Posibilitatea invocării caracterului abuziv al clauzelor contractuale din titlul executoriu, în procedura contestației la executare, sub semnul unei practici judiciare naționale neunitare
Georgeta-Bianca Spîrchez - februarie 4, 20221. Premisele studiului
Una dintre modificările legislative aduse Codului de procedură civilă, cu implicații practice importante, este cea privind conținutul normativ al art. 713 alin. (2)[1], după cum urmează: „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desființarea lui, inclusiv o acțiune de drept comun”[2]. În concret, după cum s-a arătat[3], modificarea vizează „suprimarea condiției ca pentru valorificarea apărărilor de fond împotriva titlului executoriu altul decât o hotărâre judecătorească sau arbitrală în cadrul contestației la executare să nu existe o cale procesuală specifică pentru desființarea acelui titlu și adăugarea la finalul articolului a sintagmei inclusiv o acțiune de drept comun”.
În raport de noua formă a textului legislativ invocat, concluzia ce se deduce[4], prima facie, este cea a inadmisibilității invocării motivelor de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, în cadrul contestației la executare, atâta vreme cât este deschisă calea procedurală a unei acțiuni de drept comun. Cu toate acestea, la o analiză mai aprofundată, autorul citat evidențiază faptul că atunci când nulitatea absolută este consecința caracterului abuziv al clauzelor contractuale cuprinse în titlu executoriu, „dreptul Uniunii Europene se opune tocmai acestor restricții privitoare la termenul de formulare a contestației la executare, la obiectul contestației sau chiar celor care instituie sancțiunea inadmisibilității formulării unor asemenea motive în procedura specială a contestației la executare”[5].
Opinia doctrinară pe care am expus-o, introductiv, este susținută și de alți autori[6] care apreciază că norma de drept, obiect al analizei noastre, nu va produce efectele dorite, principalele argumente fiind legate de faptul că judecătorul contestației la executare este obligat să invoce ex officio caracterul abuziv al clauzelor[7], respectiv se referă inclusiv la dreptul debitorului-consumator de a invoca acest caracter abuziv al stipulațiilor contractuale, în baza principiului aplicării prioritare a dreptului unional[8].
Diametral opusă este concluzia[9] potrivit căreia „imposibilitatea invocării caracterului abuziv al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit, în cadrul contestației la executare, nu este contrară principiilor de drept unional rezultate din jurisprudența CJUE”. Autorul citat își bazează această concluzie pe o analiză pe care o face hotărârilor pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Aziz[10] și Banco Primus[11].
În acest cadru de dezbateri contradictorii, ni se pare util a realiza un examen jurisprudențial, pentru a urmări dacă și în practica recentă a instanțelor noastre judecătorești s-au conturat interpretări divergente, dar mai ales care au fost motivele care au stat la baza pronunțării unor atari soluții.
2. Orientări jurisprudențiale în care se dispune asupra inadmisibilității de a invoca caracterul abuziv al clauzelor contractuale pe calea contestației la executare
Analizând apelul declarat împotriva soluției de primă instanță ce viza o contestație la executare, Tribunalul Olt[12] a stabilit recent că legislația noastră națională este în deplin consens cu Directiva 93/13/CEE[13], apreciind că există „mecanisme suficiente care să permită consumatorului să conteste în mod eficient clauzele abuzive din contractele încheiate cu profesioniștii”.
Vom reda, în cele ce urmează, principalele considerente ale instanței care au fundamentat concluzia că „remediile juridice pe care debitorul le are la dispoziție conform dreptului intern aplicabil sunt pe deplin compatibile cu principiul efectivității instituit de jurisprudența CJUE”:
– mai întâi, instanța s-a raportat la dispozițiile, a căror preeminență și eficacitate ar putea fi puse în dezbatere, în astfel de cauze, anume cele ale art. 7 alin.1 din Directiva 93/13: „statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori”;
– apoi, a făcut trimitere la jurisprudența CJUE prin care s-a examinat, în această materie, conformitatea regulilor de procedură națională cu dreptul unional, amintind cauze precum: C-415/11, C-618/10, C-49/14, C-169/14, C-32/14; C-472/11, C-137/08, C-438/16, C-51/17;
– în continuarea raționamentului său, instanța a examinat corelația între principiul autonomiei procedurale a statelor membre și cel al efectivității, arătând că este important ca „în măsura în care consumatorul nu are deschisă calea contestației la executare, ci doar calea acțiunii de drept comun în constatarea caracterului abuziv al unor clauze, să existe posibilitatea pentru consumator de a obține efectiv suspendarea executării silite, astfel încât aceasta să nu îi fie impusă/ finalizată înainte de exercitarea controlului judecătoresc cu privire la respectivele clauze”;
– în acord cu această constatare, magistrații cauzei rețin că în cauza C-75/19[14], Curtea a avut în vedere cadrul legislativ intern dinaintea modificării operate în 2018 și mai găsesc relevant faptul că în cuprinsul Ordonanței pronunțate în respectiva cauză nu a fost analizată existența art. 638 alin. (2) C. pr. civ., care era în vigoare și anterior Legii nr. 310/2018, regulă de drept care permitea consumatorului ce a urmat calea dreptului comun să obțină, în cadrul acestui tip de acțiune, suspendarea executării silite[15];
– la nivel concluziv, statuează tribunalul că: „Întrucât acest text în vigoare nu poate fi ignorat, înseamnă că răspunsul Curții trebuie să fie receptat de instanțele naționale (și) prin prisma art. 638 (2) C. pr. civ. (chiar dacă nu a fost expres reținut de Curte), deoarece, în virtutea acestui text consumatorul poate obține suspendarea executării în cadrul acțiunii de drept comun, fiind îndeplinită condiția la care se referă Curtea, de a nu se înfăptui executarea silită înainte de judecata definitivă a acestei acțiuni”. […]
Mai găsim relevant a reda, în acest context al expunerii noastre și următoarele idei extrase din motivarea tribunalului: „Ca atare, principiile expuse de CJUE în jurisprudența sa contra altor state membre nu se pot aplica în mod automat și necircumstanțiat procedurii execuționale române, instanțele de judecată putând constata faptul că acțiunea de drept comun, dublată de suspendarea executării silite, constituie o cale efectivă de protecție a consumatorului, ceea ce este cazul și în speță.
Altfel spus, CJUE nu impune existența în dreptul pozitiv a mai multor căi procedurale, sau a unui cumul de remedii, ci este nevoie de o cale și această cale trebuie să fie eficientă.
Așadar, soluția și considerentele din cauza C-75/19 nu pot justifica înlăturarea aplicării art. 713 alin. (2) C. pr. civ., modificat prin Legea nr. 138/2018, întrucât o astfel de interpretare excedează în mod vădit jurisprudenței CJUE, principiilor fundamentale de drept și chiar scopului declarat al protecției consumatorului.
În acest context, Tribunalul mai arată că respectarea principiului efectivității ar putea justifica admiterea unei cereri de suspendare a judecății contestației la executare până la soluționarea unei acțiuni de drept comun prin care se invocă caracterul abuziv al unor clauze din titlul executoriu, fapt ce ar asigura verificarea titlului executoriu anterior pronunțării în contestația la executare.
Totodată, se reține că jurisprudența CJUE și Directiva impun doar principiul efectivității remediilor puse la dispoziția debitorului, iar nu și existența unor remedii „facile” sau „avantajoase”, fapt care ar ridica puternice dubii privind respectarea egalității de arme între creditor și debitor în cadrul procedurii execuționale”.
Această interpretare nu este una singulară, cu titlu de exemplu ne mai putem referi la alte două decizii pronunțate în dosare privind judecarea contestațiilor la executare în această materie, astfel:
– în controlul judecătoresc realizat de Tribunalul Brașov[16] s-a reținut faptul că „sistemul procedural civil românesc, prin dispozițiile art. 713 alin. 2, împiedică efectuarea unui asemenea control în faza executării silite, întrucât persoanele direct interesate pot formula acțiune de drept comun, în temeiul Legii nr. 193/2000și care să aibă drept scop constatarea existenței unui asemenea caracter al clauzelor contractuale. În acest context, prima instanță a reținut în mod corect faptul că în prezenta cauză contestatoarele aveau atât posibilitatea de a solicita suspendarea executării în cadrul contestării executării, cât și cea a suspendării executării până la soluționarea acțiunii de drept comun pentru desființarea titlului executoriu, conform art. 638 alin. (2) Cod de procedură civilă”. A mai arătat instanța că Ordonanța pronunțată de CJUE în cauza C-75/19 nu este aplicabilă în cauză, întrucât dreptul național avut în vedere de Curtea de Justiție, la momentul când a oferit respectiva interpretare, a fost modificat ulterior;
– și în optica Tribunalului Tulcea[17], „acțiunea de drept comun constituie o cale efectivă din moment ce consumatorul poate obține suspendarea executării silite în cadrul acestei acțiuni, astfel încât să nu se ajungă ca executarea silită să fie finalizată înainte de judecata definitivă a acestei cereri […]”.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] În literatura de specialitate din România (V. Penteleev, Poate un consumator să invoce oricând caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în cadrul contestației la executare, în urma pronunțării de Curtea de Justiție a Uniunii Europene a ordonanței în cauza MF împotriva BNP Paribas Personal Finance SA Paris sucursala București și Secapital SARL, Dreptul nr. 4/2020, p. 183) s-a exprimat opinia potrivit căreia această modificare legislativă reprezintă o manifestare de voință în conformitate cu principiul autonomiei procedurale de care se bucură fiecare stat membru, apreciindu-se că noua reglementare se încadrează în limitele impuse de principiul echivalenței și principiul efectivității, consumatorul român putând obține temporizarea executării silite declanșate împotriva sa, chiar și în cadrul acțiunii de drept comun [potrivit art. 638 alin. (2) și art. 719 C. pr. civ.], fiind, astfel, asigurată o protecție jurisdicțională efectivă.
[2] Art. 713 alin. (2) C. pr. civ. a fost modificat de pct. 67, art. I din Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018.
[3] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ed. a 5-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2020, p. 1265.
[4] C. Lungănașu, Contestația la executare. Instituție fundamentală a dreptului procesual civil, ed. 2, Ed. C.H. Beck, 2021, p. 291.
[5] C. Lungănașu, op. cit., p. 294.
[6] A. Groza, O analiză a dispozițiilor art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.310 din 17 decembrie 2018, din perspectiva jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene privind protecția consumatorilor, Revista Română de Drept European nr. 1/2019, p. 44.
[7] Astfel, prin Hotărârea din 11 martie 2020, Györgyné Lintner împotriva UniCredit Bank Hungary Zrt. (C-511/17, EU:C:2020:188, par. 34) s-a stabilit că „numai clauzele contractuale care, deși nu sunt vizate de acțiunea consumatorului, sunt legate de obiectul litigiului, astfel cum este acesta definit de părți în raport cu concluziile și cu motivele lor, intră sub incidența obligației de examinare din oficiu care revine instanței naționale sesizate și trebuie să fie examinate, în scopul verificării caracterului lor eventual abuziv, din moment ce această instanță dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens”. Invocarea din oficiu se sprijină pe regimul juridic al nulității absolute, ca sancțiune ce afectează clauzele abuzive, tip de sancțiune ce a fost explicat în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. împotriva Iveta Corckovska, în considerentul nr. 50, prin prisma naturii și importanței interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, astfel încât art. 6 din această Directivă trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică. Această orientare se reflectă și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, spre exemplificare putem să ne referim la Decizia nr. 686/2013, Decizia nr. 1393/2013, prin intermediul cărora Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că o obligație asumată în baza unei clauze abuzive este fondată pe o cauză nelicită, fiind contrară bunelor moravuri și ordinii publice, iar sancțiunea care intervine este cea a nulității absolute.
[8] Acest principiu este consacrat de art. 4 C. pr. civ.: „În materiile reglementate de prezentul cod, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părților”.
[9] R.M. Necula, Compatibilitatea modificărilor aduse Codului de procedură civilă, prin Legea nr. 310/2018, în ceea ce privește contestația la executare, cu jurisprudența CJUE în materia clauzelor abuzive cuprinse în contractele de credit, Revista Română de Executare Silită nr. 3/2019, consultată în biblioteca virtuală www.sintact.ro.
[10] Hotărârea din 14 martie 2013, Mohamed Aziz împotriva Caixa dʼEstalvis de Catalunya (C-415/11, EU:C:2013:164).
[11] Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Banco Primus (C-421/14, EU:C:2017:60).
[12] Tribunalul Olt, Decizie nr. 319/18 noiembrie 2021, definitivă, disponibilă prin intermediul www.rolii.ro.
[13] Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, JO L 95, 21.4.1993, pp. 29-34.
[14] În această cauză Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că: „Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive”. În considerentele ce preced această interpretare, sunt relevante, în acest context de analiză, cele din paragraful 32: „în ipoteza în care procedura de executare silită ia sfârșit înaintea pronunțării deciziei instanței de fond prin care se declară caracterul abuziv al clauzei contractuale aflate la originea acestei executări silite și, în consecință, nulitatea acestei proceduri, această decizie nu ar permite să i se asigure consumatorului respectiv decât o protecție a posteriori de natură financiară, care s‑ar dovedi incompletă și insuficientă și nu ar constitui un mijloc nici adecvat, nici eficient pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare, contrar prevederilor articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13”.
[15] Reamintim că, potrivit jurisprudenței Curții (a se vedea Hotărârea din 10 septembrie 2014, Monika Kušionová împotriva SMART Capital a.s., C‑34/13, EU:C:2014:2189, paragraful 67): „posibilitatea instanței naționale competente de a adopta orice măsură provizorie, […], pare să fie în măsură să constituie un mijloc adecvat și eficace de a împiedica aplicarea în continuare a clauzelor abuzive, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere”.
[16] Tribunalul Brașov, Decizia nr. 999/28 iunie 2021, definitivă, disponibilă prin intermediul www.rolii.ro.
[17] Tribunalul Tulcea, Decizia nr. 1121/28 decembrie 2021, definitivă, disponibilă prin intermediul www.rolii.ro.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.