Unitate sau pluralitate infracțională în noul Cod penal. Sporul obligatoriu de pedeapsă – un rău necesar sau o gravă eroare?
Adrian Stan - decembrie 5, 2016CRIMINAL UNITY OR PLURALITY IN THE NEW CRIMINAL CODE. MANDATORY PENALTY INCREASE – A NECESSARY EVIL OR A SERIOUS ERROR?
The conducted study is based on the optical change of the new criminal code related to the unity and plurality of the offense, more specifically on the continued offense and the distinction between it and the offences competition.
I realized a short review of the code regulations in force until 1st of February 2014, according to article 41 paragraph (2) of the former criminal code, the offense was continued “when a person commits on different periods of time, but in the realization of the same resolution, action or offense that presents, each in part, the content of the same offence”.
The criminal code adopted in 2010, through the imposition of the unity of the passive subject condition, has desired to simplify things, but, even after less than three years from the entry into force, its seems that it complicated them more, the practice reaching sometimes shocking solutions and the doctrine being critical often relating to the criminal political option contemplated.
Probably influenced by the rarely applied optional increase from art. 34 or even by the frequent orientation of the concurrent sentences for offenses to the minimum of the heaviest, without increase application, the commission that has drafted the new code has opted for the radical change, on the one hand of the rules for applying penalties for concurrent deeds, and on the other hand the drastic decrease of the incidence for the continued offense.
Indeed, sometimes, the criminal politics may impose certain orientations. If these lead sometimes to the application of penalties till the general maximum for some deeds that, individually regarded, far from considering them derisory, are situated (from the point of view of the penalty limits) at the inferior limit of criminal repression, the public opinion and specialists must react.
Keywords: crime unity, plurality, continued offence, concurrent offenses, penalty increase.
Studiul pe care ne-am propus să îl elaborăm are la bază schimbarea de optică a legiuitorului penal cu privire la unitatea și pluralitatea de infracțiuni, mai exact referitor la infracțiunea continuată și distincția dintre aceasta și concursul de infracțiuni.
Vorbim despre o schimbare de optică, deoarece, față de vechea reglementare, condițiile întrunirii elementelor unității legale de infracțiune sub forma continuată sunt deosebit de riguroase, lăsând loc, în cele mai multe cazuri, pluralității sub forma concursului, cu consecințe dintre cele mai serioase pe plan practic, din punct de vedere al pedepselor la care se poate ajunge.
De la început, se impune a fi făcută precizarea că subiectul este unul extrem de consistent, doctrina care tratează unitatea și pluralitatea de infracțiuni fiind deosebit de vastă. Nu ne propunem să facem o prezentare completă, deoarece cu greu instituțiile pot fi cuprinse chiar și în paginile unui tratat. Ne vom apleca însă asupra unor aspecte problematice, unde distincția unitate/pluralitate este una deosebit de sensibilă, cu accent pe criticile aduse noii orientări penale și a absurdului unor soluții practice.
1. Infracțiunea continuată în vechiul Cod penal
Impunându-se o scurtă privire comparativă a instituției infracțiunii continuate, potrivit art. 41 alin. (2) al vechiului Cod penal, infracţiunea era continuată „când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni”. Doctrina[1] a structurat condițiile de existență ale infracțiunii continuate în unitatea de subiect activ, pluralitatea de acte de executare, unitatea de rezoluție și unitatea de calificare juridică. Pluralitatea subiectului pasiv nu este amintită, deoarece această condiție era subînțeleasă, legea nefăcând nicio distincție în acest sens. Era astfel evident că nu avea importanță dacă actele de executare priveau același subiect pasiv sau subiecți pasivi diferiți, unitatea legală fiind îndeplinită în toate cazurile.
Cu toate acestea, în ceea ce privește infracțiunile contra persoanei, specialiștii și practica judiciară au statuat că pluralitatea de persoane vătămate va determina o pluralitate de infracțiuni, și anume tot atâtea infracțiuni câte persoane au fost vătămate în drepturile lor. Ca o nouă excepție a excepției, la infracțiunile contra vieții, prin voința legii, a fost creată o unitate legală sub forma infracțiunii complexe, în sensul că omorul deosebit de grav și uciderea din culpă a mai multor persoane constituiau o singură infracțiune calificată în formă agravată. În cazul tâlhăriei, cu toate că este vorba de o infracțiune contra patrimoniului, pluralitatea persoanelor asupra cărora se exercită violențe ori amenințări atrăgea, în opinia majoritară, un concurs de infracțiuni, obiectul juridic secundar apărând a fi prioritar patrimoniului persoanei[2].
Au existat ample discuții în doctrina de drept penal română și italiană din acest punct de vedere[3]. Prima dintre cele două mari curente de opinie conturate a fost în sensul că pluralitatea de persoane vătămate nu exclude fapta continuată, indiferent dacă vorbim de infracțiuni contra persoanei sau patrimoniului. Al doilea curent a opinat că niciodată nu poate fi vorba de o infracțiune unică dacă au fost lezate mai multe persoane. Se afirmă că la infracțiunile contra persoanei rezoluția infractorului nu poate fi separată de o anumită persoană, aceasta din urmă devenind elementul central al actului de voință[4].
Practica fostului Tribunal Suprem și a celorlalte instanțe s-a orientat spre reținerea concursului de infracțiuni în ipoteza vătămării mai multor persoane și a unei unități de infracțiune în cazul faptelor contra patrimoniului.
Instituția infracțiunii continuate nu poate fi privită, cel puțin în analiza prezentă, distinct de concursul de infracțiuni și mai ales de regulile de aplicare a pedepsei în cazul acestuia, chiar și numai pentru simplul motiv că, atunci când o infracțiune nu îndeplinește condițiile unității, suntem în prezența unei pluralități de infracțiuni, cu toate consecințele ce decurg din aceasta. În vechiul cod, atunci când nu se putea reține forma continuată, ci pluralitatea de infracțiuni, judecătorul avea o marjă largă de apreciere prin prisma operațiunii de individualizare. Astfel, potrivit art. 34 alin. (1) lit. b), în caz de concurs, pedeapsa cea mai grea putea fi sporită până la maximul special, iar în cazul în care nici acesta nu era considerat îndestulător se putea opta pentru aplicarea unui spor de până la 5 ani.
Se poate observa, chiar din această scurtă privire generală, că vechiul sistem, deși la prima vedere părea simplu și ușor de aplicat practic, a fost generator de numeroase discuții și controverse, precum și de soluții neunitare ale instanțelor.
2. Noua viziune a Codului penal din 2009
Codul penal adoptat în 2009 a dorit să simplifice lucrurile, dar, chiar și după mai puțin de trei ani de la intrarea în vigoare, se pare că mai mult le-a complicat, practica ajungând uneori la soluții de-a dreptul șocante și doctrina fiind critică deseori privitor la opțiunea de politică penală avută în vedere.
Probabil influențată de prea arareori aplicatul spor facultativ de la art. 34 sau chiar de orientarea prea frecventă a pedepselor pentru fapte concurente spre minimul celei mai grele, fără aplicarea de spor, comisia ce a redactat noul cod a optat pentru schimbarea radicală, pe de o parte, a regulilor de aplicare a pedepselor pentru fapte concurente, iar pe de altă parte, a scăderii drastice a incidenței pentru infracțiunea continuată. Așa cum am mai spus, chestiunea trebuie privită în ansamblu, deoarece rigorile unității legale, fiind deosebit de ridicate, vor crește exponențial cazurile de concurs, cu consecința aplicării noii reguli de contopire.
De altfel, în expunerea de motive la proiectul Legii privind Codul penal, se afirmă cu titlu de principiu că „într-un stat de drept, întinderea şi intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanţa valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracţiuni înainte de a fi definitiv condamnaţi şi cu atât mai mult pentru cei aflaţi în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispoziţiile părţii generale, care vor permite o agravare proporţională a regimului sancţionator prevăzut pentru pluralitatea de infracţiuni”. Acest enunț are o forță deosebită, deși nu are valoare de lege, deoarece este invocat frecvent, după cum vom arăta, de toți susținătorii sistemului nou-instituit, dar și de instanța de contencios constituțional. S-ar părea că orice încercare de modificare este blocată de acest principiu, care impune creșterea progresivă a represiunii pentru cei ce înfrâng de mai multe ori norma penală.
Renunțând la criteriul cumulului juridic cu spor facultativ și alegând sistemul mixt cu spor obligatoriu, Codul penal din 2009 face ca, în special în cazul unor multiple infracțiuni contra patrimoniului ce în vechea legislație erau considerate infracțiuni unice, să se ajungă la pedepse excesive, bizare, chiar inumane[5].
Două sunt dispozițiile legale ale noului Cod penal ce nasc controverse serioase privitoare la concursul de infracțiuni și la infracțiunea continuată. Potrivit art. 35 alin. (1), „infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni”, iar potrivit art. 39 alin. (1) lit. b), „când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.”
3. Constituționalitatea sporului obligatoriu de pedeapsă. Analiza unor pedepse la care poate duce acesta
Articolul 39 alin. (1) lit. b), inovator în dreptul penal românesc, a fost supus controlului de constituționalitate prin mai multe decizii, excepțiile fiind respinse în toate cazurile.
Astfel, în Decizia nr. 711/2015[6], răspunzând criticilor de constituționalitate ale autorului excepției, Curtea arată în esență că optarea pentru un sistem de cumul sau altul în situația concursului de infracțiuni interesează politica penală a statului. Se arată că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracţiuni, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix, intră în atribuţiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancţiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii, printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional. Aşa fiind, prin adoptarea noului regim juridic de sancţionare a celor două forme de concurs de infracţiuni – real şi formal, cât priveşte persoana fizică, infractor major, reglementând mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere.
În Decizia nr. 545/2016[7], răspunzând unor critici similare în urma reunirii mai multor sesizări[8], Curtea constituțională a făcut referire la jurisprudența anterioară și a încercat să combată pretinsa neconstituționalitate, argumentând în linii mari pe aceeași structură și afirmând că problematica este una ce ține de forța legiuitoare. Curtea a reţinut că individualizarea sancţiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală – revine legiuitorului, care stabileşte normativ pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime şi maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanţei valorii sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, judiciară – pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat importanţa individualizării legale a sancţiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări şi aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancţiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancţiune, şi valoarea socială a cărei protecţie a determinat limitarea.
Interesantă și salutară ni se pare, așa cum aflăm din conținutul deciziei Curții, poziția judecătorilor Secției penale a Tribunalului Cluj[9]. Se apreciază în opinia transmisă că stabilirea unei limite maxime speciale pentru pedeapsa rezultantă în caz de concurs de infracţiuni ar fi utilă şi corectă, instanța conturând și unele propuneri de lege ferenda. Astfel, se propune că s-ar putea avea în vedere ca limită maximă dublul pedepsei celei mai grele sau maximul special pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în concursul de infracţiuni. Chiar dacă a fost opţiunea legiuitorului de a sancţiona mai sever, în prezent, concursul de infracţiuni, Tribunalul Cluj apreciază că stabilirea ca limită maximă a pedepsei pentru concursul de infracţiuni doar a maximului general al pedepsei, de 30 de ani, ar putea afecta cerinţele de previzibilitate şi proporţionalitate ale normei penale criticate. Astfel, conform reglementării actuale, arată magistrații instanței arătate, s-ar putea ajunge ca pentru infracţiuni minore ca gravitate, dar săvârşite în mod repetat de către o persoană să se aplice o pedeapsă mult mai grea decât pentru o infracţiune foarte gravă, fără ca instanţa să aibă posibilitatea individualizării corespunzătoare a pedepsei rezultante.
Într-adevăr, câteodată, politica penală poate impune anumite orientări. Dar dacă acestea duc uneori la aplicarea unor pedepse până la maximul general pentru unele fapte care, privite individual, departe de a le considera derizorii, sunt situate (din punct de vedere al limitelor de pedeapsă) la limita inferioară a represiunii penale, opinia publică și specialiștii trebuie să reacționeze.
Șocant pentru opinia publică, dar și pentru practicienii dreptului a fost cazul, mult mediatizat, al unui fost judecător condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 22 de ani de închisoare, în baza dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) privind contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente. Faptele de corupție ce au făcut obiectul dosarului sunt de un pericol generic ridicat și fără îndoială că impun o reacție fermă din partea statului, însă pedeapsa aplicată a produs indignare chiar în rândul luptătorilor anticorupție. Pedeapsa a fost redusă în calea de atac la 12 ani și două luni închisoare, cuantum care, raportat la cel inițial, poate părea redus, dar raportat la sistemul de drept penal românesc, la scopurile pedepsei și la practica judiciară este în continuare unul ridicat.
[1] C. Bulai, A. Filipaș, C. Mitrache, Instituții de drept penal, ed. a 3-a, Ed. Trei, 2006, p. 112.
[2] D. Pavel, Tâlhărie săvârșită împotriva mai multor subiecți pasivi, în Revista de drept penal nr. 2/1995, p. 119-118.
[3] C. Duvac, Pluralitatea aparentă de infracțiuni, Ed. Universul Juridic, 2016, p. 100 și urm.
[4] „Hoțului îi este indiferentă persoana proprietarului obiectului sustras, nu însă și ucigașului sau celui care lovește persoana ucisă sau lovită. Cel care vatămă mai multe persoane este împins de tot atâtea motive speciale și își propune tot atâtea scopuri, însă unde există motive și scopuri diferite, există și determinări distincte” – Giovan Battista Impallomeni, apud C. Duvac, op. cit., p. 102.
[5] Pentru o plastică analiză critică a regulilor de aplicare a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni, a se vedea http://www.juridice.ro/364635/pedeapsa-girafa.html.
[6] Publicată în M. Of. nr. 913 din 9 decembrie 2015.
[7] Publicată în M. Of. nr. 838 din 21 octombrie 2016.
[8] Criticile autorilor excepțiilor au privit încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în cadrul democraţiei constituţionale, interzicerea torturii şi a pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante, inviolabilitatea libertăţii individuale, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi – din perspectiva principiului individualizării/proporţionalizării sancţiunilor de drept penal şi realizarea justiţiei prin instanţele judecătoreşti.
[9] Decizia CCR nr. 545/2016, paragraful 15.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.