Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 30/2015 (M. Of. nr. 14/8.01.2016): Efectele modificării noţiunii de „consecinţe deosebit de grave” în Codul penal

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Sumar
Decizia nr. 30/2015
(M. Of. nr. 14 din 8 ianuarie 2016)
Complet DCD/P Codul penal În situația unei infracțiuni de înșelăciune, comise sub imperiul Codului penal din 1969 care a produs un prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei, modificarea noțiunii de consecințe deosebit de grave în Codul penal nu produce efectele prevăzute de art. 4 din Codul penal și nici cele prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codului penal și nu conduce la dezincriminarea infracțiunii de înșelăciune

 

În M. Of. nr. 14 din 8 ianuarie 2016, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 30/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept „dacă în situația unei infracțiuni de înșelăciune (dar și a altor infracțiuni, de pildă, furtul calificat), comise sub imperiul legii anterioare, prin modificarea conținutului noțiunii de «consecințe deosebit de grave» și existența unui prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei are loc o dezincriminare parțială (a formei agravate), prin modificarea cerințelor de tipicitate ca trăsătură esențială a infracțiunii”.

 

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 1 („Legalitatea incriminării”) alin. (1) din Codul penal

Legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni”.

 

Art. 4 („Aplicarea legii penale de dezincriminare”) din Codul penal

Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.

 

Art. 244 („Înșelăciunea”) din Codul penal

(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni”.

 

Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

Dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii”.

 

Opiniile specialiștilor consultați

Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a opinat în sensul că este improprie referirea la instituția dezincriminării și la efectele acesteia în cazul în care legea nouă renunță la o agravantă prevăzută de legea veche. Dezincriminarea presupune că o faptă concretă, tipică, în raport cu legea veche, nu mai îndeplinește condițiile de tipicitate în raport cu legea nouă. Or, în cazul simplei renunțări la o agravantă, fapta concretă este tipică și în raport cu legea nouă, doar că ea se va încadra în forma de bază a infracțiunii (sau într-o altă formă agravată, preluată din legea veche).

 

 

Punctul de vedere al PÎCCJ

Prin Adresa nr. 2.525/C/2498/III-5/2015, Ministerul Public – PÎCCJ, Secția judiciară, a comunicat că în cadrul PÎCCJ nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept vizată.

Opinia parchetului a fost în sensul că stabilirea legalității reținerii formei agravate a infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (5) din Codul penal anterior, în ipoteza producerii unui prejudiciu care nu atinge pragul valoric stabilit de art. 183 din Codul penal, respectiv 2.000.000 lei, dar îl depășește pe cel existent în cuprinsul art. 146 din reglementarea anterioară, prezintă relevanță juridică în procesul de determinare a legii penale mai favorabile. Stabilirea efectelor produse de art. 183 din Codul penal asupra infracțiunilor săvârșite sub imperiul Codului penal anterior impun, pe de o parte, punctarea modificărilor aduse prin noua legislație noțiunii de „consecințe deosebit de grave”, iar, pe de altă parte, examinarea condițiilor de incriminare a infracțiunii de înșelăciune din noul cod, respectiv a formelor agravate ale acestei infracțiuni. Prin art. 183 din Codul penal legiuitorul a redefinit noțiunea de „consecințe deosebit de grave”, păstrând exclusiv criteriul valoric al cuantumului prejudiciului, acesta fiind majorat de la 200.000 la 2.000.000 lei. Spre deosebire de art. 146 din Codul penal anterior, cauzarea unor perturbări deosebit de grave activității unei autorități publice, persoane juridice sau fizice, nu se mai regăsește în conținutul noii reglementări.

 

 

Jurisprudența Curții Constituționale în legătură cu problema de drept supusă dezlegării

Instanța de contencios constituțional a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 și art. 215 alin. (5) din Codul penal din 1969 – D.C.C. nr. 195/2014 (M. Of. nr. 389 din 27 mai 2014) și cu a dispozițiilor art. 146 teza I din Codul penal din 1969 – D.C.C. nr. 133/2014 (M. Of. nr. 293 din 22 aprilie 2014).

În Decizia nr. 195/2014, Curtea Constituțională a constatat că: „Asupra constituționalității dispozițiilor art. 146 din Codul penal din 1969, Curtea s-a mai pronunțat prin raportare la aceleași prevederi din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare, de exemplu, prin D.C.C. nr. 50/2006 (M. Of. nr. 188 din 28 februarie 2006), prin care a statuat că reglementarea criticată este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecințele deosebit de grave ca element circumstanțial în conținutul agravant al mai multor infracțiuni, cum ar fi, spre exemplu, furtul calificat, tâlhăria, înșelăciunea, delapidarea sau distrugerea calificată. Susținerile cu privire la reaprecierea criteriului valoric care determină înțelesul expresiei «consecințe deosebit de grave» nu pot fi reținute. Modificarea conținutului unei norme juridice, în sensul adaptării ei la realitățile sociale, este o prerogativă exclusivă a autorității legislative în lumina dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora «Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării». Curtea Constituțională, potrivit competenței sale înscrise în art. 146 din Constituție și în Legea nr. 47/1992, verifică, în cadrul controlului de constituționalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispozițiile constituționale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituțională nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea limitei valorice prevăzute la art. 146 din Codul penal.”

Cu același prilej, Curtea a respins și critica privind încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanțial, statuând că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței procesului echitabil ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanțial.

De asemenea, referitor la previzibilitatea și accesibilitatea normei penale, prin Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008 (M. Of. nr. 767 din 14 noiembrie 2008) Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate nu contravin normelor constituționale, ci, dimpotrivă, prin explicarea conținutului noțiunii „consecințe deosebit de grave” din textul art. 146 din Codul penal din 1969 se asigură caracterul de previzibilitate și accesibilitate al normei juridice penale.

În același sens sunt și D.C.C. nr. 176/2010 (M. Of. nr. 191 din 25 martie 2010) și D.C.C. nr. 623/2010 (M. Of. nr. 390 din 14 iunie 2010).

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Astfel fiind, reglementarea infracțiunii de înșelăciune prevăzute la art. 215 alin. (5) din Codul penal din 1969 prin raportare la producerea unor consecințe deosebit de grave în sensul art. 146 din același cod reprezintă o opțiune de politică penală, de competența exclusivă a legiuitorului, care nu aduce nicio atingere principiului egalității în drepturi, ce presupune ca la situații egale să corespundă tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit, și nici principiului conform căruia justiția e unică, imparțială și egală pentru toți.

În Decizia nr. 133 din 13 martie 2014, Curtea Constituțională a constatat că: „Asupra constituționalității dispozițiilor art. 146 teza întâi din Codul penal din 1969, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin raportare la aceleași prevederi din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare, de exemplu, prin D.C.C. nr. 50/2006 (M. Of. nr. 188 din 28 februarie 2006), prin care a statuat că reglementarea criticată este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecințele deosebit de grave ca element circumstanțial în conținutul agravant al mai multor infracțiuni, cum ar fi, spre exemplu, furtul calificat, tâlhăria, înșelăciunea, delapidarea sau distrugerea calificată. Susținerile cu privire la reaprecierea criteriului valoric care determină înțelesul expresiei «consecințe deosebit de grave» nu pot fi reținute. Modificarea conținutului unei norme juridice, în sensul adaptării ei la realitățile sociale, este o prerogativă exclusivă a autorității legislative în lumina dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora «Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării». Curtea Constituțională, potrivit competenței sale înscrise în art. 146 din Constituție și în Legea nr. 47/1992, verifică, în cadrul controlului de constituționalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispozițiile constituționale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituțională nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea limitei valorice prevăzute la art. 146 din Codul penal.”

În același sens sunt și D.C.C. nr. 1.051/2008 (M. Of. nr. 767 din 14 noiembrie 2008), D.C.C. nr. 176/2010 (M. Of. nr. 191 din 25 martie 2010) și D.C.C. nr. 623 din 6 mai 2010 (M. Of. nr. 390 din 14 iunie 2010).

Prin urmare, reglementarea infracțiunii de furt calificat prin raportare la producerea unor consecințe deosebit de grave în sensul art. 146 teza I din Codul penal din 1969 reprezintă o opțiune de politică penală, de competența exclusivă a legiuitorului, care nu aduce nicio atingere principiului egalității în drepturi, ce presupune ca la situații egale să corespundă tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit, și nici principiului conform căruia justiția e unică, imparțială și egală pentru toți.

Jurisprudența ÎCCJ

Prin Decizia nr. VIII – Secțiile Unite din 5 februarie 2007 (M. Of. nr. 733 din 30 octombrie 2007), s-a statuat că, în cadrul contestației la executare în care se invocă modificarea înțelesului noțiunii de „consecințe deosebit de grave”, potrivit art. 146 din Codul penal (Codul penal din 1969), nu se poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă și apoi reduce pedeapsa aplicată în cauză, întrucât modificarea înțelesului noțiunii de „consecințe deosebit de grave” nu este identică cu cerința de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, la care se referă art. 14 și art. 15 din Codul penal (Codul penal din 1969). În același sens este și Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 12/2015 (M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2015), prin care s-a statuat: „în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, în cazul pedepselor definitive pentru infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave potrivit Codului penal anterior, determinarea maximului special prevăzut de legea nouă se realizează, chiar dacă valoarea prejudiciului este inferioară pragului valoric prevăzut de art. 183 din Codul penal, prin raportare la varianta agravată a infracțiunilor limitativ enumerate în art. 309 din Codul penal.” Ambele decizii sunt relevante pentru situația de față, chiar dacă au în vedere ipoteza faptelor definitiv judecate, deoarece s-a statuat indirect asupra inexistenței unei dezincriminări în cazul modificării prin legi succesive a cuantumului consecințelor deosebit de grave prevăzute în forma calificată a infracțiunii. În cazul dezincriminării efectele s-ar fi produs ex tunc, indiferent de data la care intervenea legea de dezincriminare, înainte sau după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, și nu ar mai fi fost necesară verificarea incidenței legii penale mai favorabile faptelor definitiv judecate.

În urma verificării practicii judiciare a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au identificat decizii de speță relevante în problema de drept supusă discuției din care rezultă că, în cazul infracțiunii de înșelăciune, a fost înlăturată varianta agravată determinată de producerea consecințelor deosebit de grave, însă această modificare nu generează dezincriminarea faptei care corespunde tiparului de incriminare reglementat de legea nouă și se regăsește în varianta agravată a înșelăciunii săvârșite prin folosirea de mijloace frauduloase (Decizia nr. 2.854/2014 pronunțată în Dosarul nr. 13.307/62/2012, Decizia nr. 2.85472014, pronunțată în Dosarul nr. 13.307/62/2012, Decizia nr. 2.608/2014 pronunțată în Dosarul nr. 13.681/118/2011, Decizia nr. 3.020/2014 pronunțată în Dosarul nr. 7.303/118/2012, Decizia nr. 2.605/2014 pronunțată în Dosarul nr. 18.797/118/2010, Decizia nr. 3.020/2014 pronunțată în Dosarul nr. 7.303/118/2012).

 

Opinia judecătorului-raportor

Judecătorul-raportor a opinat în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov – Secția penală, apreciind că, în situația unei infracțiuni de înșelăciune comise sub imperiul Codului penal din 1969, care a produs un prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei, modificarea noțiunii de „consecințe deosebit de grave” în Codul penal în vigoare nu produce efectele prevăzute de art. 4 din Codul penal și nici cele ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codului penal și nu conduce la dezincriminarea infracțiunii de înșelăciune.

 

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 30/2015

Prin Decizia nr. 30/2015, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de către Curtea de Apel Brașov – Secția penală, prin încheierea din data de 16 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 121/62/2014, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept „dacă în situația unei infracțiuni de înșelăciune (dar și a altor infracțiuni, de pildă, furtul calificat), comise sub imperiul legii anterioare, prin modificarea conținutului noțiunii de «consecințe deosebit de grave» și existența unui prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei are loc o dezincriminare parțială (a formei agravate), prin modificarea cerințelor de tipicitate ca trăsătură esențială a infracțiunii”.

ÎCCJ a stabilit că în situația unei infracțiuni de înșelăciune comise sub imperiul Codului penal din 1969, care a produs un prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei, modificarea noțiunii de „consecințe deosebit de grave” în Codul penal nu produce efectele prevăzute de art. 4 din Codul penal și nici pe cele prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codului penal și nu conduce la dezincriminarea infracțiunii de înșelăciune.

 

DOWNLOAD FULL CHAPTER

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/P) nr. 30/2015 (M. Of. nr. 14/8.01.2016): Efectele modificării noțiunii de „consecințe deosebit de grave” în Codul penal was last modified: iulie 6th, 2016 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii