Scurte observații critice privind unele prevederi ale legii de modificare a Codului penal

Statul de drept nu poate exista decât în condiţiile supremaţiei Constituţiei şi a respectării legilor.

Principiul respectării legilor vizează calitatea actelor normative, astfel că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții privind claritatea, precizia și previzibilitatea^[1].

Nu vom insista asupra acestor cerinţe dezvoltate în numeroase decizii ale Curţii Constituţionale şi în decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar vom menţiona că, potrivit normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce [art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative]^[2].

Adoptată sub semnul unor aprige dispute politicianiste, fără o dezbatere publică reală, ajunsă în faţa controlului de constituţionalitate, legea de modificare a Codului penal relevă existenţa unor prevederi care nu numai că vor genera noi confuzii, dar, mai mult, contravin prevederilor constituţionale, deşi intenţia manifestată de iniţiatorii acesteia a fost, afirmativ, punerea de acord a Codului penal cu prevederile deciziilor Curţii Constituţionale^[3].

Pentru a ne face mai uşor înţeleşi, vom pleca de la prevederile considerate de noi ca fiind neconstituţionale:

I. Text

Potrivit art. 5 alin. (1), în forma modificată: „În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă în integralitate, neputându-se combina prevederi din legi succesive”.

La art. 5, după alin. (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1¹)-(1⁴), cu următorul cuprins:

„(1¹) Legea penală mai favorabilă se aplică luându-se în calcul următoarele criterii:

a) se verifică conţinutul infracţiunii şi limitele de pedeapsă. Dacă în urma acestei verificări se constată că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea stabilită, urmare a acestei verificări, sunt mai favorabile într-o lege, aceasta va fi considerată lege penală mai favorabilă;

b) se verifică circumstanţele de agravare şi atenuare a răspunderii precum şi modul de contopire al pedepselor în caz de concurs de infracţiuni sau de stabilire a stării de recidivă. Dacă în urma acestor verificări pedeapsa rezultantă este mai uşoară potrivit uneia dintre legile comparate, aceasta va fi considerată lege penală mai favorabilă;

c) se verifică termenele de prescripţie. Dacă potrivit uneia dintre legi răspunderea penală este prescrisă, aceasta va fi considerată lege penală mai favorabilă.

(1²) Ordinea legală de verificare de la alin. (1¹) este obligatorie.

(1³) Textele de abrogare a unor norme de incriminare mai favorabile sunt supuse controlului de constituţionalitate şi, în cazul constatării constituţionalităţii numai în parte sau a constatării neconstituţionalităţii normei abrogatoare, textele abrogate sau modificate neconstituţional pot deveni normă penală mai favorabilă.

(1⁴) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, limitele de pedeapsă aplicabile sunt cele din legea mai favorabilă precum şi termenele şi condiţiile de prescripţie din legea penală mai favorabilă”.

Comentariu

Alin. (1¹)-(1⁴) ale art. 5 sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin imprevizibilitatea şi neclaritatea lor.

Dacă art. 5 alin. (1), în noua sa redactare, este transpunerea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, potrivit căreia nu pot fi combinate dispoziţiile mai favorabile din legile penale succesive pentru a crea o lex terţia^[4], alin. (1¹)-(1⁴) bulversează orice activitate logică de determinare a legii penale mai favorabile, stabilind criterii care se vor obligatorii, dar care se referă la instituţii autonome cum sunt concursul, recidiva şi prescripţia, ori greşit considerate ca autonome, precum circumstanţele de agravare sau atenuare.

De altfel, în expunerea de motive a acestei legi se arată că „se impune reglementarea expresă a legii penale mai favorabile pe instituții, aspect care este de esența dreptului penal și a principiului constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile: unei persoane nu îi poate fi negată aplicarea unei norme penale favorabile care o vizează. În plus, în prezent este extrem de dificil a se identifica în bloc care este legea penală mai favorabilă, atunci când vorbim de existența a două coduri penale, care s-au succes în timp”^[5].

Sintagma „se verifică conţinutul infracţiunii” este lipsită de claritate câtă vreme nu se precizează în ce fel, prin verificarea conţinutului infracţiunii, se determină legea mai favorabilă.

Afirmaţia potrivit căreia este mai favorabilă legea ale cărei limite de pedeapsă sunt mai favorabile este la fel de inexactă, neprecizând care dintre limite se iau în considerare, cele minime sau cele maxime. Cum se determină legea mai favorabilă când limita minimă este mai mică iar limita maximă este mai mare sau, invers, limita minimă este mai mare şi limita maximă mai mică?

Verificarea împlinirii termenelor de prescripţie după contopirea pedepselor pentru infracţiunile concurente sau aflate în stare de recidivă este ilogică, deoarece prescripţia înlăturând răspunderea penală, infracţiunile pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale neputând constitui termen al concursului de infracţiuni.

Stabilirea legii mai favorabile în caz de concurs de infracţiuni, în raport de „modul de contopire al pedepselor”, este inexactă, deoarece pedepsele de natură diferită nu se pot contopi, în caz de recidivă postcondamnatorie, ele se cumulează, iar în cazul recidivei postexecutorii se majorează limitele speciale ale pedepsei pentru infracţiunea care constituie cel de-al doilea termen al recidivei.

Considerarea ca obligatorie a ordinii de verificare a criteriilor de determinare a legii mai favorabile, după criteriile indicate în noua redactare a art. 5 alin. (1¹) lit. a), b) și c), este contrară succesiunii logice de individualizare a pedepselor.

Prevederile art. 5 alin. (1³) din noua redactare sunt la fel de confuze, nejustificând cu nimic modificarea actualelor prevederi cuprinse în art. 5 alin. (2) C. pen., conform cărora „dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile”.

La fel de confuze şi lipsite de claritate sunt şi prevederile art. 5 alin. (1⁴) din noua redactare, deoarece în cazul succesiunii de legi penale nu limitele de pedeapsă determină legea penală mai favorabilă, fiind necesară luarea în considerare şi a altor criterii, aşa cum vom arăta mai jos.

În literatura juridică, opinia majoritară^[6] este aceea potrivit căreia determinarea legii mai favorabile se face de la caz la caz, în mod concret, în raport cu fapta şi cu autorul ei, şi nu în mod abstract prin compararea dispoziţiilor cuprinse în legile succesive, independent de cauza şi persoana dedusă judecăţii.

În mod similar a decis şi Curtea Constituţională, statuând că „determinarea legii mai blânde nu presupune o activitate abstractă, ci una concretă, fiind indisolubil legată de fapta comisă și de autorul ei”^[7].

Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând, condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei.

În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că „determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret”^[8].

Aceasta înseamnă că, pentru determinarea legii mai favorabile în cazul dat, se vor examina comparativ şi în mod succesiv consecinţele pe care le‑ar putea avea asupra cauzei, condiţiile de incriminare din cele două legi, condiţiile de tragere la răspundere penală şi condiţiile de sancţionare şi în raport de toate acestea se va stabili că este mai favorabilă legea care instituie regimul juridic cel mai favorabil pentru inculpat.

Examinarea condiţiilor de incriminare determină ca fiind mai favorabilă legea care condiţionează existenţa infracţiunii tip sau a formei agravate sau calificate a acesteia de anumite împrejurări, pe care fapta dedusă judecăţii nu le îndeplineşte.

Sintagma „conţinutul infracţiunii” nu acoperă toate condiţiile de incriminare a infracţiunii, conţinutul infracţiunii cuprinzând doar latura obiectivă a acesteia (acţiune/inacţiune, urmare periculoasă/rezultat şi legătura de cauzalitate) şi latura subiectivă (vinovăţia, mobilul ori scopul).

Condiţiile de incriminare se referă şi la situaţia premisă, la calitatea subiectului activ sau pasiv al infracţiunii, la locul şi timpul săvârşirii faptei, toate acestea condiţionând existenţa infracţiunii tip sau a formei agravate sau calificate a acesteia.

Criteriul condiţiilor de tragere la răspundere penală poate duce şi el la stabilirea legii mai favorabile, în măsura în care legile penale succesive instituie condiţii diferite pentru promovarea şi exercitarea acţiunii penale.

Sub acest aspect, se consideră a fi mai favorabilă legea care pune mai multe condiţii (piedici) pentru promovarea şi exercitarea acţiunii penale.

Este mai favorabilă legea care condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale de plângerea părţii vătămate, de autorizarea unui anumit organ şi în cauza dată nu există asemenea sesizări ori autorizări ori a expirat termenul legal pentru depunerea acestora.

Este mai favorabilă legea care prevede posibilitatea retragerii plângerii prealabile sau împăcarea părţilor dacă în cauză există asemenea manifestări de voinţă.

Este mai favorabilă legea penală care prevede termene de prescripţie mai scurte dacă în cauză se pune problema prescrierii răspunderii penale.

În fine, pentru stabilirea legii mai favorabile, al treilea criteriu utilizat după ce s‑a constatat că sunt întrunite condiţiile de tragere la răspundere penală este examinarea comparativă a regimului sancţionator.

În cazul în care legile succesive prevăd pedepse diferite (detenţiune pe viaţă, închisoare, amendă), legea mai favorabilă este, evident, legea care prevede pedeapsa cea mai uşoară.

În cazul în care legile succesive prevăd pedepse de aceeaşi natură, determinarea legii mai favorabile nu se poate face în abstract, comparând limitele maxime sau minime ale pedepsei, ci trebuie să se determine regimul sancţionator cel mai favorabil determinat de ansamblul criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen.

DOWNLOAD FULL ARTICLE