Introducerea în țară de droguri pentru consum propriu, unitate sau pluralitate infracțională? Discuții pe marginea unei dificile chestiuni de drept
Adrian Stan - octombrie 1, 2018 Abstract
A new question on the issue of law in criminal matters filed on 8 October 2018 on the
High Court of Cassation and Justice gives us the occasion forsome interesting observations
on the offenses provided by Law no. 143/2000. This Law issues are not new, as they are
already noticed by judiciary practise and doctrine, but the very recent occasion given to the
Supreme Court will lead to a binding solution in the matter.
The ordinary court asks the High Court to rule on the question whether „the sole
action of transport, namely the unauthorized possession of high-risk or high-risk drugs in
the territory of another State and then on the territory of Romania may constitute the
material element of the offenses prev. by art. 3 and art. 4 of Law no. 143/2000 in a formal
offense plurality or constitutes the only single offense prev. by art. 4 of Law no. 143 / 2000”.
In fact, the essence of the question is whether the introduction of drugs into the country, in
the case of substances for own consumption, will or will not bring the author’s criminal
responsibility as a distinct act and a severe penalty.
Our study will have as a final point the presentation of some arguments on the
controversial issue brought to the Supreme Court, but it is necessary first to observe the
context in which the question of law emerged. Next, we will briefly present two other cases
on which binding decisions have been pronounced on drug trafficking, relevant to the
concept of crime plurality, and the perception of the Supreme Court over
detaining/trafficking prohibited substances.
Our study is rather a presentation and analysis of many arguments rather than a
radical expression of any opinion on the question of law. However, in our conclusion, we
believe that considering the opinion of the majority of judicial practice, the arguments of
equity, reason and purpose of criminal law and the proportionality also, the solution of one
offence and the attenuated liability of the consumer who buys drugs from abroad is the
correct one.
Key words: drug trafficker, drug consummer, equity, plural offences, introducing drugs in the
country, proportionality.
O nouă sesizare privind dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală înregistrată la 8 octombrie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție[1], ne dă prilejul unor interesante observații cu privire la infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000[2]. Problemele de drept nu sunt unele noi, fiind observate deja de practica judiciară și de doctrină, însă foarte recenta ocazie dată instanței supreme va duce, în cazul soluționării sale pe fond, la o soluție obligatorie în acest sens.
Instanța de trimitere[3] solicită Înaltei Curți opinia cu privire la chestiunea dacă „acțiunea unică de transport, respectiv deținerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat și, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 3 și art. 4 din Legea nr. 143/2000 în concurs formal de infracțiuni sau constituie infracțiunea unică prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000”.
De fapt, esența întrebării este dacă introducerea de droguri în țară, în condițiile în care e vorba de substanțe destinate consumului propriu, va atrage sau nu răspunderea penală a autorului ca faptă distinctă.
Studiul nostru va avea ca punct final prezentarea unor argumente cu privire la controversata problemă adusă spre soluționare instanței supreme, considerând însă că este necesar, în prealabil, să observăm contextul în care a apărut chestiunea de drept. Apoi, vom prezenta, pe scurt, alte două spețe asupra cărora s-au pronunțat dictumuri în materia traficului de droguri, relevante în privința concepției referitoare la unitatea de infracțiune, pluralitate și la percepția Curții supreme asupra activității continue ce privește substanțele interzise.
Controverse vechi, întrebări noi
Infracțiunile prevăzute de legea ce combate traficul și deținerea ilicită de droguri nu au făcut, pentru o lungă perioadă de timp de la intrarea în vigoare a legii speciale[4], obiectul unor mecanisme de asigurare a unității pracicii unitare, nici înainte și nici imediat după restructurarea sistemului de unificare a practicii judiciare penale de după 1 februarie 2014.
Nici modificări consistente ale legii nu au avut loc, cu excepția reducerii relativ semnificative a limitelor de pedeapsă, care inițial depășeau cu mult nivelul unei rezonabilități și proporționalități cu gravitatea faptelor. De fapt, credem că și în prezent, limitele prevăzute pentru infracțiunea pedepsită de art. 3 alin. (2) din Lege depășesc ceea ce ar putea fi numit o reacție penale rezonabilă, fiind excesiv de ridicate. Chiar speța ce a generat recentul dosar de pe rolul Înaltei Curți, instanță care va trebui să răspundă la o dificilă întrebare, dovedește că pedepsirea unei persoane pentru introducerea de droguri de mare risc în țară spre consum propriu în același mod cu ceea ce ar privi un traficant ce tranzitează zeci de kilograme peste graniță este un lucru greu de primit.
Este unanim acceptat că lupta împotriva criminalității organizate a avut la bază amploarea pe care a căpătat-o traficul de droguri după deceniul șase al secolului trecut. Primul act de importanță globală ce a încercat să limiteze fenomenul a fost Convenția Unică asupra Stupefiantelor, adoptată la New York în 1961[5]. Organizația Națiunilor Unite a făcut apoi un alt important pas în anul 1988, adoptând Convenția de la Viena contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope[6]. Actul, deși se referă doar la infracțiunile ce privesc stupefiantele, este considerat și punctul de pornire al cooperării internaționale împotriva crimei organizate în general, făcând ample referiri la identificarea și confiscarea bunurilor dobândite prin infracțiuni la regimul substanțelor prohibite și deschizând calea următoarelor acte internaționale în materie[7].
Nu putem, de asemenea, să omitem că, în forma sa în vigoare aproape trei ani, Legea nr. 143/2000 a prevăzut o măsură extremă de politică penală, sancționând, pe de o parte, traficul internațional de droguri de mare risc cu o pedeapsă între 15 și 25 de ani închisoare, iar pe de altă parte pedepsind orice activitate de tip organizat de trafic de droguri, internă sau internațională, cu referire la droguri de risc sau mare risc, cu pedespsa alternativă a detențiunii pe viață[8]. Teza sancționării atât a asocierii de tip mafiot per se, cât și a organizării distincte a operațiunilor privind drogurile este supusă unor discuții ample în doctrina italiană punând probleme de bis in idem[9], însă detalierea rațiunilor acestei politici penale ar excede obiectul prezentei analize.
Revenind la obiectul central al lucrării noastre, Legea nr. 143/2000 a oferit în ultima perioadă ocazia unor interesante soluții ale instanței supreme în dezlegarea unor chestiuni de drept. La unele divergențe s-a răspuns în sensul anticipat de doctrină, la altele însă soluția a fost cea contrară.
După părerea noastră, s-ar putea spune că sporirea numărului întrebărilor pe care și le ridică practica judiciară și doctrina are la origine mai multe cauze și nu s-ar putea afirma că unele sunt mai puțin importante decât altele. Pe de o parte e vorba, așa cum afirmam și mai înainte, de extinderea cadrului legal prin noul Cod de procedură în temeiul căruia chestiunile de drept, cu exigențele prevăzute de art. 475 C. pr. pen., pot fi deduse spre soluționare completului specializat al instanței supreme. Pe de altă parte, diversificarea și o anumită amploare a micului trafic de stupefiante, cu diminuarea corelativă a traficului de nivel crescut, ce a dominat anii 2000 credem că este o altă cauză. Și conținutul constitutiv al normelor de incriminare ale legii speciale este un motiv important, cu toate că este stabil de aproape 20 de ani, deoarece folosirea unor sintagme sau cuvinte cu grad înalt de abstractizare duce la o veritabilă lipsă de claritate și previzibilitate a normelor și la inerente dificultăți practice de încadrare juridică.
Ca ultim motiv, dar nu cel mai lipsit de importanță este și conștientizarea de către specialiști că prin aplicarea strictă a dispozițiilor legale incriminatorii, deci a criteriilor exclusiv de natură obiectivă, se ajunge la condamnări la pedepse disproporționate aplicate unor persoane ce nu prezintă o vinovăție de un grad ridicat care să necesite o reacție penală atât de aspră.
Recentele statuări ale Înaltei Curți în materia traficului de droguri
1. Unitate naturală colectivă sau pluralitate de infracțiuni
O scurtă trecere în revistă a recentelor dezlegări de drept în materia traficului și deținerii de droguri considerăm că se impune, pentru a observa felul în care ceea ce a fost numită „doctrina dreptului viu, adaptat la cerințele sociale” a perceput fenomenul traficului și consumului de droguri în dinamica sa. Este vorba de decizia nr. 3/2017[10] și decizia nr. 15/2017[11].
Prin cea dintâi dintre acestea, ridicându-se de către instanța a quo problema dacă „atunci când o persoană comite, în aceeaşi împrejurare, una sau mai multe acţiuni care pot constitui elementul material conform enumerării din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, având ca obiect material mai multe categorii de droguri, prevăzute în tabele diferite (de risc şi de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni sau a unei unităţi legale de infracţiuni sub forma infracţiunii continuate ori a infracţiunii complexe prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (2) C. pen.”, completul Înaltei Curți a dat o soluție echitabilă, în spiritul interpretării juste a dispozițiilor legale.
Astfel, s-a statuat în primul rând, ceea ce era majoritar acceptat de practicieni, dar totuși nu ferit de opinii contrare și anume că primul alineat al art. 2 reprezintă forma tip a infracțiunii: „Având în vedere că în art. 2 alin. (1) din Lege sunt reglementate toate elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de droguri, care conturează atât latura sa obiectivă, cât şi cea subiectivă, respectiv modalităţile alternative ale realizării elementului material, cerinţa esenţială alăturată acestuia, obiectul infracţiunii şi sancţiunea, se constată că aceste dispoziţii reprezintă norma de incriminare a formei tip sau de bază a infracţiunii”.
Norma ce urmează este așadar una de tip subsidiar, ce nu reia conținutul constitutiv anterior în integralitate, aspect esențial ce a dus la concluzia că nu este vorba de o faptă distinctă. Curtea spune că: „Prin modul de reglementare al alin. (2) din acelaşi text de lege, care face trimitere la prevederile alineatului precedent, făcând excepţie doar limitele pedepsei cu închisoarea şi obiectul traficului de stupefiante, rezultă că, în cuprinsul acestuia, nu se defineşte o infracţiune-tip de sine stătătoare, întrucât în structura normei nu este descrisă o faptă distinctă”. Pedeapsa și natura substanțelor nu sunt deci elemente care să facă diferența între incriminări distincte.
Putem afirma că, în contextul celor observate de Curte, alin. (2) al art. 2 este o normă de agravare, incompletă și de referire[12]. Normele incomplete (numite și divizate) își completează structura logică cu elemente cuprinse în același act normativ sau în alte acte normative. Acestea au mai fost definite[13] ca acele norme din structura cărora lipsește fie dispoziția, fie sancțiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conținutul altor norme. Este evident că textul împrumută dispoziția de la cel care-l precedă.
Drept urmare, mai observă instanța, „fiind în prezenţa unei norme de trimitere, dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu cele ale alin. (1), de la care împrumută toate elementele constitutive, respectiv modalităţile alternative ale elementului material (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor), precum şi condiţia ataşată acestuia, şi anume ca verbum regens să fie realizat fără drept. Spre deosebire de infracţiunea-tip, incriminarea din alin. (2) vizează drogurile de mare risc înscrise în tabelele nr. I şi II, anexă la lege, şi dat fiind gradul de pericol social abstract sporit, legiuitorul l-a reflectat în limite de pedeapsă a închisorii majorate, cuprinse între 5 şi 12 ani, în loc de 2-7 ani”.
Criteriul de bază în analiza unității sau pluralității infracționale, chestiunea de drept esențială ce a dat naștere discuției este independența normei. Concluzia este că alin. (2) „nu poate funcţiona independent, ca infracţiune de sine stătătoare, ci doar în strânsă legătură cu textul de incriminare la care se raportează, rezultă că suntem în prezenţa unei variante agravate a infracţiunii-tip care are elementele constitutive ale acesteia, la care însă legiuitorul a înţeles să adauge trăsături agravante, de natură a determina un tratament juridic diferit de cel al infracţiunii de bază”.
În consecinţă, se arată că săvârșirea uneia dintre acţiunile enumerate exemplificativ ca modalităţi alternative de realizare a elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care însă are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, „nu conturează o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului ideal, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, norma juridică conţinută în alin. (2) al textului de lege menţionat nu reglementează o infracţiune distinctă, de sine stătătoare, ci o variantă agravată a celei de bază. Or, în cazul concursului formal de infracţiuni este necesar ca acţiunea săvârşită să realizeze conţinutul mai multor infracţiuni, având în vedere împrejurările în care a avut loc sau urmările pe care le-a produs, aşa cum stabileşte art. 38 alin. (2) C. pen.”.
Situația este oarecum asemănătoare și considerentele se suprapun într-o oarecare măsură cu cele avute în vedere în decizia nr. 20/2016[14] a Curții, în care a pronunțat hotărârea prelabilă cu privire la infracțiunea de proxenetism. S-a stabilit atunci că indiferent de incriminarea distinctă, de limitele diferite de pedeapsă și de vârsta diferită a subiectului pasiv, înlesnirea practicării prostituției de către persoane majore și minore poate reprezenta o infracțiune unică (în forma unității naturale colective), o infracțiune în forma unității legale a formei continuate sau o pluralitate de infracțiuni, elementul esențial fiind împrejurarea comiterii și elementul subiectiv al autorului, deci unitatea de rezoluție infracțională.
La fel, revenind la cazul drogurilor, s-a spus că, fiind vorba de o acţiune unică, chiar dacă aceasta ar viza mai multe categorii de substanţe oprite de lege, nu sunt îndeplinite nici condiţiile concursului real de infracţiuni, întrucât această formă de pluralitate presupune existenţa a cel puţin două infracţiuni săvârşite de aceeaşi persoană prin acţiuni distincte potrivit art. 38 alin. (1) C. pen.
Folosind raționamentul prin excludere, Curtea elimină de asemenea posibilitatea reținerii unei forme continuate, deoarece, în cazul dat, se pune problema traficării cu aceeași ocazie, iar nu în împrejurări diferite a unor substanțe ce reprezintă droguri de risc și de mare risc.
La fel, fapta nu poate intra nici în sfera unității legale a complexității, deoarece constatându-se deja că norma juridică cuprinsă în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, nu reglementează o infracţiune de sine stătătoare în raport cu incriminarea din alin. (1) al aceluiaşi articol, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a infracţiunii complexe, ce ar presupune absorbirea în conţinutul său a unei fapte care prezintă elementele de tipicitate ale unei infracţiuni de natură diferită, ceea ce nu este cazul, având în vedere că prevederile cuprinse în cele două alineate sunt variante normative ale aceleiaşi infracţiuni, respectiv a traficului de stupefiante.
Aşadar, se concluzionează că săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, întrucât natura diferită a substanţelor stupefiante nu modifică unitatea infracţiunii de trafic de droguri.
[1] Cu termen de soluționare la 5 decembrie 2018.
[2] Legea nr. 143/2000 a fost republicată în M. Of. cu nr. 163 din data de 6 martie 2014.
[3] Este vorba de Curtea de Apel Alba Iulia.
[4] Forma inițială a Legii a fost publicată în M. Of. cu nr. 362 din data de 3 august 2000.
[5] Ratificată și publicată în B. Of. nr. 213 din 31 decembrie 1973.
[6] Ratificat de România prin Legea nr. 118/1992, publicată în M. Of. nr. 341 din 30 decembrie 1992.
[7] Convenția internațională privind reprimarea finanțării terorismului (ONU), New York, 1999, ratificată de statul român prin Legea nr. 623/2002, publicată în M. Of. nr. 852/26.11.2002; Convenția ONU împotriva criminalității organizate transnaționale (adoptată la Palermo în anul 2000), ratificată de România prin Legea nr. 565/2002, publicată în M. Of. nr. 813 din 8 noiembrie 2002; Convenția ONU împotriva corupției (New York, 2003), semnată de România la Merida, la 9.12.2003, ratificată prin Legea nr. 365/2004, publicată în M. Of. nr. 903 din 5 octombrie 2004; Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului (adoptată la Varșovia, la 16 mai 2005), ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, publicată în M. Of. nr. 968 din 4 decembrie 2006.
[8] Art. 12 din Lege, abrogat prin Legea nr. 39/2003 prevedea că „se pedepsesc cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi faptele prevăzute la art. 2, 3 şi 5, dacă persoana care le-a săvârşit face parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin 3 persoane, cu structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte şi al obţinerii de beneficii materiale sau de alte foloase ilicite”. Chiar ordinea pedepselor făcea din această faptă cea mai sever pedepsită din întregul sistem penal român, pentru că pedeapsa cuantificabilă apare doar ca una subsidiară celei perpetue.
[9] E. Birritteri, Il concorso tra associazione a delinquere di stampo mafioso e associazione finalizzata al traffico di stupefacenti: alla ricerca di una razionale repressione del fenomeno, în Rivista Trimestriale Diritto Penale Contemporaneo, nr. 1/2018, pp. 168-177.
[10] Publicată în M. Of. cu nr. 259 din data de 13 aprilie 2017.
[11] Publicată în M. Of. cu nr. 369 din data de 18 mai 2017.
[12] V. Pașca, Drept penal. Partea generală, ediția a IV-a, Ed. Universul Juridic, 2015, pp. 47 și 48.
[13] F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2014, pp. 91 și 92.
[14] Publicat în M. Of. cu nr. 927 din data de 17 noiembrie 2016.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.