Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 11/2017 (M. Of. nr. 750/19.09.2017): Art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Abstract

ABSTRACT
As a result of the activity conducted by the High Court of Cassation and Justice (Panel of the
recourse in the interest of the law), the following documents were published in September: Decision
no. 13/2017 of the High Court of Cassation and Justice regarding the provisions of art. 469
para. (3) of the Code of criminal procedure; Decision no. 11/2017 of the High Court of Cassation
and Justice regarding the provisions of art. 39 of the G.E.O. no. 195/2002 on the circulation on
public roads, as republished, subsequently amended and supplemented, in relation to the provisions
of art. 102 para. (1) point 14 or art. 105 point 10 of the same legal act, with the applicability of art. 7
letter h) of the Law on Local Police no. 155/2010, as republished, subsequently amended and
supplemented.

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 11/2017 Complet RIL

O.U.G. nr. 195/2002

Art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate.

În M. Of. nr. 750 din 19 septembrie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 11/2017 din 19 iunie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 102 alin. (1) pct. 14 sau art. 105 pct. 10 din același act normativ, în sensul stabilirii competenței funcționale a agenților constatatori (din cadrul poliției locale sau poliției rutiere), cu incidența art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

Art. 39

Proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliției rutiere, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice”.

(…)

Art. 102

(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:

(…)

14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus;”.

(…)

Art. 105

Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane juridice:

(…)

10. necomunicarea, în termen, la cererea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice;”.

(…)

Legea nr. 155/2010

Art. 7

În domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are următoarele atribuții: (…)

h) constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar; (…)”.

I. Problema de drept care a generat practica neunitară

1. Recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002), precum și a dispozițiilor art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 155/2010), în sensul stabilirii competenței funcționale a agenților constatatori – din cadrul poliției locale sau poliției rutiere – de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate.

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

31. Recursul în interesul legii îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă, fiind exercitat de un subiect de drept căruia legea îi recunoaște legitimare procesuală și având ca obiect o problemă de drept pentru care s-a făcut dovada că a fost soluționată în mod diferit, prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de mai multe instanțe judecătorești de pe teritoriul țării.

32. Obiectul recursului în interesul legii îl constituie, așa cum s-a arătat mai sus, interpretarea dispozițiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, prin raportare la dispozițiile art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010.

33. Problema de drept ce se impune a fi dezlegată este dacă poliția locală are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate.

34. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002:

„(1) Circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații sunt supuse dispozițiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.

(2) Dispozițiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență au ca scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului.

(3) Autoritatea competentă în domeniul circulației pe drumurile publice privind inițierea și avizarea unor reglementări, precum și aplicarea și exercitarea controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române.

(4) Reglementările privind circulația pe drumurile publice se emit, după caz, de către autoritățile publice centrale sau locale cu atribuții în acest domeniu, numai cu avizul Inspectoratului General al Poliției Române și cu respectarea acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte.

(5) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică tuturor participanților la trafic, precum și autorităților care au atribuții în domeniul circulației și siguranței pe drumurile publice și în domeniul protecției mediului”.

35. De asemenea, conform art. 109 alin. (9) din același act normativ, „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la contravenții se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanță de urgență nu se dispune altfel”.

36. Prin urmare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, alături de Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, constituie cadrul general de reglementare în materia circulației pe drumurile publice.

37. Referitor la situația concretă pentru care a fost identificată practică judiciară neunitară sunt incidente prevederile art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora „Proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliției rutiere, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice”.

38. Raportat la acest text de lege, fapta săvârșită de persoane fizice, constând în necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus, constituie contravenție și se sancționează, potrivit art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

39. În mod similar, fapta săvârșită de persoane juridice, constând în ne„comunicarea, în termen, la cererea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează conform art. 105 pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

40. În aceste condiții se cere a se stabili cui îi revine competența constatării săvârșirii faptei contravenționale și aplicării sancțiunii prevăzute de lege.

41. Potrivit art. 109 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră.

42. De asemenea, potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, constatarea contravenției se realizează printr-un proces-verbal, încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ, care stabilesc și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori, care, în virtutea alin. (2) al aceluiași articol, pot fi primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.

43. Din economia acestor norme rezultă regula potrivit căreia constatarea contravențiilor prevăzute de art. 102 alin. (1) pct. 14 sau art. 105 pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 se realizează de către polițistul rutier și, în mod special, de către polițiștii de frontieră.

44. Pe de altă parte, prin Legea nr. 155/2010 a fost înființată poliția locală, în urma desființării poliției comunitare, în scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, în următoarele domenii: a) ordinea și liniștea publică, precum și paza bunurilor; b) circulația pe drumurile publice; c) disciplina în construcții și afișajul stradal; d) protecția mediului; e) activitatea comercială; f) evidența persoanelor; g) alte domenii stabilite prin lege.

45. În acest sens, în Expunerea de motive a Legii nr. 155/2010 se menționează că „atribuțiile poliției locale sunt semnificativ mai ample decât cele ale Poliției Comunitare, fiind prevăzute noi domenii de competență, pe lângă cele deja în vigoare, în special în domeniul siguranței rutiere”.

46. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, în domeniul circulației pe drumurile publice, pe lângă multe alte atribuții, poliția locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.

47. Această normă este derogatorie de la norma generală, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, fiind de strictă interpretare, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Este, însă, evidentă intenția legiuitorului de a da și în competența poliției locale atribuția de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, precum și dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.

48. În exercitarea acestei competențe, potrivit art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 155/2010, polițistul local are dreptul să legitimeze și să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale ori dacă sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală.

49. Pe de altă parte, conform art. 7 lit. m) din același act normativ, în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală cooperează cu unitățile/structurile teritoriale ale Poliției Române pentru identificarea deținătorului/utilizatorului autovehiculului ridicat ca urmare a staționării neregulamentare sau al autovehiculelor abandonate pe domeniul public.

50. Mai mult decât atât, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 155/2010, poliția locală comunică, de îndată, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competența sa, de care a luat cunoștință cu ocazia îndeplinirii misiunilor și activităților specifice.

51. Se poate observa, așadar, că legiuitorul nu a stabilit, în mod expres, în competența poliției locale atribuția de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, și nici de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate.

52. Or, vidul legislativ nu se poate complini prin adoptarea, de către autoritățile administrației publice locale, a unor acte normative secundare, în materia constatării contravențiilor la circulația rutieră, reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aspect reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 9 din 25 mai 2015 privind legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015).

53. În acest context este importantă clarificarea noțiunii de „polițist rutier”, sens în care se evidențiază dispozițiile art. 177 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora „Polițiștii rutieri sunt ofițerii și agenții de poliție specializați și anume desemnați prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliței Române”.

54. În concret, norma legală indicată instituie îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru calitatea de polițist rutier, și anume, pe de o parte, să fie ofițer sau agent de poliție specializat, iar, pe de altă parte, să fie desemnat prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliței Române.

55. Dacă prima condiție ar putea fi considerată ca fiind îndeplinită de un polițist local, prin prisma prevederilor art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 155/2010, potrivit cărora polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere sunt obligați să urmeze un program de formare inițială organizat într-o instituție de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cea de-a doua condiție rămâne neîndeplinită.

56. În concluzie, nu se poate pune semnul egalității între polițistul rutier și polițistul local, competențele acestuia din urmă în domeniul circulației pe drumurile publice fiind limitate și expres prevăzute de lege.

57. Dacă legiuitorul ar fi intenționat să reglementeze vreo derogare, în sensul stabilirii unor competențe suplimentare în favoarea poliției locale în materia circulației rutiere, o asemenea excepție ar fi trebuit expres prevăzută, așa cum s-a întâmplat recent, prin Hotărârea Guvernului nr. 965/2016 pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006. Prin art. II din acest act normativ au fost aduse modificări legislației rutiere, stabilindu-se că procedura privind ridicarea vehiculului, prevăzută de Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, se aplică în mod corespunzător și de polițistul local în situațiile prevăzute la art. 7 lit. h) și k) din Legea nr. 155/2010.

58. Rezultă că, în condițiile legislative actuale, doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate.

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 11/2017

Prin Decizia nr. 11/2017, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursurile în interesul legii formulate de Avocatul Poporului și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 11/2017 (M. Of. nr. 750/19.09.2017): Art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice was last modified: octombrie 12th, 2017 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii