Participarea terţelor persoane în latura civilă a procesului penal

3. Intervenția terțelor persoane în latura civilă a procesului penal

În privința intervenției voluntare, instituție specifică procesului civil, se ridică problema dacă intervenția voluntară este admisibilă în latura civilă a procesului penal.

În opinia unor autori, răspunsul este afirmativ, acțiunea civilă exercitată în procesul penal, în pofida accesorialității, nu-și pierde natura proprie, nici nu abandonează regulile procedurii civile cu privire la judecata și finalizarea ei, doar se particularizează prin câteva elemente specifice procesului penal în care ea a fost exercitată[13].

Nu împărtășim această opinie, cu toate că Noul Cod de procedură penală nu dispune cu privire la posibilitatea intervenirii sau introducerii terțelor persoane specifice procesului civil, normal ar fi să se aplice dispozițiile art. 2 alin. (2) NCPC, potrivit cărora dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare. Trebuie avut în vedere și faptul că latura civilă a procesului penal este guvernată de principiul disponibilității.

Totuși, dacă ar fi să studiem dispozițiile art. 34 NCPP care îi enumeră pe „ceilalți subiecți procesuali”, acestea dispun că: „în afara participanților prevăzuți la art. 33 NCPP sunt subiecți procesuali: martorul, (…) persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale. Dispozițiile art. 34 NCPP, prin sintagma respectivă, ar putea să constituie un argument în plus în susținerea opiniei autorilor care afirmă că intervenția terțelor persoane este posibilă în latura civilă a procesului penal. Astfel, situația devine complexă și complicată.

Revenind, în opinia noastră, considerăm că răspunsul este negativ deoarece acțiunea civilă este accesorie acțiunii penale în procesul penal, iar în procesul penal, nici măcar în latura civilă a acestuia, nu este permis accesul unor terțe persoane care să pretindă în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta, conform art. 61 alin. (2) NCPC. Dacă în afară de victima infracțiunii mai există și alte persoane care au suferit un prejudiciu material și/sau daune morale prin respectiva infracțiune, acestea au dreptul să se constituie parte civilă în procesul penal, în caz contrar, dacă nu au un drept la reparație care izvorăște direct din infracțiune, ci acesta are o oarecare legătură cu infracțiunea, ele vor fi nevoite să se adreseze instanței civile. Prin urmare intervenția voluntară nu este posibilă în privința părții civile.

Apreciem că dacă ar fi admisă intervenția terțelor persoane din procesul civil, procedura care vizează soluționarea cererii de intervenție ar îngreuna cu mult rezolvarea cu operativitate a cauzelor penale și s-ar ajunge cu certitudine la disjungerea și soluționarea separată a acțiunii civile în procesul penal, conform art. 26 alin. (1) NCPP.

În acest sens, în doctrină au fost formulate propuneri de lege ferenda în vederea introducerii intervenientului în interes propriu, în calitate de participant la procesul penal. Aceste propuneri au fost criticate și s-a susținut renunțarea la această idee bazându-se pe rațiunea că modul în care este formulată reglementarea părții civile, permite dobândirea calității numai de către persoanele prejudiciate material în mod nemijlocit prin infracțiune[14].

S-a apreciat că asemenea propuneri sunt fără obiect, deoarece dispozițiile art. 79 și 84 NCPP, prin modul în care sunt formulate, permit persoanelor care au fost prejudiciate material prin infracțiune atât în mod mijlocit cât și în mod nemijlocit, să dobândească calitatea de parte civilă[15]. Achiesăm la această opinie pentru motivele anterior expuse.

Opinia noastră este conformă cu doctrina, aceasta susținând că în cadrul laturii civile a procesului penal nu este admisă participarea în calitate de intervenient a altor persoane care pretind despăgubiri[16], spre deosebire de procesul civil în care un astfel de participant este admis, potrivit art. 61 NCPC.

Având în vedere faptul că acțiunea civilă exercitată în procesul penal aparține domeniului dreptului procesual civil, dar este exercitată în condiții specifice procesului penal, precum și situația părții responsabile civilmente se ridică următoarea problemă: partea responsabilă civilmente poate fi asociată cu terțele persoane din procesul civil sau are o situație juridică similară acestora?

Apreciem că răspunsul este afirmativ dacă ținem cont de dispozițiile art. 21 alin. (1)-(3) NCPP, care utilizează formule de genul: „introducerea părții responsabile civilmente”, „să ceară introducerea în procesul penal”, precum și „partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal” care ne trimit cu gândul la participarea voluntară și forțată a terțelor persoane din procesul civil.

Termenii invocați anterior, prevăzuți de art. 21 alin. (1) și (2) NCPP ne sugerează existența uneia dintre formele intervenției forțate, respectiv instituția chemării în garanție din procesul civil prevăzută de art. 72-73 NCPC, în timp ce alin. (3) al art. 21 NCPP evocă oarecum prezența intervenției voluntare accesorii prevăzute de art. 61 și 63 NCPC, deoarece terțul intervine ca să sprijine doar apărarea uneia dintre părți.

În opinia unor autori, în privința instanțelor în fața cărora se poate face chemarea în garanție, legea nu face, nicio distincție, putând fi deci orice instanțe, indiferent de natura lor: civile, de contencios administrativ și penale, dacă soluționează concomitent și acțiunea civilă[17].

Nu suntem de acord cu respectiva opinie, deși apreciem că atunci când partea responsabilă civilmente este introdusă forțat în latura civilă a procesului penal, aceasta poate fi asociată cu persoana chemată în garanție. Într-adevăr, dacă ar fi să facem o comparație între definițiile legale oferite chemării în garanție de art. 72 alin. (1) NCPC și cea dată părții responsabile civilmente de către art. 86 NCPP, precum și faptul că ambele vizează subiecți comuni, respectiv: persoanele care în temeiul legii, al unui contract răspund pentru fapta ilicită a unui minor sau interzis judecătoresc, comitentul care răspunde pentru fapta ilicită a prepușilor săi, societatea de asigurare, cele două se aseamănă și pot fi asociate. Însă, cu toate acestea, se deosebesc prin următoarele:

  1. în procesul civil garantul poate fi introdus de partea interesată, respectiv reclamant sau pârât; în timp ce în procesul penal persoana responsabilă civilmente poate fi introdusă doar la cererea părții civile sau de către procuror din oficiu, iar inculpatul nu are dreptul să ceară introducerea persoanei responsabile deoarece acest privilegiu este instituit doar în interesul creditorilor;
  2. în procesul civil, persoana chemată în garanție, devine parte doar în urma admiterii în principiu a cererii de intervenție forțată, în timp ce persoana responsabilă civilmente devine parte din momentul introducerii sale, fără a fi necesare alte formalități procedurale, cu excepția verificării condițiilor de răspundere civilă delictuală pentru fapta altuia.

Motivele expuse ne îndreptățesc să apreciem că în ceea ce vizează latura civilă a procesului penal, nu este posibilă utilizarea instituției chemării în garanție a terțelor persoane din procesul civil, prevăzută de art. 72-74 NCPC.

De fiecare dată când partea responsabilă civilmente intervine voluntar ea va fi asociată cu instituția intervenției voluntare accesorii.

În susținerea acestei afirmații, apreciem că un oarecare „iz” de intervenție voluntară accesorie o are și intervenția părții responsabile civilmente în latura civilă a procesului penal. Intervenția părții responsabile civilmente se aseamănă cu intervenția accesorie din procesul civil, dar se deosebesc prin faptul că intervenientul accesoriu, deși dobândește calitatea de parte, odată cu admiterea în principiu a cererii sale de către instanța civilă, acesta doar sprijină apărarea uneia dintre părți, conform art. 61 alin. (3) NCPC, în timp ce persoana responsabilă civilmente este, alături de inculpat, parte în procesul penal, subiect pasiv al laturii civile, conform art. 32 alin. (2) NCPP și are dreptul să formuleze propriile sale apărări, nu doar să le susțină pe ale inculpatului.

Doctrina oferă un argument pertinent, astfel, potrivit acesteia: intervenția persoanei responsabile civilmente se deosebește față de intervenția accesorie din procesul civil prin faptul că apare ca o instituție juridică sui-generis, respectiv ca o intervenție în interes alăturat, deoarece regimul juridic al acesteia este dedus exclusiv din reglementările procesual penale fără a putea fi complinite de normele procesual civile care disciplinează intervenția accesorie; între cele două instituții fiind doar o pură coincidență la nivelul ipotezei normative în care pot fi incidente. În alte cuvinte, în ipoteze normative similare se impun spre aplicare dispoziții legale diferite[18].

În final, deși are calitatea de parte în latura civilă a procesului penal, persoana responsabilă civilmente nu este decât un terț care nu a contribuit la comiterea infracțiunii generatoare de prejudiciu, dar care va fi ținut să răspundă civil pentru paguba suferită de victima infracțiunii.

Opinia noastră potrivit căreia în latura civilă a procesul penal nu este permisă participarea terțelor persoane din procesul civil este confirmată și de doctrină[19].

Față de argumentele invocate și pentru a se înlătura orice urme de confuzii și contradicții în doctrină și în practică, propunem ca de lege ferenda la art. 29 NCPP, care enumeră participanții în procesul penal să se introducă un nou alineat, care să dispună: „În latura civilă a procesului penal nu sunt admise intervenția voluntară și cea forțată a terțelor persoane specifice procesul civil”.

4. Intervenția terțelor persoane în acțiunea în răspundere civilă delictuală exercitată la instanța civilă

Ulterior săvârșirii infracțiunii, persoanei fizice vătămate sau persoanei juridice care a suferit un prejudiciu prin comiterea infracțiunii i se naște un drept de opțiune între exercitarea acțiunii civile în fața organelor judiciare penale sau în fața instanței civile.

Până la punerea în mișcare a acțiunii penale persoana vătămată prin infracțiune poate să se adreseze doar instanței civile, însă după acest moment procesual, rațiuni practice determină persoana vătămată să exercite acțiunea civilă în procesul penal.

Astfel, pentru a putea fi exercitat dreptul de opțiune, trebuie să existe, în același timp, cele două căi prin care pot fi cerute despăgubirile civile, respectiv: trebuie să existe atât procesul penal declanșat și acțiunea penală pusă în mișcare, cât și, în același timp,

posibilitatea exercitării acțiunii civile la o instanța civilă[20].

Persoana vătămată, din anumite motive imputabile sau neimputabile, este îndrituită să exercite la instanța civilă acțiunea civilă izvorâtă din comiterea unei infracțiuni în baza dreptului său la opțiune.

În acest caz, acțiunea pe care victima infracțiunii va avea posibilitatea să o exercite la instanța civilă va fi o acțiune în răspundere civilă delictuală sau o acțiune în responsabilitate delictuală.

Acțiunea în răspundere civilă delictuală este un mijloc procesual prin care cel care a suferit un prejudiciu ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite de către o altă persoană poate pretinde instanței de judecată, obligarea la reparare a pârâtului pentru consecințele negative ale faptei respective. Acțiunea în răspundere civilă delictuală are două forme: cea în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie și cea pentru fapta altei persoane. Această acțiune este supusă regulilor impuse de Noul Cod de procedură civilă și de Noul Cod civil.

În ciuda faptului că participarea terțelor persoane specifice procesului civil este inadmisibilă în latura civilă a procesului penal, acestea pot interveni voluntar sau pot fi introduse forțat, în principiu, la judecata acțiunii în răspundere civilă delictuală, cu excepția arătării titularului dreptului, care, potrivit doctrinei și practicii judiciare, nu poate fi folosită în cadrul răspunderii civile delictuale, într-o acțiune în despăgubiri, datorită faptului că această formă de intervenție forțată se poate face numai în cadrul unor acțiuni reale, prin care se urmărește valorificarea unui drept real[21].


[13] I. Deleanu, op. cit., pp. 429 și 430.

[14] T. Pop, Propuneri de lege ferenda privind sfera noțiunii de parte în procesul penal, în R.R.D., nr. 8, 1980, pp. 25-28, apud. I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală. În lumina noului Cod de procedură penală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 185.

[15] I. Neagu, M. Damaschin, op. cit., p. 178.

[16] T. Joița, op. cit., p. 162; M. Vladu, Prejudiciul cauzat prin infracțiuni contra persoanei fizice, Ed. Hamangiu, București, 2010, p. 348.

[17] I. Deleanu, op. cit., p. 454.

[18] C. Diță, Partea responsabilă civilmente în procesul penal, Ed. Universul Juridic, Tomul 7, București, 2010, p. 243.

[19] C. Coadă, Considerații în legătură cu răspunderea asigurătorului în procesul penal, în Dreptul nr.4/2008, p. 237; M. Vladu, op. cit., p. 337; P. Pricope, Răspunderea civilă delictuală, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 330; C. Diță, op. cit., p. 238.

[20] I. Deleanu, op. cit., p. 335.

[21] I. Leș, Tratat, 2014, op. cit., p. 196; TJ Satu Mare, d. civ. nr. 108/17.04.1968, în RRD, p. 143 apud. I. Leș, op. cit., p. 164; I. Deleanu, op. cit., p. 460.

Participarea terțelor persoane în latura civilă a procesului penal was last modified: February 9th, 2016 by Ioana Păcurariu

Only registered users can comment.

Arhiva Revista