Reflecții privind activitatea Serviciului de probațiune în procesul penal
Angela Tatu - decembrie 1, 2015Există însă 3 tipuri de probațiune pe care instanțele judecătorești le pot dispune atunci când infracțiunea săvârșită nu este atât de gravă. Acestea sunt: supravegherea standard: persoana trebuie doar să respecte datele la care trebuie să raporteze la agentul de probațiune și să respecte anumite obligații pe care instanța le-a dispus, cum ar fi tratamentul medical sau muncă în folosul comunității; probațiunea nesupravegheată: presupune îndeplinirea obligațiilor (muncă în folosul comunității de exemplu) într-o perioadă determinată, consemnată în hotărârea de condamnare; condamnatului i se poate cere să raporteze unui agent de probațiune, dar acest lucru nu este obligatoriu; supravegherea informală: este un tip de probațiune care nu presupune condamnarea inculpatului. Acesta va fi doar supravegheat sau supus la unele teste (antidrog de exemplu), iar dacă se consideră că probațiunea nu mai este necesară, va fi și achitat.
O modalitate inovativă de a acorda probațiunea este aceea a „probațiunii șoc”. După darea sentinței de condamnare la pedeapsa închisorii, judecătorul are o fereastră între ziua 30 și 120 a executării pedepsei să înlocuiască pedeapsa închisorii cu cea a suspendării executării. Instanțele din SUA au considerat că o perioadă scurtă petrecută într-un penitenciar, ar putea descuraja astfel comportamentul infracțional viitor. În Statele Unite, serviciul de probațiune este cel care analizează prin intermediul agenților de probațiune dacă persoana nu prezintă pericol social și poate fi lăsată în libertate să-și ispășească pedeapsa. Recomandarea înscrisă în raportul cu privire la infractor este foarte importantă în momentul în care judecătorul decide între aplicarea unei pedepse privative de libertate și suspendarea condiționată a acesteia. Ofițerul de probațiune poate chiar să rețină persoana aflată sub probațiune, dacă constată că aceasta și-a încălcat obligațiile stabilite prin hotărâre sau a comis o nouă infracțiune. Când încălcarea obligațiilor este severă sau dacă ofițerul de probațiune raportează că persoana aflată sub probațiune și-a încălcat de repetate ori obligațiile mai mici pe care le avea, probațiunea va putea fi revocată și pedeapsa continuată sau săvârșită integral în închisoare.
Motivele din spatele instituției probațiunii sunt în general supraaglomerarea închisorilor (numărul crescut al condamnaților cu pedepse mici) și costurile crescute ale detenției. Conform estimărilor, costul pentru supravegherea în cazul probațiunii este undeva în jurul la 700 de dolari, pe când costul încarcerării unei persoane este aproximativ 15.000 de dolari[10].
Probațiunea în Franța
În anul 1912 se adoptă legea denumită „La loi du 12 juillet sur les tribunaux pour enfants et adolescents et sur la liberté surveilles” (Legea din 12 iulie privind tribunalele pentru minori și adolescenți și despre libertatea supravegheată). Această lege prevede desființarea arestului preventiv pentru minori oricare ar fi natura infracțiunii săvârșite, încredințarea minorilor sub 16 ani familiei sau unei societăți de patronaj până la judecare, între 16-18 ani fiind mereu încredințați unei societăți de patronaj[11]. În Franța de la începutul secolului XX existau până la 1200 de patronaje pentru protejarea minorilor care comiteau infracțiuni. S-au creat de asemenea și numeroase comitete pentru apărarea minorilor aduși în fața justiției. De exemplu, în anul 1919 la Paris, exista un „Comitet pentru apărarea copiilor” care au săvârșit infracțiuni, datorită creșterii alarmante a delicvenței juvenile în anii precedenți cu până la 50%.
Serviciul de probațiune francez era compus inițial dintr-un comitet pentru probațiune și asistență a condamnaților liberați și un serviciu socio-educațional, care era responsabil cu reabilitarea condamnaților proveniți din regimuri de executare închise. În 1999, cele organisme au fuzionat în Serviciul de Probațiune și Reabilitare al Penitenciarelor. Acest serviciu se află în subordinea Administrației Penitenciarelor franceze, care la rândul ei răspunde Ministerului de Justiție.[12] În România, Codul de procedură penală din 1936 (an în care se încheie procesul de unificare a dreptului penal în ţara noastră – după unificarea politică din 1918) înfiinţează instanţe speciale pentru minori.
Principale îndatoriri ale serviciului față de persoanele aflate în penitenciar sunt: să prevină efectul îndepărtării de societate pe care îl are încarcerarea; să încurajeze menținerea legăturii dintre aceștia cu prietenii și familia lor; să pregătească condamnații pentru resocializare; să realizeze investigații cu privire la aceștia, pentru o mai bună individualizare a cursurilor de instruire ce le vor putea urma sau la măsurile ce vor trebui luate în cazul în care persoana are circumstanțe speciale ce trebuie cunoscute (este analfabet, dependent de droguri etc.).
Pentru condamnații liberați condiționat sau a căror pedeapsă a fost suspendată de executare, Serviciul de Probațiune și Reabilitare al Penitenciarelor are următoarele atribuții: să supravegheze desfășurarea sancțiunilor și măsurilor alternative; să dezvolte și să implementeze un plan în caz de monitorizare electronică; să evalueze executarea pedepsei și să o modifice dacă este necesar; să acorde asistență autorităților judiciare în executarea măsurilor.
Un element de noutate în probațiunea franceză este implementarea unui proiect de monitorizare prin GPS a telefoanelor mobile (2005).
Probațiunea în Anglia
Primul act legislativ care reglementa probațiunea în Anglia, a fost „Probation of First Offenders Act”(Actul privind probațiunea pentru infractorii aflați la prima abatere), fiind adoptată de House of Lords (Casa Lorzilor) în anul 1887. Acest act includea în prevederile lui și reglementări privind situația minorilor. Douăzeci de ani mai târziu, intră în vigoare legea numită „The Probations of Offenders Act” (Actul privind probațiunea infractorilor), act care împuternicește instanțele să numească agenți de probațiune și să-i plătească. Acest act menționează că probațiunea nu se aplică în cazul infracțiunilor de omor și trădare.
Legea privind copiii (The Children Act) va stabili îndatoririle agenților de probațiune cu privire la minori, legea incluzând aici toate persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 22 de ani. Probațiunea are aceleași temeiuri să fie luată ca peste tot în lume, datele statistice arătând că probațiunea costă de 12 ori mai puțin decât plasarea unui condamnat în închisoare și este de 4 ori mai eficace în diminuarea recidivei.[13] Și în Marea Britanie s-a reglementat munca în folosul comunității, mai ales în ceea ce privește minorii, aceștia fiind încadrați în programe în care se organizau activități de tâmplărie, grădinărie, acordarea de ajutor pentru spitale etc. Spre deosebire de sistemul nostru, comunitatea sau serviciul în folosul comunității putea fi dată ca pedeapsă principală, neexecutarea ei putând antrena o nouă condamnare.
Tot în dreptul anglo-saxon întâlnim și tratamentul intermediar, care se încadrează undeva între liberarea supravegheată și plasamentul într-o instituție și implică programe adaptate la diverse categorii de minori și delicvenți[14] În anul 1991, se realizează o reformă în justiția anglo-saxonă prin Criminal Justice Act (Actul de Justiție Penală) care conferă serviciului de probațiune o importanță neprecedată.
După analizarea serviciilor de probațiune în România, SUA, Franța și Anglia, putem conchide că deși această măsură a ajuns în general să fie implementată din motive ce au avut la bază aceiași rațiune, respectiv reducerea costurilor încarcerării, protejarea minorilor precum și prevenirea săvârșirii de infracțiuni prin pedepsirea cu închisoarea doar pe acei infractori care consideră instanța că nu se pot îndrepta decât în stare de detenție, procedura de implementare poate fi uneori foarte diferită. Se observă însă o încercare de unificare a legislațiilor, adoptându-se măsuri moderne, tot mai eficiente.
Probațiunea în Danemarca
În Danemarca exista prevederi legale privind probațiunea în legătură cu tipurile de condamnări stabilite de către instanța de judecată. În ceea ce privește supravegherea, întotdeauna se pot atașa condiții speciale la condiția principală, de exemplu condiții privind locuința, educația și tratamentul pentru abuz. Instanța este cea care decide dacă executarea sentinței nu este necesară.
Astfel, condamnările cu suspendare, fie singure fie combinate cu închisoarea, grațierea condiționată, retragerea condiționată a acuzațiilor de către procuror, sunt câteva situații în care se stabilesc condiții privind supravegherea celor care au comis infracțiuni. Atât închisoarea cu regim tolerant, cât și cea obișnuită pot fi condiționate. O sentință poate fi suspendată cu condiția ca inculpatul în cauză să nu mai comită o altă infracțiune, în mod normal pe o perioadă de doi ani. Instanța poate alege, de asemenea, să amâne pronunțarea sentinței pentru o perioadă de probă, de obicei de doi ani. Durata unei sentințe condiționate este de obicei mai puțin de 12 luni. Pe lângă această condiție generală, instanța poate adăuga la sentința amânată o serie de condiții speciale. Una dintre aceste condiții este să îndeplinești instrucțiunile Serviciului de Probațiune.
Un condamnat poate fi grațiat parțial sau integral pentru sentința pronunțată. Și această grațiere poate fi acordată condiționat. Condițiile care pot fi atașate la această grațiere condiționată sunt aceleași ca în cazul liberării condiționate sau al condamnării cu suspendare. În anumite condiții procurorul poate renunța la acuzarea unui caz penal din motive de eficiență. Judecătorul trebuie să fie de acord cu această procedură, precum și cu condițiile care îi pot fi adăugate. Pe lângă condițiile financiare prezentate în Codul de procedură penală, pot fi impuse aceleași condiții ca cele din cazul condamnării cu suspendare. Nu sunt pedepsiți inculpații care se consideră ca nu erau responsabili în momentul comiterii infracțiunii din cauza unei afecțiuni psihice sau a unei tulburări mentale. Instanța poate decide supravegherea unor astfel de infractori, perioada de supraveghere fiind în principiu nelimitată.
[10] O. Brezeanu, Repere de probațiune în dreptul comparat, p. 171 www.mpublic.ro
[11] I.B. Georgescu, Tribunalele pentru infractorii minori, 1929,Craiova, pp. 32-56
[12] A.M. van Kalmthout, I. Durnescu(editori), Probation in Europe, aolf Legal Publishers, 2008
[13] Graham Gilles, Rolul integrării sociale în pedepsirea infractorilor – o cheie a justiției mileniului trei, în RSP nr.1/1995, p. 128
[14] O. Brezeanu, Repere de probațiune în dreptul comparat, p.178 www.mpublic.ro
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.