Despre previzibilitate. Accente generale în regimul economic de cuplu (drept european)

3.2. Previzibilitatea și autonomia de voință

Un element primordial în asigurarea terenului previzibilității și securității juridice este autonomia de voință. Voința părților este ridicată la rang de element de legătură principal, cu privire la legea aplicabilă regimurilor matrimoniale și efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Voința părților în alegerea forului nu este principalul punct de legătură pentru competență, dar se regăsește între criteriile care determină nivelurile competenței jurisdicționale, în ambele regulamente. Materia legii aplicabile și competența jurisdicțională[7] sunt „predispuse” la manifestarea autonomiei voinței. Desemnarea subiectivă a lex causae și alegerea forului sunt două repere, care consolidează tendința de a oferi un rol în creștere voinței părților, în sfera relațiilor de familie.

3.2.1. Previzibilitatea înseamnă cunoașterea din timp a legii aplicabile

„Cunoașterea din timp a legii aplicabile” vizează ambele modalități în care legea raportului cu element de extraneitate poate fi determinată: prin alegerea părților sau prin determinare obiectivă. Regulamentele europene în formă consolidate sunt organizate așa încât ambele modalități să fie concordante cu securitatea și cu previzibilitatea. Ideal ar fi fost ca desemnarea legii aplicabile (adică determinarea acesteia prin voința părților) să fi fost unica formă în care lex causae putea fi cunoscută. Inevitabil, însă, trebuiau acoperite situațiile în care părțile nu doresc să desemneze legea ori neglijează să procedeze la alegere sau – deși au exprimat opțiunea pentru una dintre alternativele legale, acordul lor nu este valid. Prin urmare, era firesc ca și determinarea obiectivă să aibă în vedere chestiunea previzibilității.

Intenția de a oferi satisfacție imperativelor securității și previzibilității este declarată în preambulul Regulamentelor. Acestea enunță necesitatea de a cunoaște din timp legea aplicabilă. La nivelul lex causae, nu este simplu de selectat factorii de legătură, de organizat ierarhia acestora, de identificat soluția conflictului mobil de legi – așa încât, gestionarea patrimoniului să fie previzibilă și, implicit, să garanteze securitatea circuitului civil.

De la prima formă consolidată (2010)[8], normele dreptului european s-au perfecționat, pe direcția previzibilității și securității. Experiența trecutului a fost determinantă, iar această împrejurare se reflectă în conținutul celor două Regulamente din 2016. Normele conflictelor de legi și ale conflictelor de jurisdicții au fost reunite în același act normativ; elementul de legătură predilect utilizat, rezidă într-o noțiune de fapt, cu rol de flexibilizare a circuitului juridic – reședința obișnuită.

Conform Regulamentului (UE) 2016/1103, „Pentru a le permite cetățenilor să profite, în condiții de securitate juridică, de avantajele oferite de piața internă, prezentul regulament ar trebui să le permită soților cunoașterea din timp a legii aplicabile regimului lor matrimonial (…). Prin urmare, ar trebui introduse norme armonizate privind conflictele de legi, pentru evitarea rezultatelor contradictorii. Norma principală ar trebui să asigure reglementarea regimului matrimonial de o lege previzibilă (…), cu care acesta are legături strânse” (considerentul 43).

„Pentru a le permite cetățenilor să profite, în condiții de securitate juridică, de avantajele oferite de piața internă, prezentul regulament ar trebui să le permită partenerilor cunoașterea din timp a legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat (s.n). Prin urmare, ar trebui introduse norme armonizate privind conflictele de legi, pentru evitarea rezultatelor contradictorii. Norma principală ar trebui să asigure reglementarea efectelor patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat de o lege previzibilă, cu care acesta are legături strânse” – considerentul 42 din Regulamentul (UE) 2016/1104.

3.2.2. Alegerea lex causae

Nevoia de securitate și previzibilitate a determinat câteva opțiuni ale legiuitorului european. În primul rând, libertatea de alegere a lex causae a fost instituită ca modalitate principală de stabilire a legii regimului matrimonial și a legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Apoi, limitele autonomiei de alegere a lex causae accentuează previzibilitatea, întrucât opțiunile părților nu se pot mișca decât în perimetrul a doi sau trei factori de legătură. Alegerea legii aplicabile este subordonată imperativelor amintite – previzibilitate, evitarea rezultatelor contradictorii, organizarea anticipată a raporturilor patrimoniale.

Regulamentele statuează mutabilitatea limitată și condiționată a lex causae. Modificarea legii aplicabile se înscrie pe același palier al libertății recunoscute părților și în același registru al opțiunilor. Cerințele schimbării legii regimului matrimonial[9], precum și a legii efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, garantează terților previzibilitate, în raporturile patrimoniale pe care le stabilesc cu soții și cu partenerii.

„Pentru a asigura securitatea juridică a tranzacțiilor și a împiedica orice schimbare a legii aplicabile regimului matrimonial, fără notificarea soților, nu ar trebui să se facă nicio schimbare a legii aplicabile regimului matrimonial decât la cererea expresă a părților. O astfel de schimbare hotărâtă de soți nu ar trebui să aibă efect retroactiv, cu excepția cazului în care aceștia au stipulat în mod expres acest lucru. Oricare ar fi situația, nu se poate aduce atingere drepturilor terților” [considerentul 46 din Regulamentul (UE) 2016/1103].

„Pentru a asigura securitatea juridică a tranzacțiilor și a împiedica orice schimbare a legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, fără notificarea partenerilor, nu ar trebui să se facă nicio schimbare a legii aplicabile decât la cererea expresă a părților. O astfel de schimbare hotărâtă de parteneri nu ar trebui să aibă efect retroactiv, cu excepția cazului în care aceștia au stipulat în mod expres acest lucru. Oricare ar fi situația, nu se poate aduce atingere drepturilor terților” [considerentul 45 din Regulamentul (UE) 2016/1104][10].

La o primă vedere, mutabilitatea legii statutului patrimonial al cuplurilor nu rezonează cu previzibilitatea și cu securitatea circuitului juridic. Gestionarea bunurilor soților și partenerilor este o lucrare complexă (implică legarea de raporturi juridice nu numai între soți/parteneri, dar și între aceștia și terți) și de durată (se întinde pe întreaga durată a căsătoriei, respectiv, a parteneriatului). Previzibilitatea se măsoară, cu precădere, vis-à-vis de terții care „îndrăznesc” a intra în raporturi patrimoniale cu soții sau cu partenerii, în virtutea faptului că legea aplicabilă (statutului patrimonial de cuplu) le este cunoscută. O eventuală schimbare a acestei legi, după stabilirea raporturilor patrimoniale cu membrii cuplului, poate aduce variabile care nu au fost anticipate de către terți.

Totuși, legiuitorul permite schimbarea legii aplicabile. Pentru regimuri matrimoniale și parteneriate înregistrate, modificarea este subordonată cererii exprese a părților și, în principiu, nu are efect retroactiv. Prin excepție, retroactivitatea poate opera în puterea părților, dacă acestea au stipulat expres acest lucru – fără a se putea aduce atingere drepturilor terților.

3.3.3. Alegerea forului

Regulamentele oferă părților posibilitatea de a recurge la instanța pe care o preferă, în limitele expres stabilite[11]. Scopul alegerii forului este creșterea previzibilității juridice – conform preambulului fiecărui Regulament: „Pentru a spori securitatea juridică, previzibilitatea și autonomia părților, prezentul regulament ar trebui să permită, în anumite împrejurări, ca părțile să încheie un acord de alegere a forului în favoarea instanțelor judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă sau în favoarea instanțelor judecătorești din statul membru în care s-a încheiat căsătoria” [considerentul 36 din Regulamentul (UE) 2016/1103]. „Pentru a spori securitatea juridică, previzibilitatea și autonomia părților, prezentul regulament ar trebui să permită, în anumite împrejurări, ca părțile să încheie un acord de alegere a forului în favoarea instanțelor judecătorești din statul membru a cărui lege este aplicabilă sau în favoarea instanțelor judecătorești din statul membru în temeiul legii căruia s-a constituit parteneriatul înregistrat” [considerentul 37 din Regulamentul (UE) 2016/1104].

Tehnica utilizată de legiuitor este destinată atingerii unui standard înalt de previzibilitate. În consecință, alegerea jurisdicției urmează îndeaproape alegerea legii regimului economic al cuplului[12]. Părțile au posibilitatea de a recurge la instanțele judecătorești ale statului care oferă și lex causae. Operează prezumția că părțile care au recurs la legea unui anumit stat, pentru regimul lor matrimonial ori pentru parteneriat, au avut în intenție ca litigiul generat de aspectele de regim matrimonial sau de parteneriat să fie tranșat de instanțele judecătorești ale statului respectiv. În cazul determinării obiective a legii aplicabile, se prezumă că, dacă părțile nu au desemnat legea regimului matrimonial sau parteneriatului, competența jurisdicțională rămâne în perimetrul aceleiași autorități naționale a cărei lege se aplică, în urma determinării obiective[13].

3.3. Previzibilitatea înseamnă alegerea informată a legii aplicabile

a. Previzibilitatea înseamnă anticiparea consecințelor juridice și sociale ale legii aplicabile (considerentul 47, regimuri matrimoniale; considerentul 46, parteneriate înregistrate). Scopul alegerii legii de către soți sau parteneri este planificarea raporturilor patrimoniale. Înainte chiar de a identifica legea pe care părțile o preferă este important ca acestea să înțeleagă consecințele alegerii. Alegerea va fi determinantă pentru întregul lor parcurs patrimonial, în sensul că, legea aleasă va guverna gestiunea bunurilor, pe durata căsătoriei sau parteneriatului.


[7] Conflictele de legi și conflictele de jurisdicții reprezintă nucleul dreptului internațional privat. Conflictul de legi apare atunci când raportul cu element de extraneitate este susceptibil de a fi guvernat de două sau mai multe sisteme de drept naționale, cu care prezintă legătură. Competența în dreptul internațional privat determină instanțele unei țări, în raport cu instanțele unei alte țări, cu care litigiul ar putea avea legătură. Cu privire la cele două noțiuni, a se vedea S. Popovici, Procesul civil internațional în reglementarea noului Cod de procedură civilă. Partea I: Competența internațională a instanțelor române (art. 1064-1069), în Revista română de drept al afacerilor nr. 6/2013, pp. 82-83.

[8] Regulamentul (UE) 1259/2010 precizează: „Mobilitatea din ce în ce mai mare a cetățenilor necesită, pe de o parte, o flexibilitate mai mare și, pe de altă parte, un nivel mai ridicat de securitate juridică. Pentru a răspunde acestui obiectiv, prezentul regulament ar trebui să consolideze autonomia părților în materie de divorț și de separare de corp, dând soților posibilitatea de a alege legea aplicabilă divorțului și separării de corp a acestora” (considerentul 15 – determinarea subiectivă). „În absența unui acord de alegere a legii aplicabile, prezentul regulament ar trebui să introducă norme armonizate privind conflictul de legi, având la bază o ierarhizare a factorilor de legătură în funcție de existența unei legături strânse între soți și legea respectivă, care să permită securitatea juridică și previzibilitatea (s.n.) și care să împiedice situația în care unul dintre soți cere divorțul înaintea celuilalt pentru a se asigura că procedura va fi supusă unei anumite legi, pe care o consideră a fi mai favorabilă pentru protejarea propriilor interese” (considerentul 21).

[9] Codul civil român consacră principiul mutabilității regimurilor matrimoniale, ceea ce înseamnă că, pe durata căsătoriei, soții pot trece de la un regim matrimonial legal recunoscut, la un alt regim matrimonial legal recunoscut (a se vedea G.C. Frențiu, B.D. Moloman, Elemente de dreptul familiei și de procedură civilă, Curs universitar, ed. a III-a, revăzută și actualizată potrivit noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 105).

[10] Regulamentul (UE) 1259/2010 este mai simplu formulat, în sensul că, prevede condițiile schimbării legii aplicabile, fără a face trimitere la securitate sau previzibilitate. „Acordul care desemnează legea aplicabilă poate fi încheiat și modificat în orice moment, cel târziu la data sesizării instanței judecătorești, chiar și în cursul procedurii, dacă legea forului prevede acest lucru. În acest caz, ar trebui să fie suficient ca instanța judecătorească să ia act de acordul soților, în conformitate cu legea forului”.

[11] Nu se vor lua în considerare, la alegerea forului, instanțele judecătorești din statul cu care soții au cea mai strânsă legătură, în momentul încheierii căsătoriei [art. 26 alin. (1) lit. c) și nici instanțele judecătorești stabilite conform art. 26 alin. (3)]. Acest ultim text (care se referă la lex causae) prevede că, în mod excepțional și „la solicitarea oricăruia dintre soți, autoritatea judiciară competentă să se pronunțe în materia regimului matrimonial poate decide că legea unui alt stat decât statul a cărui lege este aplicabilă în temeiul alin. (1) lit. a) reglementează regimul matrimonial, dacă reclamantul demonstrează că: soții au avut ultima lor reședință obișnuită comună în celălalt stat o perioadă semnificativ mai lungă decât în statul desemnat în temeiul alineatului 1 litera a; și ambii soți s-au bazat pe legea respectivului alt stat la stabilirea sau planificarea raporturilor lor patrimoniale”.

[12] Relația jurisdicție – lege aplicabilă este optim pusă în evidență în cazul alegerii forului. Dintre cele trei ipoteze (alegerea forului, prorogarea convențională de competență, desemnarea unilaterală a forului competent), alegerea forului (conform art. 7 din fiecare regulament) este „dreptul comun” în materia determinării subiective a jurisdicției competente.

[13] Pentru a opera regulile prevăzute de textele menționate, procesul civil trebuie să fie unul internațional. Pentru litigiul intern, care nu prezintă element de extraneitate, nu sunt aplicabile regulile arătate. Așa cum s-a precizat în doctrină, caracterul internațional al litigiului rezultă din prezența, la nivelul raportului juridic dedus judecății, a elementului de extraneitate și, în niciun caz, din caracterul internațional al instanței sesizate. Procesul civil internațional revine în competența unei instanțe naționale (în acest sens, Ș.-Al. Stănescu, Procesul civil internațional, Ed. Hamangiu, București, 2017, pp. 1-2).

Despre previzibilitate. Accente generale în regimul economic de cuplu (drept european) was last modified: septembrie 5th, 2019 by Călina Jugastru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii