Aplicabilitatea principiului indivizibilităţii Ministerului Public. Analiză cauză
Ioana Păcurariu - octombrie 1, 2017 Abstract
This paper sets out the principles governing DPP and aims to answer the question whether the
principle of indivisibility (unity) of the Public Ministry is outdated, given that in a case arrived
before the Court Sibiu, at the stage of preliminary chamber, there was held the problem whether it is
admisible or not for a prosecutor to make acts of disposition regarding the indictment of another
prosecutor and if the first prosecutor of the Prosecutor´s Office doesn´t have to confirm the
maintenence of the arraignment.
Keywords: Public Ministry, the case prosecutor, the indictment, the principle of indivisibility
1. Principiile care guvernează activitatea şi organizarea Ministerului Public
Conform art. 132 alin. 1 din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
1.1. Principiul legalităţii
Conform art. 131 alin. 2 din Constituţie, Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii. Iar conform alin. 3 al aceluiaşi articol, parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
Principiul legalităţii consacră subordonarea procurorilor faţă de lege şi se prezintă ca axul dominant al activităţii magistraţilor[1].
Conform art. 1 alin. 5 din Constituţie, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Această obligaţie li se impune atât cetăţenilor cât şi organelor statului.
Principiul legalităţii este garantat şi de art. 16 alin. 2 din Constituţie potrivit căruia: nimeni nu este mai presus de lege.
Pornind de la premisa că cele mai grave încălcări ale legilor constituie infracţiuni, prin urmare acestea atrag cea mai gravă formă de răspundere, cea penală – unde rolul procurorilor este dominant[2].
Iar Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară dispune în art. 1 alin. 3 că Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii. Acest lucru este reiterat şi de art. 62 alin. 1 din aceeaşi lege care prevede că Ministerul Public îşi exercită atribuţiile în temeiul legii.
Totodată, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor dispune în art. 4 alin. 1 că procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii.
Dreptul procurorului de a acţiona este guvernat de lege. Procurorul nu poate acţiona decât în limitele competenţei sale stabilite de lege, prin mijloace şi în cazurile stabilite de lege.
Conform art. 3 din Legea nr. 304/2004, competenţa organelor judiciare şi procedura judiciară sunt stabilite de lege.
Procurorii prin întreaga lor activitate trebuie să garanteze respectarea legii.
1.2. Principiul imparţialităţii
Similar cu principiul legalităţii, imparţialitatea procurorilor, se prezintă ca o garanţie care răspunde exigenţei asigurării egalităţii cetăţenilor în faţa legii[3].
Principiul imparţialităţii are un caracter moral şi este menit să garanteze dreptul fundamental al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţie.
În baza acestui principiu, procurorul, la fel ca şi judecătorul, trebuie ca prin întreaga sa activitate să asigure egalitatea cetăţenilor în faţa justiţiei.
După cum s-a afirmat în practică: Forţa Ministerului Public constă în imparţialitatea lui[4].
Ca apărător al intereselor generale ale societăţii, având competenţa – „puterea” – conferită de lege, procurorul trebuie să se dovedească fidel principiului imparţialităţii, indiferent faţă de cine este chemat să aplice prevederile legii[5]. Procurorul nu trebuie să fie părtinitor.
1.3. Principiul subordonării ierarhice
Ministerul Public este organizat structural într-un sistem piramidal al subordonărilor ierarhice. În temeiul acestui principiu, procurorul ierarhic superior exercită controlul asupra procurorilor aflaţi în subordinea sa. Astfel Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită controlul asupra procurorilor din cadrul acestui parchet, precum şi asupra parchetelor de pe lângă celelalte instanţe, cum ar fi: curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii.
Totodată, parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali, care exercită controlul asupra procurorilor aflaţi în subordinea sa; parchetele de pe lângă: tribunale, tribunale specializate şi judecătorii sunt conduse de prim-procurori care exercită controlul asupra acestui parchet. P.I.C.C.J. este condus de procurorul general al P.I.C.C.J., ajutat de un prim-adjunct şi de un adjunct.
Legea nr. 303/2003 privind organizarea judiciară dispune că procurorii sunt subordonaţi şefului lor ierarhic superior care are dreptul să suspende şi să infirme actele şi dispoziţiile procurorilor din subordinea sa. Cu toate acestea, principiul are şi o serie de limite, în sensul că, procurorul ierarhic superior nu are dreptul să îi impună procurorului aflat în subordinea sa efectuarea unor acte sau luarea unor măsuri contrare convingerii lui întemeiate pe analiza cazurilor pe care le instrumentează şi a normelor de drept aplicabile[6]. Procurorul ierarhic inferior are dreptul să se adreseze Consiliului Superior al Magistraturii şi să sesizeze imixtiunile procurorului ierarhic superior.
O altă limită a acestui principiu o constituie libertatea conferită procurorului care participă în cadrul şedinţelor de judecată să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. Activitatea acestui magistrat este simbolizată prin formula „Si le plume est serve, le parole est libre (Stiloul este folosit, cuvântul este gratuit) ”[7]. Deşi procurorii sunt obligaţi să execute ordinele primite de la superiori, odată ce se află în şedinţa de judecată procurorul este liber să pună concluzii proprii[8].
Totodată, procurorul nu poate fi împiedicat să exercite căile de atac prevăzute de lege în cauzele judecate cu participarea sa[9].
Cu toate că parchetele funcţionează pe lângă instanţele judecătoreşti, aceste instituţii nu se află în nicio formă de dependenţă faţă de instanţe. Judecătorii din cadrul instanţelor judecătoreşti hotărăsc asupra acţiunilor şi cererilor formulate de procurori, dar nu pot sugera sau să le modifice în vreun fel. Totodată, instanţele nu pot refuza sau retrage cuvântul procurorului în proces, cum nici să se pronunţe asupra oportunităţii participării acestuia la judecarea anumitor cauze[10].
Art. 5 din Legea nr. 304/2004 dispune că Ministerul Justiţiei asigură buna organizare şi administrare a justiţiei ca serviciu public. Deşi art. 132 alin. 1 din Constituţie prevede că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, între cele două părţi există o relaţie administrativă de autoritate[11].
Ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea C.S.M., exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de procurorul general al P.I.C.C.J. sau, după caz, de procurorul general al D.N.A., ori de ministrul justiţiei.
Controlul constă în verificarea eficienţei manageriale, a modului în care procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa parchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate.
Ministrul justiţiei poate să ceară procurorului general al P.I.C.C.J. sau, după caz, procurorului general al D.N.A. informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii.
1.4. Principiul independenţei
Conform art. 62 alin. 4 din Legea nr. 304/2004, parchetele sunt independente în relaţiile cu instanţele judecătoreşti, precum şi cu celelalte autorităţi publice. Textul de lege instituie o obligaţie generală pentru toate autorităţile publice din sfera tuturor puterilor statului, de a se abţine de la orice imixtiune în activitatea desfăşurată de procurori, orice act sau ordin contrar acestei dispoziţii va fi lovit de nulitate absolută[12].
Totodată, după cum dispune art. 64 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Iar în cazul în care procurorul ierarhic superior intervine în mod nelegal în actele de urmărire penală ale procurorului aflat în subordinea sa, acesta poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei.
În ceea ce priveşte relaţia parchetelor cu instanţele judecătoreşti, parchetele funcţionează în rând cu instanţele judecătoreşti fără să existe o conotaţie de dependenţă funcţională[13].
Independenţa procurorilor este garantată de către Consiliul Superior al Magistraturii, după cum rezultă din art. 133 alin. 1 din Constituţie. Consiliul Superior al Magistraturii este instituţia cu rol de garant al independenţei justiţiei, care propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor şi veghează la buna desfăşurare a activităţii profesionale a acestora. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de judecată pentru soluţionarea contestaţiilor formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile C. S. M., cu excepţia celor date în materie disciplinară.
Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a apăra procurorii şi judecătorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.
Procurorii care consideră că independenţa şi imparţialitatea le sunt afectate în orice mod prin acte de imixtiune în activitatea profesională se pot adresa C.S.M., pentru a dispune măsurile necesare, conform legii.
1.5. Principiul indivizibilităţii (unităţii)
Acest principiu nu este prevăzut expres de lege, el fiind de natură cutumiară şi reflectă natura instituţiei Ministerului Public care constă în teoria că personalitatea fiecăruia dintre membrii Ministerului Public reprezintă întregul corp de magistraţi, sau, în orice caz, întregul parchet din care face parte. În acest sens, în procesul penal este permis ca un caz să fie instrumentat succesiv de mai mulţi procurori sau ca, într-un dosar aflat în curs de cercetare la organele de poliţie sub supravegherea unui procuror, rechizitoriul să fie întocmit de un alt procuror. Totodată, în faza judecăţii, atât în procesul penal cât şi în procesul civil, procurorii se pot schimba între ei.
Cu toate acestea, principiul indivizibilităţii întâmpină o serie de limitări, respectiv această regulă nu poate fi aplicată împotriva Ministerului Public, de exemplu, şeful ierarhic superior al parchetului nu poate să exercite o cale atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti date în conformitate cu concluziile puse de subordonatul său[14].
În temeiul acestui principiu, procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuţiile procurorilor din subordine. Totuşi, principiul unităţii de acţiune, fiind complementar cu acela al subordonării ierarhice nu permite ca invers, un procuror de grad inferior să îndeplinească acte de competenţa procurorului de grad superior[15].
O altă limitare este reglementată de art. 64 alin. 4 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute unui alt procuror în următoarele situaţii:
a) suspendarea sau încetarea calităţii de procuror, potrivit legii;
b) în absenţa sa, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rechemarea sa;
c) lăsarea cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile.
2. Analiză cauză
Într-o cauză aflată pe rolul Judecătoriei Sibiu, având ca obiect trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor M.C.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 33 lit. b din Codul penal din 1968, toate raportate la art. 5 din C. pen. şi C.A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen.
Pe parcursul fazei de cameră preliminară, au fost invocate de către apărătorii inculpaţilor excepţii care vizează nulitatea relativă a unor acte de urmărire penală. Excepţiile au fost admise de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul JS.
În temeiul art. 345 alin. 2 şi 3 C. pr. pen., judecătorul de cameră preliminară a dispus comunicarea încheierii PJS, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară în termen de 5 zile dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
Parchetul a emis două ordonanţe din datele de 18.03.2016 şi 29.03.2016 prin care au fost menţinute dispoziţiile de trimitere în judecată a celor doi inculpaţi, ordonanţe date ca urmare a dispoziţiei încheierilor penale din data de 15.03.2016 şi respectiv 28.03.2016. Ordonanţele au fost emise de către procurorul C.R., altul decât procurorul care a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, procurorul F.M.A.S. şi nu au fost confirmate de către prim-procurorul PJS.
În încheiere, judecătorul de cameră preliminară a constatat faptul că rechizitoriul din data de 06.01.2016, prin care s-a finalizat practic faza urmăririi penale în dosarul nr. 6136/P/2013 al PJS, a fost întocmit de către procurorul FMAS.
Totodată, judecătorul de cameră preliminară a pus în discuţie din oficiu, dacă este regulamentar, ca un procuror să emită acte de dispoziţie asupra rechizitoriului altui procuror, şi dacă prim-procurorul PJS are sau nu obligaţia confirmării menţinerii trimiterii în judecată.
Potrivit art. 345 alin. 3 C. pr. pen., în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
Văzând această dispoziţie legală, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că singurul în măsură să comunice dacă menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată este procurorul care a întocmit rechizitoriul în dosar, cu confirmarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Potrivit art. 64 alin. 2 teza 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege, iar potrivit art. 64 alin. 4 din aceeaşi lege, lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute unui alt procuror în următoarele situaţii:
a) suspendarea sau încetarea calităţii de procuror, potrivit legii;
b) în absenţa sa, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rechemarea sa;
c) lăsarea cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile.
Art. 64 alin. 4 se referă la cauzele repartizate unui procuror, aflate în curs de soluţionare, moment procesual în care procurorul de caz poate fi schimbat în situaţiile expres prevăzute la lit. a, b şi c, fără a se face trimitere la cauzele „definitiv” soluţionate de procuror prin emiterea rechizitoriului sau a unei ordonanţe de clasare/renunţare la urmărirea penală, când se finalizează urmărirea penală.
[1] E. Poenaru, Procurorul – parte în procesul civil, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 16.
[2] Ibidem, p. 18.
[3] N. Cochinescu, op. cit., p. 61.
[4] Publication du Centre National de Criminologie, nr. 14, Bruxelles, 1990, p. 14, apud. E. Poenaru, op. cit., p. 21.
[5] E. Poenaru, op. cit., p. 20.
[6] N. Cochinescu, op. cit., p. 55.
[7] Ibidem, p. 56.
[8] I. Leş, I. Leş, Organizarea sistemului judiciar românesc. Noile reglementări, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 126.
[9] N. Cochinescu, op. cit., p. 56.
[10] E. Poenaru, op. cit., p. 24.
[11] N. Cochinescu, op. cit., p. 51.
[12] Ibidem, p. 56.
[13] N. Cochinescu, op. cit., p. 57.
[14] Ibidem, p. 47-49.
[15] E. Poenaru, op. cit., p. 21-22.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.