] Latura relațional-valorică a personalității. A se vedea Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Studii de criminologie și victimologie, Ed. Pro Universitaria, 2008, p. 58.
[29] În acest sens, precizăm și faptul că: „Orice om sănătos poate să aibă copii, însă nu oricine poate fi un părinte bun”. George Antoniu, Ștefan Daneș, Conștiința cetățenească și educația juridică, Ed. Politică, București, 1983, p. 25.
[30] Vasile Nicolescu, Toma Hentea, Emilian Popescu, Autoritatea tutelară, op. cit., p. 52.
[31] Idem.
[32] Potrivit art. 20 din Legea 272/2004, măsurile prevăzute la alin. (1) pot include: a) amendă pe ziua de întârziere impusă persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea programului de menținere a relațiilor personale ale copilului; b) depunerea unei garanții reale sau personale de către părintele sau persoana de la care urmează să fie preluat copilul, în vederea menținerii relațiilor personale sau, după caz, la încetarea programului de vizitare; c) depunerea pașaportului sau a unui alt act de identitate la o instituție desemnată de instanță și, atunci când este necesar, a unui document din care să rezulte că persoana care solicită relații personale a notificat depunerea acestora, pe durata vizitei, autorității consulare competente etc.
[33] Antoniu, George, Toader Tudorel (coordonatori) și colab., Explicațiile noului cod penal, vol. I, art. 1-52, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 9.
[34] G. Findaca, E. Musco, Diritto penale. Parte generale, Terza ed., Zanichelli, Bologdna, 1995, p. 248.
[35] S-a spus că reaua-credință se va fonda întotdeauna pe fapte psihologice, situate exact la antipodul celor 4 virtuți ale bunei-credintei, ale onestității și anume: loialitatea, prudența, ordinea și temperanta, care se convertesc pe planul juridic în intenție dreaptă, diligenta și abținere de la vătămare, și pe care morala și etica le repun, iar dreptul în măsura în care intra în sfera sa le sancționează în raport cu gravitatea faptei ce va rezulta din activitatea concretă a subiectului, deci în locul valorilor menționate, vom avea intenție rău-făcătoare, imprudența, ilicitate și cauzarea unei vătămări, fiind echivalentul perceptului roman alterum laedere ‒ perceptele dreptului după Ulpian: „honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere”) toate ca rezultat al neonestității. Faptele concrete, care sunt rezultatul relei-credințe, au o gradație în gravitatea lor, anume: dolul, frauda și abuzul de drept, ca noțiuni de drept civil, având aspectele lor proprii, de pericol social, fiind sancționate de legea civilă prin anularea actelor făcute, prin mijloace viclene, fraudă și abuz, precum și plata de despăgubiri către persoana prejudiciată). A se vedea, pe larg, Dimitrie Gherasim, Buna-credință în raporturile juridice, Ed. Academiei Române București, 1981, p. 7 și urm.
[36] Cităm: „(1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. (3) Faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) săvârșite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani. (4) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.
[37] I.P. Filipescu, Otilia Calmunschi, M. Anghene, G. Antoniu, O. Căpățînă, P. Cosmovici, Maria Florescu, Ana Iacovescu, Raporturile juridice dintre părinți și copii, Ed. Academiei Române, 1985, p. 186.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.