Scurte considerații referitoare la limitarea răspunderii transportatorului. O controversă introdusă prin O.G. nr. 3/2024 pentru modificarea unor acte normative în domeniul transportului rutier de bunuri

III. Limitarea răspunderii transportatorului în raporturile juridice naționale și internaționale

(1) Situația anterioară abrogării alin. (2) al art. 77 din O.G. nr. 27/2011

Principial, Codul civil român (Legea nr. 287/2009) instituie prin dispozițiile art. 1984 fundamentul legal al răspunderii transportatorului de bunuri, atunci când acesta cauzează prejudicii pentru pierderea totală sau parțială a bunurilor, alterarea sau deteriorarea acestora, survenită pe timpul transportului, respectiv în situația livrării bunului cu întârziere.

În esență, mecanismul atragerii răspunderi transportatorului de bunuri are la bază o obligație inerentă de a conserva^[15] bunurile/marfa transportată, iar orice modificare a stării acesteia, pe timpul transportului, crează premisele angajării răspunderii contractuale^[16]. Înlăturarea sau diminuarea răspunderii^[17] transportatorului de bunuri nu poate survine decât în anumite cazuri limitativ prevăzute de lege, astfel cum, spre pildă, în dispozițiile art. 1991 C.civ sunt enumerate cazurile și împrejurările în care transportatorul de bunuri este exonarat de răspundere dacă pe parcursul transportului marfa a fost pierdută, avariată, alterată parțial sau total.

Sunt situații intermediare în care transportatorul nu se află în prezența vreunui caz de exonerare de răspundere^[18], ci acesta este ținut să repare prejudiciul cauzat, însă răspunderea acestuia este limitată^[19].

În acest sens, dispozițiile art. 1998 C. civ. arată că: în toate cazurile, despăgubirea nu poate depăşi cuantumul stabilit prin legea specială. Legea specială^[20], până la data întrării în vigoare a O.G. nr. 3/2024, era reprezentată textul legal cuprins în art. 77 alin. (2) din O.G. nr. 27/2011 care indica, în concret, limita răspunderii transportatorului, în sensul că aceasta nu putea depăși echivalentul în lei a 2,5 USD per kilogram greutate brută lipsă.

În mod similar, în contractul de transport internațional de mărfuri, guvernat^[21] prin prevederile convenției C.M.R., se instituia limita care nu putea depăși 8,33 unități de cont pe kg de greutate brută lipsă^[22].

Așadar, anterior modificării O.G. nr. 27/2011, legea generală – Codul civil – se completa cu legea specială – O.G. nr. 27/2011 – în ceea ce privește limita concretă până la care transportatorul putea răspunde față de persoana prejudiciată.

Atât convenția C.M.R., cât și Codul civil înlăturau limitarea de răspundere atunci când transportatorul de bunuri provoca paguba prin dol^[23], respectiv dacă acționa cu intenție sau dintr-o culpă gravă^[24]. Culpa gravă este definită prin textul art. 16 alin. (3), teza a 2-a C. civ., în sensul că există atunci când autorul a acționat cu o neglijență sau imprudență pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese.

Suplimentar, convenția C.M.R. înlocuiește valoarea ce reprezintă limitarea generală în împrejurarea în care expeditorul declară, contra unui supliment de preț, în scrisoarea de trăsură o valoare a mărfii^[25] care depășește limitarea instituită prin art. 23 alin. (3), context în care limitarea se va aplica la această valoare declarată. În sens similar, art. 26 din convenția C.M.R mai prevede posibilitatea pentru expeditor de a fixa, făcând mențiunea respectivă în scrisoarea de trăsură și contra plății unui supliment de preț stabilit convenit, suma care reprezintă un interes special la eliberare^[26], pentru cazul unei pierderi sau avarii și pentru cazul depășirii termenului convenit, situație în care limitarea răspunderii se raportează la această sumă.

(2) (Ne)Limitarea răspunderii după abrogarea alin. (2) al art. 77 din O.G. nr. 27/2011

După cum am văzut (supra, pct. II) O.G. nr. 3/2024 elimină din cuprinsul art. 77 din O.G. nr. 27/2011 modalitatea de determinare a limitei concrete, ce reprezenta pragul maximal al răspunderii transportatorului rutier de bunuri.

Cu toate acestea, O.G. nr. 3 din 18 ianuarie 2024, fiind o Ordonanță simplă, și deci o categorie de act normativ inferioară Legii, respectiv Codului Civil, nu a intervenit (și nici nu putea, din punct de vedere constituțional) în privința prevederii legale din cuprinsul art. 1998 C.civ. Ca atare, la momentul de față, textul principial prin care este recunoscută în continuarea limitarea de răspundere^[27] poate fi regăsit în conținutul Codul civil. Drept urmare, textul legal care recunoaște principial limitarea răspunderii transportatorului este în vigoare și după momentul adoptării O.G. nr. 3/2024.

Dificultatea practică însă constă în determinarea „cuantumului” care nu poate fi depășit în cazul angajării răspunderii transportatorului, în contextul în care acesta, la momentul de față, nu mai subzistă în cuprinsul legii speciale la care făcea trimitere dispozițiile art. 1998 C. civ.

În demersul de a identifica soluția juridică corectă, considerăm oportun a examina nota de fundamentare^[28] elaborată în contextul adoptării O.G. nr. 3/2024, pentru a decripta (într-o manieră teleologică) intenția legiutorului, respectiv scopul urmărit prin abrogarea alin. (2) al art. 77 din O.G. nr. 27/2011.

Astfel, prin modificarea art. 77 se urmărește „eliminarea excepției prevăzută inițial de la art. 23 pct. 3 din convenția C.M.R., având în vedere că aceasta nu și- a regăsit utilitatea în aplicare, eliminarea ei fiind solicitată de uniunile profesionale din domeniu. De asemenea, de reținut este faptul că toate celelalte prevederi ale convenției C.M.R. care reglementează încheierea și executarea contractului de transport sunt aplicabile și în cazul transportului național de mărfuri”.

Rezultă că intenția legiutorului a fost să elimine, de fapt, din cuprinsul alin. (1) al art. 77^[29] din O.G. nr. 27/2011 excepția instituită în privința excluderii de la aplicare în transporturile interne a cuantumului limitării prevăzut de art. 23 pct. 3 din convenția C.M.R.

În fapt, intenția declarată a legiutorului a fost de a permite aplicarea (în integralitate) și a art. 23 pct. 3 din convenția C.M.R în transporturile naționale, având în vedere „că toate celelalte prevederi ale convenției C.M.R. care reglementează încheierea și executarea contractului de transport sunt aplicabile și în cazul transportului național de mărfuri”. Însă, textul O.G. cu nr. 3/2024 nu intervine și asupra alin. (1) al art. 77, pentru a înlătura expres excepția aici conținută, ci doar abrogă alin. (2), ceea ce conduce la dificultăți de interpretare și aplicare a instituției răspunderii contractuale, respectiv la a determina cuantumul sumei de bani pentru care transportatorul este ținut să răspundă.

În context, trebuie subliniat că alin. (1) al art. 77 din O.G. nr. 27/2011 trimite către qvasitotalitatea dispozițiilor convenției C.M.R., respectiv că prevederile acesteia (cu excepția art. 23 pct. 3) sunt aplicabile și transporturilor naționale, împrejurare reținută corect prin nota de fundamentare.

În împrejurarea existentă, la o analiză și interpretare sistematică a dispozițiilor O.G. nr. 27/2011 se poate concluziona că, în realitate, limitarea răspunderii transportatorului rutier de mărfuri ar fi eliminată.

Totuși, o atare abordare nu ar fi legală, căci intenția declarată a legiutorului a fost de o cu totul altă natură, așa cum am văzut anterior. Așadar, după adoptarea O.G. nr. 3/2024 abordarea corectă ar trebui să fie mai degrabă în sensul uniformizării cuantumului limitării de răspundere cu cel aplicabil în transporturile internaționale de mărfuri^[30].

IV. Scurte concluzii

Deși intenția Guvernului a fost una de bun augur, modalitatea de concretizare a acesteia nu este la adăpost de critici. Practic, modalitatea de intervenție asupra textului art. 77 din cuprinsul O.G. nr. 27/2011 este una incompletă, care, desigur, va genera dificultați practice majore de înțelegere și aplicare.

Cu toate acestea, coroborând împrejurările existente, vom putea constata că:

– textul limitativ de răspundere din cuprinsul Codul Civil este în vigoare;

– intenția legiutorului a fost aceea de a crea cadrul aplicării și a art. 23 pct. 3 din convenția C.M.R. în transporturile rutiere naționale de mărfuri;

– Ultima ratio, trimiterea Codului civil la legea specială poate avea în vedere și direct convenția C.M.R.;

Așadar, după aprecierea noastră, limitarea de răspundere în contractul de transport de mărfuri naționale nu este înlăturată, ci intenția legiutorului a fost în sensul opus, respectiv de a aduce claficări și de a alinia limitarea/cuantumul maximal al răspunderii transportatorului la prevederile convenției C.M.R.

În acest context, considerăm totuși imperios necesar ca de lege ferenda legiutorul să intervină și în privința alin. (1) al art. 77 din O.G. nr. 27/2011 pentru a abroga în mod expres excepția conținută de acest text și care (încă) înlătură incidența dispozițiilor art. 23 alin. (3) din convenția CMR referitor la modalitatea de determinare a cuantumului/pragului maximal de răspundere a transportatorului.