Respectarea drepturilor omului în noua procedură penală – competenţa în luarea şi menţinerea arestării preventive

Abstract

“Observance of human rights in the new criminal procedure – jurisdiction in taking and maintaining the preventive arrest”

The article examines the compliance of human rights in criminal proceedings of taking and maintaining preventive arrest by the fact that when it calls or maintaining a preventive measure against the suspect, there must be a reasonable suspicion of committing the crime and the belief of the judge in this regard. It examines the possible violation of the presumption of innocence and the procedural rights provided that the same judge will solve the case and also will decide on the merits of preventive measures.

Keywords: human rights; criminal proceedings; preventive arrest.

În anumite situații, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, se poate dispune luarea, menținerea, înlocuirea sau revocarea unor măsuri preventive.

Măsurile preventive ce pot fi dispuse pe parcursul urmăririi penale, așa cum acestea sunt prevăzute în dispozițiile art. 202 alin. (4) Cod de procedură penală, sunt reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventivă și pot fi dispuse doar în situația în care există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune, fiind necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, precum și în scopul prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

Din textul de lege reținem faptul că probele administrate în cauză, în momentul în care se solicită luarea unei măsuri preventive față de suspect, trebuie să conducă la o suspiciune rezonabilă de săvârșire a infracțiunii și o convingere a judecătorului, având în vedere că probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind supusă liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

Mai mult decât atât, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, în decizia prin care se stabilește existența infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța trebuie să motiveze, făcând trimitere la toate proele evaluate și când convingerea este că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Nu trebuie să excludem faptul că și pe parcursul cercetării judecătorești pe fondul cauzei și în căile de atac se pot administra probe noi, atât la solicitarea inculpatului, cât și ca urmare a descoperirii unor probe noi, atât în favoarea, cât și în defavoarea acestuia.

Pe parcursul urmăririi penale, măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, pe durata procedurii camerei preliminare de către judecătorul de cameră preliminară, iar în cursul judecății de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza dacă există o suspiciune rezonabilă de săvârșire a unei infracțiuni și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 Cod de procedură penală, respectiv inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul sustragerii sau a făcut pregătiri pentru astfel de acte, inculpatul încearcă să influentețe un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor, un expert sau o altă persoană să distrugă, altereze, ascundă ori sustragă mijloace materiale de probă, inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta sau există suspiciunea rezonabilă că după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție sau se pregătește pentru a săvârși o nouă infracțiune.

Măsura arestării preventive poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale, o infracțiune de trafic de stupefiante, arme, persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cinci ani ori mai mare, iar pe baza evaluării gravității faptei, modului și circumstanțelor de comitere a acestuia, anturajului și mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Pe parcursul judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 208 alin. (2) și (4) Cod de procedură penală, instanța verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, precum și periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive sau la domiciliu, dispusă față de inculpat.

În vechile reglementări (Codul de procedură penală al României din 12.11.1968), inițial măsura arestării preventive putea fi dispusă de către procuror, în cursul urmării penale și de instanța de judecată în cursul judecății, pentru ca ulterior, această măsură să poată fi luată în cursul urmăririi penale și de către judecător.

Durata inițială a mandatului de arestare preventivă dispusă de către procuror nu putea depăși 90 de zile, pentru ca, ulterior, această durată să fie limitată la 30 de zile.

În noile reglementări procedurale, procurorul nu poate lua măsura arestării preventive, aceasta fiind supusă atenției judecătorului de drepturi și libertăți, ca urmare a unei cereri motivate înaintată de către organul de urmărire penală.

Aceste modificări s-au impus având în vedere că s-au creat nenumărate discuții privind imparțialitatea organului de urmărire penală, precum și înlăturarea folosirii măsurii de arestare preventivă în mod abuziv cu încălcarea drepturilor și libertăților persoanei.

În acest scop a fost creată și instituția judecătorului de drepturi și libertăți, judecător care, analizând cererea Ministerului Public, de luare a măsurii arestării preventive, nu mai poate participa la judecarea fondului cauzei. Înlăturarea judecătorului care dispune asupra măsurii arestării preventive de la judecarea cauzei s-a dispus sub rațiunea de a nu se încălca principiul prezumției de nevinovăție având în vedere dispozițiile textului de lege, care impun ca judecătorul, din analiza materialului probator administrat în cauză, să își creeze convingerea asupra săvârșirii infracțiunii și a necesității emiterii mandatului de arestare preventivă prin împlinirea condițiilor ce atrag luarea acestei măsuri.

Menținerea arestului preventiv în competența judecătorului de cameră preliminară și a judecătorului ce judecă fondul cauzei apreciem că încalcă drepturile și libertățile omului înlăturând prezumția de nevinovăție, având în vedere o antepronunțare a judecătorului chiar asupra fondului cauzei, situație care îl pune pe acesta în postura de a condamna în final inculpatul asupra căruia a dispus luarea sau menținerea măsurii arestării preventive. Este evident că judecătorul care dispune una dintre măsurile preventive, dar mai ales arestarea preventivă, care este cea mai grea dintre aceste măsuri, și-a creat convingerea că infracțiunea a fost săvârșită de către inculpat, sens în care acesta nu se poate dezice la pronunțarea deciziei pe fondul cauzei de motivele pe care și-a întemeiat luarea sau menținerea arestării preventive.

Consider că și judecătorul care analizează contestația inculpatului privind măsura preventivă luată ar trebui să devină incompatibil la judecarea cauzei în calea de atac.

O simplă analiză asupra cauzelor deduse judecății privind condamnarea la sfârșitul cercetării judecătorești a inculpatului trage un semn de alarmă asupra actului de justiție, creând suspiciuni asupra administrării în condițiile în care se poate constata că majoritatea inculpaților care au fost arestați preventiv au fost condamnați în final, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei, condamnare care este cel puțin egală cu perioada arestării preventive.

În condițiile de mai sus, pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, care includ și drepturile procesuale, apreciem că măsurile preventive prevăzute de legea penală trebuie să fie date în compentența doar a judecătorului de drepturi și libertăți, întrucât acesta nu poate fi suspectat de lipsa imparțialității, având în vedere că nu participă nici la urmărirea penală, nici la judecarea cauzei, pe fond sau în căile de atac și nici nu administrând vreun un act în dosarul cauzei.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


* Lucrarea a beneficiat de suport financiar prin proiectul cu titlul “Studii doctorale și postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului național prin excelență, competitivitate și responsabilitate în cercetarea științifică fundamental și aplicată românească”, număr de identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în Oameni!

Respectarea drepturilor omului în noua procedură penală – competența în luarea și menținerea arestării preventive was last modified: octombrie 29th, 2015 by Petruț-Marian Tudorașcu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii