Incriminarea violenței în familie în legislații internaționale

Belgia

Nici Codul penal al Belgiei nu incriminează actele de violență domestică printr-o infracțiune specifică, aceasta găsindu-și reglementarea în dreptul comun și fiind încadrate, în infracțiuni de lovituri, hărțuire etc., iar legătura dintre agresor și victimă constituind o circumstanță agravantă a infracțiunii. Însă, legislația belgiană cuprinde două legi care incriminează în mod special violența domestică și anume:

– Legea pentru prevenirea violenței în cadrul cuplului, adoptată în anul 1997. Această lege a înăsprit pedepsele prevăzute pentru infracțiunile care sunt comise de către soț sau de către o altă persoană cu care victima “coabitează sau a coabitat, întreține sau a întreținut o relație afectivă și sexuală durabilă”.

Potrivit Legii pentru prevenirea violenței în cadrul cuplului, procedura de urmărire penală se poate declanșa la denunțul oricărei persoane care are dovezi ca un act de violenta a avut loc, la cererea părții vătămate sau din oficiu. Excepția constituind-o infracțiunea de hărțuire, aceasta neputând fi urmărită decât la plângerea prealabilă a părții vătămate. Retragerea plângerii din partea victimei nu înlătură răspunderea penală a agresorului, procesul penal continuând independent de voința acesteia.

Dacă s-a început procesul penal împotriva agresorului, instanța poate:

– să trimite pe agresor în detenție provizorie pentru a-l îndepărta de victimă sau dacă agresorul este lăsat în libertate, instanța poate emite un ordin de restricție care să-i interzică agresorului să intre în contact cu victima indiferent de motiv ori să frecventeze anumite locuri frecventate în mod obișnuit de victimă. Această măsură poate fi dispusă pe o perioadă ce nu poate depăși de 3 luni. Nerespectarea acestui ordin de către agresor duce la arestarea acestuia.

– Legea privind acordarea locuinței comune soțului său coabitantului legal, victimă a actelor de violență domestică, adoptată în anul 2003.

În conformitate cu această lege, instanța civilă poate să acorde victimei folosința exclusivă a domiciliului comun. Această măsură se ia la cererea victimei, și doar în condițiile în care exista serioase indicii despre violența partenerului, indiferent de statutul acestuia (soț sau concubin). În ce privește intervenția poliției, aceasta are dreptul ca, în cazurile de violență domestică, să pătrundă în domiciliul comun și să întocmească un proces verbal detaliat, să îl constrângă pe agresor să părăsească domiciliul comun sau să îi interzică să se apropie de victimă. În funcție de gravitatea faptelor, agresorul poate fi reținut pentru 24 de ore ori poate fi pus sub supraveghere permanentă. Concomitent, cu această lege, Guvernul belgian a adoptat două planuri naționale de acțiune împotriva violenței domestice pentru perioadele 2001-2003, respectiv 2004-2007. Aceste planuri au drept scop sensibilizarea societății, prevenirea și combaterea violenței domestice și formarea de specialiști. În Belgia au fost create servicii de informare pentru victime în cadrul Parchetelor, unde acestea pot primi informații despre procedura judiciară și stadiul dosarului lor, iar în situația în care agresorul urmează să fie eliberat condiționat, acestea pot indica acestor servicii condițiile pe care le doresc impuse agresorului. Institutul Federal pentru Egalitatea între femei și bărbați a coordonat un plan național de acțiune pentru combaterea violenței între partenerii interni. Femeile din Europa de Est, Africa Subsahariană și Asia au fost supuse exploatării sexuale.

Belgia a incriminat violul marital în 1979 după ce Curtea de Apel de la Bruxelles, în soluționarea unei cauze, a recunoscut violul marital. Însă, din 1989 datorită modificărilor aduse legislației prin care definiția de viol a fost extinsă, violul marital este tratat la fel ca și alte forme de viol.

Bosnia – Herțegovina

Codul penal al Bosniei-Herțegovina nu incriminează violența în familie, însă face referire la câteva acte care, îndreptate împotriva femeilor, pot fi considerate acte criminale. În acest context, violul este definit ca fiind „utilizarea violenței, în scop sexual, îndreptată împotriva femeii care nu este căsătorită cu agresorul”. Legea în vigoare nu recunoaște violul comis de soț în timpul căsătoriei sau în timpul desfășurării procesului de divorț, întrucât condiția pentru ca un mariaj să existe o reprezintă înțelegerea reciprocă dintre parteneri, iar acesta este privit ca o „problemă familială” ce poate apare atunci când relațiile sunt tensionate. Femeile violate, torturate sau supuse actelor de violenta de către soți se pot adresa direct justiției sau organelor de poliție, însă agresorul va fi susceptibil de sancțiune numai în cazul existenței unor vătămări corporale, pe care victima va trebui să le dovedească cu probe.

Legea cu privire la protecția împotriva violenței în familie din 29 martie 2005, în articolul 6 definește violența familială ca fiind orice act de provocarea fizică, psihică, sexuală sau prejudicii economice ori suferință, amenințări în ceea ce privește integritatea fizică sau psihologică, precum și lipsa de grijă și atenție care ar putea împiedica în mod serios membrii familiei să se bucure de drepturile și libertățile lor în toate domeniile vieții publice și private care se bazează pe egalitate. Articolul 5 al aceleași legi definește întinderea noțiunii de membru de familie ca fiind soț/fost soț, concubin/fost concubin, rude în linie dreaptă sau devenite astfel prin adopție cu drepturi depline până la gradul al patrulea, iar în cazul adopției parțiale până la gradul al doilea de rudenie, copiii soțului naturali sau adoptați legal, asistent maternal. Același cadru legal impune obligativitate pentru membrii de familie, furnizorii de servicii medicale și lucrători sociali, educatori, instituțiile medicale, de învățământ, instituții, alte instituții și organisme, precum și organizațiile neguvernamentale care, în timpul desfășurării sarcinilor lor, au cunoștință despre astfel de acte de violență în familie, să raporteze imediat astfel de cazuri la poliție. Neîndeplinirea acestei obligații constituie infracțiune. Potrivit art.9 scopul măsuri de protecție este de a preveni și reprima violența în familie, de a preîntâmpina consecințele abuzului și de a întreprinde măsuri eficiente de reabilitare a agresorilor pentru a elimina condițiile care sunt favorabile încurajării unor noi acte de violența în familie.

În acest sens, asupra abuzatorului pot fi luate următoarele măsuri:

– eliminarea din locuința și interzicerea de a reveni în această;
– un ordin de restricție;
– interzicerea de a hărțui victima;
– obligarea la tratament psihosocial;
– reabilitare obligatorie

Măsura de protecție privind eliminarea din locuință poate fi dispusă fata de o persoană care a abuzat de un membru al familiei cu care acesta locuiește doar în situația în care instanța constată că există riscul ca persoană abuzivă ar putea repeta un act de violență. În cazul în care se aplică aceasta măsură, agresorul trebuie să părăsească imediat locuința conjugală, iar dacă situația o impune măsură este luată în prezența unui ofițer de poliție. Această măsura se dispune din oficiu și poate fi dispusă pe o perioadă cuprinsă între o lună și 6 luni, putând fi prelungită până la 2 ani de la data hotărârii, cu excepția cazului în care legea nu prevede altfel.

Dacă măsura impusă privește emiterea unui ordin de restricție, instanța de judecată trebuie să definească clar în acesta, locurile, zonele și distanța pe care persoană abuzivă trebuie să le respecte pentru a nu se apropia de victimă. Această măsura se aplică pentru o perioadă cuprinsă între o lună și 1 an. În situația în care instanța constata existenta riscului ca agresorul să repete actele de abuz ca urmare a consumului de alcool, droguri sau a altor substanțe psihotrope, aceasta poate impune agresorului măsura reabilitării într-un centru medical specializat. Măsura poate fi luată pentru o perioadă de timp de cel puțin o lună și nu mai mult de doi ani de la data hotărârii, cu excepția cazului în care legea nu prevede altfel. Neîndeplinirea măsurilor impuse, în tot sau în parte, de către agresor, constituie infracțiune.

Victimele violentei domestice beneficiază de adăpost temporar în centre sociale sau case în condiții de siguranță pentru a beneficia de adăpost și îngrijire până la punerea în aplicare a ordinului de restricție având totodată și dreptul la sprijin financiar.

Bosnia-Herțegovina a întreprins o serie de inițiative pentru combaterea violului și a violenței domestice, însă femeile nu au folosit în totalitate măsurile de protecție disponibile în temeiul legii datorită lipsei de cunoștințe, precum și datorită reticenței de a le folosi.

În Raportul referitor la drepturile femeilor în țările din Balcani candidate la aderare[4] din aprilie 2013, Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, printre altele, „constată cu îngrijorare nivelul scăzut de cunoaștere a legislației privind egalitatea de gen și a legislației împotriva violenței împotriva femeilor, nu numai în rândul populației în general, dar și în rândul celor care lucrează în domeniul aplicării legii, invită autoritățile să implementeze un plan de acțiune pentru a promova o cunoaștere mai bună și pentru a instrui autoritățile de aplicare a legii în acest domeniu, constată cu îngrijorare că legislația privind protecția victimelor violenței domestice nu a fost încă armonizată cu legislația privind entitățile, astfel încât să recunoască violența domestică drept infracțiune în codurile penale ale celor două entități (Bosnia și Herțegovina), aceste victime fiind astfel, private de securitatea juridică adecvată; invită guvernul din Bosnia și Herțegovina să rezolve această problemă cât mai curând posibil pentru a asigura o mai bună protecție victimelor, invită autoritățile din Bosnia și Herțegovina să prezinte statistici oficiale cu privire la o serie de cazuri de violență reclamate, pe baza datelor culese din rapoartele de poliție, din centrele de asistență socială și din instituțiile judecătorești, și să pună aceste statistici la dispoziția publicului; de asemenea, invită autoritățile din Bosnia și Herțegovina să colecteze și să publice date referitoare la măsurile de protecție destinate să asigure protecția victimelor violenței domestice…”.

Bulgaria

Codul penal nu incriminează actele de violență domestică printr-o infracțiune specifică. Acestea se supun prevederilor din dreptul comun, constituind, după caz, infracțiuni de omor, vătămare, loviri, etc. Legătura dintre agresor și victimă constituie circumstanță agravantă, de care instanța va ține seama la stabilirea cuantumului pedepsei privative de libertate. Până la adoptarea Legii privind violența domestică, nu a existat un cadru adecvat pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, fiind lăsată la aprecierea victimelor începerea urmăririi penale împotriva abuzatorului.

Legea privind violența domestică a fost propusa spre dezbatere încă de la începutul anului 2004, însă Parlamentul bulgar a adoptat-o de-abia în martie 2005. Această lege a fost inspirată de Legea privind ordinul de restricție a statului Minnesota, fiind prima de acest genul din Europa Centrală și de Est. Ultima modificare și completare adusă acestei legi a fost făcută prin amendamentul SG 102 din 2009[5] la Legea privind protecția împotriva violenței în familie și care reglementează drepturile victimelor violenței în familie, măsuri și proceduri de punere în aplicare a protecției, extrapolează sensul termenului de violența familială extinzând condițiile de existența a acesteia , precum și calitatea pe care o pot avea subiecții. Potrivit art. 2 din SG 102/2009, violența domestică este orice act de violență fizică, sexuală, mentală, emoțională sau economică, precum și încercarea de astfel de violență, restricționarea involuntară a vieții private, libertatea personală și drepturile personale comise împotriva persoanelor care se află într-o relație, care sunt sau au fost într-o relație de familie sau de facto coabitare maritală”, precum și „violentele petrecute în fața copiilor trec la categoria abuz mental și emoțional, îndreptată împotriva acestora.

Prin noile modificări, victimele pot obține un ordin de restricție emis de instanță , prin care să li se interzică agresorilor să se mai apropie de acestea. Concomitent, legea asigură o protecție imediată a victimelor, independent și fără a condiționa acest lucru de introducerea prealabilă a unei plângeri penale împotriva soțului său a oricărei alte persoane cu care victima este sau a fost într-o relație de familie sau de facto coabitare maritală, ori a unei cereri de divorț. Totodată, obliga fiecare medic ca la cererea persoanei vătămate, acesta să elibereze un document în care să certifice în scris daunele sau urme de violență.

Instanța poate dispune următoarele măsuri de protecție:

a). obligarea agresorului de a se abține să pună în aplicare orice act de violență domestică;
b). îndepărtarea agresorului din locuința comună pe o anumită perioadă de timp, stabilită de către instanță de judecată, măsură ce este prevăzută în ordinul de restricție;
c). interzicerea agresorului de a se apropia de locuință, de locul de muncă al victimei sau de locurile de socializare și de recreere ale victimei, pe durata și sub condițiile definite de instanța de judecată;
d). un adăpost temporar pentru victimă și copilul acesteia, pe o durată dispusă de instanță, și doar în cazurile în care aceasta măsura nu contravine interesului minorului;
e). direcționarea victimelor lezate către programe de recuperare;
f). obligarea agresorului să participe la programe de reabilitare.

Aceste măsuri pot fi impuse pentru o perioadă de trei până la 18 luni. Concomitent cu aceste măsuri instanța poate impune plata unei amenzi care variază de la 200 până la 1000 de leva. Neîndeplinirea măsurilor impuse, în tot sau în parte, de către agresor, constituie infracțiune.

Ordinul de protecție poate fi emis atât la cererea victimei, cât și la cererea unei alte persoane care se află în relație de rudenie cu victima (dacă este minor, acesta trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani sau să fie pus sub tutelă), precum și la cererea Directorului executiv al Agenției de Asistență Socială, dacă acesta a luat la cunoștință de astfel de cazuri.

Cererea se face în scris și trebuie să conțină o serie de elemente prevăzute de lege. În cazul în care victima nu poate sau nu dorește să dezvăluie domiciliul stabil sau curent poate preciza o altă adresă. Legea condiționează termenul de depunere a cererii, acesta neputând depăși o lună de la dată când a avut loc ultimul act de violență domestică. Dacă se impune luarea unei măsuri imediate, partea vătămată se poate adresa direct celei mai apropiate secții de poliție, altfel aceasta având posibilitatea de a alege unde va depune cererea în funcție de cât de repede dorește emiterea ordinului de restricție.


[4] http://www.europarl.europa.eu.

[5] https://mjs.bg/17/ – LEGEA privind protecția împotriva violenței în familie (TITLUL AMEND SG 102/09, INFORCEFROM 22.12.2009).

Incriminarea violenței în familie în legislații internaționale was last modified: decembrie 16th, 2016 by Julieta-Cristina Popa

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii