Sinteză de legislație europeană și de jurisprudență CEDO în materia executării silite
Adrian Stoica - iunie 5, 20222. Perspectivele transnaționale specifice executării silite contemporane
În general, societățile și, în particular, indivizii se schimbă și evoluează în mod constant. Evoluția globală din ultimele decenii a persuadat în mod direct sau indirect și evoluția socială a fiecărei țări. Această evoluție are drept fundament legal toate convențiile și tratatele internaționale încheiate de majoritatea statelor lumii din această ultimă perioadă, documente care au adus noi moduri de viață, de gândire, alte valori și avantaje, dar și unele dificultăți în plan social sau individual. O recunoaștere mutuală a acestor convenții sau tratate a fost realizată în contextul creării unor spații[25] politice sau geo-economice comune, de către anumite țări ale lumii.
De asemenea, statele care compun aceste spații politice sau geo-economice, dar și restul țărilor aflate în curs de afiliere la astfel de structuri, se bucură de susținerea unor organizații internaționale interguvernamentale: Organizația Națiunilor Unite, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Banca Mondială (MB), Fondul Monetar Internațional (FMI), Uniunea Europeană (UE) etc. În același timp, o serie de alte organizații internaționale neguvernamentale la care au aderat diferite țări, stabilesc și recomandă norme cu caracter transnațional: Comisia Națiunilor Unite pentru Drept Comercial (CNUDCI), Institutul Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT), Conferința de la Haga în materia Dreptului Internațional Privat (HCCH) etc. Toate aceste manifestări locale sau regionale au căpătat valențe mondiale și au intrat în sfera unui fenomen consacrat în ultima perioadă denumit generic: globalizare.
Globalizarea reprezintă un proces prin intermediul căruia omenirea caută să funcționeze într-o societate unică, uniformă, în temeiul unor mecanisme politice, juridice, economice sau social-culturale. De aceea, putem discuta despre un fenomen de globalizare cu valențe spre activitatea militară, economică sau chiar juridică. Această din urmă formă de globalizare poate avea în vedere o globalizare a dreptului, dar și a sistemelor judiciare. Pentru spațiul Uniunii Europene, implementarea în dreptul național a normelor cu caracter universal, a recomandărilor sau regulamentelor adoptate de către instituțiile comunitare, dar și recunoașterea hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii emise într-un stat membru, de către celelalte țări membre, reprezintă un efect evident al globalizării. Practic, prin intermediul recunoașterii acestor documente se creează premisele stabilirii unui spațiu juridic comun.
În procesul de recunoaștere reciprocă a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii emise într-un stat membru al UE, rolul executorului judecătoresc sau al agentului de executare european este unul esențial. Cu alte cuvinte, prin activitatea întreprinsă de un executor judecătoresc sau de un agent de executare în contextul punerii în executare a unor astfel de acte, în fapt, vom fi în prezența unei garanții indirecte oferită de statul sesizat, statului emitent. De aceea, pentru spațiul comunitar european, prin politica fiecărui stat membru cu privire la această procedură indirectă de recunoaștere transnațională a unor astfel de acte, i se garantează practic statului emitent a hotărârii judecătorești, eficiența unui proceduri de executare silită echitabilă, iar executorului judecătoresc sau agentului de executare european un statut profesional bine definit de lege, dar și de norme procedurale civile eficiente. După cum vom remarca, această abordare rezidă din conținutul unor decizii relevante ale Curții Europene a Drepturilor Omului.
3. Câteva tipuri de obligații pozitive specifice statului în cazul procedurii de executare silită
Noțiunea de obligație pozitivă se află în strânsă legătură cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Acestea servesc în mod implicit drept principal concept în domeniul jurisprudenței acestei instanțe, deoarece pot declanșa responsabilitatea unui stat. De aceea, în jurisprudența CEDO, putem identifica două tipuri principale de obligații: negative și pozitive. În majoritatea cazurilor de atragerea a responsabilității statale, CEDO utilizează formula bazată pe noțiunea de obligație pozitivă, consacrând sfera obligațiilor statelor membre de a întreprinde acțiuni corespunzătoare adaptării legislației naționale, la cauza sancționată.
În materia executării silite, obligațiile pozitive pot deschide calea a două tipuri de responsabilități statale: responsabilitatea statului pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii și, responsabilitatea statului pentru activitatea desfășurată de către executorii judecătorești.
A) Responsabilitatea statului pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii
Prima consfințire jurisprudențială a răspunderii statului pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești în materie civilă a fost evocată de CEDO în conținutul hotărârii, Hornsby vs. Grecia din 19 martie 1997. Curtea a arătat printre altele că, neexecutarea hotărârilor judecătorești „riscă să creeze situații incompatibile cu principiul preeminenței dreptului, pe care statele semnatare (contractante) s-au angajat să-l respecte ratificând Convenția europeană”. Ulterior, o consacrare oficială asupra acestui tip de responsabilitate poate fi găsită într-o multitudine de hotărâri ale CEDO, cum ar fi: Nuutinen vs. Finlanda, 27 iunie 2000; hotărârea Lunari vs. Italia, 11 ianuarie 2001; Estima Jorge vs. Portugalia, 21 aprilie 1998; Buj vs. Croația, 1 iunie 2006 (nr. 24661/02); Dumbrăveanu vs. Moldova, 25 mai 2005; Nicola Silvestri vs. Italiei din 9 iunie 2009 etc.
B) Responsabilitatea statului pentru activitatea exercitată de către executorii judecătorești
Dacă responsabilitatea statului pentru neexecutarea unor hotărâri judecătorești sau a altor titluri executorii apare ca urmare a carențelor de ordin normativ sau instituțional din interiorul sistemului judiciar intern, responsabilitatea în privința activității exercitate de către executorii judecătorești are un rol aparte, deoarece reflectă gradul de eficiență al profesiei de executor judecătoresc, într-un domeniu determinat.
a) Responsabilitatea statului în situația în care executorul judecătoresc își exercită atribuțiile conform legii însă, statul este condamnat
Acest tip de responsabilitate a fost evidențiată de CEDO pentru prima oară în cauza. Pini și Bertani și Manera și Atripaldi vs. România, din 22 iunie 2004. Curtea a evocat, printre altele, două dispoziții deosebit de importante, și anume:
– „executorii judecătorești acționează în interesul unei bune administrări a justiției, aceasta face ca ei să reprezinte un element esențial al statului de drept, iar în cadrul punerii în executare a titlurilor executorii, au calitatea de depozitari ai forței publice în materia executării și acest lucru nu poate rămâne fără consecințe pentru cei responsabili”;
– „statului îi revine obligația de a lua toate măsurile necesare pentru ca ei să poată duce la îndeplinire sarcina cu care au fost învestiți, în special prin asigurarea concursului efectiv al altor autorități care pot impune prin forță executarea atunci când este cazul, măsuri în lipsa cărora garanțiile de care beneficiază justițiabilul în fața instanțelor își pierd rațiunea de a fi”.
Aceleași constatări pozitive la adresa exercitării atribuțiilor profesionale de către executorului judecătoresc au fost remarcate de CEDO și cu ocazia pronunțării altor decizii, cum ar fi: Ciocan și alții vs. România, din 9 decembrie 2008; Constantin Oprea vs. România, din 8 februarie 2008 etc;
b) Responsabilitatea statului în situația în care executorul judecătoresc nu își exercită atribuțiile conform legii și statul suferă condamnare la CEDO
Tipologia acestei responsabilități este aparte și, de regulă, apare în jurisprudența CEDO având ca state condamnate acele state în care funcționează executori judecătorești cu un statut de funcționar public. Acest tip de responsabilitate al statului intervine atunci când executorii judecătorești își îndeplinesc în mod defectuos atribuțiile sau refuză îndeplinirea lor.
O decizie elocventă în această situație o reprezintă hotărârea Ruianu vs. România din 17 iunie 2003, cu referire la neexecutarea unei hotărâri judecătorești având ca obiect, demolarea unei construcții. Alte asemenea decizii ar mai fi: Platakou vs. Grecia, din 11 ianuarie 2001; Tsironis vs. Grecia, din 6 decembrie 2001; P.M. vs. Italia, din 11 ianuarie 2001 etc.
C) Responsabilitatea statului în cauze care vizează raporturi de drept administrativ
În materie administrativă, se aplică[26], „mutatis mutandis”, majoritatea principiilor stabilite cu privire la executarea în materie civilă, fie că executarea este împotriva unei persoane private sau a unei instituții publice. Însă, anumite împrejurări speciale pot apărea în cazul executării hotărârilor judecătorești împotriva entităților publice.
De aceea, în primul rând, trebuie admis faptul că într-un stat de drept în care este respectată cu adevărat supremația legii, instituțiile publice, mai presus de toate celelalte, sunt obligate să respecte hotărârile judecătorești și să le execute într-o manieră rapidă „ex officio”. Însăși ideea că un organ public refuză supunerea în fața unei hotărâri judecătorești subminează principiul preeminenței legii.
În al doilea rând, un mare număr de cauze prezentate în fața CEDO vizează neexecutarea hotărârilor judecătorești de către instituțiile publice. Un stat trebuie să respecte hotărârile pronunțate împotriva sa fără întârziere și fără a fi nevoie ca reclamantul să utilizeze procedurile de executare[27]. Curtea a admis în mod repetat pretențiile reclamanților, care fie nu au folosit aceste proceduri, fie au fost nevoiți să le folosească.
În al treilea rând, ca și în cazul în care executarea este îndreptată împotriva entităților private, executorii judecătorești trebuie să aibă competențe și să aplice aceleași principii procedurale. Totodată, judecătorii nu trebuie să aibă restricții în aplicarea acelorași prevederi legale și în asigurarea compensațiilor eficiente pentru întârzieri în procedura de executare (actualizare cu indicele de inflație, dobândă de întârziere în cuantum general aplicabil, daune interese, alte penalități). O asemenea compensație este, de asemenea, o cerință directă a Convenției Europene a Drepturilor Omului (în special, art. 1 din Protocolul nr. 1).
De aceea, Curtea, pentru prima dată, prin hotărârile Metaxas vs. Grecia, 27 mai 2004, Koltsov vs. Russia, 24 februarie 2005, Petrushko vs. Rusia, 24 Februarie 2005, a admis în mod repetat pretențiile reclamanților, care fie nu au folosit aceste proceduri, fie au fost nevoiți să le folosească, exprimând punctul de vedere că: „unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească împotriva statului în urma unui proces câștigat, nu trebuie să i se ceară să recurgă la proceduri de executare pentru a o pune în aplicare”. De asemenea, în cauzele Sabin Popescu vs. România, 2 martie 2004, și Maria Costin vs. România, 26 mai 2005, tot Curtea a apreciat că: „întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un caracter repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată că autoritățile publice să execute o hotărâre judecătorească”, fapt care ar duce la încălcarea art. 35 alin. (1) din Convenție.
Astfel, potrivit Curții, însuși faptul că autoritățile au respectat hotărârile, dar au făcut-o cu întârziere, nu poate fi înțeles ca o renunțare automată a părții vătămate la calitatea sa în cadrul convenției, dacă nu au fost oferite și compensații corespunzătoare pentru întârzierea procedurilor (Petrushko vs. Russia, din 24 februarie 2005). Chiar și compensațiile corespunzătoare plătite până la urmă cu întârziere, trebuie să ia în considerare diferitele situații, pentru a acoperi diferența între suma datorată și cea plătită în final către creditor, și să compenseze pierderile (Akkus vs. Turcia, din 9 iulie 1997, Angelov vs. Bulgaria, din 22 Aprilie 2004, Eko-Elda Avee vs. Grecia, 9 martie 2006). Aceste compensații pot fi cerute și pentru prejudicii nepatrimoniale (Sandor v. România, din 24 martie 2005).
4. În loc de concluzii finale
Dinamica legislativă comunitară, dar și cea națională din ultimii ani, ne determină să credem că sistemele judiciare ale statelor membre europene vor suferi reforme continue și cu certitudine acestea vor viza aspecte de natură organizatorică sau după caz, de logistică, cu precădere în sfera digitalizării. În tot acest parcurs prezent și viitor, autonomia profesională va reprezenta factorul esențial în asigurarea unui act de justiție independent și eficient, motiv pentru care, responsabilitatea statului trebuie să se îmbine cu responsabilitatea reprezentanților sistemului judiciar și a partenerilor acestuia din urmă.
De asemenea, revalorizarea dreptului în actualul context temporal presupune o implicare adecvată atât a practicienilor, dar mai ales a teoreticienilor pentru armonizarea dreptului național cu cel comunitar, dar și cu cele mai importante hotărâri ale CEDO sau ale CJUE.
Păstrând limitele subiectului abordat, executarea silită se înfățișează ca o procedură fundamentală pentru eficientizarea sistemului judiciar național, dar și pentru garanția unei economii funcționale. Această importanță poate fi păstrată, dezvoltată sau pierdută, cu condiția ca interesul politic să aibă în vedere rolul acestei proceduri pentru echilibrul economic al unei piețe libere, dar și pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale părților implicate în executarea silită.
Nu în ultimul rând, cei ce compun corpul profesional al executorilor judecătorești sau al agenților de executare ar trebui să își dorească să evolueze în mod continuu. Această evoluție profesională ține nu numai de adaptarea legislației naționale la cele mai actuale prevederi europene corespunzătoare statutului profesional al acestora sau a procedurilor de executare silită. Evoluția se află în acord și cu pregătirea profesională continuă, cu inițiativele de îmbunătățire a legislației în materie sau cu atragerea responsabilității celor vinovați în cazul producerii unor încălcări de drepturi sau interese legitime în cazul îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor profesionale.
[26] Spre exemplu, Spațiul Economic European(SEE), spațiul Organizației pentru Armonizarea Dreptului Afacerilor în Africa (OHADA), Uniunea Națiunilor Sud-Americane(USN), Asociația Națiunilor Sud Asiatice(ASEAN).
[27] A se vedea punctul 29 al Opiniei nr. 13 a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, www.coe.eu.
[28] Ibidem, punctul nr 32.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.