Alienarea parentală, element constitutiv al infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, în concurs cu alte infracțiuni
Ion Ifrim - aprilie 6, 20225. Pornind de la aceste premise, este locul să analizăm conținutul normei de incriminare referitoare la nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului ‒ art. 379 C. pen. Articolul citat prevede, în alin. (1): „reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă; în alin. (2): cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească spre creștere și educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul competent. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.
De aici observăm că fapta penală este considerată, ca făcând parte dintre cele care pun în primejdie creșterea și educarea minorului[38]. Ocrotind instituția familiei legiuitorul nu putea să nu ia măsuri și împotriva acelora care nu respectă dispozițiile privind încredințarea minorului, săvârșind fapte care aduc atingere acestei valori sociale[39].
Infracțiunea are ca obiect juridic generic relațiile de conviețuire socială și ca obiect juridic specific, relațiile de familie, legiuitorul urmărind să ocrotească stabilitatea și ordinea în relațiile de familie chiar în situația când căsătoria ar fi fost desfăcută prin divorț, sau din alte motive așa cum am mai arătat, fiindcă interesele minorilor chiar cu părinții despărțiți, presupune exercitarea unei anumite supravegheri și continuarea procesului de educare al minorului.
Obiectul specific (propriu) al infracțiunii, îl formează, așadar, acel segment din relațiile de familie care se referă la creșterea și educarea copilului minor, chiar în condițiile în care părinții sunt despărțiți[40]. Răul combătut de lege este pericolul care amenință educația și dezvoltarea minorului, ca urmare, a reținerii de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt, ori al persoanei căreia i-a fost încredințat copilul, potrivit legii, sau fapta persoanei (părinte) căreia fiindu-i încredințat copilul prin hotărâre judecătorească, împiedică în mod repetat, pe oricare dintre părinți să aibă legături cu minorul. În cazul copilului din afara căsătoriei situația sa este aceiași cu a celui din căsătorie (potrivit art. 448 C. civ. în vigoare). De regulă, minorul este socotit ca locuind la oricare din părinții săi. În caz de neînțelegere între părinți, așa cum am mai subliniat (a se vedea punctul 2), instanța va hotărî în raport cu interesele minorului la care dintre părinți va locui.
Analizând obiectul nemijlocit al infracțiunii, constatăm că acesta are un caracter complex. Pe de o parte, este vorba de relațiile sociale privitoare la interesele minorului, ca educația și creșterea acestuia să fie pe deplin asigurate, iar, pe de altă parte, este vorba de relațiile sociale care se referă la interesele părintelui sau persoanei căreia i s-a încredințat copilul, ca să exercite în condiții optime, firești, ocrotirea acestor valori, parte componentă a relațiilor de familie ocrotite de legea penală. În acest fel, se asigură mai eficient ocrotirea penală a valorilor sociale pe care legea penală este chemată să le ocrotească.
Infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului are ca obiect material persoana fizică a minorului. Acțiunea descrisă prin norma de incriminare realizându-se în esență prin izolarea fizică a minorului, care este reținut de părinte fără acordul celuilalt sau prin împiedicarea părintelui de a avea legături personale cu minorii[41], interzicându-i, astfel, orice contact cu celălalt părinte[42].
Infracțiunea evocată are ca subiect activ nemijlocit (autor) pe părintele căruia nu i s-a încredințat minorul [alin. (1) al art. 379 C. pen.] sau pe terța persoană căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească pentru creștere și educare [alin. (2) al art. 379 C. pen.]. De aici rezultă că fapta are caracterul de infracțiune proprie cu autor calificat[43] (intraneus).
La săvârșirea infracțiunii pot participa și subiecți mijlociți: instigatori sau complici care nu sunt subiecți calificați (extraneus). Astfel o persoană, rudă sau străin (profesorii, educatorii) poate să instige, determinând pe autor să rețină pe minor sau să împiedice pe celălalt părinte de a avea legături cu acesta[44]. În același timp, pot fi și complici care, cu intenție, înlesnesc sau ajută la săvârșirea faptei, de pildă, îi oferă locuința, pentru a-1 reține pe minor[45] etc.
Subiect pasiv al infracțiunii, în varianta prevăzută la alin. (1) al art. 379, este părintele căruia i-a fost încredințat minorul sau părintele minorului, în varianta de incriminare prevăzută în alin. (2) al art. 379, când minorul a fost încredințat unei alte persoane decât părinților pentru creștere și educare[46].
În doctrină[47] s-a exprimat și părerea că, în ambele variante de incriminare, subiect pasiv poate fi minorul. Aceasta părere a rămas izolată, întrucât nu drepturile minorului sunt afectate, ci drepturile părintelui căruia i-a fost încredințat minorului, în cazul faptei prevăzute în alin. (1) al art. 379, sau drepturile ambilor părinți, în cazul faptei prevăzute în alin. 2 al art.379 de a avea legături personale cu minorul și de a veghea la buna lui creștere și educare. Este adevărat că, pe lângă acesta, suferă și celelalte persoane, cum ar fi unchi, bunici, mătuși etc. De aici, deducem că, în sfera acestei infracțiuni, sunt mai multe victime decât infractori.
Potrivit art. 379 C. pen., subiecți activi și pasivi pot fi atât părinții divorțați, cât și nedivorțați. Această din urmă situație are în vedere cazurile când, până la pronunțarea divorțului, s-ar stabili, pe cale de ordonanță președințiala, ca minorul să fie încredințat unuia dintre soți, iar dacă sunt mai mulți copii, fiecărui soț pe unii dintre ei dar unul din părinți nu respectă aceste măsuri.
Pentru existența infracțiunii de „nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului” trebuie îndeplinite, potrivit art. 379 C. pen., următoarele condiții:
– să fie vorba de un copil minor care a fost încredințat celuilalt părinte sau altei persoane;
– să se săvârșească o acțiune de reținere a minorului fără consimțământul părintelui sau al persoanei căreia minorul i-a fost încredințat potrivit legii sau o acțiune de împiedicare repetată a părinților de a avea legături cu copilul, iar aceste comportări abuzive să fie comise cu intenție.
Săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului nu este, așadar, posibilă decât atunci când minorul a fost încredințat pentru creștere și educare fie unui părinte, potrivit legii, fie altei persoane, prin hotărâre judecătorească. Această condiție privind o realitate preexistentă săvârșirii faptei constituie situația premisă, fără de care nu se poate concepe realizarea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului.
Dacă reținerea copilului său minor sau împiedecarea repetată a contactului dintre copil și părinți este săvârșită de o altă persoană decât părintele sau terța persoană căreia i-a fost încredințat copilul, lipsind situația premisă, fapta nu va constitui infracțiunea prevăzută în art. 379 C. pen., ci, eventual, o altă infracțiune, de pildă, lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută în art. 205 lit. b) C. pen.[48].
Încredințarea minorului unuia dintre părinți poate avea loc printr-o înțelegere a celor în cauză sau printr-o hotărâre judecătorească ori în urma unei ordonanțe președințiale cu caracter provizoriu. Încredințarea unei alte persoane decât părinților nu este posibil decât prin hotărâre judecătorească.
Dacă minorul nu a fost încredințat prin hotărâre judecătorească, ci a fost reținut pe baza unei înțelegeri între părinți sau chiar abuziv de către celălalt părinte, nu va exista infracțiunea analizată, în principiu, deoarece până la reglementarea situației copilului și anume la cine va locui și care dintre părinți va veghea la creșterea și educarea sa, oricare dintre părinți are dreptul să-l rețină. Numai după ce s-a stabilit prin hotărâre judecătorească cui să-i fie încredințat minorul se naște obligația celuilalt de a respecta acest drept și de a avea legături cu minorul numai la datele și în condițiile stabilite[49]. Însăși denumirea infracțiunii indică faptul că autorul, prin comportarea sa abuzivă, nu respectă măsurile luate potrivit legii sau prin hotărârea judecătorească privind încredințarea minorului.
Dacă un părinte reține pe copilul său minor rezultat din relații de concubinaj[50], chiar nerecunoscut, chiar fără consimțământul celuilalt părinte, nu va săvârși infracțiunea întrucât în acest caz, nu există o hotărâre prin care copilul să fi fost încredințat părintelui la care copilul se află, ci va exista o altă infracțiune. Faptul că există o hotărâre de acordare a pensiei de întreținere, nu echivalează cu o hotărâre de încredințare a minorului, încât reținerea acestuia de celălalt părinte nu va fi infracțiune, ambii părinți având drepturi egale asupra minorului[51]. În acest sens, invocăm, art. 501 C. civ., care prevede: „părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească”. În plus, potrivit art. 397 C. civ. după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afara de cazul în care instanța decide altfel (de exemplu, dacă există motive temeinice, având în vedere interesul superior al copilului, instanța judecătorească, odată cu divorțul, hotărăște căruia dintre părinți îi vor fi încredințați copiii minori sau vor fi încredințați unor rude, altor persoane, cu consimțământul acestora, sau unor instituții de ocrotire, când creșterea și educarea ar avea de suferit, ambii părinți având purtări rele, abuzive în societate etc., art. 399 C. civ.)[52]. Așadar, părintele căruia i s-a încredințat copilul exercită cu privire la acesta drepturile părintești iar părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul păstrează dreptul de a avea legături personale cu minorul, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională (art. 402 C. civ.). Acest lucru este normal deoarece părintele căruia nu i s-a încredințat copilul n-a fost decăzut din drepturile părintești în sensul art. 401 C. civ., măsura luată fiind consecința divorțului și nu a raporturilor dintre părinte și minor.
În conținutul laturii obiective a infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, elementul material constă fie din acțiunea de reținere de către părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat potrivit legii, fie din acțiunea de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinți să aibă în condițiile legale stabilite, legături personale cu minorul[53].
Așadar, obiectiv infracțiunea are două variante normative diferențiate prin elementul lor material și prin cerințele care le însoțesc.
Acțiunea de reținere se poate realiza prin orice act de natură a împiedica reîntoarcerea copilului la părintele sau la persoana căreia minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească. Cel care săvârșește acțiunea de reținere poate fi unul dintre părinți sau terța persoană când copilul a fost încredințat acesteia.
Pentru existența elementului material nu are importanță modul cum s-a făcut reținerea (ascundere, răpire, imobilizare etc.) și nici mijloacele folosite (violență, amenințare, inducere în eroare etc). De asemenea, nu interesează durata cât a dăinuit reținerea, instanța judecătorească va aprecia însă dacă, față de împrejurările cauzei, se poate sau nu vorbi de o reținere. O reținere de scurtă durată, momentană, pentru satisfacerea afecțiunii purtate minorului, dar cu intenția de a-l remite celuilalt părinte sau terței persoane, nu constituie o faptă cu caracter infracțional. Aceeași soluție se impune și în cazul în care părintele reține pe copilul său minor determinat de o cauză legitimă și umană, de pildă, pentru a-l feri de maltratări sau pentru a-i da îngrijirea medicală de care este lipsit la părintele sau persoana căreia a fost încredințat.
Asentimentul minorului dat părintelui care îl reține nu înlătură caracterul infracțional al faptei, în primul rând, pentru că o asemenea acceptare nu este valabilă, fiind contrară normelor legale privitoare la ordinea și așezarea minorului în vederea asigurării unei bune creșteri și educări. În același timp, legea penală ocrotește și dreptul părintelui sau terței persoane căreia i-a fost încredințat minorul de a exercita nestingherit dreptul de supraveghere și îndrumare. Atitudinea de acceptare a minorului va putea, eventual, să fie reținută doar ca o împrejurare atenuantă pentru autor, în ce privește individualizarea pedepsei (art. 74 C. pen.)
De asemenea, nu are vreo importanță nici locul unde se afla minorul în momentul executării acțiunii de reținere, în locuința părintelui sau persoanei căreia i-a fost încredințat, pe stradă, în parc, în casă străină sau chiar în aceea a autorului.
Cerința esențială, necesară pentru întregirea elementului material, este ca reținerea să fi avut loc fără consimțământul părintelui sau persoanei căreia îi fusese încredințat minorul [art. 379 alin. (1) C. pen.]. Existența consimțământului exclude caracterul de infracțiune al reținerii[54].
Acțiunea de împiedicare poate fi săvârșită prin orice act care pune pe părinții copilului sau pe unul dintre ei în imposibilitatea de a avea legături personale cu propriul lor copil.
Ca și în varianta reținerii, ne aflăm în prezența unei infracțiuni comisive. Acțiunea de împiedicare se săvârșește de către persoana căreia i-a fost încredințat minorul (părinte sau terța persoană). În legătură cu aceasta, practica judiciară[55] a arătat că a comis această infracțiune numita I.M. în următoarele împrejurări:
Sus-numitei i s-a încredințat prin hotărâre judecătorească de divorț spre creștere și educare minorul, cu obligația de a permite tatălui său să-l viziteze la anumite date determinate. Cu toate demersurile făcute de fostul soț, făptuitoarea l-a împiedicat în mod repetat să ia legătura cu minorul în condițiile stabilite prin hotărârea judecătorească.
În același sens, în doctrina penală s-a spus[56] că împiedicarea minorului de a avea legături personale cu oricare dintre părinții săi, de către persoana căreia copilul minor i-a fost încredințat prin hotărârea judecătorească, are semnificația obturării relațiilor personale dintre minor și oricare dintre părinții săi. De exemplu, refuzul de a primi vizita părintelui, transferarea minorului într-un loc necunoscut părintelui, ascunderea minorului[57] la data când trebuie să aibă loc vizita părintelui etc. Împiedicarea poate fi comisă în orice mod. De pildă, într-o altă speță, s-a decis că refuzul minorului de a lua contact cu tatăl său poate atrage răspunderea mamei. S-a motivat că refuzul minorului poate fi un suflu al atitudinii mamei (dacă mama îl „montează” pe copil împotriva tatălui[58]?) față de tatăl copilului său, pentru atrage răspunderea mamei, căreia îi fusese încredințat.
În legătură cu aceasta, în practică, s-a pus de mai multe ori întrebarea dacă alienarea parentală[59], constituie element constitutiv, în sensul art. 379 C. pen.?
Într-o viziune[60], s-a răspuns că alienarea parentală presupune o reprezentare a consecințelor acțiunii, prin gânduri, acțiuni și maniere verbale sau non – verbale asupra minorului, fiind abuzat emoțional, îndoctrinat („i se spală creierul”), pentru a-l determina să creadă că celălalt părinte este un dușman sau pentru a-i sugera ostilitatea sau inferioritatea acestuia. În această opinie se vorbește că, prin comportamentul său, părintele alienator încearcă să îl atragă pe copil de partea sa și să îl întoarcă împotriva celuilalt. Se mai arată că „blamarea unui părinte de către altul are repercusiuni asupra construirii imaginilor parentale și poate influența modul de raportare ulterioară a copilului la cei din jur. Astfel, dacă unui copil îi sunt prezentate imagini negative, el poate ajunge să blameze pe unul din părinți, iar prin identificare cu acesta poate dezvolta o imagine negativă despre sine.
Tot astfel[61], uneori femeile nu se pot abține de la răzbunare și încep să îi „monteze” pe copii împotriva tatălui, povestindu-le că el este periculos sau că este om rău. Cu cât este mai mic copilul, cu atât este mai mare posibilitatea ca el să nu poată separa propria experiență de indicațiile mamei și să sucombe influenței acesteia, se arată în această opinie. Din loialitate față de mamă, minorul începe să aibă o atitudine ostentativ negativă, nejustificată față de tatăl lor. De exemplu, tatăl a venit să se vadă cu copilul în ziua hotărâta de judecător, iar copilul îl întâmpină cu refuz nejustificat, (mecanic învățat), fuge etc., fără să aibă vreo temere justificată față tatăl său[62]. De aici, deducem ideea că reacția copilului a survenit pe fondul unei maltratări psihologice, din partea părintelui la care locuiește statornic sau așa cum s-a afirmat, se datorează unui așa-numit „conflict de loialități”, care îl determină să se alieze cu unul dintre părinți pentru a nu-i pierde afecțiunea[63].
Alți autori[64] subliniază că, în toate cazurile, există o relație directă între minorul victimă și părintele sau reprezentatul legal sau între părintele alienator și victimele alienării parentale, cu consecințe indirecte uneori pentru toate persoanele implicate în educarea și creșterea minorului.
Pe lângă acestea, în concepția acestor autori, se mai susține că, influențând psihicul minorului, consecințele sunt deosebite de grave. De exemplu, de respingere a părintelui în cauză, atitudine ce poate merge până la negarea filiației, abandon școlar, consum de droguri și alcool, tendințe suicidale, agresivitate, depresie, apatie etc. Mai mult, consecințele sindromului se regăsesc și la viitorul adult, cum ar fi: șomaj frecvent, imposibilitatea păstrării locului de muncă, imposibilitatea formării și menținerii unei relații de cuplu, comportamente similare față de proprii copii, afecțiuni medicale etc. În plus, maltratarea emoțională sau psihică a minorului devine caracteristica dominantă a vieții acestuia și ca atare, îl împiedică să-și dezvolte o părere posibilă despre sine[65].
Alți autori[66] argumentează că violența poate fi exercitată nu numai asupra minorului, ci și asupra lucrurilor (bunurilor), această violență putând, de asemenea, produce o tulburare sufletească puternică sau o emoție, chiar dacă n-ar constitui infracțiunea de amenințare sau o altă infracțiune[67].
Tot astfel, s-a mai afirmat[68] că alienarea parentală constă din acțiuni nocive exercitate de părintele alienator (sau de persoana care îngrijește legal de copil) împotriva celuilalt părinte cu scopul îndepărtării definitive a copilului de acesta. În acest fel, prin săvârșirea actului de amenințare se creează o stare sufletească contrară ideii de libertate psihică; cuprins de o reală și serioasă temere, căci amenințarea fiind manifestată în condiții care o fac să pară aptă de realizare, cel amenințat crede că răul cu care este confruntat s-ar putea întâmpla – minorul își pierde, în parte, autocontrolul, stăpânirea de sine etc.
S-a mai spus (din punct de vedere medical[69]) că un minor a cărui stare psihofizică este alterată de boală sau de alte cauze poate avea o mai redusă aptitudine psihică de a înțelege și de a-și controla acțiunile sale. Boala va accentua dependența psihicului față de factorii care o condiționează, slăbind eficiența actelor de control și autocontrol. O viziune completă asupra minorului impune luarea în considerare a coordonatelor sale psihice, așa cum am mai arătat, fără însă a se pierde din vedere că procesele psihice sunt „în mare măsură și fiziologice”, că „psihicul și fiziologicul sunt, de fapt, două aspecte organic contopite”, că „viața este întotdeauna viața unui individ…, manifestarea unei persoane, luată ca unitate psihofiziologică”[70]. Se admite, în principiu, că trăsăturile psiho-fiziologice și psihologice care se asociază de obicei manifestărilor antisociale ale copilului minor alienat sunt: instabilitatea emoțional-afectivă, egocentrismul, tendințele agresive, sugestibilitatea etc. Ca urmare a alienării parentale a minorului, subliniem numai faptul că atât familia, cât și școala, sunt primele în măsură să înregistreze simptomele conduitei deviante și elementele negative în procesul de formare morală a personalității[71].
[38] Ioan Oancea, Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. IV, de Vintilă Dongoroz ș.a., op. cit., p. 581.
[39] Petre Dugan, Codul penal comentat, vol. II, Partea specială, de Matei Basarab, Viorel Pașca (coordonatori) și colaboratorii, Ed. Hamangiu, 2008, p. 918.
[40] George Antoniu, Tudorel Toader (coordonatori) și colab., Explicațiile noului cod penal, vol. V, op. cit., p. 87.
[41] Ioan Oancea, „Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială”, vol. IV, de Vintilă Dongoroz ș.a., op. cit., p. 582.
[42] George Antoniu, Tudorel Toader (coordonatori) și colab., Explicațiile noului cod penal, vol. V, op. cit., p. 87.
[43] Vintilă Dongoroz, Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol. IV, Ed. Academiei Române, București, 1972, p. 582.
[44] Ion Ifrim, Ocrotirea penală a relațiilor de familie, op. cit., p. 143 și urm.
[45] Idem.
[46] George Antoniu, Tudorel Toader (coordonatori) și colab., Explicațiile noului cod penal, vol. V, op. cit., p. 87.
[47] Petre Dugan, Codul penal comentat, vol. II, Partea specială, de Matei Basarab, Viorel Pașca (coordonatori) și colaboratorii, op. cit., p. 919.
[48] R. Drăghici, În legătură cu infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, în R.R.D. nr.6 din 1971, op. cit., p. 84.
[49] Precizăm și faptul că art. 18 din Legea 272 din 2004 prevede că minorul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. În alin. (2) al articolului citat se menționează: „Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. În continuare, în alin. 3 al art. 18 din legea specială se prevede că: părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului”.
[50] Petre Dugan, Codul penal comentat, vol. II, Partea specială de Matei Basarab, Viorel Pașca (coordonatori) și colaboratorii, 2008, op. cit.,.919.
[51] I. Dobrinescu „Condiții în care răpirea copilului minor de către unul dintre părinți constituie infracțiune”, în R.R.D. nr. 1/1969, op. cit., pp. 109-111.
[52] Trib. Suprem, Col. civ., dec. nr. 757/1956, C.D. 1956, vol. I, p. 407.
[53] Vintilă Dongoroz ș.a., Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, vol. IV, op. cit.,, p.583.
[54] Vintilă Dongoroz, Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol. IV, Ed. Academiei Române, București, 1972, op. cit.,p.584.
[55] R. Drăghici, În legătură cu infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, RRD nr. 6/1971, p.84; Vasile Dobrinoiu, Nicolae Conea, Drept penal, Partea specială, vol. II, Teorie și practică judiciară, Ed. Lumina Lex, 2002, p. 489.
[56] Antoniu, George, Toader Tudorel (coordonatori) și colab., Explicațiile noului Cod penal, vol. V, op. cit., p. 89.
[57] S-a afirmat (Georgeta Bianca Spîrchez, Neexecutarea-hotararilor-privind-exercitarea-dreptului-de-avea-legaturi-personale-cu-minorul-cauza-alienarii-parentale-cateva-repere-din jurisprudența – Curții – Europene – Drepturilor – Omului/2/ accesat la data de 05.04.2022 la adresa web: http://revista.universuljuridic.ro) că potrivit art. 912 alin. (2) C. pr. civ.: „În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligația în termenul prevăzut la alin. (1), precum și atunci când debitorul este de rea-credință și ascunde minorul, executorul judecătoresc va consemna acest fapt și va sesiza de îndată parchetul de pe lângă instanța de executare în vederea începerii urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești (art. 287 C. pen.). Răspunsul este greșit. Credem că, în asemenea caz, fapta concretă trebuie încadrată la infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului. Această concluzie se desprinde atât situația premisă cât și din obiectul juridic special al faptei penale analizate.
[58] Piotr Dmitriesvski, traducere din limba rusă, Adrian Tănăsescu – Vlas, op. cit., p. 237.
[59] Parent Alienation, tulburare/traumă mintală – QE.52, conform clasificării ICD-11 și a recunoașterii de către Organizația Mondiale a Sănătății, OMS care a intrat în vigoare pentru toate statele la 1 ianuarie 2022. Versiunea finală a ICD-11 este disponibilă în mod gratuit pe internet la adresa https://icd.who.int/.
[60] https://www.hotnews.ro/stiri-specialisti_stoica_si_asociatii-23416371-alienarea parentala-incotro.htm.
[61] Piotr Dmitriesvski, traducere din limba rusă, Adrian Tănăsescu – Vlas, op. cit., p. 237.
[62] Cum este mai bine de procedat în asemenea cazuri? A se vedea, în acest sens, Piotr Dmitriesvski, traducere din limba rusă, Adrian Tănăsescu – Vlas, op. cit., p. 238.
[63] Georgeta Bianca Spîrchez, Neexecutarea hotărârilor privind exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul. Cauza alienării parentale ‒ câteva repere din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor – Omului, accesat la data de 05.04.2022, la adresa web: http://revista.universuljuridic.ro.
[64] Ortansa Brezeanu, Violența intrafamilială, Revista Studii de Drept Românesc nr. 1-2 ianuarie-iunie, 1997, p. 86. Ortansa Brezeanu, Violența in familială, Revista Studii de Drept Românesc nr. 1-2 ianuarie-iunie, 2003, p. 143.
[65] Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, op. cit., p. 170.
[66] Ferrando Mantovani, Diritto penale, delitti contro il patrimono – Cedam Milano, 1989, p.14; Giovanni Fiandaca, Enzo Musco, Diritto penale, parte speciale, Delitti contro il patrimoniu, secunda edizione, Zanichelli Editore, Bologna, 1996, p. 33.
[67] Vintilă Dongoroz, coord., Explicații teoretice ale codului penal român, Ed. Academiei Române, vol. III, p. 487.
[68] http://casademedierevladica.ro/index.php/stiri/597-alienarea-parentala-o-problema-spinoasa-a-societatii-zilelor-noastre.
[69] A. Athanasiu, Elemente de psihologie medicală, Ed. Medicală, București, 1983, p. 14.
[70] Ibidem, p. 20.
[71] George Antoniu, Ștefan Daneș, Conștiința cetățenească și educația juridică, Ed. Politică, București, 1983, p. 25.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.