Reflectarea constituțională a jurământului de credință
Elena Emilia Ștefan - aprilie 1, 20201. Introducere
Potrivit dicționarului explicativ al limbii române, DEX online[1], jurământul are mai multe sensuri, dintre care amintim: „1. Juramentum (lat) – afirmare, promisiune solemnă, adesea prin invocarea divinității, de a spune adevărul în legătură cu anumite fapte; angajament solemn, exprimat printr-o anumită formulă, prin care cineva se obligă să-și facă datoria față de popor, de stat etc.; a se angaja în mod solemn în fața unei autorități de a îndeplini cu fidelitate funcția acordată etc.”
Din cercetarea preliminară efectuată, am constatat faptul că, literatura de specialitate, nu a acordat o atenție deosebită acestui subiect deși este extrem de important și de actual, cu multiple consecințe practice. Menționăm însă, o lucrare de drept administrativ care analizează jurământul, în contextul procedurii de emitere a actelor administrative[2] și o altă lucrare de drept constituțional care menționează jurământul la capitolul dedicat instituției șefului de stat[3]. Așadar, domeniul acoperit prin lucrare este cel al dreptului administrativ și al dreptului constituțional iar categoriile de funcții ori de demnități publice în aparatul administrativ asupra cărora ne centrăm analiza cuprinde: șeful statului (cu delimitarea: monarh-președinte), Prim-ministru și membrii guvernului, edilii locali, funcționarii publici etc.
De aceea, structura lucrării propuse este următoarea: analiza legislativă a jurământului de credință prin prezentarea cronologică a Constituțiilor române (1866-2003), apoi a actelor normative extraconstituționale – legi și Codul administrativ cu referirile la autoritățile publice[4] care compun cele trei puteri în stat: legislativă, executivă și judecătorească. Provocarea subiectului propus este încercarea de aduce clarificări conceptuale asupra jurământului și de a observa dacă jurământul este același lucru cu jurământul de credință, în viziunea legiuitorului, în perioada analizată, pe parcursul a mai bine de 150 de ani, ajungând așadar cu analiza în prezent (2020).
Metodele de cercetare științifică la care am apelat în realizarea lucrării au fost diverse, precum metoda istorică, metoda comparativă, metoda logică dar și altele iar sursele documentare au fost diverse, predominând actele normative.
2. Reflectarea constituțională a jurământului de credință în Constituțiile române
Potrivit doctrinei de drept administrativ pe care am menționat-o anterior, jurământul este definit ca: „declarația solemnă de voință (cu sau fără formulă sacramentală) prin care o persoană numită într-o funcție politică, funcție publică, de demnitate politică ori de ales local se angajează să își exercite atribuțiile cu bună-credință, diligență maximă și cu respectarea legii”[5].
Un periplu prin istoria constituțională a României, cu referire la perioada 1866-2003 a relevat modalități diferite de reglementare a jurământului de credință în cuprinsul Constituțiilor de la 1866, 1923, 1938, 1948, 1952, 1965, 1991 și forma revizuită din 2003. „Din punct de vedere juridic, cel mai important act este jurământul pe care cel ales sau desemnat șef de stat trebuie să-l depună[6]”, apreciază pe bună dreptate doctrina de drept constituțional, însă lucrarea prezentă are un spectru mult mai larg, cu referire și la alte autorități publice nu numai la Președintele țării.
Punctul de plecare în analiza subiectului propus este sublinierea imperativului respectării legii, așa cum Constituția prezentă îl menționează în cuprinsul art. 1 alin. (5): „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie” și cum nimeni nu este mai presus de lege, toată lumea, fără excepție, de la simpli cetățeni la funcționari publici ori demnitari, toți trebuie să respecte prescripțiile legii. Așa cum reiese și din jurisprudența Curții Constituționale a Românei: „art. 1 alin. (5) din Constituție nu presupune, prin conținutul său, asigurarea unui cadru legislativ inflexibil[7]”. Textul jurământului pe care îl redăm în cele ce urmează, în diferite perioade istorice, este preluat din Constituție, exact în aceeași formă în care se găsește în lucrarea tipărită, sursă[8].
2.1. Constituția de la 1866
Constituția de la 1866[9] menționează jurământul – „jurămènt” în două contexte, mai detaliat, cu privire la Rege și general, cu privire la aplicarea acestuia către anumiți destinatari.
Potrivit art. 87: „Regele[10] este major la 18 ani împliniți. La suirea sa pe Tron, el va depune mai înteiu în sînul Adunărilor[11] întrunite următorul jurămènt: Jur de a păzi Constituțiunea și legile poporului român, de a manține drepturile lui naționale și integritatea teritoriului”.
Un alt text este cel din art. 125 care menționează: „Nici un jurămènt nu se pote impune cuiva de cât în puterea unei legi, care hotărasce și formula lui”.
2.2. Constituția de la 1923
În Constituția de la 1923[12] se păstrează aceleași coordonate despre jurământ similar Constituției de la 1866, cu precizarea că, de data aceasta, în limbajul redactorilor Actului fundamental se menționează de acum, ca terminologie „jurământul” și nu „jurămentul”, drept dovadă frumusețea și evoluția limbii române.
Potrivit art. 82: „Regele este major la optsprezece ani împliniți. La suirea sa pe Tron, el va depune mai întâiu în sânul Adunărilor întrunite următorul jurământ: Jur a păzi Constituțiunea și legile poporului român, a menține drepturile lui naționale și integritatea teritoriului” iar conform art. 127: „Nici un jurământ nu se pote impune cuiva decât în puterea unei legi, care hotărăște și formula lui”.
2.3. Constituția din 1938
De data aceasta, jurământul apare în textul Constituției de la 1938[13] în mai multe locuri, astfel:
– art. 8 (…): „În afară de persoanele, de condițiunile și de formele prevăzute în legi, nimeni nu poate lua ori presta jurăminte de credință”;
– art. 39: „Regele este major la vârsta de 18 ani împliniți. La suirea sa pe Tron, el va depune mai întâi în sânul Adunărilor întrunite următorul Jurământ: Jur a păzi Constituțiunea și legile Națiunii române, a menține drepturile ei naționale și integritatea teritoriului”.
– art. 48: „Membrii Adunărilor Legiuitoare reprezintă Națiunea și nu-și exercită mandatul decât după depunerea legiuitului jurământ”.
– art. 95: „Niciun jurământ nu leagă și nu poate fi impus decât în puterea unei legi, care hotărăște și formula lui”.
2.4. Constituția din 1948
În Constituția de la 1948[14], prima Constituție comunistă, regăsim pe de o parte, jurământul, incriminat drept crima cea mai gravă față de popor pentru cei care îl încalcă și, pe de altă parte, regăsim conținutul acestuia pentru alți destinatari (deputați, membrii Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R. și membrii guvernului la intrarea în funcție). Așadar prevederile constituționale care interesează sunt:
– art. 36 (…): „Trădarea de patrie, – călcarea jurământului (…), – constituie crima cea mai gravă față de popor și se pedepsește cu toată asprimea legii”.
– art. 54: „Deputații validați depun în fața Marii Adunări Naționale a R.P.R. următorul jurământ: Jur că voi servi poporul și Republica Populară Română cu tot devotamentul și puterea mea de muncă, că voi păzi și respecta Constituția și legile țării;
Că voi păstra Secretele de Stat și voi apăra interesele poporului și ale Statului, libertățile democratice și independența patriei”.
„Același jurământ va fi depus de membrii Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R. și de către membrii guvernului la intrarea în funcție”.
– art. 70: „Membrii guvernului depun jurământul în fața Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R.”
2.5. Constituția din 1952
Constituția de la 1952[15] este cea mai lapidară Constituție sub acest aspect, menționând doar consecințele încălcării jurământului în art.92.
Astfel, potrivit art. 92: „Apărarea patriei este datoria sfântă a fiecărui cetățean al Republicii Populare Române. Trădarea de patrie, călcarea jurământului (…) constituie crimele cele mai grave față de popor și de stat și sînt pedepsite de lege cu toată asprimea”.
2.6. Constituția de la 1965
Constituția de la 1965[16] introduce jurământul militar și detaliază conținutul jurământului pentru Președintele Republicii Socialiste România:
– art. 41: „(…) Călcarea jurământului militar, trădarea de patrie (…) constituie crimele cele mai grave față de popor și de stat și sînt pedepsite de lege cu toată asprimea”.
– art. 73: „La alegerea sa, Președintele Republicii Socialiste România depune în fața Marii Adunări Naționale următorul jurămînt:
Jur să slujesc cu credință patria, să acționez cu fermitate pentru apărarea independenței, suveranității și integrității țării, pentru bunăstarea și fericirea întregului popor, pentru edificarea socialismului și comunismului în Republica Socialistă România.
Jur să respect și să apăr Constituția și legile țării, să fac totul pentru aplicarea consecventă a principiilor democrației socialiste, pentru afirmarea în viața societății a normelor eticii și echității socialiste.
Jur să promovez neabătut politica externă de prietenie și alianță cu toate țările socialiste, de colaborare cu toate națiunile lumii, fără deosebire de orînduire socială, pe baza deplinei egalități în drepturi, de solidaritate cu forțele revoluționare, progresiste, de pretutindeni, de pace și prietenie între popoare.
Jur că îmi voi face întotdeauna datoria cu cinste și devotament pentru strălucirea și măreția națiunii noastre socialiste, a Republicii Socialiste România!”
2.7. Constituția din 1991
Constituția din 1991[17] menționează jurământul pentru funcțiile publice, militari, președintele Republicii, Primul ministru, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului:
– art. 50 alin. (2) – Fidelitatea față de țară: „Cetățenii cărora le sînt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege”.
– art. 82 alin. (2) – „Candidatul (s.n. – la funcția de Președinte al României) a cărui alegere a fost validată depune în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, următorul jurământ:
Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
– art. 103 alin. (1) – „Primul ministru, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului vor depune individual în fața Președintelui României, jurământul de la art. 82”.
2.8. Constituția revizuită în 2003
Constituția revizuită[18] în 2003 aduce în plus, precizarea depunerii jurământului pentru deputați și senatori, conform legii organice:
– art. 54: „Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege”.
– art. 70: „Deputații și senatorii intră în exercițiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiția validării alegerii și a depunerii jurământului. Jurământul se stabilește prin lege organică”.
– art. 82: „Candidatul (s.n. la funcția de Președinte al României) a cărui alegere a fost validată depune în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, următorul jurământ: Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
– art. 104 alin. (1): „Primul ministru, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului vor depune individual în fața Președintelui României, jurământul de la art. 82. Guvernul în întregul său și fiecare membru în parte își exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului”.
3. Reflectarea jurământului de credință în legi și ordonanțe de guvern
Din analiza modului de redactare a Constituției actuale, reiese că, legiuitorul constituant a imaginat în eșafodajul constituțional următoarea succesiune logică a menționării celor trei puteri în stat: legislativă, executivă și judecătorească.
În ceea ce privește puterea executivă, așa cum a reieșit din prezentarea anterioară, în textul Constituției regăsim conținutul jurământului de credință care trebuie depus la investirea în funcție pentru Președinte și Guvern. Așa cum se menționează în doctrină: „învestirea unei persoane cu calitatea de șef de stat sau proclamarea alegerii sale se realizează potrivit unor anumite proceduri, cu solemnitatea necesară unui asemenea act și după un protocol anume[19]”.
În cazul puterii legislative, textul Constituției face trimitere la legea organică. Prin urmare, nu în Constituție regăsim textul jurământului de credință pentru parlamentari ci în alt act normativ. Legea organică la care face referire Constituția și care consacră jurământul de credință în cazul parlamentarilor este Legea nr. 8/2002 privind jurământul de credință față de țară și popor al senatorilor și deputaților din Parlamentul României[20]. Această lege are în conținutul său numai 4 articole.
În art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2002 (…) se arată că: „Senatorii și deputații depun, în ședință solemnă a Camerei din care fac parte, următorul jurământ de credință față de țară și popor: Jur credință patriei mele România. Jur să respect Constituția și legile țării. Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor. Așa să mă ajute Dumnezeu!
De asemenea, legea face precizarea în alin. (2) art. 1 că: „jurământul de credință se poate depune și fără formula religioasă, aceasta putând fi înlocuită cu formula: „Jur pe onoare și conștiință”, care prefațează jurământul”.
Procedura jurământului de credință pentru deputați și senatori este următoarea:
– jurământul scris se rostește și se semnează de fiecare senator și deputat și se încredințează spre păstrare președintelui Camerei din care face parte (art. 2);
– senatorii și deputații vor depune individual, în ședința de validare a mandatelor, jurământul prevăzut la art. 1 (art. 3).
Referitor la puterea judecătorească, Constituția nu precizează care este jurământul de credință, însă legea care clarifică acest aspect, pentru judecători și procurori, este: Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor[21]. Astfel, procedura depunerii jurământului de către judecători și procurori este detaliată în cuprinsul art. 34 din această lege.
Potrivit art. 34 alineat (1): „Înainte de a începe să-și exercite funcția, judecătorii și procurorii depun următorul jurământ: Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire. Așa să-mi ajute Dumnezeu!
Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinței religioase a judecătorilor și procurorilor și este facultativă”.
Procedura jurământului de credință pentru judecători și procurori este următoarea:
– „jurământul se depune în ședință solemnă, în fața judecătorilor instanței sau, după caz, a procurorilor parchetului la care a fost numit judecătorul sau procurorul, după citirea actului de numire;
– depunerea jurământului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de conducătorul instanței sau, după caz, al parchetului și de 2 dintre judecătorii sau procurorii prezenți, precum și de cel care a depus jurământul;
– depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau al promovării judecătorului sau procurorului în altă funcție” (art. 34 din lege).
4. Reflectarea jurământului de credință în Codul administrativ
Așa cum a fost prezentat anterior, din Constituțiile române nu reiese care este jurământul de credință depus de toate autorități publice altele decât parlamentari, Președinte, Guvern. Pentru a putea avea o imagine de ansamblu asupra jurământului de credință, adică dacă există vreun act normativ cu privire la procedura depunerii jurământului și conținutul acestuia pentru alte autoritățile publice și ne referim la cele care compun puterea executivă, prezentăm în continuare, pe scurt, viziunea Codului administrativ[22] cu privire la acest subiect.
Despre membrii Guvernului, ca autoritate publică centrală, în Codul administrativ doar se menționează: „depunerea jurământului în fața Președintelui țării (art.16 alin. 2)”.
Mai detaliate sunt prevederile referitoare la consilieri, primar, președintele consiliului județean și prefect:
a) art. 116 alin. (5) stipulează: „Consilierii locali ale căror mandate au fost validate depun jurământul prevăzut la art. 117 în cadrul ședinței privind ceremonia de constituire a consiliului local” iar în art. 117 alin. (1) se arată: „Consilierii locali aleși al căror mandat a fost validat depun următorul jurământ în limba română: Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei/orașului/municipiului/județului… Așa să îmi ajute Dumnezeu! Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus și fără formula religioasă. Jurământul se imprimă pe un formular special și se semnează, în două exemplare, de fiecare ales local”.
b) art. 187 alin. (2) prevede: „Președintele Consiliului județean depune jurământul prevăzut la art. 117 în prima ședință privind ceremonia de constituire a consiliului județean (…)”.
c) art. 150 alin. (1) stabilește: „Primarul depune jurământul prevăzut la art. 117 în prima ședință privind ceremonia de constituire a consiliului local sau în fața judecătorului delegat, în camera de consiliu, în cazul în care prima ședință privind ceremonia de constituire a consiliului local nu are loc în termen de 60 de zile de la data alegerilor”.
d) În art. 251 alin. (3) se menționează: „La numirea în funcție, prefectul depune următorul jurământ în fața Guvernului, respectiv a prim-ministrului sau a unui ministru desemnat, în limba română: „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună-credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului…/municipiului București. Așa să-mi ajute Dumnezeu!” iar în alineat (4): „Formula religioasă de încheiere a jurământului va respecta libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus și fără formula religioasă”.
De asemenea, din lecturarea Codului administrativ observăm că acest act normativ se referă și la jurământul funcționarilor publici, în cuprinsul art. 529 alin. (4).
Astfel, formula jurământului de credință pe care funcționarul public îl depune la intrarea în corpul funcționarilor publici, în termen de 3 zile de la emiterea actului administrativ de numire în funcția publică este: „Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită profesională și civică. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
„Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus și fără formula religioasă. Depunerea jurământului se consemnează în scris”.
5. Sancțiuni pentru refuzul depunerii jurământului
Așa cum se menționează în literatura de specialitate de drept administrativ: „efectele nedepunerii jurământului sunt multiple[23]. Este și firesc să fie atrasă răspunderea juridică a celui care nesocotește norma, pentru că altfel, principiul legalității ar fi golit de substanță. În acest sens, există și opinia potrivit căreia: „răspunderea juridică contribuie la asigurarea legalității, întrucât simpla consfințire a unor măsuri sancționatorii nu ar fi eficientă dacă prin aplicarea lor nu s-ar urmări restabilirea drepturilor consacrate de lege[24]”.
În opinia autorului citat, „În primul rând, cel ales ori numit în funcția în cauză nu o poate exercita. Iată, deci, un efect suspensiv al refuzului de a depune jurământul. Apoi, în măsura în care acest refuz este unul definitiv, el poate determina și un al doilea efect, extinctiv: încetarea efectelor juridice ale actului de numire în funcție (…)[25]”. Într-un alt context, se afirma: „obligativitatea regulilor de drept este asigurată, la nevoie, de forța coercitivă a statului[26]”.
Constituția nu menționează nimic cu privire la sancțiunea pentru refuzul depunerii jurământului în cazul Președintelui, Primului-ministru și miniștrilor. În schimb, Legea nr. 8/2002 privind jurământul de credință față de țară și popor al senatorilor și deputaților din Parlamentul României menționează în cuprinsul art. 3 alin. (2): „Refuzul de a depune jurământul atrage invalidarea mandatului”. Alineatul (2) al art. 34 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor menționează, de asemenea: „Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcție”.
Codul administrativ prevede la rându-i următoarele sancțiuni pentru nedepunerea jurământului:
– art. 116 alin. (9) menționează expres: „Consilierul local al cărui mandat a fost validat care nu depune jurământul nici în cea de a doua ședință privind ceremonia de constituire (…) sau care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept”.
– art. 150 alineat (2) arată expres: „Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept”.
– cu privire la prefect, în art. 251 alin. (5) se arată: „Refuzul depunerii jurământului atrage revocarea actului administrativ de numire în funcție”.
– referitor la funcționarii publici, în art. 229 alin. (5) se menționează: „Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică Constatarea nulității actului administrativ de numire produce efecte pentru viitor”.
DOWNLOAD FULL ARTICLE
[1] Informațiile sunt publice și disponibile online la adresa: https://dexonline.ro/definitie/jur%C4%83m%C3%A2nt, cu ultima accesare la data de 13.04.2020.
[2] Ovidiu Podaru, Drept administrativ, vol. I. Actul administrativ (I) Repere pentru o teorie altfel, Ed. Hamangiu, București, 2010, pp. 222-224.
[3] Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, ed. 15, vol. 2, Ed. C.H. Beck, București, 2017, secțiunea VI – Proceduri, solemnități, protocol, pp. 266-267.
[4] Mai multe detalii despre noțiunea de „administrație publică” în lucrarea scrisă de: Roxana Mariana Popescu, Jurisprudența CJUE cu privire la noțiunea de „administrație publică” utilizată în art. 45 alin. (4) TFUE, în proceedingul CKS ebook 2017, pp. 528-532.
[5]Ovidiu Podaru, Drept administrativ, op. cit, p. 222.
[6] Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, op.cit., p.266.
[7] Decizia Curții Constituționale a Românei nr. 1228 din 5 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 783 din 23 noiembrie 2010.
[8] Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Mona-Lisa Pucheanu, Corneliu-Liviu Popescu, Constituțiile Române. Texte. Note. Prezentare Comparativă, Regia Autonomă Monitorul Oficial, București, 1993.
[9] Ibidem, p. 33-65.
[10] Informațiile sunt publice și disponibile online la adresa: https://www.historia.ro/sectiune/calendar/articol/carol-i-al-romaniei-depune-juramantul-in-fata-parlamentului-romaniei, cu ultima accesare la data de 10.04.2020.
[11] În Constituția de la 1866, Titlul III – Despre puterile statului, la art. 32 se menționează că: „Puterea legislativă se compune din Rege și Reprezentanța națională. Reprezentanța națională se împarte în două Adunări: Senatul și Adunarea deputaților (…)”.
[12] Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Mona-Lisa Pucheanu, Corneliu-Liviu Popescu, Constituțiile Române, op. cit., pp. 71-92.
[13] Ibidem, pp. 97-118.
[14] Ibidem, pp. 121-138.
[15] Ibidem, pp. 141-159.
[16] Ibidem, pp. 165-189.
[17] Ibidem, pp. 193-248.Constituția României a fost publicată în M. Of. nr. 233 din 21 noiembrie 1991, aprobată prin referendumul național din 8 decembrie 1991.
[18] Legea de revizuire a Constituției nr.429/2003, publicată în Monitorul Oficial nr.458 din 29 octombrie 2003. România a fost obligată să își armonizeze legislația cu legislația europeană, dându-se prioritate supremației dreptului Uniunii Europene. Pentru mai multe detalii despre dreptul Uniunii Europene a se vedea: Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ed. a VI-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2016, pp. 252-253; Roxana-Mariana Popescu, Specificul aplicării prioritare a dreptului comunitar european în dreptul intern, în raport cu aplicarea prioritară a dreptului internațional, în Revista Română de Drept Comunitar nr. 3/2005, pp. 11-21 iar despre politicile Uniunii Europene, a se vedea, pe larg: Alina Conea, Politicile Uniunii europene. Curs universitar, Ed. Universul Juridic, București, 2020, 289 p.
[19] Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, op. cit., p. 266.
[20] Legea nr. 8/2002 privind jurământul de credință față de țară, și popor al senatorilor și deputaților din Parlamentul României, publicată în M. Of. nr. 101 din 5 februarie 2002.
[21] Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în M. Of. nr. 576 din 29 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare.
[22] O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în M. Of. nr. 555 din 5 iulie 2019.
[23] Ibidem.
[24] Elena Anghel, The responsibility principle, în Proceedings of the Challenges of the Knowledge Society Conference (CKS ) nr. 5/2015, pp. 364-370;
[25] Ovidiu Podaru, Drept administrativ, op. cit., p. 223.
[26] Roxana Mariana Popescu, Introducere în dreptul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 12.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.