Reflectarea constituțională a jurământului de credință
Elena Emilia Ștefan - aprilie 1, 20206. Concluzii
Analiza documentară efectuată a conturat următoarele concluzii la care am ajuns. Jurământul este o operațiune[27] procedurală posterioară emiterii actului administrativ. Așa cum se menționa în partea introductivă a studiului, un periplu istoric referitor la jurământ în Constituțiile române, în perioada 1866-2003 a relevat modalități diferite de reglementare a acestuia în cele 8 texte constituționale analizate. Credem, în acest context, că este pe deplin actual ce se afirma în doctrina noastră: „Existența constantelor juridice nu împiedică procesul schimbării dreptului, al evoluției sale permanente[28]”. De altfel, în perioada analizata 1866-2003, Constituțiile române s-au caracterizat prin parcurgerea a trei mari perioade istorice:
– Perioada interbelică: Constituția de la 1866, 1923, 1938 (monarhie);
– Perioada comunistă: Constituția de la 1948, 1952, 1965 (republică – populară și socialistă);
– Perioada 1990-2020: Constituția de la 1991 și Constituția revizuită în 2003 (republică). De altfel, analiza a avut în vedere și analiza altor acte normative, surprind perioada 1990-2020, astfel că analiza subiectului s-a referit la perioada 1866-2020.
În primul rând, din cuprinsul actelor normative analizate, s-a observat că nu există unitate de terminologie, în sensul că, în unele acte normative găsim jurământ iar în altele jurământ de credință deși, pe cale de interpretare logică[29], deducem că, indiferent de denumirea acestora, este vorba de aceeași operațiune administrativă, termenii fiind utilizați ca sinonime. Spre exemplu, dacă ne referim la Codul administrativ, în cuprinsul său se vorbește numai într-un singur caz de jurământ de credință și anume, este vorba despre funcționarii publici. În cazul celorlalte autorități publice analizate, termenul este de jurământ (Guvern, primar, prefect etc.).
În al doilea rând, din analiza comparativă a actelor normative analizate, observăm faptul că, în Constituția actuală, referitor la Președintele României, Primul-ministru și miniștrii nu se menționează nicio sancțiune expresă în cazul refuzului depunerii jurământului de credință, similar altor prevederi din alte legi, cum ar fi senatorii și deputații, judecătorii și procurorii. În ceea ce privește Codul administrativ și al legilor organice în cazul sancțiunilor termenii utilizați sunt diferiți: pentru deputați și senatori – invalidare a mandatului; pentru judecători și procurori – nulitatea numirii în funcție; consilierul local, primarul – demisionat de drept; prefectul și funcționarii publici – revocarea actului de numire; publici – constatarea nulității actului de numire.
În al treilea rând, textul jurământului este legat sau nu de formula religioasă Așa să îmi ajute Dumnezeu!, astfel:
– în Constituție: doar Constituția de la 1991 și Constituția revizuită din 2003 prevede formula religioasă în cuprinsul jurământului;
– în legi:
a) Pentru deputați și senatori: „jurământul de credință se poate depune și fără formula religioasă, aceasta putând fi înlocuită cu formula: „Jur pe onoare și conștiință”, care prefațează jurământul”:
b) Pentru judecători și procurori: „Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinței religioase a judecătorilor și procurorilor și este facultativă”;
– în Codul administrativ: „Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus și fără formula religioasă”.
În al patrulea rând, cu privire la cuprinsul jurământului:
– Constituțiile din perioada interbelică, făceau referiri la textul jurământului de credință astfel: Regele jura să păzească Constituția și legile poporului român (Constituțiile de la 1866, 1923), Regele jura să păzească Constituția și legile națiunii române (1938).
În plus, expresia jurământ de credință apare pentru prima dată în Constituția de la 1938 în cuprinsul art. 8 (..): „În afară de persoanele, de condițiunile și de formele prevăzute în legi, nimeni nu poate lua ori presta jurăminte de credință”.
A se observa că legiuitorul constituant se exprima la plural, vorbind de jurăminte de credință, astfel că găsim extrem de interesantă această formulare. Oare legiuitorul avea în vedere mai multe jurăminte de credință pentru aceeași persoană ajunsă într-o funcție sau demnitate publică ori avea în vedere raportarea la jurămintele depuse de toți destinatarii și atunci se justifică pluralul? Rămâne deschisă această întrebare pentru o cercetare viitoare.
– Constituțiile comuniste prevedeau, pe de o parte, în cadrul obligației de fidelitate față de țară faptul că, dacă se călca jurământul reprezenta crima cea mai gravă față de popor (1948) / popor și stat (1952) / față de țară (1965), pe de altă parte, se stipula expres textul jurământului pentru deputații validați – membrii prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R. și membrii guvernului (1948) / ori nu se menționează textul jurământului (1952).
De asemenea, în urma analizei comparative, se observă faptul că, cel mai detaliat conținut al jurământului a fost acela prevăzut în Constituția de la 1965 pentru Președintele Republicii Socialiste România.
– Constituțiile din perioada 1990-2020 menționează expres textul jurământului/ jurământului de credință pentru Președinte și implicit pentru Guvern.
În al cincilea rând, este interesant de observat modul diferit de referire la jurământ pentru Președintele țării și pentru Guvern ori deputați și senatori, în Constituția actuală:
– dacă la Președintele țării se prevede expres textul jurământului în cuprinsul art. 82 alin. 2 intitulat: „validarea mandatului și depunerea jurământului”;
– la Guvern, se menționează despre depunerea jurământului în cuprinsul art. 104 alin. 1 și 2 intitulat chiar: „jurământul de credință”.
Așadar, față de această arhitectură legislativă, putem interpreta că, în cadrul ambelor autorități publice centrale, componente ale puterii executive, legiuitorul constituant a avut în vedere faptul că, referirea la jurământ este referirea la jurământul de credință. Concluzia aceasta se completează coroborând și alte articole din Constituție, pentru alte autorități publice. Anume, art. 70 intitulat: „mandatul deputaților și senatorilor” (altă autoritate publică-Parlamentul) are două componente: depunere jurământ și menționarea faptului că, jurământul se stabilește prin lege organică.
Ori, coroborat cu art. 54 – „fidelitatea față de țară”, alin. 2: „Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege”, deducem că, indiferent de exprimarea legiuitorului constituant, în fapt este vorba de jurământ de credință, fiind vorba de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin. În plus, și Curtea Constituțională în jurisprudența sa a apreciat că, „principiul egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 Constituție, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite[30]”.
În al șaselea rând, nici textul Codului administrativ nu excelează în a avea referi clare la jurământ în ideea dacă se referă la jurământ de credință sau nu, în condițiile în care referirea expresă la jurământ de credință o regăsim doar la funcționarii publici. Față de acest aspect, pe cale de interpretare logică, apreciem că norma nu este clară și previzibilă.
Ori, așa cu s-a exprimat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, „principiul legalității, implică o obligație pozitivă a legiuitorului de a reglementa prin texte clare și precise, claritatea legii fiind apreciată în lumina experienței juridice normale, iar norma trebuie să fie previzibilă și accesibilă. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul că, între cerințele calitative ale legii, trebuie să se numere și previzibilitatea, adică norma juridică trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta, dintr-o anumită faptă (…)”[31]. Prin urmare, în opinia Curții: „interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau câmpului său de aplicare[32]”.
În al șaptelea rând, cu privire la puterea judecătorească, concluzionăm că judecătorii și procurorii depun jurământul stabilit prin lege, fiind tot vorba de jurământ de credință, concluzie la care am ajuns coroborând mai multe articole din Constituție, precum: art. 54, art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 – statutul judecătorilor, art. 132 – statutul procurorilor, art. 134 – atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii etc. și de aceea, am exemplificat Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, anterior citată.
În al optulea rând, remarcăm faptul că, cel mai amplu text al jurământului de credință a fost menționat în Constituția de la 1965 textul având un număr de patru fraze. În acest caz, lipsește formula religioasă dar se face referire, printre altele la: „(…) bunăstarea, fericirea întregului popor, solidaritate, prietenie ori norme etice și echitate (…)”, expresie care nu se mai regăsește ad litteram în nicio altă Constituție analizată.
În al nouălea rând, apreciem că, cel mai dificil de rostit din textul jurământului constituțional (1991și forma revizuită 2003) este cuvântul: „propășire”. Potrivit dicționarului explicativ al limbii române, DEX online cuvântul” propășire”[33] semnifică, printre altele: „a prospera, a dezvolta; progres, dezvoltare, înflorire etc.” Cuvântul ”propășire” din textul jurământului de credință se regăsește numai în Constituțiile de la 1991 și forma revizuită în 2003 și are ca destinatari Președintele și membrii guvernului.
În al zecelea rând, așa cum s-a observat, nedepunerea jurământului de credință sau refuzul depunerii jurământului de credință are multiple consecințe practice iar cele mai importante dintre acestea fiind imposibilitatea exercitării funcției ori încetarea efectelor juridice ale actului de numire în funcție. Ori care să fie rațiunea practică pentru care o persoană ajunsă, la capătul unui lung proces de desemnare ori alegere în funcție, cum ar fi Președintele țării ori Primul-ministru sau primarul chiar, să refuze să depună jurământul de credință față de țară, jurământ care în esență, indiferent de destinatari are un numitor comun, acela al respectării legilor statului?
În plus, nu numai aspectul legal este cel care trebuie avut în vedere în cadrul jurământului de credință ci și cel moral[34], etic, de comportament al persoanei care ajunsă într-o funcție publică sau de demnitate publică este obligată să jure, adică să își ia angajamentul și să declare că respectă niște norme atât scrise cât și, să prezinte garanția caracterului integru față de comunitate, oferind credință și fidelitate față de țară.
Având în vedere actele normative prezentate, considerăm extrem de actual ceea ce exprima doctrina: „orice stat are dreptul său legiferat, în concordanță cu propriile exigențe socio-politice, cu tradițiile și valorile pe care le proclamă[35]”. Însă, mergem cu argumentarea puțin mai departe deoarece observăm că, și în cadrul aceluiași stat, în epoci istorice diferite, tradițiile și valorile poporului sunt diferite și sunt reflectate ca atare în Constituție.
Prestarea jurământului, cu sau fără formula religioasă, se transformă într-o activitate solemnă, în care declarantul, cel care jură, credem că nu „se poate dezlega” de la ceea ce implică jurământul în nicio condiție, de aici rezultând mai multe întrebări la care să reflectăm. Poate unul dintre destinatarii jurământului prezentați în lucrare să renunțe la a îndeplini conținutul jurământului odată ce a jurat? Se poate pune problema de încetare a îndeplinirii conținutului jurământului prin renunțarea la funcție ori persoanele sunt legate de jurământ și după încetarea mandatului/funcției, spre exemplu? Ori încălcarea jurământului atrage pur și simplu răspunderea juridică a subiectului și atât? Din acest punct de vedere, jurisprudența nu este formată (și nu avem în vedere jurisprudența Curții Constituționale în aplicarea art. 95 Constituție – suspendarea din funcție) însă vom vedea în viitor dacă și când se va forma o asemenea jurisprudență.
Iată de ce, față de cele de mai sus, studiul prezent și-a îndeplinit obiectivul propus în partea introductivă, aceea de a releva modalitățile de reflectare a jurământului de credință în Constituțiile române dar și în legi, oferind o imagine de ansamblu a reglementării normative a acestui subiect pe parcursul a mai bine de 150 de ani, lăsând deschise direcții noi de cercetare ale aceluiași subiect, dintr-o altă perspectivă. Cercetarea pe care am efectuat-o nu și-a propus să surprindă toate aspectele legate de jurământul de credință iar întrebările născute din analiza subiectului, întrebări asupra cărora am reflectat și care nu și-au găsit deocamdată răspunsul, vor constitui obiectul unei cercetări științifice viitoare.
Bibliografie
1. Elena Anghel, Constant aspects of law, în proceedings-ul CKS-eBook 2011, Ed. Pro Universitaria, București, 2011.
2. Elena Anghel, The responsibility principle, în Proceedings of the Challenges of the Knowledge Society Conference (CKS ) nr. 5/2015.
3. Marta Claudia Cliza, Drept administrativ Partea II, Ed. Pro Universitaria, București, 2010.
4. Alina Conea, Politicile Uniunii europene. Curs universitar, Ed. Universul Juridic, București, 2020,
5. Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, a VI-a, revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2016.
6. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, ed. 15, vol. 2, Ed. C.H. Beck, București 2017, secțiunea VI – Proceduri, solemnități, protocol.
7. Ioan Muraru, Gheorghe Iancu, Mona-Lisa Pucheanu, Corneliu-Liviu Popescu, Constituțiile Române. Texte. Note. Prezentare Comparativă, Regia autonomă Monitorul Oficial, București, 1993.
8. Ovidiu Podaru, Drept administrativ, vol. I. Actul administrativ (I) Repere pentru o teorie altfel, Ed. Hamangiu, București, 2010.
9. Nicolae Popa coordonator, Elena Anghel, Cornelia Ene-Dinu, Laura Spătaru-Negură, Teoria generală a dreptului, Caiet de seminar, 3, Ed. C.H. Beck, București, 2017.
10. Roxana Mariana Popescu, Jurisprudența CJUE cu privire la noțiunea de „administrație publică” utilizată în art. 45 alin. (4) TFUE, în proceedingul CKS ebook 2017.
11. Roxana-Mariana Popescu, Specificul aplicării prioritare a dreptului comunitar european în dreptul intern, în raport cu aplicarea prioritară a dreptului internațional, în Revista Română de Drept Comunitar nr. 3/2005.
12. Roxana Mariana Popescu, Introducere în dreptul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, București, 2011.
13. Laura Cristiana Spătaru Negură, Dreptul Uniunii Europene – o nouă tipologie juridică, Ed. Hamangiu, București, 2016.
14. Elena Emilia Ștefan, Legalitate și moralitate în activitatea autorităților publice, în Revista de Drept Public nr. 4/2017.
15. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în M. Of. nr. 576 din 29 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare.
16. Legea de revizuire a Constituției nr. 429/2003, publicată în M. Of. nr. 458 din 29 octombrie 2003.
17. Legea nr. 8/2002 privind jurământul de credință față de țară, și popor al senatorilor și deputaților din Parlamentul României, publicată în M. Of. nr. 101 din 05 februarie 2002.
18. U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în M. Of. nr. 555 din 5 iulie 2019.
19. Decizia Curții Constituționale a României nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 144 din 25 februarie 2011.
20. Decizia Curții Constituționale a României nr. 296 din 1 martie 2011, publicată în M. Of. nr. 497 din 12 iulie 2011.
21. Decizia Curții Constituționale a României nr. 79 din 27 ianuarie 2011, publicată în M. Of. nr. 473 din 6 iulie 2011.
22. Decizia Curții Constituționale a Românei nr. 1228 din 5 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 783 din 23 noiembrie 2010.
Alte surse
1. https://dexonline.ro/definitie/propasire, cu ultima data de accesare 13.04.2020.
2. https://dexonline.ro/definitie/jur%C4%83m%C3%A2nt, cu ultima accesare la data de 13.04.2020.
3. https://www.historia.ro/sectiune/calendar/articol/carol-i-al-romaniei-depune-juramantul-in-fata-parlamentului-romaniei, cu ultima accesare la data de 10.04.2020.
4. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/47259, cu ultima accesare la data de 17.04.2020.
[27] Pentru alte detalii despre fazele procedurii de elaborare ale actului administrativ, a se vedea Marta Claudia Cliza, Drept administrativ Partea II, Ed. Pro Universitaria, București, 2010, pp. 29-37.
[28] Laura Cristiana Spătaru Negură, Dreptul Uniunii Europene – o nouă tipologie juridică, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 47.
[29] Pentru mai multe detalii despre felurile interpretării normelor juridice a se vedea, Nicolae Popa coordonator, Elena Anghel, Cornelia Ene-Dinu, Laura Spătaru-Negură, Teoria generală a dreptului, Caiet de seminar, ed. 3, Ed. C.H. Beck, București, 2017, pp. 197-202.
[30] Decizia Curții Constituționale a României nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 144 din 25 februarie 2011.
[31] Decizia Curții Constituționale a României nr. 79 din 27 ianuarie 2011, publicată în M. Of. nr. 473 din 6 iulie 2011.
[32] Decizia Curții Constituționale a României nr. 296 din 1 martie 2011, publicată în M. Of. nr. 497 din 12 iulie 2011.
[33] Informațiile sunt publice și disponibile online la adresa: https://dexonline.ro/definitie/propasire, cu ultima dată de accesare 13.04.2020.
[34] Pentru alte detalii despre analiza activității autorităților publice din punct de vedere al legalității și moralității – studiu de caz Franța, a se vedea Elena Emilia Ștefan, „Legalitate și moralitate în activitatea autorităților publice”, în Revista de Drept Public nr. 4/2017, pp. 95-105.
[35] A se vedea Elena Anghel, Constant aspects of law, în proceedings-ul CKS-eBook 2011, Ed. Pro Universitaria, București, 2011, pp. 594.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.