Disoluţia căsătoriei cu element de extraneitate
Călina Jugastru - iulie 7, 2016Dissolution of the marriage with foreign element
Abstract
The dissolution of marriage involves regulations for the disposal, dissolution and termination of the conjugal union. A factor that deserves special attention in the international private law is the diversity of the couple unions. We include here both marital unions, and also relationships of couples that exist in another institutionalized form or even as simple fact unions, without legal expression. Diversity is beneficial given that the regulations are clear and meet the international trends. The patrimonial effects and the non-patrimonial effects of the legal relationships in international couples need regulations in line with the effervescence of the new realities, confronted, at every turn, with the protection standards of the fundamental human rights.
Keywords: private international law, marriage, dissolution, conflicts of law, conflicts of jurisdiction, solutions
I. Preliminarii
Relaţiile private internaţionale au devenit mai complexe, atât în ceea ce priveşte formele de uniune în cuplu, cât şi aspectele conexe căsătoriei cu element de extraneitate. Noile abordări în dreptul internaţional privat al familiei antrenează varietăţi de soluţii naţionale în conflictele de legi şi în conflictele de jurisdicţii. Este un domeniu care se îmbogăţeşte constant, iar soluţiile suferă adaptări, cel mai adesea în direcţia uniformizării normative regionale.
Disoluţia căsătoriei implică reglementări pentru desfacerea, desfiinţarea şi încetarea uniunii conjugale. Un factor care merită atenţie aparte în dreptul internaţional privat este diversitatea uniunilor de cuplu. Includem aici atât uniunile conjugale, cât şi relaţiile cuplurilor care funcţionează într-o altă formă instituționalizată ori chiar în simple uniuni de fapt, fără expresie juridică. Diversitatea este benefică în condiţiile în care reglementările sunt clare şi vin în întâmpinarea tendinţelor internaţionale[1]. Efectele patrimoniale şi efectele fără caracter patrimonial ale raporturilor juridice în cuplurile internaţionale necesită reglementări în acord cu efervescenţa noilor realităţi, confruntate, la fiecare pas, cu standardele de protecţie a drepturilor fundamentale ale omului.
La momentul actual, dreptul comun al conflictelor de legi este Codul civil român, respectiv art. 2588, art. 2597-2602 (divorț, separație de corp, nulitatea căsătoriei). Materia desfacerii căsătoriei este dominată de lex voluntatis, întrucât soţii au posibilitatea să opteze pentru legea aplicabilă divorțului, dintre variantele puse la dispoziție de legiuitor.
La nivelul conflictelor de jurisdicţii avem în vedere regulamentele europene și dispozițiile noului Cod de procedură civilă (art. 915-935 și prevederile referitoare la procesul civil internaţional). Normele europene uniforme sunt cuprinse în Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti[2] şi în Regulamentul nr. 1259/2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorţului şi separaţiei de corp[3].
II. Disoluţia căsătoriei conform dreptului internaţional privat român
1. Desfacerea căsătoriei în dreptul internaţional privat – repere generale
1.1. Istoricul reglementării în dreptul român
Legea nr. 105/1992 a avut o optică diferită faţă de noul Cod civil, în ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei cu element de extraneitate[4] – în planul conflictelor de legi.
Căsătoria şi divorţul au fost reglementate într-o secţiune comună, iar spaţiul alocat fiecărei probleme era extrem de restrâns prin comparaţie cu actualul Cod civil.
În vechea lege, căsătoria şi divorţul au fost reglementate „în oglindă”. Singurul text dedicat divorţului avea două prevederi: prima – care trimitea la materia căsătoriei (se menţiona că divorţul este cârmuit de legea aplicabilă relaţiilor personale şi patrimoniale dintre soţi) – şi a doua, care conţinea aspectele de ordine publică[5], aplicabile atunci când legea străină competentă nu permite divorţul sau îl admite deosebit de restrictiv. Pentru a rezolva chestiunea legii aplicabile divorţului, interpretul trebuia să facă apel la textele din materia căsătoriei, întrucât acestea detaliau modul de determinare a legii aplicabile. Trimiterea la instituţia căsătoriei, semnifica trimiterea la legea aplicabilă efectelor patrimoniale şi nepatrimoniale ale căsătoriei (art. 20)[6].
Punctele de legătură actuale, vehiculate pentru relaţiile de familie transfrontaliere, nu au avut, anterior noului Cod civil, niciun rol în determinarea lex causae pentru divorţ. Vechea reglementare a desfacerii căsătoriei nu cunoştea nici autonomia de voinţă, nici reşedinţa obişnuită (şi nici reşedinţa). În consecinţă, marja de previzibilitate a organizării patrimoniale şi, respectiv, a posibilităţii organizării disoluţiei patrimoniale de către soţi, era, practic, exclusă. Neavând posibilitatea să îşi valorifice voinţa autonomă, soţii nu aveau cum să aleagă, din timpul căsătoriei, o lege care să guverneze divorţul. Ori, posibilitatea de alegere a legii este esenţială, din punctul de vedere al stabilităţii circuitului civil transfrontalier şi pentru a evita frauda la lege. În prezent, având deschisă calea alegerii legea aplicabilă divorţului, soţii au rezerva de timp pentru a examina legile străine pe care le-ar putea viza, de a analiza conţinutul acestora şi de a decide în cunoştinţă de cauză. Aşa cum astăzi soţii decid cu privire la regimul patrimonial pe care îl vor adopta, tot aşa, sunt în drept să hotărască şi în ce priveşte legea pe care o preferă aplicabilă în eventualitatea desfacerii căsătoriei. Numai în lipsă de lege desemnată de părţi, legiuitorul intervine cu criterii subsidiare de localizare obiectivă a legii aplicabile.
Codul civil român intrat în vigoare în anul 2011 inovează, atât la capitolul căsătoriei, cât şi în ceea ce priveşte desfacerea acesteia. Cele două instituţii sunt larg reglementate în dreptul internaţional privat, aşa cum se cuvine într-o lege civilă naţională.
Modalitatea de determinare a legii aplicabile divorţului este deosebită faţă de Legea nr. 105/1992. Remarcăm că fundamentul schimbării îl reprezintă aplicarea altor puncte de legătură pentru identificarea lex causae: voinţa părţilor şi, în secundar, reşedinţa obişnuită şi cetăţenia. Materia divorţului a întrerupt orice legătură cu efectele personale şi patrimoniale ale căsătoriei, aşa cum se întâmpla în trecut.
Desfacerea căsătoriei are propriile reguli în dreptul internaţional privat român, atât în privinţa alegerii legii aplicabile (opţiunile părţilor pentru lex causae, convenţia de alegere a legii aplicabile divorţului), cât şi pentru localizarea obiectivă a legii divorţului şi pentru divorţul prin recunoaştere unilaterală. Se păstrează, din vechea lege, soluţia invocării excepţiei de ordine publică de drept internaţional privat, pentru situaţia de contrarietate între dreptul străin şi dreptul forului. Codul civil face o trimitere: legea aplicabilă separaţiei de corp va fi guvernată, în totalitate, de aceleaşi norme juridice care se aplică divorţului.
În ce priveşte conflictele de jurisdicţii, cazul de competenţă internaţională exclusivă a instanţelor române a fost reluat, fără modificări, în noul Cod de procedură civilă. Legea nr. 105/1992 a reglementat competenţa exclusivă a instanţelor române, pentru litigii care au ca obiect desfacerea, anularea sau nulitatea căsătoriei şi pentru alte litigii dintre soţi, cu excepţia celor privind imobile aflate în străinătate, dacă, la data cererii, ambii soţi domiciliază în România, iar unul dintre ei este cetăţean român sau străin fără cetăţenie (art. 151 pct. 5).
1.2. Calificarea noţiunii de „desfacere a căsătoriei” în dreptul internaţional privat. Delimitări de alte instituţii
1.2.1. Calificări şi delimitări în dreptul internaţional privat român
Calificarea noţiunilor în materia desfacerii căsătoriei cu element de extraneitate apelează la terminologia din dreptul substanţial intern. Potrivit dreptului român, căsătoria se desface prin divorţ. Neînţelegerile soţilor iscate de derularea relaţiilor personale nepatrimoniale şi a relaţiilor patrimoniale care îi leagă în căsătorie, dar şi alte aspecte determinate de lege, pot constitui motive care să conducă la desfacerea căsătoriei.
Divorţul în dreptul internaţional privat este aparte reglementat, sub aspectul criteriilor de determinare a legii aplicabile, datei şi formei convenţiei de alegere a legii aplicabile divorţului, precum şi a localizării obiective a legii aplicabile. Dispoziţiile de drept internaţional privat se corelează cu prevederile dreptului substanţial (art. 373-404 C. civ.), care reglementează motivele şi procedura divorţului, precum şi alternativele puse la dispoziţie de legiuitor: divorţul prin acordul părţilor; divorţul din cauza stării de sănătate a unuia dintre soţi şi divorţul din culpă[7].
Dreptul internaţional privat român califică divorţul ca fiind modalitatea de desfacere a căsătoriei cu element străin, în timpul vieţii soţilor şi cu respectarea condiţiilor stabilite în Cartea a II-a a Codului civil („Despre familie”).
Separaţia de corp nu este reglementată ca instituţie distinctă de divorţ. Trimiterea făcută la separaţia în fapt a soţilor constituie motiv de divorţ, dacă sunt întrunite cerinţele statuate în art. 373 lit.c C. civ.
Câteva menţiuni pentru raporturile cu element de extraneitate:
a. din calificarea noţiunilor rezultă că divorţul este o instituţie distinctă de încetarea căsătoriei. Spre diferenţă de divorţ, încetarea căsătoriei are cauze naturale şi produce efecte de drept. La originea încetării căsătoriei se află moartea constatată fizic sau declarată pe cale judecătorească;
b. instituţia divorţului este distinct reglementată de desfiinţarea căsătoriei în dreptul internaţional privat. Codul civil român are prevederi aparte pentru nulitatea căsătoriei şi regulile aplicabile acesteia, din punctul de vedere al lex causae. Nulitatea căsătoriei este una dintre cauzele care conduc la disoluţie, dar nu prin desfacere, ci prin desfiinţarea căsătoriei;
c. divorţul nu se suprapune cu separaţia de corp. Aceasta din urmă nu are reglementare în dreptul român substanţial; separaţia în fapt de cel puţin 2 ani a soţilor este motiv de desfacere a căsătoriei (despărţirea în fapt apare ca şi cauză a divorţului din culpă)[8];
d. nu numai conţinutul noţiunilor este diferit, ci şi legile aplicabile în dreptul internaţional privat – pentru divorţ şi pentru desfiinţarea căsătoriei. Stabilirea decesului, a datei prezumate a morţii şi a prezumţiei că cel dispărut este în viaţă, sunt guvernate de ultima lege naţională a celui dispărut. În caz de imposibilitate de determinare a legii naţionale, se aplică legea română (art. 2574 C. civ.). În schimb, separaţia de corp este cârmuită de aceeaşi lege care se aplică divorţului cu element de extraneitate.
1.2.2. Calificarea noţiunilor în alte sisteme de drept
Potrivit dreptului francez[9], divorţul şi separaţia de corp sunt două cauze care conduc la desfacerea căsătoriei. Dicţionarul de termeni juridici relevă diferenţa[10]. Divorţul este pronunţat de autoritatea judiciară, iar legea reglementează mai multe modalităţi la care soţii pot să recurgă. Spre deosebire de divorţ, separaţia de corp nu are ca rezultat desfacerea căsătoriei. chiar dacă este pronunţată prin hotărâre judecătorească, separaţia de corp menţine relaţia conjugală, dar permite soţilor să locuiască separat.
În Franţa, autorităţile judiciare deţin monopolul în pronunţarea divorţului sau a separaţiei de corp, atunci când este prezent elementul de extraneitate. Competenţa internaţională aparţine instanţei de judecată, atât pentru soluţionarea de divorţ sau separaţie de corp, cât şi pentru a hotărâ cu privire la efectele pe care le produce, pe teritoriul francez, desfacerea căsătoriei pronunţate în străinătate.
În ceea ce priveşte competenţa internaţională a instanţelor franceze, dispoziţiile Codului de procedură civilă se corelează cu cele ale Bruxelles II bis (Regulamentul nr. 2201/2003)[11]. Legea aplicabilă desfacerii căsătoriei se determină conform prevederilor Codului civil şi Regulamentului Roma III (1259/2010), în funcţie de situaţia analizată. Regulamentul se aplică acţiunilor în justiţie introduse începând cu luna iunie 2012 şi clauzelor de alegere a legii aplicabile încheiate după acest moment[12].
1.2.3. Există dreptul la divorţ?
Dreptul la căsătorie este consacrat în cuprinsul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (art. 12). Jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg a afirmat, în anii din urmă, că dreptul la căsătorie este recunoscut, deopotrivă, persoanelor heterosexuale şi transsexualilor[13].
Convenţia europeană nu consacră un drept la desfacerea căsătoriei prin divorţ. În faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost ridicată această problemă, însă din niciun text nu transpare dreptul la divorţ. Dimpotrivă, s-a menţionat în literatura de specialitate[14], sensul ordinar al sintagmei „drept la căsătorie” este clar, în sensul că ea vizează formarea relaţiilor conjugale, nu desfacerea acestora. Accepţiunea obşnuită a termenilor „dreptul de a se căsători” folosiţi de Convenţie are în vedere numai încheierea căsătoriei, nu şi desfacerea ei[15].
2. Legea aplicabilă desfacerii căsătoriei prin divorţ
2.1 Domeniul de aplicare al legii aplicabile divorţului
Dispoziţiile referitoare la alegerea legii aplicabile divorţului şi, respectiv, determinarea obiectivă a legii aplicabile, vizează divorţul care intervine pe cale judiciară, administrativă ori prin procedură notarială[16].
Aspectele incluse în sfera de aplicare a legii divorţului vizează persoanele care pot cere divorţul, motivele de divorţ, efectele divorţulu cu privire la relaţiile dintre soţi, precum şi în relaţiile părinţi-copii[17].
Dispoziţiile art. 2597 şi ale art. 2600 C. civ. român se aplică tuturor tipurilor de divorţ. În ceea ce priveşte lex causae, nu se face diferenţă în funcţie de autoritatea care pronunţă divorţul. De exemplu, art. 2598 alin. 1 C. civ. precizează că acordul de alegere a legii aplicabile divorţului se poate încheia sau modifica cel mai târziu până la data sesizării autorităţii competente să pronunţe divorţul.
2.2. Modalităţi de desemnare a legii aplicabile desfacerii căsătoriei
Materia divorţului este guvernată de principiul libertăţii de voinţă a părţilor, în ceea ce priveşte legea aplicabilă. Determinarea subiectivă a legii aplicabile divorţului presupune valorificarea legii alese de părţi, iar determinarea obiectivă a legii aplicabile divorţului este utilă atunci când soţii nu au desemnat lex causae.
Este binevenită actuala reglementare a opţiunii soţilor de a desemna o lege aplicabilă divorţului. Existenţa şi cunoaşterea acestei posibilităţi este un factor care contribuie la organizarea optimă a relaţiilor dintre soţi, încă din timpul căsătoriei.
2.3. Determinarea subiectivă a legii aplicabile divorţului
2.3.1. Lex causae
Soţii au la dispoziţie variantele alternative prevăzute de art. 2597 C. civ. Aplicarea acestui text presupune acordul de voinţă al soţilor, indiferent la care variantă înţeleg aceştia să se oprească:
a. legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data convenţiei de alegere a legii aplicabile. Cerinţa obligatorie, pentru ca soţii să poată recurge la această opţiune, este comunitatea reşedinţei obişnuite la data încheierii convenţiei de alegere a legii aplicabile divorţului. Schimbarea ulterioară (după încheierea acordului de alegere a legii aplicabile divorţului) nu influenţează alegerea soţilor, atâta timp cât ei au avut reşedinţă obişnuită comună la data indicată[18];
b. legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţă obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre ei mai locuieşte acolo la data convenţiei de alegere a legii aplicabile. Această opţiune presupune ca unul dintre soţi sau ambii soţi să aibă locuinţa la ultima reşedinţă obişnuită, la data convenţiei de alegere a legii aplicabile divorţului. Soţii pot schimba, pe parcursul căsătoriei, reşedinţa obişnuită comună, dar legiuitorul le oferă posibilitatea să aleagă legea statului ultimei reşedinţe obişnuite comune. Condiţia absolut necesară este ca unul dintre soţi, cel puţin, să locuiască încă la reşedinţa obişnuită comună, la data convenţiei prin care aleg legea aplicabilă divorţului;
[1] A se vedea pentru alte amănunte privind diversitatea culturală, L.-M. Crăciunean, Protecția diversității culturale în dreptul internațional: modelul „uniți în diversitate”?, Editura Hamangiu, București, 2013.
[2] Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 338/1 din 23 decembrie 2003.
[3] Regulamentul nr. 1259/2010 a fot publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 343/14 din 29 decembrie 2010.
[4] Pentru analiza normelor conflictuale operante sub imperiul Legii nr. 105/1992, a se vedea, O. Ungureanu, C. Jugastru, A. Circa, Manual de drept internaţional privat, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 222-225.
[5] Doctrina a observat caracterul variabil în timp şi spaţiu al ordinii publice şi a bunelor moravuri. Variabilitatea acestora reflectă simbioza dintre cele două repere axiologice şi organizarea societăţii într-o epocă determinată (a se vedea, I. Deleanu, Gh. Buta, „Ordinea publică” şi „motivele de ordine publică” în apelul şi recursul civil, în Dreptul, nr. 2/2012, p. 108, nota 13 de subsol şi autorii acolo indicaţi).
[6] Anterior noului Cod civil, se făcea apel la următoarele puncte de legătură: cetăţenia, domiciliul şi reşedinţa. Dacă acestea nu erau utile, se aplica legea statului cu care soţii întreţineau în comun cele mai strânse legături. Pentru analiza legii aplicabile, conform art. 22 din Legea nr. 105/1992, a se vedea, T. Prescure, C.N. Savu, Drept internaţional privat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 144.
[7] Al. Bacaci, V.-C. Dumitrache, C.C.Hageanu, Dreptul familiei, în reglementarea noului Cod civil, ediţia 7, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 157-161.
[8] A se vedea, G.C. Frenţiu, Comentariul art. 379 din Codul civil român, în C.T. Ungureanu ş.a., Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, Vol. I. Art. 1-952, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 535.
[9] A. Bénabent, Droit civil. La famille, Montchrestien, Paris, 2010, p. 172-273; Ph. Malaurie, H. Fulchiron, La famille, Defrénois, Paris, 2004, p. 189-271.
[10] http://www.dictionnaire-juridique.com/definition/divorce-separation-de-corps.php (consultat la 12 mai 2016).
[11] Cu privire la analiza corelată a normelor de competenţă internaţională, S. Clavel, Droit international privé, 3e édition, Dalloz, Paris, 2012, p. 401-403.
[12] Ibidem, p. 403-405.
[13] A se vedea, pentru prezentarea jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, Al.M. Popescu, O nouă abordare a dreptului la căsătorie în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Dreptul, nr. 7/2012, p. 138-144.
[14] M. Avram, Drept civil. Familia, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 109, nota 1 de subsol.
[15] Pentru explicaţii, cu trimitere la discuţiile din cadrul lucrărilor preparatorii ale Convenţiei, C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, Vol. I. Drepturi şi libertăţi, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2005, p. 853-854.
[16] I. Macovei, Drept internaţional privat. În reglementarea noului Cod civil şi de procedură civilă, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 233.
[17] Ibidem, p. 235.
[18] O analogie cu soluţia de aplicare a legii vechi – tot în domeniul relaţiilor de familie, dar, de această dată, în ceea ce priveşte efectele căsătoriei soţilor. Potrivit art. 2596 alin. 1 C. civ., legea reşedinţei obişnuite comune a soţilor continuă să reglementeze efectele căsătoriei, în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă reşedinţa.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.