Norme conflictuale privind încheierea căsătoriei

Introducere

Dreptul internațional privat are ca obiect de reglementare raporturile de drept internațional privat, adică raporturile civile, comerciale, precum și alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate[1], acea împrejurare de fapt datorită căreia un raport juridic are legătură cu mai multe sisteme de drept. Dispozițiile Codului civil privind dreptul internațional privat sunt aplicabile în cazul în care nu există o altă reglementare în convențiile internaționale la care România este parte, dreptul Uniunii Europene sau dispozițiile din legile speciale[2].

România este parte la unele convenții internaționale care instituie norme conflictuale în materie de căsătorie, printre care[3] Convenția internațională pentru reglementarea conflictului de lege în materie de căsătorie[4], Convenția de drept internațional privat privitoare la conflictele de legi relative la efectele căsătoriei asupra drepturilor și datoriilor soților în raporturile lor personale și asupra averilor lor[5], Convenția asupra cetățeniei femeii căsătorite[6], Convenția privind consimțământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie și înregistrarea căsătoriilor[7], Convenția nr. 166 a Comisiei Internaționale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă[8], Tratatul bilateral dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală[9] și Tratatul bilateral din România și Ucraina privind asistența juridică și relațiile juridice în cauzele civile[10].

Despre familie

Căsătoria este definită în art. 259 C. civ. ca uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii, în scopul de a întemeia o familie. Aceasta reprezintă un act juridic bilateral, solemn, ale cărei condiții, încheiere și desfacere sunt reglementate în mod imperativ și minuțios.

Datorită mobilității pe care o au cetățenii români în ultimii ani, raporturile de familie cu element de extraneitate au o pondere semnificativă în instanțele judecătorești. Dispozițiile dreptului internațional privat privesc stabilirea competenței internaționale instanțelor românești, legea aplicabilă, recunoașterea și posibilitatea de a pune în aplicare hotărârile judecătorești ori a altor titluri executorii obținute pe teritoriul altor țări.

Existența unui element de extraneitate cere rezolvarea a două probleme de drept internațional privat: conflictul de legi, pentru a determina sistemul de drept al cărui stat este aplicabil în raportul juridic cu pricina și conflictul de jurisdicții, care determină instanța competentă în soluționarea cauzei și procedura aplicabilă. Elementul de extraneitate poate fi oricare element din structura unui raport juridic, ca subiectele, conținutul sau obiectul[11].

Logodna și căsătoria sunt reglementate în Codul civil[12] atât în Cartea a II-a (Despre familie, art. 258-534) și în Cartea a VII-a (Conflicte de legiDispoziții de drept internațional privat. Familia, art. 2585-2612), cât și în anumite dispoziții din Codul de procedură civilă.

Până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, 1 octombrie 2011, materia familiei era reglementată în Codul familiei[13]. În Hotărârea nr. 277 din 11 martie 2009 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Codul civil[14] s-a menționat faptul că noua reglementare propune renunțarea la ideea unui cod distinct care să guverneze acest domeniu, introducând întărirea obligației statului de a sprijini, prin măsuri economice și sociale, încheierea căsătoriei, precum și dezvoltarea și consolidarea familiei, introducând stabilirea competenței privind aplicarea dispozițiilor în sarcina instanței tutelare, instituția logodnei, alegerea regimului matrimonial, efectele patrimoniale generale ale căsătoriei[15] și regimul separației de bunuri[16].

Logodna

Primul pas spre încheierea căsătoriei este promisiunea, numită logodnă, care se poate încheia doar între bărbat și femeie, nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Aceasta este reglementată în art. 266-270 și 2585 C. civ.

Încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei, deși condițiile de fond pentru încheierea logodnei sunt similare celor pentru căsătorie, cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă[17].

Libertatea de a se căsători este garantată de art. 12 din Constituția României și de art. 12 din CEDO. Astfel, începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept. Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți și pe egalitatea acestora iar autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.

Vechile reglementari românești[18] defineau logodna ca un contract care obliga la încheierea căsătoriei și care nu putea fi desfăcut decât în cazurile comune prevăzute de lege[19].

În Codul civil de la 1864[20] logodna era considerată o simplă stare de fapt, un proiect de căsătorie.

Conform jurisprudenței[21], logodna constituie o relație cu caracter social, moral și cultural cu posibile consecințe juridice în plan patrimonial, în cazul ruperii unilaterale a acesteia. Conform art. 1635 C. civ., ceea ce a fost prestat în temeiul unei cauze viitoare, care nu s-a înfăptuit, este supus restituirii. Astfel[22], sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite. Darurile obișnuite pot fi considerate cele cu oferite cu ocazia zilei de naștere, de Crăciun sau de ziua îndrăgostiților, care au o valoare modică în raport cu nivelul de trai al donatorului.

Darurile se restituie în natură prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul pârților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.

În cazul litigiilor cu elemente de extraneitate este aplicabilă legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți la data încheierii promisiunii de căsătorie. Dacă persoana are mai multe cetățenii se aplică legea statului de care este cel mai strâns legată sau are reședința sa obișnuită, conform art. 2568 alin. (2) C. civ.

Potrivit dispozițiilor speciale și convențiilor internaționale la care România este parte, în cazul apatrizilor sau refugiaților, trimiterea la legea națională este înțeleasă ca fiind făcută la legea statului unde are reședința obișnuită.

Legile statului de cetățenie asigură ocrotirea intereselor persoanelor fizice resortisante, indiferent unde acestea s-ar afla. Astfel, conform art. 17 din Constituția României, cetățenii români se bucură în străinătate de protecția statului român și trebuie să-și îndeplinească obligațiile corespunzătoare.

Statutul de refugiat se poate acorda la cerere străinului care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe considerente de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara țării sale de origine și care nu poate primi sau, ca urmare a acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări[23]. 

Condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei

Potrivit art. 2586 C. civ., condițiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt determinate de legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți la momentul celebrării căsătoriei, iar dacă una dintre legile străine prevede un impediment incompatibil cu încheierea unei căsătorii în România, acel impediment va fi înlăturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soți este cetățean român și căsătoria se încheie pe teritoriul României, apărându-se astfel principiul fundamental al libertății cetățenilor români de a încheia o căsătorie[24].

Legea în vigoare la momentul încheierii căsătoriei rămâne astfel valabilă, indiferent dacă după încheiere apare o schimbare, cum a fost intrarea în vigoare a noului Cod civil, în România, la 1 octombrie 2011.

Conform Codului civil, în România căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal, serios și liber al acestora (art. 271 și 1204 C. civ.), este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită (bigamiaart. 273 C. civ.), este interzisă căsătoria între rude (art. 274 C. civ.) și este interzisă căsătoria între persoane de același sex (art. 277 C. civ.), spre deosebire de unele țări, precum Franța, unde căsătoria este contractată de către două persoane de sex diferit sau de același sex sau unele țări arabe, unde este permisă bigamia.

Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți sunt majori (art. 272 C. civ.), iar din motive temeinice, cum ar fi starea de graviditate a unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani, se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților sau a tutorelui, și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul. Minorul care se căsătorește dobândește capacitatea de exercițiu deplină, însă o pierde în caz de divorț până la vârsta de 18 ani. Acest fapt, în Franța și în Elveția poartă numele de emanciparea minorului, instituție care permite încheierea căsătoriei înainte de vârsta majorității. În Elveția, vârsta minimă pentru căsătorie era de 18 ani, până în 2013, când art. 94 C. civ. a fost abrogat și înlocuit cu art. 183 alin. (2), confirm căruia minorii și majorii sub curatelă pot fi autorizați de către reprezentanții lor legali în vedea căsătoriei.

În Algeria, vârsta matrimonială este de 19 ani, conform art. 7 C. familiei, dar judecătorul poate acorda o dispensă de vârstă din motive întemeiate, dacă cei doi soți sunt apți să încheie căsătoria.

O altă condiție este inexistența rudeniei linie dreaptă și în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv (art. 274 C. civ.), exceptând motivele temeinice, care ar putea permite căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea, cu permisiunea instanței de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel care cere încuviințarea. Aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazul rudeniei din adopție.

De altfel, nu este permisă căsătoria între tutore și persoana minoră care se află sub tutela sa și nici cea dintre alienatul mintal și debilul mintal (art. 275 C. civ.).

 Impedimente în dreptul altor state

Altfel de impedimente s-ar putea referi, de exemplu, la interzicerea căsătoriei între persoane de religii diferite, interzicerea recăsătoririi după divorț sau obligativitatea constituirii unei dote, la fel cum România interzice căsătoria între persoane de același sex, parteneriatul înregistrat sau bigamia, instituții permise în alte state.

Conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 105/1192 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat[25], „căsătoria unui cetățean român aflat în străinătate putea fi încheiată în fața autorității locale de stat competente (…)”. Există state unde numai căsătoria religioasă este suficientă, fără cea civilă – acest tip de căsătorie nu era, deci, recunoscut ca valabil în România, chiar dacă unul din soți este cetățean român. Situația însă s-a schimbat, deoarece în art. 2587 C. civ. precizează că „forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează”, fără a restricționa cu privire la autoritatea religioasă.


[1] Art. 2557 C. civ. – Obiectul reglementării.

[2] Art. 1064 C. pr. civ. – Procesul civil internațional – domeniul de aplicare.

[3] D.A. Sitaru, Drept internațional privat. Partea generală. Partea specială – Normele conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 222.

[4] Semnată la Haga la 30 mai 1902 și ratificată de România prin Decretul-Lege nr. 873/1904, publicat în M. Of. nr. 49 din 3 iunie 1904.

[5] Încheiată la Haga la 4 iulie 1905 și ratificată de România prin Decretul-Lege nr. 1007/1912, publicat în M. Of. nr. 261 din 28 februarie 1912.

[6] Încheiată la New York la 29 ianuarie 1957, la care România a aderat prin Decretul nr. 339/1960, publicat în B. Of. nr. 20 din 22 septembrie 1960.

[7] Adoptată de Adunarea Generală a ONU, la New York, la 10 decembrie 1962, ratificată de România prin Legea nr. 116/1992, publicată în M. Of. nr. 330 din 24 decembrie 1992.

[8] Semnată la data de 8 septembrie 1976 la Viena, la care România a aderat prin Legea nr. 65/2012, publicată în M. Of. nr. 277 din 26 aprilie 2012.

[9] Semnat la Chișinău, la 6 iulie 1996, ratificat de România prin Legea nr. 177/1997, publicată în M. Of. nr. 310 din 13 noiembrie 1997.

[10] Semnat la București la 30 ianuarie 2002, ratificat de România prin Legea nr. 3/2005, publicată în M. Of. nr. 183 din 3 martie 2005.

[11] A. Gherghe, Teoria conflictelor de legi în Noul Cod civil, ed. a II-a revizuită și adăugită, Ed. Contrast, 2013, p. 1.

[12] Noul Cod civil al României a fost adoptat la data de 25 iunie 2009 prin Legea nr. 287/2009, publicată în M. Of. nr. 511 din 24 iuie și a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, prin Legea nr. 71/2011, publicată în M. Of. nr. 209 din 10 iunie 2011

[13] În vigoare de la 26 iulie 1993 până la 30 septembrie 2011, fiind abrogat prin Legea nr. 71/2011 și înlocuit de O.U.G. nr. 25/1997.

[14] http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/104204.

[15] Regimul primar imperativ, cum sunt cele privitoare la locuința familiei, locuință care va avea un regim identic, indiferent de regimul matrimonial ales de soți.

[16] În care fiecare dintre soți este proprietar exclusiv asupra bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum și a celor pe care le dobândește în nume propriu după această dată.

[17] D. Lupașcu, C.C. Crăciunescu, Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 41.

[18] Pravila lui Matei Basarab (art. 173), Codul Calimah (art. 66-85), Codul Andronache Donici (art. 1-7).

[19] A. Gherghe, Drept civil. Familia, Ed. Contrast, 2014, p. 17.

[20] În vigoare de la 1 iulie 1865 până la 1 octombrie2011.

[21] Jurisprudența ÎCCJ, s. I civ., dec. nr. 3084 din 11 noiembrie 2014 – http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery[0].Key=id&customQuery[0].Value=117488.

[22] Art. 268 C. civ. – Restituirea darurilor.

[23] Art. 2 din Ordonanța nr. 102 din 31 august 2000 privind statutul si regimul refugiaților în România, publicată în M. Of. nr. 1136 din 1 decembrie 2004.

[24] Art. 2586 C. civ. vine în sprijinirea art. 12 din CEDO, conform căruia bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale.

[25] În vigoare până la noul Cod civil.

Norme conflictuale privind încheierea căsătoriei was last modified: noiembrie 12th, 2019 by Lucia Ștefania Avram

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Lucia Ștefania Avram

Este doctorand la SNSPA, anul II, pe tema „Imigrația și integrarea imigranților".
A mai scris: