Despre testamentul olograf (Partea I)

1. Considerații introductive privind testamentul olograf

Testamentul olograf este reglementat în art. 1041‑1042 C. civ. Legiuitorul nu definește testamentul olograf, ci se mărginește la a indica doar condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească. Denumirea sa provine de la cuvintele grecești holos, care înseamnă întreg, total, și grapfos, care semnifică a scrie.

În acest sens, potrivit art. 1041 C. civ., „sub sancțiunea nulității absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului”. În alte cuvinte, testamentul olograf reprezintă un înscris sub semnătură privată, care chiar dacă îmbracă forma unui act sub semnătură privată este un act solemn. Condițiile impuse de art. 1041 C. civ. vizând scrierea în întregime, datarea și semnarea testamentului de către autorul său reprezintă condiții speciale de formă, care trebuie îndeplinite cumulativ, fiind cele care conferă testamentului caracter solemn, iar acestea sunt condiții prevăzute ad validitatem, și nu ad probationem sau ca cerință de opozabilitate. Așa cum s-a subliniat în doctrină[1], testamentul olograf este un exemplu excelent (alături de căsătorie) de act solemn, care nu este înscris autentic, solemnitatea rezidând în aceea că testatorul își exprimă în scris ultima voință, datează și semnează personal actul.

În dreptul civil român nu se admite testamentul scris de alta persoană și nici acela scris de dispunător cu ajutorul mijloacelor mecanice – la mașina de scris sau la calculator – și ulterior semnat de testator în fața martorilor. Acest tip de testament olograf, care nu îndeplinește condițiile de formă, este nul absolut și poate lăsa în persoana moștenitorilor universali și cu titlu universal o obligație civilă naturală, ce poate fi însă confirmată în condițiile art. 1010 C. civ.

Codicilul reprezintă un adaos, un supliment la un testament anterior al testatorului, care la rândul său trebuie să respecte condițiile impuse de art. 1041 C. civ., pentru a fi valabil. Aceasta deoarece în legislația civilă română, codicilul reprezintă tot un testament, motiv pentru care acesta trebuie să respecte una dintre formele testamentare impuse de lege și, evident, condițiile specifice ale modalității de testare alese de dispunător. Dacă însă se interpretează dispozițiile testamentului anterior ori se înlătură anumite erori de redactare strecurate în testament, fără a exista o dispoziție nouă de ultimă voință, se admite că acestea nu au caracterul unui codicil[2].

2. Avantajele și dezavantajele testamentului olograf

Utilizarea testamentului olograf prezintă o serie de avantaje, dar și anumite dezavantaje. În categoria avantajelor, putem aminti următoarele aspecte:

– poate fi folosit de orice persoană care știe să scrie;

– poate fi redactat oriunde și oricând, în tară sau în străinătate, fără a necesita intervenția unei persoane străine sau prezența martorilor;

– redactarea lui nu implică efectuarea de cheltuieli;

– se asigură secretul dispozițiilor testamentare;

– poate fi ușor revocat de către testator prin distrugerea voluntară a testamentului.

Dar, pe de altă parte, nu trebuie pierdut din vedere faptul că utilizarea testamentului olograf prezintă și o serie de inconveniente, după cum urmează:

– poate fi ușor de sustras, distrus sau ascuns, atât în timpul vieții testatorului, fără știrea sa, cât și după decesul acestuia;

– nu asigură protecția voinței testatorului împotriva unor influențe ale altor persoane, manifestate sub forma captației, sugestiei sau chiar a violenței;

– poate fi falsificat relativ ușor;

– poate fi contestat mult mai ușor decât în cazul celorlalte forme testamentare;

– poate cuprinde formulări confuze sau contradictorii, ce ridică probleme în interpretarea și stabilirea adevăratei voințe a testatorului, dacă acesta nu are cunoștințe juridice.

Pentru a înlătura unele dintre dezavantajele utilizării testamentului olograf, se poate proceda la întocmirea lui în mai multe exemplare sau se poate proceda la încredințarea testamentului unei persoane de încredere, apropiată testatorului cu obligația de a‑l preda ulterior decesului testatorului persoanei indicate de acesta ori la depunerea lui la un birou notarial. Este de menționat în acest context că încredințarea testamentului olograf notarului public nu transformă testamentul olograf în testament autentic[3].

 

3. Condițiile speciale de formă ale testamentului olograf

Prima cerință impusă de textul art. 1041 C. civ. este aceea ca testamentul olograf să fie scris în întregime de mâna testatorului. Îndeplinirea acestei condiții semnifică scrierea în integralitate a testamentului de mâna testatorului, nefiind admis ca testamentul să fie dactilografiat sau imprimat la calculator, chiar semnat de testator sau chiar dacă cuprinde mențiunea că reprezintă ultima sa voința. Nu este admisă nici scrierea specială Braille (în relief) pentru nevăzători, întrucât nici în acest caz nu se poate stabili ce mâna l‑a redactat[4]. Scopul pentru care legiuitorul a impus această condiție de validitate a testamentului este acela de a preveni eventualele fraude și de a permite în caz de contestare a testamentului a se verifica scrierea defunctului prin intermediul unei expertize de specialitate (expertiza grafoscopică) ce se realizează prin verificarea de scripte. Așa cum s-a subliniat în doctrină[5], manuscrisul testamentar este o garanție a libertății de voință a testatorului, scrisul său fiind expresia cea mai intimă a consimțământului liber, care urmează să supraviețuiască autorului testamentului. Un alt autor[6] afirmă că scrierea în întregime a testamentului urmărește să asigure independența de voință a celui care testează și să înlăture intervenția altor persoane.

Scrierea de mână se poate realiza prin orice mijloace – cu cerneală, pix, creion, vopsea, pastă, cărbune, cretă, vopsea etc., pe orice suport material ce poate fi conservat – hârtie, pânză, lemn, sticlă, piatră, perete, material plastic, tablă etc., folosind orice scriere – cu caractere de tipar sau de mână etc., în orice limbă cunoscută de testator, fie chiar și o limbă moartă, cum este, spre exemplu, limba latina, pe un singur suport material sau pe mai multe – de exemplu, pe mai multe foi de hârtie. În ceea ce privește acest ultim caz, când testamentul este scris pe mai multe foi de hârtie, testamentul va fi valabil cu condiția de a exista o legătură materială sau intelectuală între ele pentru a ne afla în prezența un singur act unitar, chiar dacă a fost redactat în etape succesive. Așadar, scrierea în etape a testamentului este admisă. În general, testamentul olograf este redactat pe hârtie, fiind folosite instrumentele obișnuite de scriere, respectiv pix sau stilou, modalitate care asigură și conservarea în timp a înscrisului testamentar.

Pentru a ne afla în prezența unui testament valabil nu este impusă nici obligativitatea utilizării vreunei formule sacramentale și nici utilizarea titulaturii de testament sau testament olograf, dacă din conținutul actului rezultă că ne aflăm în prezența actului mortis causa al testatorului.

Valabilitatea testamentului nu este afectată de existența unor modificări, ștersături, adăugiri sau intercalări, efectuate de testator, fie cu ocazia redactării testamentului, fie ulterior, cu condiția ca acestea să reprezinte simple corecturi, îndreptări ale unor erori materiale strecurate în testament sau interpretări, chiar dacă nu sunt datate și semnate separat. În ipoteza în care acestea reprezintă însă dispoziții noi (codicil), dacă prin ele sunt înlăturate anumite dispoziții anterioare care modifică conținutul testamentului, astfel cum am precizat anterior, ne aflăm în prezența unui nou testament, care trebuie să fie scris, semnat și datat de mâna testatorului, potrivit art. 1041 C. civ. Potrivit art. 1052 alin. (1) C. civ., „(…) Ștergerea unei dispoziții a testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei dispoziții. Modificările realizate prin ștergere se semnează de către testator”. Practic, în acest mod se atestă faptul că modificările în cauză aparțin testatorului, și nu unei alte persoane.

Spre exemplu, dacă există un testament în cuprinsul căruia un cuvânt este șters și înlocuit cu altul având același înțeles, modificarea nu este de natură a afecta conținutul testamentului și nu va trebui semnată și datată de testator. Situația este identică și în ipoteza în care testatorul corectează spre exemplu o greșeală gramaticală strecurată în testament. Dacă însă este vorba despre ștergerea numelui unui legatar și scrierea unui alt nume, al altei persoane, aceasta va reprezenta o modificare esențială a actului, având caracterul unei noi prevederi testamentare și va trebui să fie obligatoriu semnată și datată de testator[7]. În esență, în această ipoteză are loc revocarea unei dispoziții testamentare vechi și formularea unei noi prevederi testamentare.

Se admite că testatorul poate fi ajutat de un terț la redactarea testamentului, de exemplu, în cazul în care testatorul, din motive de sănătate, nu‑și poate redacta singur testamentul. În acest caz se admite chiar ajutorul strict fizic acordat la realizarea scrierii, spre exemplu prin sprijinirea mâinii testatorului astfel încât acesta să își poată redacta actul de ultimă voință. Chestiunea ce trebuie analizată este aceea că, în cazul arătat, ajutorul terțului nu trebuie să altereze voința testatorului, iar asistența acordată de acesta trebuie să aibă caracter pur tehnic. În cazul în care o persoană este paralizată și nu poate scrie, iar testamentul olograf este întocmit prin purtarea mâinii sale pe hârtie, pentru a realiza scrierea, de către o altă persoană, testamentul va fi nul[8]. În schimb, dacă o persoană lipsită de vedere scrie personal testamentul, dar este ajutată de un terț, prin indicarea locului în care să scrie, așezând în acest sens mâna orbului pe hârtie și ajutându‑l să semneze în locul potrivit, se admite că un asemenea testament va fi valabil[9]. Nu este însă valabil testamentul, dacă se dovedește că testatorul nu a făcut altceva decât să întărească cu pixul un text scris de către o altă persoană sub a cărui influență se afla, deoarece în acest caz testamentul nu exprimă voința dispunătorului și, de asemenea, în situația în care testatorul, analfabet fiind, a reprodus mecanic un testament scris de altă persoană, fără a înțelege sensul semnelor pe care le reproduce mecanic[10]. Sancțiunea nulității în acest caz nu poate fi înlăturată pe motivul că testamentul ar exprima voința dispunătorului, în acest caz testatorul reproducând mecanic un document prezentat de un terț, el neexprimând un consimțământ valabil.

În literatura juridică s‑a lansat întrebarea care este soarta unui testament în ipoteza în care, pe lângă scrierea testatorului, există și o scriere străină. Răspunsul la această întrebare trebuie nuanțat. Așa cum s-a subliniat în doctrină[11], corectura, chiar simplă, făcută de o mână străină, precum orice altă intervenție olografă a unei alte persoane decât cea a testatorului, reprezintă izvor de suspiciune privind validitatea întregului testament, ori cel puțin a clauzei testamentare alterate de scriitura străină. Așadar, prezența scrierii străine impune o analiză temeinică. Astfel, dacă scrierea străină nu are legătură cu conținutul testamentului, atunci testamentul olograf va fi valabil, întrucât nu există indicii că voința liberă a testatorului a fost alterată (spre exemplu, scrierea străină consemnează o programare medicală sau un număr de telefon). Nu are importanță dacă testatorul a avut sau nu cunoștință de această scriere străină întrucât în acest caz scrierea străină nu afectează cu nimic conținutul actului testamentar. Scrierea străină poate exista înaintea redactării testamentului sau poate fi efectuată odată cu redactarea testamentului sau ulterior acestui moment. Astfel, este posibil ca testatorul să își redacteze testamentul pe o coală de hârtie scrisă deja de altcineva (neavând relevanță conținutul înscrisului, de exemplu, testamentul este scris pe o scrisoare primită de testator), acest înscris reprezentând doar suportul material al testamentului sau este de asemenea posibil ca pe testamentul redactat de testator o terță persoană să facă anumite însemnări în perioada redactării testamentului sau ulterior. Însemnările anterioare aflate pe coala aleasă de testator pentru redactarea testamentului și cele concomitente redactării testamentului (dacă acesta se realizează în etape, anterior finalizării redactării) vor fi întotdeauna cunoscute testatorului, în vreme ce acelea efectuate ulterior pot fi și necunoscute acestuia, ceea ce interesează fiind faptul ca acestea să nu aibă legătură cu dispozițiile de ultimă voință ale dispunătorului. În schimb, dacă scrierea străină are legătură cu dispozițiile testamentare, va trebui să analizăm dacă testatorul a avut cunoștință sau nu de această intervenție.

În ipoteza în care testatorul a avut cunoștință de această scriere străină, testamentul este nul, voința sa liberă fiind alterată iar testatorul, dacă ar fi dorit, și‑ar fi putut reface testamentul în forma sa inițială. Dacă scrierea străină a fost făcută fără știrea testatorului, acest lucru putându‑se întâmpla chiar și în timpul vieții sale, testamentul va fi valabil așa cum acesta a fost redactat de autorul său, fără a se ține cont de scrierea străină, întrucât în acest caz nu s‑a încălcat voința liberă a testatorului, evident cu condiția să se poată stabili conținutul original al testamentului. Trebuie să admitem această soluție și pentru ipoteza în care testatorul a cunoscut adăugirile sau modificările făcute de terț, dacă acesta a fost în imposibilitate de a‑și reface testamentul până în momentul morții sale. În acest caz vor trebui avute în vedere prevederile inițiale ale testamentului, fără a se ține seama de modificările efectuate de terț. Singura condiție este ca testatorul să fi fost în imposibilitate de a‑și reface testamentul, situație care să persiste constant până la decesul său. Fapta terțului care cu rea‑credință a alterat conținutul unui testament prin modificări, ștersături sau adăugiri va putea atrage sancțiunea nedemnității judiciare [art. 959 alin. (1) lit. b) C. civ.].

În concluzie, cele menționate anterior trebuie analizate în funcție de faptul dacă intervențiile sunt făcute după semnarea testamentului, dacă acestea privesc aspecte de fond sau de formă ale testamentului, ori dacă acestea sunt făcute cu sau fără știrea testatorului, urmând ca soluția să fie nuanțată raportat la toate aceste aspecte. Sau cum sugestiv s-a subliniat în literatura de specialitate[12], ceea ce trebuie socotit esențial este ca din scriitura testamentului să reiasă dovada că acesta este în întregime expresia voinței libere a testatorului.


* Prezenta parte reprezintă o dezvoltare și adăugire la materialul publicat anterior în lucrarea intitulată Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Ed. Hamangiu, București, 2016.[1] J. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 95.

[2] M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966, p. 209.

[3] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 185.

[4] D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 253. Pentru opinia contrară, a se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. III, Ed. All, București, 1998, p. 515, nota 1247.

[5] J. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 96.

[6] M. Eliescu, Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, București, 1997, p. 165.

[7] D. Negrilă, Testamentul în noul Cod civil. Studii teoretice și practice, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 108.

[8] D. Negrilă, Testamentul în noul Cod civil. Studii teoretice și practice, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 107.

[9] M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966, p. 208.

[10] D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 253.

[11] J. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 97.

[12] M. Eliescu, Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, București, 1997, p. 166.

Despre testamentul olograf (Partea I) was last modified: iulie 13th, 2020 by Ioana Nicolae

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii