Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 19/2017 (M. Of. nr. 249/11.04.2017): Art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Decizia ÎCCJ Complet ÎCCJ Actul normativ Articol Sumar
Decizia nr. 19/2017 Complet DCD/C

Legea nr. 165/2013

Art. 4 În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la art. 1, art. 3 pct. 1 – 4, art. 11 alin. (1) și art. 33 alin. (1) din aceeași lege, prevederile Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt incidente cu privire la imobilele în legătură cu care există cauze aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a acestei legi, numai dacă pentru imobilele respective s-au formulat cereri din categoria celor prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

În M. Of. nr. 249 din 11 aprilie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 19/2017 din 20 martie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dacă textul de lege indicat vizează trei situații distincte de aplicabilitate a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, iar situația cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului și suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, este subsumată condiției generale de a formula o cerere în baza legilor de reparație.

Obiectul dezlegării chestiunii de drept

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

„Art. 4

Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din data de 17 august 2016, în Dosarul nr. 8.094/278/2014, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dacă textul de lege indicat vizează trei situații distincte de aplicabilitate a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, iar situația cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului și suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, este subsumată condiției generale de a formula o cerere în baza legilor de reparație.

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

44. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, punctele de vedere ale părților, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

45. Prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ.

46. Aceste condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, iar Tribunalul Hunedoara, învestit cu soluționarea apelurilor, urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă este definitivă [acțiunea este întemeiată pe prevederile Legii nr. 165/2013, cererea fiind adresată de reclamant Comisiei Locale de Fond Funciar a Municipiului Petroșani, în temeiul art. 11 alin. (1) din această lege; potrivit prevederilor alin. (2) al aceluiași articol, plângerea este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul, iar hotărârea judecătorească pronunțată de această instanță este supusă numai apelului].

47. Chestiunea de drept supusă dezbaterii este una veritabilă, existând o dificultate reală de interpretare, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 și art. 520 din Codul de procedură civilă, iar de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

48. Problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă, asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

49. Verificarea jurisprudențială la nivel național a evidențiat faptul că, până la acest moment, majoritatea instanțelor nu s-au confruntat cu problema de drept a cărei lămurire se solicită, însă punctele de vedere exprimate oferă indicii referitoare la posibilitatea apariției unei practici neunitare, situație în care se justifică interesul pronunțării unei hotărâri prealabile.

50. Cât privește chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări, se constată că prin art. 4 din Legea nr. 165/2013 s-a stabilit sfera de aplicare a acestei legi, iar cea de-a treia teză a textului legal prevede că dispozițiile legii se aplică „și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

51. Problema de drept care a generat necesitatea pronunțării unei hotărâri prealabile vizează condițiile de aplicare a legii speciale în materia cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, respectiv, dacă, în aceste cazuri, este necesar ca reclamantul să fi formulat cerere de restituire sau de acordare de măsuri reparatorii în condițiile actelor normative speciale de reparație.

52. Pentru lămurirea acestei probleme de drept trebuie avut în vedere contextul istorico-juridic în care s-a elaborat și adoptat actul normativ în discuție.

53. Astfel cum rezultă din expunerea de motive care a însoțit proiectul de lege cu privire la care Guvernul României și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului României, noul act normativ s-a dorit a fi un cadru unitar pentru urgentarea și finalizarea procesului de restituire, în natură sau în echivalent, a bunurilor imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.

54. Adoptarea sa a fost justificată de faptul că sistemul de restituire a proprietăților, astfel cum era deja configurat de un cadru normativ complex, incoerent și lipsit de eficiență, generase numeroase hotărâri de condamnare a statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe rolul Curții existând aproximativ 3.000 de cauze, îndreptate împotriva țării noastre, având ca obiect încălcarea dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

55. În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât să inițieze față de România procedura-pilot în cauzele repetitive de acest gen, aflate pe rolul său, fiind astfel selectate cauzele Atanasiu și Poenaru împotriva României și Solon împotriva României.

56. Prin Hotărârea-pilot pronunțată la data de 12 octombrie 2010 în aceste două cauze, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acordat statului român o perioadă de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, respectiv de la data de 12 ianuarie 2011, în care acesta să remedieze problema restituirilor cu respectarea prevederilor Convenției. Acest termen a fost prelungit în mod excepțional până la data de 12 mai 2013.

57. Atât din expunerea de motive, cât și din conținutul legii rezultă că intenția legiuitorului, prin adoptarea noului act normativ, a fost aceea de a eficientiza și de a finaliza procesul de restituire demarat sub imperiul cadrului legislativ anterior, prin includerea în sfera de aplicare a noii legi a tuturor situațiilor privind cererile de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, nesoluționate până la acel moment, nicidecum de a deschide calea pentru formularea unor noi cereri pentru imobile care nu au fost solicitate în condițiile legilor reparatorii anterioare sau de a repune persoanele interesate în termenele de formulare a cererilor de restituire.

58. În acest sens sunt relevante prevederile art. 3 pct. 1 – 3 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc semnificația, în contextul acestei legi, a noțiunii de cerere și a expresiilor persoana care se consideră îndreptățită și persoana îndreptățită.

59. Prin termenul cereri se înțelege notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

60. Persoana care se consideră îndreptățită este persoana care a formulat și a depus, în termen legal, la entitățile învestite de lege cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a noii legi.

61. Persoana îndreptățită este persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii, ceea ce presupune că s-a formulat o cerere în procedura uneia dintre legile speciale de reparație.

62. Ca atare, o persoană care nu a formulat notificare sau cerere de restituire în temeiul vreunuia dintre actele normative reparatorii enumerate la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013 nu poate pretinde beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de această lege.

63. Măsurile reparatorii reglementate de art. 1 din Legea nr. 165/2013 sunt restituire în natură sau, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent. Acestea din urmă pot fi compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în capitolul III.

64. Stabilirea și acordarea măsurilor reparatorii se fac de către structurile specializate, cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, enumerate la art. 3 pct. 4 lit. a) – g) din lege. Aceste „entități învestite de lege” nu pot dispune măsuri decât în situația în care au fost sesizate legal cu cereri formulate în temeiul actelor normative reparatorii anterioare Legii nr. 165/2013.

65. Sub aspect procedural, prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, pe care reclamantul din prezenta cauză și-a întemeiat cererea adresată Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Petroșani, stabilesc în sarcina comisiilor locale și județene de fond funciar sau, după caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului București obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2018, în caz contrar persoana care se consideră îndreptățită putând formula plângere la judecătorie. În mod evident, textul se referă la cererile de restituire formulate în condițiile și în termenele prevăzute de legislația anterioară în materia fondului funciar, neputând fi vorba despre cereri de restituire formulate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, câtă vreme noua lege nu cuprinde dispoziții privind posibilitatea formulării unor cereri noi sau repunerea în termenul de formulare a cererilor de restituire în temeiul legilor speciale de reparație.

66. În mod similar, art. 33 alin. (1) din aceeași lege prevede că entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, fiind stabilite termene speciale de soluționare, în funcție de numărul de cereri pe care le au de soluționat. Și în acest caz sunt avute în vedere cererile înregistrate până la data intrării în vigoare a legii noi.

67. Interpretând sistematic art. 4 din Legea nr. 165/2013, potrivit căruia „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”, prin raportare la prevederile anterior menționate rezultă că dispozițiile Legii nr. 165/2013 se aplică cererilor de restituire din categoria celor la care se referă art. 3 pct. 1, formulate și depuse în termenul legal la entitățile învestite de lege cu soluționarea acestora, indiferent dacă cererile respective se află într-o etapă administrativă la nivelul uneia dintre entitățile prevăzute de art. 3 pct. 4, în procedura judiciară pe rolul instanțelor judecătorești sau, fiind soluționate definitiv în procedura internă, au generat plângeri înregistrate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului și sunt suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

68. În lipsa unei cereri de restituire formulate în temeiul legilor anterioare de reparație, Legea nr. 165/2013 nu este aplicabilă, deoarece aceasta nu prevede posibilitatea formulării unei cereri de restituire pentru prima oară, direct în temeiul ei.

69. Această cerință de aplicabilitate a Legii nr. 165/2013 se impune a fi îndeplinită nu numai în cazul cererilor aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege, menționate la teza întâi a art. 4, ci și în ipotezele prevăzute în celelalte două teze, respectiv, și în situația cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor judecătorești interne, precum și a cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. „Cauzele” la care se referă cele două teze ale textului legal analizat nu pot avea ca obiect alte cereri în afara celor enumerate la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, diferența dintre cele trei teze ale art. 4 constând în etapele diferite în care aceste cereri se găsesc la momentul intrării în vigoare a acestei legi.

70. În concluzie, se constată că dispozițiile Legii nr. 165/2013 sunt aplicabile în situația imobilelor cu privire la care există cauze aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a acestei legi, numai dacă pentru imobilele respective s-au formulat cereri din categoria celor prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013.

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 19/2017

Prin Decizia nr. 19/2017, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă în Dosarul nr. 8.094/278/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la art. 1, art. 3 pct. 1 – 4, art. 11 alin. (1) și art. 33 alin. (1) din aceeași lege, prevederile Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt incidente cu privire la imobilele în legătură cu care există cauze aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a acestei legi, numai dacă pentru imobilele respective s-au formulat cereri din categoria celor prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 19/2017 (M. Of. nr. 249/11.04.2017): Art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România was last modified: iunie 20th, 2017 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii