Unele considerații referitoare la impactul dreptului Uniunii Europene asupra combaterii atingerilor aduse drepturilor personalității, a discriminării și a discursului instigator la ură prin internet și tehnologia informației
Gheorghe Bocșan - mai 1, 2017IV. Ce tipuri de servicii și operatori – furnizori de servicii ale societății informaționale pot fi luați în considerare din punctul de vedere al directivei privind comerțul electronic. Unele dispute pe această temă. Consecințe
IV.1.) Furnizorii (providerii) de internet, desemnați în art. 12 alin. (1) teza a II-a a Directivei comerțului electronic prin expresia „furnizarea accesului la rețeaua de comunicații” – în principiu acest tip de furnizori de servicii ale societății informaționale sunt tratați ca furnizori intermediari de servicii, în sensul art. 12, 13, 14, 15, iar nu ca furnizori de conținut. În acest sens, prin Hotărârea din 24 noiembrie 2011 din cauza Scarlet Extended (2011)[11], CJUE a dispus că nu se poate adresa unui furnizor de acces la internet o somație pentru a institui un sistem de filtrare a tuturor comunicațiilor electronice care circulă prin intermediul serviciilor sale, în special prin folosirea programelor informatice de tipul peer-to-peer, care se aplică întregii sale clientele, cu titlu preventiv, pe cheltuiala sa exclusivă și pentru o perioadă nelimitată.
IV.2.) Motoarele de căutare pe internet se găsesc într-o situație oarecum similară providerilor, în sensul că nu pot fi privite ca furnizori de conținut, ci doar ca furnizori intermediari, cu beneficiile rezultate din Directiva privind comerțul electronic pentru acest tip de furnizori de servicii ale societății informaționale.
Serviciile de căutare referențiale pe internet de tipul Google etc. au făcut obiectul cauzelor conexate C-236/08 și C-238/08, Google France și Google[12], în care CJUE a considerat că: „Articolul 14 din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 (…) trebuie interpretat în sensul că norma prevăzută la acest articol (n.n. – limitarea răspunderii pentru stocarea-hosting) se aplică furnizorului unui serviciu de referenţiere pe internet atunci când acest furnizor nu a jucat un rol activ de natură să îi confere o cunoaștere sau un control al datelor stocate. Dacă acesta nu a jucat un astfel de rol, furnizorul respectiv nu poate fi ținut răspunzător pentru datele pe care le‑a stocat la cererea unei persoane care publică anunțuri, cu excepția cazului în care, luând cunoștință de caracterul ilicit al acestor date sau de activitățile persoanei care publică anunțuri, acesta nu a acționat în mod prompt pentru înlăturarea ori pentru blocarea accesului la datele respective”[13].
IV.3.) Publicațiile on-line nu vor beneficia niciodată de regulile derogatorii în privința răspunderii juridice prevăzute în Directiva 2000/31/CE pentru că nu sunt considerate servicii ale societății informaționale; aceste publicații sunt supuse regulilor privitoare la răspunderea pentru conținutul editorial prevăzută de dreptul comun în materie, dreptul civil, beneficiind totodată de libertatea de expresie de tip jurnalistic, în special așa cum este garantată de art. 10 al Convenției europene cu privire la drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Astfel, prin Hotărârea CJUE, Camera a VII-a din 11 septembrie 2014, din cauza C-291/13, având ca obiect cererea de decizie preliminară din procedura Sotiris Papasavvas contra O Fileftheros Dimosia Etairia Ltd. s-a statuat că: „1) Articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă („Directiva privind comerțul electronic”) trebuie interpretat în sensul că noțiunea „servicii ale societății informaționale”, în sensul acestei dispoziții, cuprinde servicii de furnizare de informații on-line al căror furnizor este remunerat nu de destinatar, ci din veniturile generate de publicitatea difuzată pe un site internet. 2) Directiva 2000/31 nu se opune, într-o cauză precum cea principală, aplicării unui regim de răspundere civilă pentru calomnie. 3)Limitările răspunderii civile prevăzute la articolele 12‑14 din Directiva 2000/31 nu vizează situația unei societăți editoare de presă care dispune de un site internet pe care este publicată versiunea electronică a unui ziar, această societate fiind, pe de altă parte, remunerată din veniturile generate de publicitatea comercială difuzată pe acest site, în măsura în care aceasta are cunoștință despre informațiile pe care le publică și exercită un control asupra acestora, indiferent dacă accesul la site-ul respectiv este gratuit sau contra cost.
4) Limitările răspunderii civile prevăzute la articolele 12-14 din Directiva 2000/31 pot fi aplicabile în cadrul unui litigiu între particulari având ca obiect răspunderea civilă pentru calomnie, în măsura în care condițiile menționate la articolele respective sunt întrunite. 5)Articolele 12-14 din Directiva 2000/31 nu permit furnizorului unui serviciu al societății informaționale să se opună introducerii unei acțiuni în justiție în răspundere civilă formulate împotriva sa și, pe cale de consecință, adoptării de măsuri provizorii de către o instanță națională. Limitările răspunderii prevăzute la aceste articole pot fi invocate de furnizor în conformitate cu dispozițiile dreptului național care asigură transpunerea lor sau, în lipsa acestora, în vederea unei interpretări conforme a acestuia. În schimb, în cadrul unui litigiu precum cel principal, Directiva 2000/31 nu poate, prin ea însăși, să creeze obligații în sarcina unui particular și, prin urmare, nu poate fi invocată ca atare împotriva sa”[14].
IV.4.) Blogurile nu beneficiază de tratamentul special al Directivei 2000/31/CE în special pentru că nu sunt, în principiu, servicii care să aibă un caracter profesionist și comercial, titularul acestora răspunzând în mod direct penal și civil pentru difuzarea de conținut interzis, în limitele libertății de expresie garantate prin art. 10 din Convenția privind drepturile și libertățile fundamentale.
IV.5.) Portalurile de știri și actualități deținute de societăți comerciale – această situație a comportat o discuție amplă referitoare la natura conținutului publicat: dacă este de tip jurnalistic fiind asociat automat publicațiilor on-line și nebeneficiind de prevederile Directivei 2000/31/CE iar dacă se referă la comentariile cititorilor anonimi ce sunt găzduite de astfel de portaluri, a existat o dispută puternică cu privire la răspunderea societății deținătoare a portalului de știri pentru conținutul ilicit al comentariilor anonime postate automat de cititori[15].
IV.6.) Serviciile catalogate prin excelență ca „social media” – discuția este mult mai complexă și, din păcate, nu avem la dispoziție soluții jurisprudențiale ale CJUE ori CEDO care să ne ghideze raționamentul în acest sens.
Procedând prin similaritate cu raționamentul CEDO din cauza Delfi AS contra Estonia (2013), reluat în hotărârea definitivă a Marii Camere din 16 iunie 2015, companiile prestatoare de servicii de tipul social media ar trebui să răspundă pentru prejudiciile cauzate de persoanele care postează comentarii ori găzduiesc pagini cu conținut ilicit, începând din momentul în care iau cunoștință pe orice cale despre respectivul conținut ilicit și nu îl înlătură de îndată.
Pe de altă parte, astfel de societăți pot fi considerate, fără nicio îndoială, beneficiare ale regimului special instituit de Directiva 2000/31/CE. Între aceste două afirmații nu există nicio contradicție. Practic, aceste societăți beneficiază de calificarea ca furnizori de servicii ale societății informaționale în sensul Directivei 2000/31/CE doar până în momentul în care află, pe orice cale, despre conținutul ilicit al informației găzduite și nu îl înlătură, fie la cerere, fie din proprie inițiativă ori nu blochează accesul la pagina respectivă. Doar până într-un astfel de moment, respectivele societăți pot fi considerate ca având o prestație „pur-tehnică, automată și pasivă, în sensul că nu cunosc și nu controlează informația transmisă sau stocată”, în sensul punctului 42 din Directivă.
Dincolo de acest moment niciun fel de disclaimer și nicio clauză de nerăspundere inserată în capitolul „Termeni și condiții” nu poate scuti de răspundere societatea pentru conținutul ilicit. O asemenea clauză ar trebui considerată nulă absolut, așa cum a statuat și CEDO în considerentele hotărârii din cauza Delfi AS contra Estoniei, constatări aplicabile mutatis mutandis și în situația societăților furnizoare de servicii social media (față de situația din cauza Delfi, unde era vorba despre comentarii conținând amenințări cu moartea și calomnii, postate anonim și fără control prealabil al portalului de știri).
IV.7.) Serviciile audiovizuale transmise prin internet sau alte tehnologii de comunicare digitale reprezintă o situație ce presupune anumite particularități pentru că sunt incidente dispozițiile Directivei 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului (numită și Directiva serviciilor mass-media audiovizuale)[16].
Astfel, potrivit pct.2 din preambul, „Serviciile mass-media audiovizuale prestate transfrontalier realizate prin intermediul diferitelor tehnologii sunt un mijloc de atingere a obiectivelor Uniunii”. Termenul „diferite tehnologii” nu face decât să sublinieze aplicabilitatea Directivei și atunci când conținutul audiovizual este transmis altfel decât prin televiziunea sau radioul clasic, inclusiv on-line. Ideea este reluată și întărită prin prevederile pct.4 din preambul: „Luând în considerare noile tehnologii în domeniul transmisiei serviciilor mass-media audiovizuale, cadrul normativ cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a transmisiilor de televiziune ar trebui să țină cont de impactul schimbărilor structurale, de răspândirea tehnologiilor informației și comunicării (TIC) și de evoluțiile tehnologice în domeniul modelelor de afaceri (…)”.
Pct. 27 din preambulul Directivei aduce clarificări importante cu privire la tipologia serviciilor audiovizuale la care se referă aceasta: „Transmisiunile de televiziune includ în prezent, în particular, televiziunea analogică și digitală, serviciile de difuzare în direct prin internet (live streaming), de transmisie video prin internet (webcasting) și de transmisie defazată de programe video la cerere (near- video-on-demand), în timp ce transmisia video la cerere (video-on-demand), de exemplu, este un serviciu mass-media audiovizual la cerere. În general, pentru transmisiunile sau programele de televiziune care sunt oferite și sub formă de servicii mass-media audiovizuale la cerere de către același furnizor de servicii mass-media, cerințele prezentei directive ar trebui să se considere respectate prin îndeplinirea cerințelor aplicabile transmisiunii de televiziune, adică transmisiunii liniare. Cu toate acestea, în cazul în care sunt oferite în paralel diverse tipuri de servicii, dar care sunt în mod clar servicii separate, prezenta directivă ar trebui să se aplice fiecăruia dintre serviciile în cauză”.
Art. 3 din Directivă garantează principiul recepționării libere și al nerestricționării retransmisiei serviciilor mass-media audiovizuale de către statele membre ale Uniunii Europene. Excepțiile de la acest principiu sunt legate tocmai de conținutul audiovizual și se referă la acele situații în care acest conținut încalcă dispozițiile art. 6 sau ale art. 27 alin. (1) sau (2) ale Directivei, adică interdicția incitării la ură pe temei de rasă, sex, religie, naționalitate, precum și interzicerea programelor cu potențial de a afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special a programelor ce cuprind pornografie sau violență nejustificată.
Art. 3 alin. (4) prevede: „În cazul serviciilor mass-media audiovizuale la cerere, statele membre pot adopta măsuri derogatorii de la alineatul (1) în cazul unui anumit serviciu, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) măsurile sunt:
(i) necesare, dintr-unul dintre motivele următoare:
– ordine publică, în special prevenirea, investigarea, depistarea și urmărirea infracțiunilor, inclusiv protecția minorilor și lupta împotriva incitării la ură pe motiv de rasă, sex, religie sau naționalitate și împotriva încălcării demnității umane privind persoane fizice;– protecția sănătății publice;
– securitatea publică, inclusiv protecția securității și apărării naționale;
– protecția consumatorilor, inclusiv a investitorilor;
(ii) luate împotriva unui serviciu mass-media audiovizual la cerere care aduce atingere obiectivelor menționate la punctul (i) sau care prezintă risc serios și grav de prejudiciere a acestor obiective;
(iii) proporționale cu aceste obiective”.
Referit or la incitarea la ură și discriminare, art. 6 al Directivei stabilește că: „Statele membre garantează prin mijloace corespunzătoare că serviciile mass-media audiovizuale prestate de furnizorii de servicii mass-media aflați sub jurisdicția lor nu conțin incitări la ură pe criterii de rasă, sex, religie sau naționalitate”. În completare, art. 9 alin. (1) lit. (c) prevede că Statele membre garantează îndeplinirea unor cerințe de către comunicațiile comerciale audiovizuale prestate de furnizorii de servicii mass-media aflați sub jurisdicția lor, printre care aceea de a nu aduce atingere demnității umane și aceea de a nu include și a nu promova nicio discriminare bazată pe sex, origine rasială sau etnică, naționalitate, religie sau credință, handicap sau orientare sexuală.
În final, în ceea ce privește situația încălcărilor stabilite cu privire la conținutul audiovizual, art. 28 din Directivă garantează dreptul la replică și plata de despăgubiri, prevăzând atât o cale administrativă cât și una judiciară destinată acestui scop.
V. Agenda digitală pentru Europa (2010)[17]
„Europenii nu vor adopta o tehnologie în care nu au încredere – era digitală nu este nici «Big Brother» și nici «Vestul sălbatic cibernetic»” enunță atât de plastic pct. 2.3 din Agenda Digitală.
În cadrul acțiunilor clar identificate din subordinea componentei de încredere și securitate a Agendei se numără și promovarea punctelor de raportare a conținutului ilegal on-line.
În viziunea aceluiași document, conținutul ilegal digital se referă în special la: protecția minorilor față de conținutul pornografic și deosebit de violent, pornografia infantilă, atingerile aduse demnității persoanei, discursul instigator la ură, diseminarea neautorizată de informații clasificate ori constituind un altfel de secret prevăzut de lege, precum și încălcarea copyright-ului.
[11] Hotărârea Curții (Camera a treia) din 24 noiembrie 2011, pronunțată în cauza Scarlet Extended SA, C-70/10, ECLI:EU:C:2011:771.
[12] Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 23 martie 2010 în cauzele conexate C-236 și C-238, Google France SARL și Google Inc., ECLI:EU:C:2010:159.
[13] Pct. 3 din concluzia hotărârii.
[14] Concluzia trasă de Curte (Camera a șaptea) în Hotărârea din 11 septembrie 2014, pronunțată în cererea de decizie preliminară din cauza C-291/13, Sotiris Papasavas împotriva O Fileleftheros Dimosia Etairia Ltd, Takis Kounafi și Giorgos Sertis, ECLI:EU:C:2014:2209.
[15] A se vedea considerațiile legate de Decizia CEDO, Marea Cameră, din 16 iunie 2015 în cauza Delfi AS contra Estoniei, aplicația nr. 64569/09, dezvoltate in extenso la punctul II al prezentului studiu.
[16] Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale), publicată în JO L 95/1 din 15 aprilie 2010.
[17] Comunicare din partea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „O agendă digitală pentru Europa”, Bruxelles, 26 august 2010, COM(2010)245 final/2.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.