Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind aplicarea dispozițiilor art. 16 Cod procedură penală referitoare la cauzele care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale în cadrul procedurii de cameră preliminară
Bogdan Buneci - martie 5, 2023După intrarea în vigoare a Codului de procedură penală (C. pr. pen.), la 1 februarie 2014, în cadrul proceselor penale aflate în procedura camerei preliminare au fost invocate pe lângă legalitatea sesizării instanței și verificarea legalității administrării probelor și dacă judecătorul de cameră preliminară are competența de a se pronunța pe vreunul din cazurile prevăzute de art. 16 C. pr. pen. în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și aceasta nu mai poate fi exercitată.
Recent, o Curte de Apel din țară a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 475 C. pr. pen., pentru a pronunța o hotărâre prealabilă cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) (intervenția prescripției) C. pr. pen., art. 309 alin. (1) și art. 315 alin. (1) lit. b) C. pr. pen., dacă în cadrul procedurii de cameră preliminară reglementată de art. 342 și urm. C. pr. pen., respectiv dacă în carul acestei proceduri – vizând legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală (în contextul analizării, în principal, a unor excepții de nelegalitate a actului de punere în mișcare a acțiunii penale și a actului de sesizare a instanței, pentru motivul emiterii acestora după împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale) – judecătorul de cameră preliminară poate reține împlinirea acestui termen, pe cale incidentală, ca temei concret al unor nelegalități ale actelor contestate, respectiv al unei nelegalități privind administrarea probelor ulterior împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, în mod subsecvent constatării nulității actului de punere în mișcare a acțiunii penale.
Considerăm că având în vedere atât competența judecătorului de cameră preliminară, a obiectului procedurii în cameră preliminară, cât și sesizarea Înaltei Curți cu o chestiune prealabilă ce ar privi o cale incidentală în aplicarea prescripției ca o chestiune de nelegalitate ale actelor contestate, este inadmisibilă în procedura camerei preliminare din următoarele considerente:
Potrivit art. 54 C. pr. pen., judecătorul de cameră preliminară are competența de a verifica legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, de a soluţiona plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată și a soluţiona alte situaţii expres prevăzute de lege.
Așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională[1], judecătorul de cameră preliminară îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 C. pr. pen., unui judecător – judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale ale instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional.
Curtea a mai constatat că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 C. pr. pen., competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, în verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Chestiunile legate de atribuțiile judecătorului de cameră preliminară ce intră în competența acestuia au o delimitare foarte clară, iar atunci când soluționează alte situații expres prevăzute de lege, legiuitorul se referă la anumite situații care ar putea să apară în cadrul procedurii de cameră preliminară, cum ar fi: recuzarea, abținerea, măsurile preventive și calea de atac împotriva acestor măsuri, luarea și ridicarea măsurilor provizorii de siguranță cu caracter medical, luarea măsurilor asiguratorii și contestația împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii[2].
Așa cum se arată în dispozițiile art. 342 C. pr. pen., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Referitor la aceste aspecte, tot Curtea Constituțională[3] a arătat că procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală şi faza de judecată, obiectul său, astfel consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, este situat în timp între două momente procesuale, şi anume cel al sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu şi cel al dispunerii începerii judecăţii pe fond.
Astfel, activitatea judecătorului de cameră preliminară nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție.
De altfel, elocventă în acest sens este o altă decizie a Curții Constituționale[4], care a constatat că existenţa unui caz dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) -j) din Codul de procedură penală ar putea fi valorificată doar în faza de judecată, fiind de competenţa instanţei de judecată competente să soluţioneze fondul cauzei să pronunţe – în condiţiile art. 396 alin. (5)-(8) din Codul de procedură penală – o soluţie de achitare sau încetare a procesului penal. Curtea constată că valorificarea cazurilor care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare.
Față de cele arătate mai sus camera preliminară reprezintă o fază separată a procesului penal, distinctă de urmărirea penală și de judecată. Funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată apare ca o instituție sui generis, de sine stătătoare. Judecătorul de cameră preliminară nu face acte de urmărire penală, dar nici nu judecată, el efectuând un control de legalitate a posteriori atât a actului de trimitere în judecată, cât și a probelor pe care se bazează acesta, astfel încât întreaga fază de urmărire penală să fie examinată și cercetată, iar actele procesuale, procedurale, probele sau procedeele probatorii efectuate sau obținute prin încălcarea echitabilității procedurilor să fie eliminate[5].
Dispozițiile procesual penale din art. 371 C. pr. pen. arată că obiectul judecății se raportează la fapta și persoana arătate în cuprinsul actului de sesizare – rechizitoriu, după încheierea judecătorului de cameră preliminară de începere a judecății.
Potrivit art. 475 C. pr. pen., obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție are loc dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Din analiza textului rezultă că titular al cererii de sesizare pentru pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile poate fi numai un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. Așa cum se precizează și în Decizia nr. 270/2016 a Î.C.C.J., referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, instanța supremă, în baza dispozițiilor art. 475 și urm. C. pr. pen., constituie un mecanism juridic ce are ca scop unificarea practicii judiciare, hotărârile preliminare fiind pronunțate înaintea soluționării definitive a cauzelor, pentru a evita situația imposibilității producerii efectelor acestor hotărârii asupra cauzelor penale soluționate definitiv.
De altfel, Curtea Constituțională[6] a arătat că procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci valoarea unui incident procedural prin care se soluţionează o problemă juridică apărută într-un proces în curs de desfăşurare. De altfel, introducerea de către legiuitor a menţiunii „în cursul judecăţii” în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală denotă intenţia acestuia de a exclude judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară din sfera titularilor cererii referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile.
Prin dispoziția legală menționată, de altfel, nici judecătoriile nu pot sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și nici tribunalele, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării unor cauze în primă instanță. Această sesizare poate avea loc numai în procedura soluționării căii de atac a apelului, care soluționează cauza în ultimă instanță.
Așa cum reiese din dispozițiile art. 475 Cod procedură penală, pentru admisibilitatea declanșării procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile rezultă o serie de condiții care trebuie întrunite cumulativ și anume:
− existența unei cauze în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele enumerate expres de 475 C. pr. pen.;
− chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluționarea în fond a cauzei respective;
− problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte printr-o altă hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Dacă analizăm sesizarea Curții de apel cu o problemă privind pronunțarea unei hotărâri prealabile a Înaltei Curți vom observa că aceasta a fost făcută în cadrul contestației împotriva unei încheieri pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței inițial investită cu soluționarea cauzei privind începerea judecății și nu față de o cauză care a fost soluționată „pe fond” de către instanță.
Se constată în acest sens că nu este îndeplinită condiția existenței unei cauze pendinte aflată în curs de judecată în ultimă instanță, astfel că aceasta nu este admisibilă. Faptul că ordonanța prin care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o faptă care ar fi fost prescrisă și emiterea actului de sesizare a instanței – rechizitoriu nu depinde de lămurirea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei chestiuni de aplicare a dispozițiilor legale, care poate fi făcută după începerea judecății, atunci când judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere începerea cercetării judecătorești.
Exista însă și posibilitatea ca judecătorul de cameră preliminară, dacă constată existența unei ordonanțe de începere a urmăririi penale să înlăture actul întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art. 7 (obligativitatea punerii în mișcare și a exercitării acțiunii penale dacă nu există vreo cauză legală de împiedicare) C. pr. pen., art. 16 alin. (1) lit. f) (acțiunea nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit prescripția răspunderii penale) și art. 309 (punerea în mișcare a acțiunii penale se face dacă nu există niciun dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) C. pr. pen.], cu consecința restituirii cauzei la procuror potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (3) lit. a) C. pr. pen.
A se solicita în mod subsecvent împlinirea termenului de prescripție pe cale incidentală, ca temei concret al unor nelegalități al actelor constatate și a se pronunța asupra prescripției ar transforma mecanismul hotărârii prealabile prin încălcarea competenței stabilite de legiuitor în sensul că judecătorul de cameră preliminară s-ar putea pronunța în mod definitiv asupra unei cauze care împiedică exercitarea acțiunii penale, lucru care se poate face numai în fața instanței de judecată.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] Decizia nr. 641/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin. (1) şi art. 347 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014.
[2] A se vedea, în acest sens, și Decizia CCR nr. 166/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015.
[3] Decizia nr. 217/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 şi art. 223-239 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016.
[4] Decizia nr. 239/2018 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 lit. h), art. 286 alin. (1) şi art. 342 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 584 din 10 iulie 2018.
[5] Înalta Curte de Casație și Justiție, S. pen., judecător de cameră preliminară, încheierea nr. 827 din 14.09.2017, www.iccj.ro.
[6] Decizia nr. 636/2017 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 47 din 17 ianuarie 2018.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.