Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 40/2016 (M. Of. nr. 987/8.12.2016): Dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 40/2016 Complet DCD/C Legea nr. 165/2013 Art. 41 alin. (1) Dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile persoanelor îndreptățite sau autorilor acestora care au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V^1 secțiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri.

 

În M. Of. nr. 987 din data de 8 decembrie 2016, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 40/2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, și persoanelor îndreptățite sau autorilor acestora care au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și nu au urmat procedura administrativă și termenele privind valorificarea acestora prevăzute în capitolul VI secțiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013).

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014”.

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Constanța – Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 20 aprilie 2016, în Dosarul nr. 898/118/2015*, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, și persoanelor îndreptățite sau autorilor acestora care au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și nu au urmat procedura administrativă și termenele privind valorificarea acestora prevăzute în capitolul V1 secțiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013)?

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

45. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Asupra admisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

46. Dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, și anume:

– existența unei cauze aflate în curs de judecată;
– cauza să fie soluționată în ultimă instanță;
– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

47. Toate aceste condiții sunt îndeplinite în cauză. Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluționarea apelului urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestite să soluționeze cauza.

48. Deși legiuitorul nu definește noțiunea de „chestiune de drept” folosită în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, în interpretarea acestei noțiuni doctrina afirmă că norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

49. Examinând sesizarea pendinte, punctele de vedere și argumentele exprimate de instanțele din țară, care prefigurează existența unei practici neunitare cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază chestiunea de drept supusă dezbaterii ca fiind una veritabilă, existând o dificultate reală de interpretare, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

50. Problema de drept supusă dezbaterii este una nouă, neanalizată în doctrină, fiind cuprinsă într-un act normativ a cărui aplicare de către instanțe este relativ recentă. Asupra acestei chestiuni de drept, de lămurirea căreia depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat (în recurs în interesul legii sau în recurs în casație) și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Asupra fondului sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

51. Prin sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Constanța a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care instanța supremă să stabilească dacă dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile și persoanelor îndreptățite sau autorilor acestora care au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și nu au urmat procedura administrativă și termenele privind valorificarea acestora prevăzute în capitolul V^1 secțiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

52. Art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, prevede că: „(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (…)”

53. Problema care se pune în cauză este aceea de a stabili dacă dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile și titlurilor de despăgubire emise conform titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, anterior deci intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, la o dată la care erau în vigoare dispozițiile art. 18, art. 18^1 alin. (1) – (4) și art. 18^2 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2010, și care aveau următorul conținut:

Art. 18 alin. (1):După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată”.

Art. 18^1 : „(1) Titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deținătorii acestora într-una din modalitățile prevăzute în prezenta secțiune.

(2) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea», fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar.

(3) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depășește 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilități de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcție de opțiunea sa:

a) să solicite primirea exclusiv de acțiuni emise de Fondul «Proprietatea» sau
b) să solicite primirea de titluri de plată, în condițiile art. 141 și cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege și, până la concurența despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acțiuni emise de Fondul «Proprietatea».

(4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul «Proprietatea».”

Art. 18^2:În cazul prevăzut la art. 181 alin. (2), titularul titlului de despăgubire va proceda astfel:

a) dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcție, care, după reținerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare;
b) dacă optează pentru valorificarea titlului de despăgubire exclusiv prin conversia acestuia în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea», se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care, în baza solicitării exprese a persoanei despăgubite și după reținerea titlului de despăgubire în original, dispune realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea» și instructează depozitarul central al acțiunilor emise de Fondul «Proprietatea» să înregistreze persoana despăgubită în registrul acționarilor Fondului «Proprietatea»;
c) dacă optează pentru primirea de despăgubiri în numerar și acțiuni emise de Fondul «Proprietatea», se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților care, după reținerea titlului de despăgubire în original, eliberează un titlu de plată pentru suma solicitată de persoana despăgubită și un titlu de conversie, pentru diferența dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire și valoarea înscrisă în titlul de plată. Titlul de plată va fi valorificat conform lit. a), iar titlul de conversie se va valorifica conform lit. b)”.

54. Art. 18, 18^1 și 18^2 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, au fost în mod expres abrogate prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, iar procedura pe care acestea o reglementau a fost înlocuită prin legea amintită cu o nouă procedură de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobile ce nu pot fi restituite în natură (art. 21 – 31). Este însă indiscutabil că această nouă procedură se referă numai la dispozițiile autorităților administrației publice locale/deciziile entităților învestite care au fost emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu și la dispozițiile/deciziile emise anterior și pentru care s-au emis titluri de despăgubire în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

55. Cu privire la această ultimă categorie de dispoziții/decizii – cele emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și pentru care au fost emise titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – urmează a se analiza, potrivit sesizării formulate, aplicarea prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

56. Altfel spus, urmează a se stabili dacă dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile tuturor titlurilor de despăgubire emise anterior de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sau numai acelor titluri de despăgubire în legătură cu care titularii și-au exprimat dreptul de opțiune prevăzut de art. 18^1 din titlul VII al aceleiași legi, în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire, dar abrogat ulterior prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

57. În acest context, se reține că dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării depinde de:

(i) natura juridică a termenului de 3 ani prevăzut de art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, în care titularul unui titlu de despăgubire putea opta pentru valorificarea titlului de despăgubire prin titlu de plată și/sau titlu de conversie;
(ii) modul de aplicare a legii în timp.

58. (i) Termenul de 3 ani prevăzut de art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi considerat un termen de prescripție cât timp valorificarea titlurilor de despăgubire nu se poate face prin intermediul unei acțiuni în justiție a cărei neexercitare în termenul prescris de lege să atragă stingerea dreptului material la acțiune, ci numai în condițiile reglementate prin capitolul V^1, secțiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, adică prin opțiunea creditorului între un titlu de conversie și/sau un titlu de plată.

Prin urmare, întrucât valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai în cele două modalități prevăzute de art. 18 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, iar nu pe calea unei acțiuni în instanță, rezultă că termenul de 3 ani este un termen de decădere, iar nu de prescripție, și, pe cale de consecință, nu este susceptibil de întrerupere sau de suspendare.

Împrejurarea că, ulterior exprimării opțiunii creditorului, emiterea titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie a fost suspendată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, nu are niciun efect asupra termenului în care trebuia să fi fost exprimată această opțiune, deoarece trebuie făcută distincția clară între etapa valorificării titlurilor de despăgubire, subordonată exclusiv comportamentului beneficiarului titlului de despăgubire și supusă termenului legal de 3 ani, și etapa emiterii titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.

Pornind de la această calificare a naturii juridice a termenului prevăzut de art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind unul de decădere, și nu de prescripție, rezultă că, în situația în care creditorul nu își manifestă opțiunea între un titlu de conversie și/sau un titlu de plată înăuntrul termenului de 3 ani de la data emiterii titlului de despăgubire, va pierde dreptul subiectiv de a obține valorificarea titlului de despăgubire.

Or, în condițiile în care creditorul pierde chiar dreptul subiectiv la valorificarea titlului său de despăgubire, el nu mai poate beneficia de dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează executarea uneia dintre modalitățile în care titlul de despăgubire putea fi valorificat și pentru care creditorul nu a înțeles să opteze în termenul legal în care o putea face.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având a se pronunța, în Dosarul nr. 2.054/1/2016, asupra sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă, referitoare la întrebarea dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 18^1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, este afectat de o cauză specială de suspendare a prescripției extinctive, în reglementarea dată de prevederile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, și ale articolului unic al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, a pronunțat Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016 (nepublicată în Monitorul Oficial la momentul pronunțării prezentei decizii), prin care a statuat că acest termen nu este afectat de prevederile legale examinate, tocmai ca urmare a naturii sale juridice, de termen de decădere, iar nu de prescripție.

59. (ii) În temeiul principiului de drept tempus regis actum, titlul de despăgubire emis în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, este supus regimului juridic reglementat de actul normativ în vigoare la data emiterii. Prin urmare, modalitățile de valorificare a titlului de despăgubire nu pot fi supuse decât regulilor existente la data emiterii titlului de despăgubire.

Prin Decizia nr. 657 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 noiembrie 2015, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 41 alin. (1) teza întâi și alin. (2) – (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, de către titularul unui drept de despăgubire născut sub imperiul Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, prin emiterea unui titlu de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, drept care însă nu a fost valorificat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, întrucât nu s-a eliberat titlul de plată, respingând excepția de neconstituționalitate cu care a fost învestită, a reținut că: „Recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate nu pot avea caracter retroactiv. Ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligații neexecutate, deci a unei situații juridice în curs, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”. (În același sens, Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015, Decizia nr. 764 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 9 martie 2015, Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 7 martie 2016.)

Titlul de despăgubire încorporează, potrivit art. 5 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, „drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul «Proprietatea» și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege”.

Prin urmare, obligația neexecutată la care face trimitere Curtea Constituțională în considerentele deciziei menționate nu poate fi decât aceea născută dintr-un titlu de plată și/sau de conversie, deoarece numai în urma opțiunii creditorului de valorificare a titlului de despăgubire prin titlu de plată și/sau conversie se naște o obligație de executare.

În consecință, pentru a avea o obligație neexecutată, conform jurisprudenței Curții Constituționale, o situație juridică în curs, căreia legea nouă să-i fie aplicabilă, trebuie să existe o obligație născută în sarcina debitorului. Or, o astfel de obligație se naște numai în temeiul unui titlu de plată care, la rândul lui, poate fi emis numai dacă creditorul și-a exprimat opțiunea de valorificare a titlului de despăgubire în termenul de 3 ani prevăzut de art. 18^1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Numai în această ipoteză, a exprimării anterioare, în termen legal, a opțiunii creditorului de preschimbare a titlului său de despăgubire emis în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, în titlu de plată, poate fi incidentă obligația de plată a sumelor de bani prevăzută de art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Prin aceeași decizie, instanța de control constituțional a decis că: „Beneficiarii unui titlu de despăgubire, care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, și cei cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi, pe de altă parte, se află într-o situație juridică ce diferă în mod obiectiv, sub aspectul reglementării legale incidente modalității de valorificare a titlului de despăgubire. Or, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speță titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013″. (În același sens, Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 7 martie 2016).

60. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că, deși în norma tranzitorie cuprinsă în capitolul VI din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul folosește o terminologie improprie Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, la care se referă, dată fiind natura juridică a termenului de 3 ani reglementat de art. 18^1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, și principiul de drept menționat, vizând aplicarea legii în timp, dispozițiile art. 41 alin. (1) – (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile titlurilor de despăgubire emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, în legătură cu care titularii nu și-au exprimat dreptul de opțiune în termenul prevăzut de art. 18^1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 31/2016

 

Prin Decizia nr. 40/2016, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța – Secția I civilă, în Dosarul nr. 898/118/2015* privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că:

Dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile persoanelor îndreptățite sau autorilor acestora care au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V^1 secțiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri.

DOWNLOAD FULL CHAPTER

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 40/2016 (M. Of. nr. 987/8.12.2016): Dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România was last modified: ianuarie 17th, 2017 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii