Unitate sau pluralitate infracțională în noul Cod penal. Sporul obligatoriu de pedeapsă – un rău necesar sau o gravă eroare?
Adrian Stan - decembrie 5, 2016O altă decizie de speță în care, pe de o parte, regula unității de subiect pasiv, iar pe de altă parte, obligativitatea sporului de o treime prevăzut în cazul concursului a dus la aplicarea unei pedepse care dă fiori oricărei persoane aflate în conflict cu legea penală, chiar și pentru fapte dintre cele mai reprobabile. Următorul pasaj din minuta disponibilă pe portalul instanțelor nu poate decât să ne șocheze: „contopeşte pedepsele principale stabilite de prima instanţă pentru restul infracţiunilor: – 46 de pedepse a câte 8 luni închisoare, stabilite pentru săvârşirea a 46 de infracţiuni de fals informatic; – 46 de pedepse a câte 8 luni închisoare, stabilite pentru săvârşirea a 46 de infracţiuni de înşelăciune; – 34 de pedepse a câte 4 luni închisoare, stabilite pentru săvârşirea a 34 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, sporită cu 24 ani, rezultând pedeapsa de 24 ani şi 8 luni închisoare”. Nefericitului condamnat, care a fost condamnat la o pedeapsă pretabilă, poate, doar pentru omor sau crime împotriva umanității, i s-a mai adăugat o pedeapsă anterioară suspendată sub supraveghere, urmând a executa 26 de ani și 8 luni de închisoare.
Multe nu mai sunt de spus. Dar când legea impune aplicarea unor pedepse apropiate de maximul general de 30 de ani pentru infracțiuni contra patrimoniului, de fraudă, înșelăciune, ori furt, sistemul de drept penal nu este pe drumul cel bun. Poate că doar trebuie să recitim Dei delitti e delle pene a lui Beccaria sau Reflecțiile asupra ghilotinei a lui Albert Camus[10].
Scopul pedepsei nu mai este definit în noul Cod penal, ci doar în legea de executare a pedepselor, astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 254/2013, „scopul executării pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Prin executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate”.
Fără îndoială că faptul că se ajunge la asemenea pedepse se datorează nu celui chemat să aplice o normă în vigoare, ci însăși normei legale care se pare că duce la situații absurde și inumane. De altfel, criticile unor asemenea dispoziții și pedepse pot fi cu succes susținute în fața instanței de contencios a drepturilor omului, care, deși își rezervă dreptul de a nu interveni în politica penală a statelor, poate analiza caracterul inuman și degradant al pedepsei prin prisma art. 3 al Convenției. În concret însă și cu efecte mai rapide, doar grațierea, fie ea și parțială, ar mai putea reduce din absurdul situației create.
Propunerile de lege ferenda sugerate chiar de unele instanțe și de teoreticieni ai dreptului sunt pertinente și ar trebui luate în seamă de o viitoare propunere de modificare legislativă. Revenirea la sporul facultativ, chiar dacă a fost criticată de autorii noului cod, poate era totuși soluția justă și adaptată specificității infracțiunilor judecate de instanțe. Chiar o păstrare a sporului obligatoriu de o treime, cu plafonarea acestuia, ar fi o soluție subsidiară de luat în discuție. Astfel, s-ar putea ca art. 39 alin. (1) lit. b) să fie reformulat astfel: „când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; atunci când sporul depășește maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru fapta cea mai grea ce intră în componența concursului, el se va reduce la acest maxim”.
Așa cum am afirmat și mai sus, sursa problemelor ivite în practică și a pedepselor excesive nu este doar regula sporului obligatoriu, ci și regula unității subiectului pasiv al infracțiunii continuate. Majoritatea infracțiunilor contra patrimoniului, în caz de multipli păgubiți, vor fi încadrate ca concurs, cu consecințele arătate. Revenind la condițiile pentru ca o faptă să fie considerată o infracțiune continuată, condiția adăugată față de vechea reglementare este așadar unitatea de subiect pasiv. Criticată de cei mai de seamă maeștri ai dreptului penal încă din faza premergătoare adoptării codului[11], opțiunea legislativă a învins, în cele din urmă. Autorii legii s-au oprit la soluția incompatibilității totale a unității infracțiunii continuate cu pluralitatea de subiecți pasivi, urmărind probabil să curme controversele, dar restrângând nejustificat domeniul de incidență al acesteia în cazuri în care concursul este discutabil[12].
4. Analiza unor infracțiuni la care unitatea subiectului pasiv este obiect al controversei
Dorind să producă o atenuare a rigorilor infracțiunii continuate, legiuitorul a încercat, prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, să extindă sfera de aplicare a acesteia. Astfel, potrivit art. 238 al legii amintite, „în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic.” Această ultimă literă a normei este generatoare de probleme în practica judiciară, deoarece uneori este deosebit de dificil de identificat cine este veritabilul subiect pasiv al unor infracțiuni. Spunem aceasta deoarece autorii de drept penal, în analiza infracțiunilor din partea specială a codului, tratează uneori prea succint problema subiectului pasiv al unor infracțiuni, iar uneori nu îl ating deloc.
Din acest punct de vedere, sunt anumite infracțiuni în cazul cărora distincția între unitatea și pluralitatea infracțională este deosebit de dificil de obiectivat, în primul rând pentru motivul că există numeroase discuții cu privire la identitatea subiectului pasiv generic și a celui secundar. Dacă în privința unora dintre acestea (și ne referim aici la infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 C. pen.), Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe calea procedurii dezlegării unei chestiuni de drept, prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală[13], asupra altor situații discutabile încă nu există o practică unitară.
Prin Decizia nr. 20/2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi minore, în «aceeaşi împrejurare», se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, în formă simplă. Ori de câte ori infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi/sau minore, fără legătură între ele, se va reţine un concurs de infracţiuni, prevăzut de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, după caz, cu reţinerea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal.”
Nu vom detalia în prezentul studiu argumentele pe care le-am transmis instanței supreme, acestea fiind disponibile în practicaua Deciziei nr. 20. Opinia formulată, parțial concordantă cu aceea a instanței de trimitere și a Înaltei Curți, a fost aceea că, în cazul infracțiunii de proxenetism, pluralitatea subiecților pasivi nu atrage pluralitatea de infracțiuni. Situația era complexă și necesita o dezlegare, deoarece art. 213 C. pen.[14] este formulat sub forma unui alineat principal, două variante agravate și o normă definiție. La alin. (1) sunt descrise elementele constitutive ale faptei, cu precizarea că poate fi vorba de una sau mai multe persoane care practică prostituția. Astfel, așa cum am arătat anterior, se face o diferențiere netă de infracțiunile contra persoanei (cum ar fi chiar cea de la art. 211 – traficul de minori), dar și de alte infracțiuni cu subiecți pasivi multipli, unde pluralitatea acestora atrage pluralitatea infracțională. Norma de la art. 213 alin. (1) transformă așadar o pluralitate într-o unitate legală, prin voința legii, aceasta nefiind afectată de numărul persoanelor la care se referă[15].
Ar fi absurd, de asemenea, să nu acceptăm că, din moment ce art. 213 C. pen. este structurat sub forma arătată, unitatea infracțională este aplicabilă doar alineatului (1) luat individual ori doar alineatului (3) referitor la minori. Norma arată că, indiferent de numărul subiecților pasivi, indiferent dacă sunt toți majori sau minori sau unii majori și unii minori, vom discuta de o infracțiune unică. În caz contrar, ar fi mai favorabilă unui inculpat înlesnirea practicării prostituției de către un număr ridicat doar de minore, decât al unei majore și al unei minore, ceea ce ar fi întru totul absurd și contrar spiritului reglementării.
Completul special al instanței supreme a mers chiar mai departe și a stabilit că, în anumite situații de contextualitate, în condiții de unică împrejurare, poate fi vorba de o unitate natural, iar nu de una legală sub forma infracțiunii continuate. Așadar, s-a concluzionat că esențiale sunt rezoluția unică și împrejurarea unică, aspecte care pot face ca faptele să constituie o infracțiune unică sau una continuată, dar niciodată concurs de infracțiuni, cu excepția cazului când acțiunile nu au nicio legătură unele cu altele.
Cu toate acestea, argumentele referitoare la faptul că ar fi aplicabile și dispozițiile art. 238 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 187/2012 nu au fost însușite. Astfel, s-a apreciat că valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de proxenetism conform art. 213 din Codul penal este libertatea persoanei, iar titularul acesteia este chiar persoana „exploatată”, care devine astfel subiect pasiv al infracţiunii. Așadar, contrar opiniilor unei părți a doctrinei[16], subiectul pasiv al infracțiunii nu este statul, ci persoanele a căror activitate este înlesnită, chiar și dacă nu ne aflăm în situația unei constrângeri sau, mai grav, a unei exploatări.
Concluzionând, în situația analizată, pluralitatea de subiecți pasivi nu atrage pluralitatea de infracțiuni, însă nu în temeiul derogării legii speciale, ci chiar în temeiul structurii textului legal al Codului penal.
O altă infracțiune în privința căreia se poate identifica o practică neunitară este aceea de ultraj[17], situată în titlul III, cap. I al Codului penal ce tratează infracțiunile contra autorității. Întrebarea ce se naște este aceea dacă putem vorbi de o pluralitate de infracțiuni în situația ultragierii unor funcționari cu aceeași ocazie, prin aceeași modalitate, spre exemplu cea a amenințărilor.
Argumente ar fi și de o parte, și de cealaltă, însă, în opinia noastră, nu poate fi vorba, în condițiile arătate, de un concurs de infracțiuni. Imaginând o persoană care intră într-o secție de poliție unde se află un număr mare de agenți, care adresează injurii tuturor polițiștilor, cu motivarea că refuză să urgenteze soluționarea unui dosar penal, reținerea atâtor fapte de ultraj câți agenți au fost de față ar fi absurdă.
Argumentul normativ nu ar trebui să fie decisiv, deoarece formularea asupra unui funcționar (polițist) este una generică. Nu putem privi în oglindă reglementarea cu aceea de la art. 213 alin. (1) unde legea vorbește de înlesnirea „…de către una sau mai multe persoane”, deoarece în cazul ultrajului este vorba de o persoană cu o anume calitate, un subiect pasiv secundar calificat. Tocmai de aceea, în această situație prioritate trebuie să aibă dispoziția de la art. 238 din Legea de punere în aplicare a Codului penal.
Subiectul pasiv principal al infracțiunii de ultraj este statul roman, iar subiectul pasiv secundar sau adiacent este persoana fizică purtătoare a autorității de stat, funcționarul care îndeplinește o atribuție ce implică exercițiul autorității de stat în cadrul unei instituții. O parte a doctrinei a mai afirmat că subiectul pasiv principal nu este statul, ci organul de stat, autoritatea publică în cadrul căreia este angajat cel ultragiat[18].
[10] A. Koestler, A. Camus, Reflecții asupra pedepsei cu moartea, Ed. Humanitas, București, 2008.
[11] G. Antoniu, Observații cu privire la anteproiectul unui al doilea nou Cod penal (I), Revista de drept penal nr. 4/2007, p. 18.
[12] G. Antoniu, T. Toader (coord.), Explicațiile noului Cod penal, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 329.
[13] Prin Decizia nr. 20/2016, publicată în M. Of. nr. 927 din 17 noiembrie 2016.
[14] Potrivit art. 213 C. pen., „(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă faptele sunt săvârşite faţă de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
(4) Prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.”
[15] A. Vlășceanu, A. Barbu, Noul Cod penal comentat prin raportare la Codul penal anterior, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 471; S. Bogdan (coord.), Noul Cod penal, partea specială – analize, explicații, comentarii. Perspectiva clujeană, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 139.
[16] M. Udroiu, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 139; Al. Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 139.
[17] Potrivit art. 257 C. pen., „(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public.
(4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.”
[18] V. Dobrinoiu, M.A. Hotca și col., Noul Cod penal comentat. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p. 361.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.