Hotărârea CEDO din 23 aprilie 2019 în Cauza E.-U. şi A. împotriva României (Cererea nr. 42.447/10)
Redacția ProLege - august 2, 2020Hotărârea CEDO din 23 aprilie 2019 în Cauza E.-U. şi A. împotriva României
Dreptul intern relevant
Art. 281 alin. (1), art. 318 alin. (1), art. 319-320, art. 401 alin. (1) și art. 405 din vechiul Cod de procedură civilă
„Art. 281
Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere [din partea instanţei].
(…)
Art. 318 alin. (1)
Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele (…) de casare.
(…)
Art. 319
(1) Contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
(2) Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c).
(…)
Art. 320
(1) Contestaţia se judecă de urgenţă şi cu precădere.
(…)
(3) Hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
(…)
Art. 401 alin. (1)
Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când: (…)
b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. (…)
c) debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia [referitoare la contestaţie] ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.
(…)
Art. 405
(1) Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. (…)
(2) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită”.
Art. 508-509 din noul Cod de procedură civilă– „Inviolabilitatea domiciliului” din Constituție
„Art. 508
(1) Contestaţia în anulare se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată.
(…)
(3) Dacă motivul [de contestaţie] este întemeiat, instanţa va pronunţa o singură hotărâre prin care va anula hotărârea atacată şi va soluţiona cauza. Dacă soluţionarea cauzei la acelaşi termen nu este posibilă, instanţa va pronunţa o hotărâre de anulare a hotărârii atacate şi va fixa termen în vederea soluţionării cauzei printr-o nouă hotărâre. În acest ultim caz, hotărârea de anulare [a hotărârii atacate] nu poate fi atacată separat.
(4) Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Art. 509: Obiectul şi motivele revizuirii
(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […]
10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă”.
În M. Of. nr. 722 din 11 august 2020 s-a publicat Hotărârea CEDO din 23 aprilie 2019 în Cauza E.-U. şi A. împotriva României (Cererea nr. 42.447/10).
Vă prezentăm, în continuare, dispozițiile respectivei hotărâri:
„I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie ca urmare a anulării Deciziei din 30 mai 2008
(…)
B. Cu privire la fond
(…)
2. Motivarea Curţii
(a) Principii generale
42. Curtea reaminteşte că dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei de către o instanţă, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care prevede, în partea sa relevantă, că preeminenţa dreptului este parte a patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii juridice, care implică, printre altele, faptul că, acolo unde instanţele s-au pronunţat definitiv, hotărârea lor nu ar mai trebui contestată [a se vedea Brumărescu împotriva României (MC), nr. 28.342/95, pct. 61, CEDO 1999-VII].
43. Principiul securităţii juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid., pct. 62), şi anume principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază faptul că niciuna dintre părţi nu are dreptul de a solicita o revizuire a unei hotărâri rămase definitivă doar pentru a obţine o reaudiere şi o nouă pronunţare într-o cauză. Atribuţiile de control ale instanţelor superioare ar trebui exercitate pentru a îndrepta erorile judiciare, iar nu pentru a reexamina cauza. Revizuirea nu poate fi tratată ca un recurs deghizat, iar simpla posibilitate de avea două puncte de vedere asupra subiectului nu este un motiv pentru reexaminare. Îndepărtarea de principiul respectiv este justificată doar când este impusă de circumstanţe cu caracter substanţial şi convingător (a se vedea, de exemplu, Ryabykh, citată anterior, pct. 52). Competenţele instanţelor superioare de a anula sau modifica hotărârile judecătoreşti obligatorii şi executorii ar trebui exercitate în scopul îndreptării deficienţelor fundamentale. Această competenţă trebuie exercitată astfel încât să se ajungă, în măsura posibilului, la un just echilibru între interesele unui individ şi necesitatea de a se asigura eficacitatea sistemului judiciar [a se vedea Giuran împotriva României, nr. 24.360/04, pct. 30, CEDO 2011 (extrase)].
(b) Cu privire la aplicarea acestor principii la faptele cauzei
44. Revenind la faptele cauzei în curs de examinare, Curtea observă că acţiunea reclamanţilor privea sporul de fidelitate şi, cu toate că Decizia tribunalului din 14 februarie 2008 a soluţionat acest capăt de cerere (a se vedea supra, pct. 8), curtea de apel sa referit, în decizia definitivă, la „sporul de confidenţialitate” (a se vedea supra, pct. 10). În acest context, Curtea consideră valabilă motivarea dată de autorităţile interne, potrivit căreia decizia definitivă fusese anulată deoarece curtea de apel nu a examinat argumentele aduse în faţa sa de părţi (a se vedea supra, pct. 17 şi 41).
45. În plus, contestaţia în anulare a fost introdusă de o parte la procedură, nu de un terţ funcţionar al statului fără nicio legătură cu procedura, aşa cum a fost cazul, de exemplu, în Androne împotriva României (nr. 54.062/00, pct. 47, 22 decembrie 2004), în care contestaţia în anulare fusese formulată de procurorul general. Aceasta a fost introdusă într-un termen relativ scurt, şi anume la mai puţin de 6 luni de la data deciziei contestate (a se vedea supra, pct. 15, şi, mutatis mutandis, Trapeznikov şi alţii împotriva Rusiei, nr. 5.623/09 şi alte 3 cereri, pct. 36, 5 aprilie 2016, cu trimiterile suplimentare). De asemenea, Curtea observă că procedura contestaţiei în anulare nu a durat o perioadă de timp nerezonabilă: cererea a fost introdusă la 20 noiembrie 2008 (a se vedea supra, pct. 15) şi decizia a fost pronunţată la 14 octombrie 2009 (a se vedea supra, pct. 17). În consecinţă, contestaţia în anulare, astfel cum a fost aplicată în circumstanţele speciale ale cauzei, a constituit următorul element logic în lanţul de căi de atac interne aflate la dispoziţia părţilor din cauză, nu un mijloc extraordinar de redeschidere a procedurii (a se vedea, mutatis mutandis, Trapeznikov şi alţii, citată anterior, pct. 37, cu trimiterile suplimentare) şi, prin urmare, nu era incompatibilă cu principiul securităţii juridice consacrat în Convenţie.
46. În consecinţă, nu a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie în această privinţă.
47. Având în vedere concluzia de mai sus, Curtea consideră, de asemenea, că circumstanţele speciale ale cauzei pot fi considerate motive excepţionale care justifică anularea Deciziei definitive din 30 mai 2008 şi respingerea pretenţiei vizând acordarea de despăgubiri formulate de reclamanţi. Curtea constată că instanţele interne au menţinut un just echilibru între dreptul reclamanţilor la protecţia proprietăţii şi interesul general de a îndrepta o eroare judiciară (a se vedea, mutatis mutandis, Giuran, citată anterior, pct. 48).
48. Prin urmare, nu a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
(…)
II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie în ceea ce priveşte caracterul echitabil general al procedurilor
(…)
B. Cu privire la fond
(…)
2. Motivarea Curţii
57. Întrucât a decis că, în prezenta cauză, anularea Deciziei din 30 mai 2008 nu a încălcat cerinţele art. 6 § 1 din Convenţie în ceea ce priveşte securitatea juridică (a se vedea supra, pct. 46), Curtea va examina în continuare modul în care au fost respectate drepturile reclamanţilor protejate de acest articol în cadrul procedurii în ansamblul său [a se vedea Centro Europa 7 S.r.l. şi Di Stefano împotriva Italiei (MC), nr. 38.433/09, pct. 197, CEDO 2012].
(a) Principii generale
58. Curtea face trimitere la jurisprudenţa sa privind principiul contradictorialităţii, principiul egalităţii de arme şi circumstanţele în care aprecierea faptelor într-o anumită cauză efectuată de instanţa internă poate fi considerată „arbitrară” [a se vedea, printre multe altele, Regner împotriva Republicii Cehe (MC), nr. 35.289/11, pct. 146, 19 septembrie 2017, şi D.M.D. împotriva României, nr. 23.022/13, pct. 61, 3 octombrie 2017].
59. Curtea a hotărât anterior că judecătorii înşişi trebuie să respecte principiul contradictorialităţii, în special atunci când resping o cale de atac sau se pronunţă cu privire la o cerere pe baza unei chestiuni ridicate din oficiu de către instanţă. În această privinţă este important ca cei care depun plângeri în faţa instanţei să aibă încredere în buna funcţionare a sistemului judiciar: această încredere se bazează, printre altele, pe certitudinea că o parte la un litigiu va fi audiată în legătură cu toate aspectele cauzei. Cu alte cuvinte, este legitim ca părţile la un litigiu să se aştepte să fie consultate cu privire la aspectul dacă un anumit înscris sau un argument, în funcţie de caz, necesită comentariile lor (a se vedea Duraliyski împotriva Bulgariei, nr. 45.519/06, pct. 31-32, 4 martie 2014, cu trimiterile suplimentare).
60. În sfârşit, Curtea reaminteşte că art. 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, dar nu poate fi înţeles în sensul în care impune un răspuns detaliat la fiecare argument. Măsura în care se aplică obligaţia de motivare poate varia în funcţie de natura deciziei. În plus, trebuie să se ţină seama, inter alia, de diversitatea argumentelor pe care un justiţiabil le poate aduce în faţa instanţelor şi de diferenţele existente în statele contractante în ceea ce priveşte dispoziţiile legale, normele obişnuite de interpretare a dreptului, opinia juridică şi prezentarea şi redactarea hotărârilor. De aceea, chestiunea dacă o instanţă nu şi-a îndeplinit obligaţia de motivare, care rezultă din art. 6 din Convenţie, poate fi analizată numai în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea Ruiz Torija împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 29, seria A nr. 303-A).
(b) Cu privire la aplicarea acestor principii la faptele cauzei
61. Revenind la faptele cauzei în curs de examinare, Curtea observă de la început că cele două instanţe care s-au pronunţat în favoarea reclamanţilor au examinat temeinicia pretenţiei vizând acordarea de despăgubiri şi s-au întemeiat, în plus faţă de dreptul intern, pe Convenţie în mod direct (a se vedea supra, pct. 8 şi 10). Cu toate acestea, în Decizia în litigiu din 14 octombrie 2009, curtea de apel a considerat că acţiunea iniţială a reclamanţilor a avut ca obiect o schimbare legislativă şi s-a întemeiat exclusiv pe deciziile Curţii Constituţionale. Procedând astfel, curtea de apel nu a explicat motivele pentru care a considerat că aceste decizii erau relevante pentru acţiunea reclamanţilor. În plus, nu a făcut nicio referire la dispoziţiile relevante ale Convenţiei (care, în plus, nu au făcut obiectul examinării Curţii Constituţionale).
62. Mai important, reclamanţilor nu li s-a acordat posibilitatea de a discuta aplicabilitatea deciziilor Curţii Constituţionale, întrucât în cursul aceleiaşi şedinţe instanţa a examinat contestaţia în anulare şi a rejudecat acţiunea iniţială a reclamanţilor [a se vedea supra, pct. 18 şi 28, şi, a contrario, Zelca împotriva României (dec.), nr. 65.161/10, pct. 5, 14 şi 15, 6 septembrie 2011, în care Curtea a admis ca valabil, în temeiul art. 6 din Convenţie, faptul că instanţele interne au aplicat în cursul căii de atac o nouă interpretare dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin intermediul unui recurs în interesul legii, care avea caracter obligatoriu pentru toate instanţele interne]. Într-adevăr, reclamanţii au solicitat instanţei să examineze cauza în absenţa lor. Cu toate acestea, din probele prezentate Curţii reiese că Ministerul Justiţiei nu s-a întemeiat în observaţiile sale pe deciziile Curţii Constituţionale. În plus, observaţiile prezentate de părţi curţii de apel se refereau numai la admisibilitatea contestaţiei în anulare, iar nu la fondul acţiunii iniţiale (a se vedea supra, pct. 15 şi 16). Prin urmare, instanţa ar fi trebuit să solicite opinia părţilor cu privire la fondul acţiunii iniţiale în lumina evoluţiilor recente aduse de deciziile Curţii Constituţionale, în special în măsura în care interpretarea dispoziţiilor juridice în discuţie a constituit un argument în cursul primului set de proceduri care a avut loc înainte de pronunţarea deciziilor menţionate (a se vedea supra, pct. 9 şi 10).
63. Cu toate acestea, în fapt, curtea de apel a examinat în aceeaşi şedinţă atât contestaţia în anulare, cât şi acţiunea iniţială formulată de reclamanţi (a se vedea supra, pct. 17 şi 18). Reclamanţii nu au avut posibilitatea să îşi susţină cauza pe fond şi în special să prezinte observaţii cu privire la posibilele consecinţe ale deciziilor Curţii Constituţionale din 3 iulie 2008.
64. Desigur, C.p.c. de la acea dată nu reglementa în mod explicit procedura care trebuie urmată în cadrul căilor extraordinare de atac (a se vedea supra, pct. 30). Reclamanţii au susţinut că curtea de apel ar fi trebuit să organizeze o şedinţă separată după anularea Deciziei din 30 mai 2008 (a se vedea supra, pct. 54). Guvernul a respins acest argument, susţinând că curtea de apel avea libertatea să decidă cu privire la numărul şedinţelor care trebuie organizate (a se vedea supra, pct. 55). Deşi observă că art. 508 din noul Cod de procedură civilă prevede în mod explicit că, în circumstanţe speciale, pot fi organizate şedinţe separate (a se vedea supra, pct. 32), Curtea reaminteşte că nu este sarcina sa să soluţioneze, ca atare, problemele de interpretare a dreptului procedural intern (a se vedea, mutatis mutandis, Anđelkovic împotriva Serbiei, nr. 1.401/08, pct. 24, 9 aprilie 2013).
65. În orice caz, chiar presupunând că, după anularea Deciziei din 30 mai 2008, curtea de apel nu era obligată să organizeze o şedinţă separată cu privire la acţiunea iniţială, Curtea nu poate decât să sublinieze că părţile la procedură au dreptul de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor. Cu alte cuvinte, instanţele interne au obligaţia de a permite părţilor să îşi prezinte argumentele şi de a efectua o examinare adecvată a pretenţiilor, argumentelor şi probelor prezentate de părţi (a se vedea jurisprudenţa citată supra, pct. 59). În circumstanţele speciale ale cauzei, Curtea consideră că introducerea, în motivarea curţii de apel, a argumentului întemeiat pe neconstituţionalitatea dispoziţiilor ordonanţei antidiscriminare i-a luat prin surprindere pe reclamanţi şi a încălcat principiul contradictorialităţii.
66. În plus, Curtea nu poate identifica niciun argument în Decizia curţii de apel din 14 octombrie 2009 care să explice motivele pentru care această instanţă a considerat că nu se poate prevala în mod direct de dispoziţiile Constituţiei, care consacră principiul egalităţii şi nediscriminării (a se vedea supra, pct. 23), precum şi ale Convenţiei, astfel cum făcuse tribunalul (a se vedea supra, pct. 8), pentru a decide pe fondul capătului de cerere formulat de reclamanţi. Din motivarea curţii de apel nu reiese cu claritate dacă această chestiune a fost considerată lipsită de relevanţă pentru cauză, dacă fusese deja absorbită în aprecierea legislaţiei interne sau dacă a fost pur şi simplu ignorată (a se vedea, mutatis mutandis, Dhahbi împotriva Italiei, nr. 17.120/09, pct. 33, 8 aprilie 2014). În această privinţă, Curtea arată că motivarea curţii de apel nu conţine nicio trimitere la jurisprudenţa Curţii cu privire la art. 14 din Convenţie sau la art. 1 din Protocolul nr. 12.
67. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în decizia definitivă din 14 octombrie 2009, curtea de apel a respins acţiunea reclamanţilor fără a le acorda acestora posibilitatea de a-şi prezenta cauza şi fără o motivare suficientă pentru respingerea pretenţiilor acestora. Astfel, a încălcat dreptul reclamanţilor la un proces echitabil.
68. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie.
69. De asemenea, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunţe separat asupra restului aspectelor capetelor de cerere formulate în temeiul art. 6 din Convenţie (a se vedea supra, pct. 49).
(…)
III. Cu privire la celelalte pretinse încălcări ale Convenţiei
(…)
73. Curtea observă că capătul de cerere formulat în temeiul art. 14 din Convenţie se întemeia pe consideraţia potrivit căreia reclamanţii fuseseră discriminaţi în ceea ce priveşte acordarea de sporuri (a se vedea supra, pct. 71). Prin urmare, acest capăt de cerere este legat de cel deja examinat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Constatând că nu a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea supra, pct. 47), Curtea consideră că nu se ridică o problemă separată în temeiul art. 14 din Convenţie [a se vedea, mutatis mutandis, Hirst împotriva Regatului Unit (nr. 2), nr. 74.025/01, pct. 87, 6 octombrie 2005]. Situaţia este aplicabilă şi în cazul capătului de cerere formulat în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție
74. Art. 41 din Convenție prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă”.
A. Prejudiciu
75. Reclamanţii au solicitat următoarele sume cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material, reprezentând compensarea prejudiciilor acordată prin Decizia din 14 februarie 2008 (a se vedea supra, pct. 8) pentru perioada decembrie 2004-august 2016 (data la care au fost înaintate plângerile):
(a) 21.680 euro (EUR) pentru domnul E.-U.; şi
(b) 21.537 EUR pentru domnul A..
Aceştia au cerut ca sumele să fie ajustate pentru a ţine seama de inflaţie şi rata dobânzii.
76. De asemenea, reclamanţii au solicitat 50.000 EUR fiecare, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.
(…)
B. Cheltuieli de judecată
79. De asemenea, reclamanţii au solicitat fiecare 1.350 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată în faţa Curţii. Aceştia au transmis facturile emise de avocatul lor pentru aceste cheltuieli.
80. Guvernul a susţinut că pretenţia era excesivă şi nejustificată.
81. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ţinând seama de documentele pe care le deţine şi de criteriile menţionate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde fiecărui reclamant suma de 1.350 EUR, care acoperă cheltuielile pentru procedura în faţa Curţii.
C. Dobânzi moratorii
82. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.
DOWNLOAD FULL ARTICLEArhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.